Primit pentru publicare: 16 oct.2015
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 17 oct.2015

VIAŢA  CĂRŢILOR,  JURNAL (9)  de  MARIN IFRIM

Buzoianca Ica Ungureanu a descoperit “elixirul tinereţii”!

   Ica Ungureanu s-a născut la 12 iunie 1953, în comuna Săgeata, judeţul Buzău. A debutat în epigramă la Radio Campus Buzău, în cadrul unui concurs de catrene cu rime impuse, în anul 1999. În acelaşi an, publică epigrame în ziarul “Amprenta”, apoi desfăşoară a intensă activitate în numeroase reviste ale genului, fiind inclusă şi în peste 20 de antologii. Cărţile sale anterioare au, ca şi epigramele în sine, titluri de nota zece: “I K LUMEA” (2009) şi “DECADE-RONUL” (2010). În anul 2013, publică volumul “”Să fim voioşi şi fără frică”, apărut la Edigraph Buzău, sub egida Asociaţiei Culturale “Renaşterea Buzoiană”. O carte reprezentativă, care o situează pe autoare între primii mari epigramişti actuali la nivel naţional. Departe de versificaţia facilă, Ica Ungureanu identifică perfect nuanţele semantice ideale, pentru a-şi exprima ironia, sarcasmul şi tot ceea ce ţine de cifra octanică a unor catrene ireproşabile, chiar şi atunci când îşi tuşează propriul portret: “Trecut-au anii, nu am teamă,/Sunt tânără, cât timp respir,/Căci am găsit în epigramă/Al tinereţii elixir.” (“Tânără şi neliniştită”). Ica Ungureanu este şi colaboratoare de marcă a revistei literare buzoiene “Cartelul metaforelor”.

Laurenţiu Belizan, un poet de colecţie!

    Noua carte de versuri  a lui Laurenţiu Belizan are un titlu comercial, care nu aduce impactul scontat asupra cititorului, dimpotrivă, îl determină pe acesta la o circumspecţie instinctuală. Volumul „selfie cu Dumnezeu”  a apărut la Editura „Rafet”, reprezentând Premiul „Mircea Micu” la Festivalul Internaţional „Titel Constantinescu”. Titlurile poemelor sunt, ca şi titlul cărţii, reşapate cu preţiozităţi care, de asemenea, ar putea induce lectorului o stare de iritabilitate, chiar dacă, autorul, bine intenţionat, nu  caută decât să-şi ambaleze produsele literare în sub etichete cât mai exotice, şi mai atrăgătoare: „natural born vinner”, „ecsivă”, „que deus me perdoe”, „onirosectomanie”,”akedia”, „kamalateză”, „samba dream” etc. , până la senzaţia de consum excesiv de fiţe textuale care dăunează grav sănătăţii poemelor, însă nu atât cât Laurenţiu Belizan să nu fie considerat un poet excepţional, dar superficial cu „legislaţia textuală” permisivă a antemergătorilor săi, de care se apropie fără să vrea, începând de la suprarealistul  Ilarie Voronca şi până la oniricul Leonid Dimov. Tot de Ilarie Voronca îl apropie şi criticul literar Daniel Cristea – Enache, care, pe ultima copertă, notează tranşant :„Frenezia imagistică şi asociativă, amintind de Ilarie Voronca, e tipic modernistă. Poezia evoluează pe o spirală tot mai curajoasă şi mai riscantă, menţinându-şi însă coerenţa internă şi centru de greutate simbolică”. Oricum am privi lucrurile, forţa poeziei lui Laurenţiu Belizan nu poate fi ignorată decât de nepăsare nativă sau rea-intenţie:”tu ochiul stâng eu cel drept/privim lumea în patru dimensiuni/o să-mi spui că dragostea are adâncime/sunt pure speculaţii/eu nu cred decât în miile de fibre care ne leagă/semănând cu tentaculele unei meduze//care-i prada unde-i vânătorul?” („trans”, pag. 80). Categoric, Laurenţiu Belizan este unul dintre vârfurile generaţiei sale şi cea mai distinctă voce literară buzoiană din ultimul deceniu.