Tradiții de iarnă la Vorniceni
Autor, Carmen MORARU
http://rememberbotosani.blogspot.com/2011/12/traditii-de-iarna-la-vorniceni.html

Puţine comune din judeţul nostru se pot lăuda că valorile trecutului le sunt consemnate într-un periodic, printre favoritele sorţii figurând, de la finele anului 2009, şi comuna Vorniceni. După cum se punctează în primul număr, Revista “Vorniceneanul” este o publicaţie locală pusă în slujba fiilor satului Vorniceni”. Redactor – şef este Teodor Epure, iar director Ion Istrate – ce-şi are rădăcinile în aceeaşi comună.

Plugul cu boi.
În multitudinea de articole, marea majoritate cu tentă de “remember”, se evidenţiază cele despre tradiţiile iernilor de altădată. Ion Istrate, descrie, pentru a-l scutura de praful uitării, obiceiul “Plugului cu boi”. “Urarea cu plugul tras de 12 boi este un obicei agrar prin excelenţă, destul de vechi, care se mai practică şi azi, destul de rar, mai cu seamă în Moldova, în ajunul Anului Nou şi chiar a doua zi, de Sfântul Vasile. La Vorniceni, grupul de urători ce organizau “Plugul cu boi” era format din zece până la treizeci de bărbaţi (flăcăi sau însuraţi), care mergeau doar la câteva case, anume alese. Uratul cu “Plugul cu boi” era, mai degrabă, un fel de demonstraţie stradală, prin locuri şi curţi foarte largi ale gospodarilor şi fruntaşilor satului.
Principalele componente ale structurii grupului erau:
1) trei cai frumoşi (albi sau negri), cu năframe roşii sau tricolore la căpestre, încalecaţi de câte un flăcău: primul, cel din fruntea alaiului, avea o prăjină cu care făcea măsurătorile pe teren (câmp); al doilea cu un caiet mare (registru) şi creion ţinea evidenţa măsurătorilor şi câmpurilor ce vor fi semănate; al treilea, cu un sac sau o traistă (cu grâu, cereale), cu baiera trecută pe unul din umeri, avea rolul de semănător;
2) un plug tras de 6 perechi de boi (plug cu 12 boi) şi însoţit de 8 flăcăi – unul la coarnele plugului, câte unul la fiecare pereche de boi şi unul cu o năframă în fruntea primelor perechi de boi, cu rol de a arăta pe unde să se tragă brazda;
3) şapte flăcăi cu următoarele roluri: unul spunea urătura, unul purta şi agita un clopot mare, alţii cinci erau dotaţi cu harapnice din piele şi aveau rolul de a prevesti apropierea uratorilor şi, nu lipsit de importanţă, să înconjoare mereu grupul pentru a asigura paza şi a realiza spectacolul alaiului, prin pocnetul bicelor;
4) trei flăcăi, dintre cei mai serioşi, aveau grijă să strângă banii şi colacii oferiţi de gazde. Un asemenea “angrenaj” de oameni, animale, “inventar agricol” şi obiecte în ton era o splendoare când se punea în mişcare. Era un spectacol de nedescris! Acest lucru nu se întâmpla în fiecare an, fiind greu de realizat, dar şi când se facea stârnea tot satul – ce era strabatut în lung şi în lat.
Aş aminti pe câţiva dintre protagoniştii acestui obicei: Vasile a lui Mihai Istrate, Mitruţă Bădărău, Gheorghe Popovici, Dunitru lui Popovici, Nică a lui Buchir, Nică Barbacaru, Vasile Arsân Şchiopu, Gheorghe Pintilei Ciobanu, Aristide Pricopie, Alecu lui Istrate, Leon a lui Fasolă, la care se adaugau pandelaşii: Mitică Gh. Istrate, Costică a lui Mitache (Ursache), Ghiţă Baraboi (Sandu), Costică a lui Gheorghe a Procirii, Ghiţă Muzoreac (Ciobanu) şi încă… Primul venea în sania cu zurgălăi şi pleca pe un cal ,,graur cu şaua de aur” să găsească ,,loc de arat şi de semănat”. Unul ,,striga în gura mare/ opriţi plugul mai la vale”, altul ara ,,brazdă neagră” şi semăna ,,grâu, grâuşor”, altul îndemna ,,staţi lângă perdele/ ş-ascultaţi vorbele mele” sau ,,scoate colacul/ că farmă boii pragul” şi ,,ia, mai îndemnaţi, flăcăi/ şi mai daţi cu biciu-n boi” şi câte… şi câte… Şi ce frumos şi plin de viaţă era!” (Ion Istrate, “Vorniceneanul”, nr. 1).

Noaptea în care toate luminile erau aprinse
În ajunul Anului Nou, pe 31 decembrie, în crucea amiezii, din toate colţurile satului, cetele de capre si ale bandelor – Gruia, Novac, Bujor – în jur de 20 la număr, se adunau la Căminul cultural. Aici se dădea un adevărat spectacol, din stradă până la intrarea pe scenă. Membrii cetelor tradiţionale se adunau în cerc şi sunau tălăncile de urlau câinii prin împrejurimi. Tot satul, în afara de gospodinele care trebuia să aiba grijă de bucatele din cuptor şi de a primi urătorii, se afla la spectacol. Pocnitul harapnicelor era o altă secvenţă ce ţinea de tradiţie. La terminarea spectacolului din stradă, se urca pe scenă, în faţa spectatorilor ce umpleau sala – ochi. La ieşire, şeful de post te întâmpina cu un bilet ştampilat de Poliţie, cu număr de ordin şi numele căpitanului ce comanda ceata. Autorizaţia era valabilă de la orele 17 a ajunului Anului Nou până pe 1 ianuarie, ora 12. Într-un fel, aceasta îţi crea responsabilitatea pentru ceata pe care o conduceai. După obţinerea autorizaţiei, toate cetele de capre si bande se deplasau în sat, într-o ordine bine stabilită. .Mergeau la fetele de măritat, la rude şi prieteni.
În primii ani după electrificarea satului, gospodarii aveau luminile aprinse prin toată gospodăria, semn că vine Anul Nou, de ziceai că e un mic oras. “Carnavalul” ţinea până a doua zi, la prânz, când începea semănatul” (Constantin Haisuc, “Vorniceneanul”, nr. 1).