Primit pentru a fi publicat de la autor, Nicolae Iosub, 22 iul.2014
Editor: Ion Istrate, 22 iul.2014

LICURICI SUB LUCEAFĂR

de Răzvan Ducan

Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, din anul 2001; membru titular al Uniunii Ziariştilor Profesionişti (UZP) din România, din anul 2013; distins cu numeroase premii pentru poezie şi pentru organizarea unor manifestări culturale, Răzvan Ducan, autorul a unui număr de 12 cărţi de poezie şi a altor 20 cărţi de cercetare, publicistică şi antologie, a pregătit acest volum dedicat poetului nostru naţional, ca un frumos omagiu, la 125 de ani de la trecerea în eternitate a poetului.Scriitorul Răzvan Ducan din Târnăveni, ne-a dăruit, celor ce-l iubim pe Marele Mihai Eminescu, o carte consistentă, cu materiale interesante şi frumoase, ce se referă la aspecte din viaţa şi activitatea poetului şi prezentarea unor manifestări culturale, organizate la Reghin, Sighişoara, Blaj şi Târgu Mureş, în cinstea Luceafărului poeziei româneşti.

     Cartea cuprinde materiale foarte diverse, cu aspecte inedite şi interesante despre viaţa şi creaţia lui Mihai Eminescu, motiv pentru care o citeşti cu plăcere şi interes şi nu o laşi până nu o termini de citit.

Aşa cum stă bine unui poet, Răzvan Ducan a pus în fruntea cărţii sale o frumoasă poezie ,,Eminescu, portret mişcat”, în care face referire la apariţia pe lume a celui ce ,,ne-a dorit nouă, Glorii, bucurie, la ceas de apogeu”:

     Primul eseu se referă la data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu, autorul fiind de acord, cu cele scrise şi de mine, că poetul s-a născut pe 20 decembrie 1849, la Botoşani, luând în calcul  toate documentele şi amintirile contemporanilor poetului, sau de însuşi Eminescu, care ,,a scris cu mâna lui în Registrul ,,Junimii”, la numărul de ordine 49, în anul 1871, ,,Mihai Eminescu– 1849- Decembrie- 20 Sf. Ignat- Botoşani”.

Rolul important pentru Mihai Eminescu, jucat de către Aron Pumnul şi I.G. Sbiera, în pregătirea şi formarea poetului, este consemnat în ,,Eminescu şi dascălii săi, Aron Pumnul şi I. G. Sbiera!”. Aron Pumnul ,,…a creat în Bucovina o şcoală naţionalistă românească, a introdus literele latine în scrierea românească de acolo şi a căutat să creeze pentru ea şi o ortografie curat fonetică” şi a înfiinţat o bibliotecă de carte românească, atât de necesară elevilor români, obligaţi să studieze în limba germană.

Un capitol important al cărţii tratează prezenţa lui Eminescu la Târnăveni (Dicio- Sânmărtin), în drumul său către ,,Mica Romă”, Blajul, în data de 3 iunie 1866 şi modul cum au înţeles să-i eternizeze memoria, locuitorii oraşului, prin ridicarea unui bust şi prin ample manifestări comemorative.

Între septembrie 2000 şi 4 ianuarie 2008 d-l Răzvan Ducan a fost director al Casei Municipale de Cultură „Mihai Eminescu” din Târnăveni.  În cadrul comemorărilor şi sărbătorilor Eminescu, care au constat din: serbări (la datele fixe de 15 ianuarie şi 15 iunie) la bustul poetului din localitate, concursuri de recitare din lirica eminesciană, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” (cu participare, în cele 7 ediţii, a sute de elevi din şcolile municipiului), concursuri intergimnaziale „Eminescu şi Târnăveniul” (având ca material bibliografic cartea d-lui „Eminescu şi Târnăveniul – exerciţii de admiraţie”), a numeroaselor simpozioane „Eminescu” şi serbări la Casa de Cultură, a realizării  Premiilor „Mihai Eminescu” (premiul constând dintr-o diplomă şi dintr-o statuetă de bronz- realizată de artistul plastic Victor Cristea- cu bustul minitural al poetului, în greutate de 9 kg, care au fost înmânate unor personalităţi, printre care poetulului Adrian Păunescu, Înalt Prea Sfinţitul  Andrei Andreicuţ, scriitorilor Nicolae Băciuţ, Lazăr Lădariu, etc.), a realizat şi un „Colţ Eminescu”, chiar la Crama din centru, acolo unde fusese popasul eminescian, la hanul lui Mănase! Acesta a fost inaugurat la 15 ianuarie 2001.

Mihai Eminescu plecase la Blaj, în vara anului 1866, cu intenţia de a-şi da examenele pentru absolvirea clasei  a II-a de gimnaziu, dar dezamăgirea sa a fost mare, el neputând să-şi ducă la îndeplinire planul, mai mult, suferind de mari lipsuri şi umilinţe, fiind nevoit să apeleze la bunătatea unor seminarişti.

Un capitol important al cărţii tratează începuturile gazetăriei militante în favoarea românilor transilvăneni, prin articolele scrise de Eminescu la publicaţia ,,Federaţiunea”, în primăvara anului 1870: Să facem un Congres, În Unire e tăria şi Echilibrul, în care poetul ia apărarea românilor transilvăneni, aflaţi sub stăpânire austro- ungară, lipsiţi de cele mai importante drepturi: ,,Este o poveste spusă de un june poet, care şi-a dorit neamul dezrobit şi căruia îi visa şi prefaţa ,,rotundul”- Dacia Mare”.

Un capitol aparte este dedicat dragostei poetului Mihai Eminescu pentru cărţi, care toată viaţa lui a fost în stare să dea şi ultimul bănuţ pentru o carte, care a iubit şi colecţionat cartea veche şi rară, manuscrisele bisericeşti, ordonându-le şi ocrotindu-le în calitate de bibliotecar în patru rânduri îndemnând:,,Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii”.

Un capitol consistent al cărţii d- lui Ducan este cel intitulat ,,Corespondenţă inedită Mihai Eminescu- Veronica Micle”, în care autorul vorbeşte despre efectul creat de cele 111 scrisori descoperite în anul 2000; 93 scrise de Eminescu, 15 scrisori ale Veronicăi Micle, 2 trimise de Veronica Harietei şi una a lui Maiorescu către Eminescu, scrisori care au schimbat percepţia despre iubirea dintre cei doi poeţi.

Scrisorile aduc multe elemente noi, privitoare la relaţia dintre Eminescu şi Veronica Micle, lămuresc o serie de probleme contraversate dintre cei doi, înlătură definitiv nedreptăţile ce i s-au făcut poetei de către contemporanii săi şi ne aduce în faţa ochilor o dragoste cum nu a mai fost alta în literatura noastră.

Autorul face şi un interesant istoric al poeziei ,,Doina”, una dintre cele mai patriotice şi pline dragoste de neam, citită în 1883 în cercul junimii, moment despre care I. Negruzzi spunea:,,Efectul acestor versuri pesimiste care contrastau aşa de mult cu toate celelalte ode ce se compusese cu ocaziunea acelei strălucite serbări, fu adânc, indescriptibil. În contra obiceiului Junimii, căreia nu-i plăcea să-şi manifeste entuziasmul, pentru întâia dată de 20 de ani de când există societatea, un tunet de aplausuri isbucni la sfârşitul cetirii şi mai mulţi dintre numeroşii membri prezenţi îmbrăţişează pe poet”.

Soarta acestei poezii a fost una dintre cele mai contraversate, poezia fiind interzisă în timpul regimului comunist, pentru a nu supăra ,,fratele” mai mare de la răsărit, iar până la primul război mondial Imperiul austro- ungar, sensibil la orice referire la drepturile românilor din Ardealul ocupat.

În capitolul ,,Mihai Eminescu între boli fizice şi nelinişti metafizice”, Răzvan Ducan aduce în atenţia noastră perioada 1883-1889 din viaţa poetului, lovit de o boală eronat diagnosticată şi tratată, scoaterea poetului din circuitul ziaristic, pentru liniştea imperiilor vecine.

Un capitol important al cărţii, intitulat ,,Mihai Eminescu a murit pentru Transilvania!”, tratează activitatea poetului în cadrul Societăţii ,,Carpaţii”, înfiinţată la 24 ianuarie 1882, a cărei scop era unirea românilor într-un singur stat- ,,Dacia Mare”. De la Viena venea semnalul ,,Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!” şi acesta a fost pus în practică la 28 iunie 1883, când Titu Maiorescu îl internează pe Eminescu în ,,Casa de sănătate” a doctorului Şuţu, avansând pentru acest lucru suma de 300 de lei. Acesta este momentul când Eminescu este scos din activitatea de ziarist pentru totdeauna.

Cartea cuprinde şi alte materiale interesante despre Mihai Eminescu, cum este perceput astăzi poetul, cum este comemorat şi făcut cunoscut lumii întregi, dar lăsăm plăcerea cititorului să descopere singur aceste lucruri, lecturând cartea d-lui Răzvan Ducan.

În finalul acestei prezentări nu putem decât să înserăm ceea ce însuşi autorul acestei cărţi ne destăinuie:,,Doar acum, în prag de bătrâneţe, am putut să-mi clarific cu adevărat raportul meu faţă de poet şi opera lui, şi să-mi găsesc puncte de sprijin solide, în înţelegerea acestuia. Ba mai mult, am fost prins, prin nevăzute fire, în nişte mreje, care mi-au creionat un soi de dependenţă progresivă faţă de personalitatea sa…Eminescu a început să mă ocupe pe dinăuntru. Este o ocupaţie paşnică şi binevenită, care-mi dă emoţie nemaiîntâlnită, bucurie şi forţă, de a rezista într-o lume cu ,,susul în jos”.

D-le Răzvan Ducan, sper să rezistaţi cât mai mult şi cât mai bine în această lume întoarsă pe dos, să aveţi parte de sănătate şi cât mai multă putere de muncă şi mrejele în care va prins Eminescu să vă determine să scrieţi şi alte lucruri frumoase şi interesante despre Marele nostru Poet.

 Nicolae Iosub- Botoşani, 22 iulie 2014