Primit pentru publicare: 24 ian. 2017
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 24 ian. 2017
Actualizat: 25 ian. 2017

.

.

Albumul „Vasile Ștefan” de Lucica Pârvan

Un gest salutar și necesar, față de un remarcabil artist

​Apărut la sfârșitul anului 2016, în excelente condiții grafice,la prestigioasa editură “Pim” din Iași, albumul dedicat de Lucica Pârvan pictorului botoșănean Vasile Ștefan (1905 – 1986), este nu numai o lucrare de excepție, ci și un omagiu postum adus unui artist, despre care s-a scris prea puțin, față de importanța operei sale.
​Muzeograf cu merite deosebite în promovarea artelor plastice în mediul cultural al Botoșanilor, timp de aproape trei decenii șef al Secție de Artă a Muzeului Județean Botoșani, Lucica Pârvan este o foarte bună cunoscătoare a artiștilor plastici originari din această zonă a țării, despre care a scris și pe care i-a prezentat, în expoziții personale sau de grup, pe simezele renumitelor Galerii de Artă “Ștefan Luchian”.
​Preocuparea pentru creația lui Vasile Ștefan, i-a fost stimulată de lucrările acestuia, păstrate în fondurile Secției de Artă a Muzeului Județean, deosebit de valoroase, dar asupra cărora nu existau referințe ale criticilor de artă. Faptul că era originar din județul Botoșani, a determinat-o să se preocupe în mod stăruitor de personalitatea sa, făcând cercetări de arhivă, pentru a reconstitui momentele cele mai importante ale vieții sale, studiind presa – în special
cea interbelică – dar și din deceniile următoare, precum și dicționarele, enciclopediile, cataloagele și scrierile privind arta plastică românească contemporană, în care erau făcute referiri la Vasile Ștefan.
​Paralel cu aceasta, autoarea albumului a făcut o amplă documentare în direcția depistării pinacotecilor și colecționarilor particulari care dețin lucrări semnate de Vasile Ștefan, reușind să descopere un important număr de lucrări, în parte reproduse în album.
​Ca urmare a cercetărilor intreprinse, Lucica Pârvan a reușit să elaboreze un cuprinzător album, în care sunt consemnate datele semnificative care-l caracterizează pe Vasile Ștefan ca om și ca artist: locul și data nașterii, studiile urmate, activitatea didactică, anii de detenție în penitenciar, sub o acuzație care s-a dovedit a fi eronată, intrarea în Uniunea Artiștilor plastici, toate ilustrate cu documente originale, precum și expozițiile personale, de grup și cele retrospective în care au fost expuse creațiile sale.
​Deosebit de important, ni se pare faptul că Lucica Pârvan, a reușit să ofere o imagine convingătoare asupra pictorului Vasile Ștefan, reproducând în paginile albumului, fragmente din referirile critice față de opera acestuia, atât în timpul vieții sale, cât si mai târziu. Aprecierile unor critici de artă precum Ernest Vezea, Ion Frunzetti sau Paul S. Marian, din anii 1941 – 1945, Petru Comarnescu, Virgil Mocanu și Octavian Barbosa, din perioada anilor 1965 – 1975, Claudiu Paradais și Stelian Juncu din anul 1982 și Tudor Octavian, din anii de început ai secolului al XXI-lea, au ca numitor comun recunoașterea virtuților artistice ale lui Vasile Ștefan, întărind opinia autoarei albumului, că acesta a fost pe nedrept uitat.
​Albumul conține un număr de 75 de excelente reproduceri color ale unora dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, oferind celor care-l vor avea în față, cele mai relevante aspecte care le caracterizează, în privința tehnicii, coloritului și atmosferei pe care o degajă.
​Trebuie să subliniem faptul că autoarea și-a prefațat albumul cu o scurtă prezentare a artistului, tradusă, conform uzanțelor, în două limbi de circulație internațională, franceză și engleză, fapt ce asigură lucrării o mai largă audiență în rândul iubitorilor de literatură de artă.
​Conceput în ideea că într-un album de artă, textul trebuie să fie cât mai concis, spre a face cât mai mult spațiu imaginilor, în cazul de față tablourilor, apreciem că albumul realizat de Lucica Pârvan este o reușită, având meritul incontestabil de a fi primul care-l privește pe pictorul Vasile Ștefan și un pas decisiv în direcția pentru care autoarea pledează „o reconsiderare a locului pe care artistul îl ocupă în arta plastică românească”.