,,TRICOUL CU EMINESCU”
Răzvan Ducan
„Sunt un tânăr bătrân ce umblă vara,/
Cu poza lui Eminescu pe tricou.”

•       De ziua Culturii Naționale, la împlinirea a 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, am avut parte de o plăcută surpriză, făcută de poetul Răzvan Ducan din Târnăveni, care mi-a trimis cartea de poezii – Tricoul cu Eminescu – scoasă la Editura Vatra veche din Târgu- Mureș, cu o frumoasă dedicație:,,Eminescologului de mare iubire și erudiție, Nicolae Iosub, această mostră de iubire eminesciană din…Ardeal! Cu drag, 14 ianuarie 2025”. Mulțumesc D-le Răzvan Ducan pentru bucuria ce mi-ați făcut!
•       Cartea ,,Tricoul lui Eminescu”, este a patra carte a poetului Răzvan Ducan, dedicată Luceafărului poeziei românești, un caz unic în literatura romănă, când un poet scoate patru cărți de poezie, ca un omagiu și o dovadă de admirație pentru genialul nostru poet. Ca botoșănean, sunt mâhnit, că aici unde s-a născut Poetul și a trăit mai mult de o treime din viața sa, nu s-a scris atâta poezie, dedicată lui Eminescu, cât a scris domnul Răzvan Ducan.
•      Domnul Răzvan Ducan a făcut, în vara anului trecut, o călătorie la Viena, căutând urmele și locurile frecventate de poet, în timpul studenției sale, în capitala Imperiului Austro- Ungar, în urma căreia a scos o altă carte de poezii dedicate lui Eminescu. În imaginile publicate pe Facebook, l-am văzut pe domnul Ducan, îmbrăcat într-un tricou, pe care avea afișată prima fotografie a lui Mihai Eminescu, fotografie făcută la Praga, în 1869, atrăgând atenția trecătorilor asupra cestui frumos gest de admirație. 
•       Acum, la aniversarea a 175 de ani, de la nașterea lui Mihai Eminescu, poetul Răzvan Ducan  a ținut să-și aducă contribuția sa la omagierea marelui Poet, oferindu-ne, celor ce-l iubim și prețuim pe Eminescu, această plachetă de poezii, cu tilul ,,Tricoul lui Eminescu”, deoarece, spune autorul ,,Nu port înscrisuri cu sloganuri americane,/ De ce aș purta formații și cântăreți vestiți?/ Când cu Eminescu pe piept eu mă apăr/ Și țin la distanță orice nepoftiți”. 
•       Poetul ne spune că: „Sunt un tânăr bătrân ce umblă vara,/ Cu poza lui Eminescu pe tricou,/ Pentru că în adâncul poeziei sale am privit,/ Și nu mi-a revenit privirea ecou” (Tricoul lui Eminescu), prima fotografie, cu chip de luceafăr și cea mai cunoscută de admiratorii săi.
•        În urma vizitei făcute la Viena, pe urmele lui Eminescu, autorul își exprimă impresiile în două poezii: La Viena, vreau să stau în cameră cu Eminescu și Ce impresii port despre Viena?, în care spune că iubește acest frumos oraș, în care Eminescu a studiat timp de trei ani și a petrecut cea mai frumoasă perioadă a vieții sale:,,Am început să te iubesc, Vienă,/ În numele iubirii de Eminescu Mihai,/ Am venit să te văd prin ochii lui,/ Cu viața avută de Iad și de Rai”. Au fost trei ani din viața lui Eminescu, poate cei mai frumoși, când a avut posibilitatea să studieze marea literatură europeană și, unde, a cunoscut-o pe Veronica Micle, muza sa inspiratoare.
•       Domnul Răzvan Ducan vizitează frecvent și se fotografiază lângă busturile și statuile lui Mihai Eminescu, de unde își trage inspirația, în unele din poeziile sale. Merge să le privească, le pune câte o floare și apoi mai scrie câteva versuri:,,Am venit pentru o tăcere în doi,/ Să te ajut să asanezi gălăgii vechi,/ Ce au scăpat din lesă, lângă tine,/ Multe de neauzit pentru urechi” (Tăcere-n doi). Autorul stă de vorbă cu bustul lui Eminescu de la Târnăveni, care spune cu o ,,durere mare,/ Că bustul lui Eminescu din oraș, de la mine,/ Stă pe un soclu de nepăsare” (Bustul lui Eminescu din oraș). El își imaginează luând masa cu Eminescu, ca o răsplată pentru ceea ce face mereu pentru genialul poet. El compune poetului chiar și o colindă, cu care vine la bustul poetului:,,Bădie Mihai, primești colinda mea?/ E Crăciunul Sfânt și a doua zi,/ Simt ușa deschisă la statuia de bronz,/ De vin să-ți vestesc minunății”.
•       În ultima poezie, din prima parte a cărții, domnul Ducan își imaginează o discuție imaginară cu Mihai Eminescu, deoarece are mai multe în comun cu poetul, înșirând câteva din subiectele acestor discuții:,,Despre deșertăciune și despre om,/  Precum cel mai infatuat nimic,/ Care nu se ferește să se bată cu cărămida în piept,/ Și apoi să o pună pe stick”(Cum, despre ce vorbim?).
•       Al doilea grupaj de poezii, intitulat ,,Ce-mi  doresc eu mie, dulce Poezie”, cuprinde un număr de 34 poezii, în care autorul pune accentul pe propria artă literară, pe condiția poetului și a poeziei la români. Autorul este îngrijorat de viitorul propriei poezii, în această perioadă, când interesul publicului pentru poezie scade tot mai mult și dumnealui crede că „Singura soluție să-mi salvez poezia/ Este s-o injectez în pulpa unui virus,/ Ca apoi din pandemie în pandemie,/ Aceasta să sară pârleazul / Unui niciunde și nicicum în desfășurare,/ Și să-mi ducă uimirea dincolo de pericol,/ În acel mâine incert” (Am mai spus-o!).
•     Poetul Răzvan Ducan este îngrijorat de soarta cărților la noi, unde cititul este la cel mai redus nivel, unde tineretul, acaparat de Facebook, Tik Tok, YouTube și altele, nu mai are dorința de a citi, ci numai de butonat telefoanele mobile, când vocabularul tinerilor s-a redus îngrijorător de mult și cartea ajunge la tomberon, locatarii nemaiavând biblioteci ca altădată:„Am văzut Biblioteca din Alexandria,/ La Cluj Napoca, într-un tomberon,/ Probabil de la o școală unde,/ Lucrul cu cartea este în pom./ Unde Google răspunde la examene,/ Și cărțile nu mai au temei,” (Am văzut cărți în tomberoane). Autorul crede că digitalizarea și inteligența artificială va distruge școala.
•     În poezia ,,Nu m-am pozat cu nimeni”, Domnul Răzvan Ducan ne spune că nu este un scriitor angajat politic, nu scrie la comanda și inițiativa cuiva, ci numai din dorința sa de a se manifesta ca intelectual:„Nu m-am pozat cu nimeni,/ Nu m-am lăsat,/ În jocuri politice amestecat.// Eu sunt poet,/ Ca o voie a sorții,/ Și nu pot risca, să mă mănânce porcii. Că porcii dintr-o troacă,/ Nu știu să aleagă,/ Ei iau ca lătură, fotografia-ntreagă”. (Nu m-am pozat cu nimeni). 
•   Poezia d-lui Răzvan Ducan este ca un act de identitate, cu care autorul se afirmă în literatura română.
•     Modest, poetul recunoaște că nu are abilitatea de a se afișa și insista, pe lângă criticii de poezie, pentru a fi remarcat și premiat, afirmând că totuși este un poet bun: „De aceea mă premiez/ Și mă bag singur în seamă -/ Sunt cel mai bun, / cel mai frumos, cel mai deștept/ Poet din propria rană” (Excursie în propria rană).
•   Și, așa și este, un poet sensibil și de valoare, care scrie o poezie inteligentă, plăcută și cu mesaj social. 
•    Poezia d-lui Ducan este scrisă cu muncă și pasiune:,,Și frământările din circumvoluțiuni,/ Cât pentru frământat păine în zece brutării,/ Cum să le arăt,/ Cu fibrele contorsionate-n poezii? (De ne ,,mângăiet”).
•     Volumul se încheie cu ,,O poezie ca mormânt”, în care autorul, la o vârstă la care se iese la pensie, își dorește un mormânt într-o poezie, pentru a nu fi uitat niciodată și dorește să fie ,,cel mai vizitat mormânt”:,,Aș vrea să mă îngropați/ Într-o poezie de-a mea,/ Cea care vă va plăcea mai mult,/ Să fiu sigur că nu mă veți uia”.
•      Mulțumim Domnului Răzvan Ducan, pentru frumoasa sa contribuție adusă la omagierea lui Mihai Eminescu, la 175 de ani de la naștere, prin poeziile cuprinse în acest frumos volum și îi dorim multă sănătate și inspirație, ca să ne mai bucure cu astfel de creații. La mulți ani cu sănătate!
•                                   Ing. Nicolae Iosub, ianuarie 2025, Botoșani
•