Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    VIAȚA DE APOI A CĂRȚILOR (JURNAL) (3), de MARIN IFRIM

    Ifrim1-150x150Primit pentru publicare: 28 iun.2015
    Autor: Marin IFRIM
    Publicat: 28 iun.2015

    VIAȚA DE APOI A CĂRȚILOR (JURNAL) (3)  

     Leonard Ancuța: ”Sunt plin de bucuria unei lumi care moare”

    Mai întâi, fac precizarea că, din câte îmi amintesc, deși nu sunt prea sigur, acest volum de versuri l-am primit direct, cu autograf (”Lui Marin Ifrim, cu toată considerația autorului” ss/indescifrabil) undeva în curtea Casei Memoriale ”Vasile Voiculescu”, la Pârscov, în urmă cu vreo trei sau patru ani, cu ocazia festivității de premiere a câștigătorilor uneia dintre edițiile  Concursului Național de Creație Literară ”V. Voiculescu”. Ca atare, ”Iubirea e amintirea unui viol” (Ed. Herg Benet”, București, 2011, 136 pag.) este prima ocazie memorată în care i-au legătura cu versurile lui Leonard Ancuța. E posibil să mai fi citit câte ceva din poezia sa, prin vreo revistă literară, căci, sincer să fiu, numele îmi pare cunoscut mai demult. Încă de pe prima copertă, grafica Marei Graur – un manechin la ”pielea” goală, cu un fluture viu colorat în dreptul locului concret al sexului -, indică  intrarea în tunelul poeziei tinere actuale. Dacă manechinul respectiv ar fi fost în conceput în poziția așezat, ar fi semănat, până la ”copie originală”, cu celebra ”Rugăciune” a lui Constantin Brâncuși. ”Criminalistic” vorbind, ”corpul” de pe copertă să tot aibă vârsta majoratului! Nu vreau să dau nicio tentă ironică acestor rânduri, mai ales că, această carte poartă, ”în loc de prefață” , girul unor poeți bine cotați pe piața literară autohtonă: Traian T. Coșovei (”Poezia lui Leonard Ancuța reprezintă o stare de spirit în dezacord fățiș cu normele unei sensibilități ultragiate”), Mihai Vakulovski (”Citindu-l pe Leonard Ancuța te gândești că ai un față un poet care chiar scrie cum gândește și deși nu exagerează cu cuvinte din alea (care nu lipsesc, însă), zice chestii pe care lumea le evită sau chiar fuge de ele, ceea ce te face să-l crezi un avangardist fetișist sau un existențialist mizerabilist”) și Ioan S. Pop (”Sub atanorul în care-și prepară deliciile și otrăvurile poetice, Leonard Ancuța pompează combustibil cu asiduitate, riscând uneori să supraîncălzească agregatul, dar până la urmă poezia cam asta face dintotdeauna: se joacă cu focul”). Categoric, Leonard Ancuța este un poet demn de reținut, versurile sale, de multe ori, din instinctul unei inteligențe acute, încă nefixate în anumite tipare, ducând dincolo de intenția unei simple comunicări cu virtualul cititor, insinuând un simbolic și inefabil conflict între generații, ca să zicem așa. Cel puțin (și cel mult) așa înțeleg eu magnificele versuri ”sunt plin de bucuria unei lumi care moare”. În final aș zice că, în dorința de a nu lăsa neexplicate unele aspecte ale poeziei lui Leonard Ancuța, cel mai onest gest pe care mă simt obligat să-l fac este reproducerea unuia dintre poemele cărții, ales absolut la întâmplare:

    alergic la orice formă de speranță

    sunt alergic la orice formă de zâmbet
    trăiesc învelit într-un covor
    pe care toată lumea și-a șters picioarele
    îmi țin bătăile inimii între pumni
    și le eliberez una câte una
    ca pe niște cuțite
    sunt alergic la orice formă de iertare
    nu pot să donez sânge
    n-aș lăsa pe nimeni să-mi poarte vântul turbat
    tetania mea în suficiența răbdării
    mai bine merg pe cuie
    încercând să absorb sare prin piele
    sunt alergic la orice formă de rațiune
    prea fericitule augustin
    și ceilalți care ați scris cărți
    despre iubire despre suflet despre speranță
    un  adevăr învățat la școala simplă a vieții
    durerea unește/fericirea separă

      Prin forța împrejurărilor, anual citesc mii și mii de pagini ale unor poeți tineri, de ani buni fiind în două jurii ale unor concursuri literare naționale. Nu-mi mai aduc aminte, nu sunt sigur, și nici nu am timp să umblu prin arhive, dar e posibil ca, la una dintre edițiile Festivalul-Concurs ”V. Voiculescu”, să fi votat fără ezitare pentru premierea acestui poet. Altfel, nu-mi pot explica nici măcar cum a ajuns la mine această  excelentă carte de versuri.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. marin spune:

      Corect, Luminiţa Zaharia: „iau…” !. Mulţumesc pentru mail.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5