Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Teona: SĂRBĂTOAREA UNIRII

Primit pentru publicare: 24 ian.2015.
Autor: Teona SCOPOS
Publicat: 24 ian.2015

 

SĂRBĂTOAREA UNIRII

Atâţia ani de la Unire –

Şi ce-au ajuns astăzi românii ?

Credeau,cândva,în izbăvire,

Gândeau la ţară cu iubire,

Simţeau în ei a lor menire,

Când astăzi,mulţi sunt ca păgânii.

În cuget n-aveau umilinţă,

Atunci iubeau pământ şi ţară –

Credeau în cinste şi credinţă,

Erau cu ţara o fiinţă,

Cuprinşi de dor de biruinţă …

Iar azi … au inima amară.

Ce s-a ales din ce visam ?

Unde-s românii buni români ?

Ce s-a ales de-al nostru neam ?

Noi strâmbătatea o uram

Şi pe vecie ne doream

În ţară să ne fim stăpâni.

Ce boală cruntă ne-a atins ?

Când au pierit românii drepţi ?

Şi cinstea-n noi cum de s-a stins,

De răutatea ne-a învins,

Încât şi-acei cu părul nins

Nu ştiu să fie înţelepţi ?

Românii drepţi sunt tot mai rari –

La zile mari ne amintim

De cei străbuni cu braţe tari,

Ce-au fost şi gliei făurari,

Ce-au fost cinstiţi,viteji şi mari,

Dar astăzi , noi, ce săvârşim ?

Credinţa dreaptă cum s-a dus ?

Ce-am devenit , în timp, noi toţi ?

Ce pervertire ne-a supus ?

Cât de uşor e de răpus

Poporul care e condus

De mincinoşi,perfizi şi hoţi.

Unde-a pierit din noi tăria ?

Patriotismul ce-a ajuns ?

Dar muzica,dar poezia ?

Unde-i în suflet armonia

De-a şti cinsti omul şi glia ?…

Cât rău în ţară a pătruns ?…

Tot ce e rău … e cu putinţă –

Puţini mai sunt astăzi cinstiţi –

Puţini mai cred în conştiinţă,

Puţini au suflet şi credinţă,

Respectul legii în fiinţă …

Şi tocmai ei sunt umiliţi.

Cine mai crede azi în arte ?

Cei mulţi râvnesc averi uşoare,

Şi ignoranţi,şi cei cu carte.

În faţa banului,în parte,

Se-ascund sub putrede pancarte,

Nici nu le pasă,nici nu-i doare.

Se-agaţă de un ultim vot,

Din coate dau s-ajungă sus –

Şi-odat-ajunşi,uită de tot –

Se zbat să-nhaţe tot ce pot,

Şi-n ochii noştri,cot la cot,

Vorbesc când n-au nimic de spus.

Cu munţi bătrâni,şesuri şi văi,

Sărmană ţară … ce-ai ajuns …

Te jecmănesc chiar fiii tăi,

I-ai vrut cinstiţi,ei sunt călăi,

Din oameni buni ,cresc oameni răi,

Cu suflet cătrănit şi-ascuns.

La tâmple,brazii mari se frâng,

Plâng munţi şi dealuri şi pâraie –

Cu ploi mai reci,toamnele plâng,

Şi vântul plânge peste crâng,

Când cei săraci roadele strâng …

Grumazul ţării greu se-ndoaie.

Cu stâncile,plânse şi goale,

Se răzvrăteşte tot pământul.

Cutremurându-se de jale,

Bătrâne dealuri plâng spre vale,

Şi tot sărmanul stă pe cale,

În buzunare strângând vântul.

Istoria doar stă de veghe –

Şi azi aşa,aşa şi mâine …

Se năruie cetatea veche,

Şi din ce-a fost fără pereche,

Clădim minciuni după ureche,

Trudind din greu pentru o pâine.

Un plug parşiv în glie ară –

Ne lăudăm că prea bogată

Ne-a fost şi este-a noastră ţară –

Atunci,de ce-i pâinea amară,

Şi traiul bun e floare rară

Pe glia binecuvântată ?

Nevoia sapă rid cu rid –

Obrazul ţării e pătat ,

Iar cei cinstiţi sunt puşi la zid.

Trăim un timp parşiv şi hâd,

Când bani străini conduc şi râd,

Târând tot neamul în păcat.

Dar neamul tot cere mâncare –

Iar azi,în lung şi latul zării,

Ar fi să fie sărbătoare.

Puţini români mai sunt în stare

Să simtă sentimental care

Ar lumina obrazul ţării.

Mai sunt români cu mintea-ntreagă ?

Se scriu atâtea slove mari,

Se cântă strâmb şi se dansează,

Când cei mai mulţi plâng şi oftează,

Iar parveniţii toţi visează

La chef,averi şi lăutari.

La porţi străine vor să sune –

Sărman popor,sărmană ţară …

Beteagă,sfântă naţiune,

Când vor veni zile mai bune,

Ca tot norodul să se-adune,

Să-ţi cânte doine din vioară ?

Iar bine ne va fi vreodată ?

Cât logica în ţară doarme,

Cât raţiunea-i sufocată,

Nu vom putea,în vremea toată,

Obrazul să-l spălăm de pată ,

Şi nici să renunţăm la arme.

Suntem uniţi doar în cuvinte –

Ne-am procopsit,prin bunătate,

Cu sluţi la suflet,strâmbi la minte,

Dar cei cu inima cuminte,

Români cu inima fierbinte,

Vor şti scăpa de strâmbătate.

De vrem un trai în libertate,

De CEL DE SUS să nu uităm –

Sub ochiul LUI se-ntâmplă toate,

Se spun minciuni,se fac păcate,

Dar EL măsoară şi socoate,

Şi na va da ce merităm.

Ar trebui s-aveţi habar,

Români cinstiţi,buni şi curaţi,

Sunteţi sărmani,dar voi,măcar,

Aveţi putere,crez şi har,

Şi-n suflete un mare dar :

Tăria încă să speraţi.

Cu orice gând şi orice pas,

Rugaţi-vă la DUMNEZEU,

Doar singur,EL,ne-a mai rămas,

Acum,în cel din urmă ceas,

Români cinstiţi,să fiţi un glas …

Şi …lângă voi … mă rog şi eu.

– 24 de strofe pentru 24 ianuarie –

HORA UNIRII

Horă timidă cu paşi îngheţaţi –

Aleşii,păziţi de garduri de fier,

Discursuri îngână;ieşenii,sub ger,

Privesc spre putere – NE DAŢI,NU NE DAŢI …

Nu-i caldă colindă,e gândul flămând

Al celor cu drepturi uitate-n hârtii –

S-au strâns într-o horă,zeci,sute şi mii

De oameni ce-şi poartă speranţa în gând.

Unirea-i UNIRE în pagini de cărţi –

În viaţa de astăti,doar banul contează –

Românul înjură dar încă votează

În ţara uitată prin multele hărţi.

Cui pasă de-am fost cândva patrioţi ?

Cei mulţi,dând din coate,se farmă prin viaţă –

Ce-i neamul român,abia se învaţă

În ţara prea plină de granguri şi hoţi.

Zi sfântă e azi,dar cine-nţelege ?

În suflet se-adună griji mari şi mărunte.

Istoria plânge,dar cine s-asculte ?

Ce-i sfânt,mai e sfânt ? Ce-i lege,e lege ?

La gardul de pază şi geru-i mai ger –

Cu zâmbete reci,aleşii horesc –

Ieşenii de rând abia mai trăiesc –

Statuia lui Cuza se-nalţă spre cer.

Oraş îngheţat în ţară-ngheţată –

Şi vreme şi vremuri muşcă din noi –

În timpul prezent,mai singuri,mai goi,

Simţim însăşi viaţa,ca viaţă furată.

Vreau SOARTA DE NEAM CA SOARTĂ STĂPÂNĂ –

Dar câţi dintre noi ştim drumul cel drept ?

Mi-i dor de românul cinstit şi-nţelept

Cu care să dau mână cu mână.

Ce bine ne-ar fi românii ca fraţi …

Prezentul striveşte şi suflet şi gând –

În Piaţa Unirii se-ncheagă,pe rând,

O horă timidă cu paşi îngheţaţi.

 

CU GÂNDUL LA UNIRE

Românii,oare,s-au unit ?

Unde-s urmaşii celor mulţi?

Oameni cu carte sau desculţi,

Ce ţară sfântă au clădit ?

Românii sunt şi azi români ?

Eram un neam de oameni dârzi,

Cinstiţi şi când eram flămânzi,

Cum am ajuns să fim păgâni ?

Nu ni-i ruşine să uităm

Trecutul tot,cu bun ,cu rău ?

Cum ne mai rabdă DUMNEZEU,

Cum nu roşim când ne-nchinăm ?

Obrazul ţării-i pălmuit –

Ce suntem oare din ce-am fost ?

Onoare-avem ? Avem un rost ?

Ce molimă ne-a otrăvit ?

Ce simte Milcovul uitat ?

Ce creşte-n cugetul român ?

Prezentu-i slugă,ori stăpân ?

Istoria nu am trădat ?

Carpaţii albi la tâmple plâng –

Ogoru-i leagăn şi mormânt –

Ce-i neamul nostru pe pământ ?

Românii buni doar lacrimi strâng.

Trăim şi parcă am murit –

Doar răul molimă tot creşte …

Când vom gândi şi româneşte ?

Degeaba oare ne-am unit ?

 

GÂNDURI PENTRU 24 IANUARIE

Am avut, prin vremuri toate,

Principi,voievozi şi regi –

Crucile atâtor legi,

Neamul greu le duce-n spate.

S-au schimbat stăpâni şi bani,

Graniţele s-au schimbat.

Ce mai e ca altă dat ?

Nici ţăranii nu-s ţărani.

Portul,limba şi credinţa

Ştiu pândi spre vestul lumii –

În morminte dorm străbunii,

Doarme-n oameni conştiinţa.

Învăţăm să fim pe plac

Celor putrezi de putere –

Ce ni-i neamul peste ere ?

Cum cinstim poporul dac ?

Cum de rabdă CEL DE SUS

Ştreangul singuri să-l legăm ?

Am uitat să judecăm ?

Nu avem nimic de spus ?

Unde e românul treaz,

Harnic şi cinstit şi bun ?…

Dintr-un neam sfânt şi străbun,

Nimeni astăzi nu-i viteaz ?

Prin cântar de vorbe goale,

Mulţi stăpâni se duc şi vin –

Bărăganu-i cu pelin,

PLâng Carpaţii,plâng la poale.

Iarnă tristă,an prea trist …

Cum avem obrazul oare,

Ca în zi de sărbătoare

Să ne mai rugăm lui CHRIST ?

Timpul vremile măsoară –

Toţi românii sunt în noi –

Generaţii de eroi

Au crezut în neam şi ţară.

De la voievozi la regi,

Pân-la domnii preşedinţi,

S-au născut români cuminţi,

Umiliţi de strâmbe legi.

Ei duc greul,ei muncesc,

Ei duc crucea cea mai grea,

Şi răzbesc chiar şi aşa,

Sub nevoile ce cresc.

Poartă-n ei durerea mută,

Dar trăiesc crezând în TINE –

Duc păcatele străine …

Vezi-i ,DOAMNE ,şi-i ajută.

Iartă-i DOAMNE pe păgâni.

Neamul tot,prea SFINTE,iartă .

Luminează drum şi soartă.

Luminează-i pe români.

ZIUA UNIRII

Dorita ninsoare tot vine şi vine –

E zi cu omăt în toiul de iarnă –

Sum albul balsam,hotare şi ţarnă,

Ascund glodul ţării crescut în ruşine.

E Sfântă Unire în miez de ianuar –

Cum poate românul să nu-şi amintească,

Obrazul cinstit să nu se-nroşească,

Gândind înspre vremuri trăite-n zadar?

Omătul de ieri,călcat în picioare

Sub Hora Unirii,e azi un simbol –

Sub cer românesc ni-i cugetul gol

Şi iarna tot creşte în vechi buzunare.

Îl regretăm pe CUZA, gonit chiar de români –

Ne lăudăm cu glorii şi praful din muzee –

Dar unde e esenţa de suflet şi idee

Şi oamenii cinstiţi,cum au ajuns păgâni ?

Condeiul,odinioară,scria despre eroi –

Credeam,românii mulţi,în neam şi în hotar –

Cinstiţii ce mai cred în românescul har,

Sunr umiliţi de vremuri,năpăstuiţi şi goi.

Sub lacrima mulţimii,cresc meşteri păpuşari ,

Iar sforile puterii sunt rupte şi-nnodate –

Cum rabdă DOMNUL oare ruşine şi păcate ?

Cum lasă păpuşarii să fie tot mai tari ?

Întreaga omenire se clatină sub vreme –

Al piramidei vârf…cum gloria măsoară…

În lupta spre mai sus,e cinstea o povară

Şi patima puterii de adevăr se teme.

În marea nebunie doar banul dă valoare –

Dar încă mai există,puţini şi neştiuţi,

Români cu conştiinţă,în românism crescuţi,

Ce ştiu cinsti pământul arat între hotare.

Ei ştiu că vreme vine şi vremurile pier –

Ei poartă crucea dreaptă a omului cinstit –

La vameşul destin,plătesc ce-i de plătit,

Şi ştiu plăti şi ţării,de timpurile cer.

Pe vreme şi pe vremuri,omătul creşte,creşte ,

Sărbătorim UNIREA şi buni şi parveniţi –

Părem,sub cuşma albă,mai oameni,mai uniţi …

Şi-n drumul de istorii păşim mai româneşte.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5