Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018

VICTOR TEIŞANU UN NECUNOSCUT

                                           VICTOR TEIŞANU UN NECUNOSCUT ?

 Reamintesc, în martie 2009, în „Ziarul de Iaşi” era publicat sub semnătura unei tinere (Claudia Craiu) articolul intitulat „Uniunea Scriitorilor a devenit casă de pensii”, în care se critica faptul că Uniunea era asaltată de impostori, oameni fără talent şi veleităţi literare, dispuşi  să sufoce bugetul societăţii de la care, mai ales pensionarii,  urmăresc să încaseze nişte indemnizaţii legale, dar necuvenite majorităţii,  celor care nu probau că au chemare în domeniu.

Referindu-se la existenţa unor „mari anonimi” în această privinţă, un tânăr universitar, Bogdan Creţu, membru al Uniunii din 2007, raportându-se la cei pătrunşi ca scriitori în 2008, observa că în lista acestora nu a remarcat decât un singur nume care merita titlul prestigios de scriitor, restul acceptaţilor fiind doar, după cum susţineau ziarul dar şi preşedintele de atunci a filialei Iaşi a Uniunii ( Valeriu Stancu), alături de el,   nişte oameni fără mari performanţe, incluzând în enumerare şi câţiva universitari, colegi mai maturi ai domniei sale dar şi alte persoane.

“Vi-i enumăr, poate unii dintre dumneavoastră ştiţi mai multe despre cariera de scriitori a fericiţilor iniţiaţi”, zicea Bogdan Creţu înşirând numele celor care accesaseră  şi fuseseră acceptaţi ca scriitori în anul 2008, un an mai târziu faţă de data primiri sale, când s-a dovedit că un coleg al domniei sale ( Dumitru Scorţaru), tot  un universitar, nici nu-şi deschisese lucrările, să dovedească juriului că le are, pentru că… nu erau dovezi literare, dar  este scriitor.  Din cei nominalizaţi făcea parte – fără să merite – şi un nume cunoscut subsemnatului, dar din activitatea sa parţială, Victor Teişanu.

Victor Teişanu un necunoscut cultural-literar ? mi-am pus întrebarea, când am citit,  şi i-am răspuns acuzatorului în volumul meu Elogiu Muncii, Editura PIM, Iaşi , 2010, p. 380: „Victor Teişanu ? Este cel care în 1970 în revista de cultură „Hyperion”, cercul literar „Nicolae Labiş”, Liceul Darabani, judeţul Botoşani, era citat, încă de pe atunci, „pentru versul frumos dintr-una din poeziile lui: „Oglinda te cheamă din buze concave”, evidenţiat în revista „România literară”, contrazicându-l.

Nu ştiu dacă Bogdan Creţu a recepţionat informaţia care venea dintr-o perioadă când domnia sa nu avea decât 7 ani, tocmai suficienţi ca să meargă la şcoala primară. Putea să o aibă acum consultând surse mai autorizate, care îl investigaseră  şi pe Domnia-sa (p. 151), Dicţionarul cu „cei 1500 scriitori români”, editat de  Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin, Editura „Porţile Orientului” Iaşi, 2009, p. 468, unde era scris: „Teişanu Victor, n. 1950 în Darabani-Botoşani, unde domiciliază şi în prezent, remarcându-se în lumea literară, din cel mai nordic orăşel al ţării. A terminat Filologia ieşeană (1973), acum fiind bibliotecar la Biblioteca Darabani şi organizator al Muzeului Leon Dănăilă. Este prezent în volumul  colectiv Intonaţii. A publicat o carte la Editura Axa Botoşani – Neantul în doi (2006), celelalte la Editura Timpul din Iaşi: Viaţa într-o frunză, Ceremonii de iarnă (2007), Elegii şi extaze ş.a. Este membru U.S.R.-filiala Iaşi. „Conectat, cum singur recunoaşte, la istorie, V. T. are forţa lirică a singuraticului, încât fiecare poem, fiecare carte este o nouă victorie a sa în contra neantului” (C. M. Spiridon)”.

După câte ştiu, acum  mai pe deplin, Victor Teişanu are şi alte cărţi, câteva mi le-a oferit prin învăţătorul Constantin Matei, un prieten al nostru: Fulgul şi umbra ; Arta îndoielii (Timpul, 2008), Călătorie în cerc, în colecţia Poeţi contemporani, Editura Dacia XXI Cluj-Napoca, 2011; Mizez pe tăcere, colecţia Magister, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011.

Victor Teişanu nu este doar filolog, profesor în specialitate, bibliotecar –de când lumea, spun unii un adevăr, organizator de muzeu, cu aplecare memorialistică, poet dovedit, cu sute de poezii publicate, dar este, am aflat,  şi un jurnalist care concurează profesioniştii, ba şi un scriitor de istorie nu numai locală, dar şi om cu preocupări sportive, că o minte bine ordonată numai într-un corp sănătos poate sălăşlui…

După absolvirea Facultăţii de filologie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi în 1973 şi 3 ani în învăţământ la Hudeşti, profesorul s-a retras din septembrie 1976 acasă, şi până în prezent este bibliotecar la biblioteca orăşenească Darabani. În clipe de nostalgie rememorează vremea când Liceul din Darabani edita prestigioasa revistă Hyperion, toată scrisă numai de către elevi.

–          Semnatarii materialelor erau într-adevăr elevii, spune el, dar în spatele nostru, susţinătorul, sprijinitorul, îndrumătorul, era maestrul nostru, poetul Lucian Valea (despre „Poezia lui Lucian Valea”, vezi documentarul semnat de Victor Teişanu în „Mesager”, februarie 2010), producţiile noastre fiind lăudate în România literară, Argeş sau în ziarul Clopotul, ele  aveau  o structură care însemna profesionalism. Revista cuprindea cronici literare, muzicale şi dramatice, poezii şi proză originale, traduceri din lirica contemporană, note şi comentarii diverse. Noi, viitorii aspiranţi la viaţa literară, ne-am bucurat mult când am fost semnalaţi  de somităţi, precum Ştefan Augustin Doinaş sau Alexandru Husar. Dintre noi s-a ridicat Corneliu Popel care a dobândit atâta rezonanţă în lirica românească. Nota exigenţii a dat-o celor ai noştri cenaclul orăşenesc „Nicolae Labiş”, devenit apoi „Corneliu Popel”, de care mă simt şi astăzi legat.

Pentru perioada anilor 1970, când încă se mai vorbea de Hyperion, Victor Teişanu s-a implicat total în activitatea Cenaclului orăşenesc, făcând ca acesta să devină un model de manifestare liberă a activităţii literar-artistice, el făcând să se menţină un spirit activ în gândirea şi creaţia participanţilor.    Cenaclul oferea creatorilor, poeţi, prozatori, cântăreţi de muzică folk, cea mai deschisă şi potrivită scenă de exprimare. În localitate, dar şi la Botoşani ori la Gura Humorului membrii lui  au cules multe aplauze. Se făceau schimburi de experienţă cu cenacliştii din Moldova şi din Ardeal, poeţii cenaclului erau mereu prezenţi şi la postul naţional de radio, dar versurile lor apăreau în grupaje şi în ziarele şi revistele vremii.

Centrul de radioficare Darabani devenise şi el o tribună de popularizare a literaturii şi artei. Era timpul când la bibliotecă se organizau întâlniri cu scriitorii din toată ţara, se lansau cărţi, se prezentau recenzii, se purtau discuţii despre opera nu numai a oaspeţilor. Biblioteca şi Centrul de radioficare făceau din profesia intelectualilor o componentă a exprimării nu doar libere dar şi de conţinut. Momentele acestea de cultură marcau marile aniversări, cu cronici şi recitaluri de poezie şi proză.

Cât priveşte creaţia proprie, Victor Teişanu nu manifestă o mulţumire de sine. În calitate de jurnalist, el mărturiseşte într-un interviu luat lui de D. Zvorişteanu la împlinirea vârstei de 60 de ani, publicat în ziarul „Mesager”, în septembrie 2010, la doi ani după primirea sa ca membru al Uniunii Scriitorilor : „N-am fost de loc un scriitor prolific. N-am semnat decât 6 cărţi, doar un volum la 10 ani. Pentru mine poezia a fost şi a rămas o ocupaţie secundară, dar m-am simţit excelent în compania poeţilor şi mai ales a cărţilor acestora. N-am cultivat relaţii în lumea judecătorilor de literatură, nu gândesc măsuri de marketing literar, de comerţ literar în interes de imagine şi de aceea despre mine şi cărţile mele s-a scris rar şi cu destulă zgârcenie, deşi figurez în câteva antologii lirice, cu referinţe în două dicţionare de specialitate”.

Important este că Victor Teişanu face parte şi dintr-o echipă de entuziaşti care din 2009 editează un ziar local, „Momentul oraşului Dărăbani” până în februarie 2010, iar începând cu nr. 9, martie 2010, cu noul nume „Mesager” şi aceeaşi echipă de jurnalişti, sub aceeaşi coordonare: Victor Teişanu, redactor şef, Lucian Bălăucă, Dumitru Haha şi Dumitru Zvorişteanu, redactori, Marius Prelipceanu, editor, Vasile Amitroaie sau Ionel David, fotoreporteri, Ghiorghe Burlacu, coordonator şi primar al localităţii. Dintr-un documentar – un scurt istoric al localităţii –publicat la 2 august 2009, rezultă că din punct de vedere al documentelor de arhivă, tragedia Darabanilor constă în aceea că în martie 1944 întreaga arhivă a localităţii şi a instituţiilor sale a ars în gara Iţcani din Suceava în urma bombardării de către aviaţia sovietică a trenului care evacua arhiva spre sudul ţării.

În felul acesta istoricul localităţii se încearcă a fi reconstituit din puţinele documente existente în arhive, unele recuperate de la cetăţeni, din informaţii culese de la oamenii în vârstă care mai sunt în viaţă, ziarul Primăriei şi redactorii echipei lui Victor Teişanu având un rol important în această muncă. În ajutor le stau şi cei doi feciori ai redactorului şef, Teişanu Alexandru şi Ştefan, care fac, de câteva luni, pe site-ul de socializare Facebook ca aproximativ 1000 de locuitori ai Darabanilor să schimbe în fiecare zi mesaje pe www.facebook com.darabani sau internet www.darabani org., inclusiv despre istoricul şi personalităţile timpului.

Localitatea Darabani, atestată documentar în anul 1546 când domnitorul Petru Rareş întăreşte Maricăi, nepoata lui Ivanco Sulgerul, stăpânirea peste a 5-a parte din satul Căbiceni, vechea denumire a localităţii Darabani, este din 1968 comună, iar acum oraş în judeţul Botoşani, cu localităţi componente satele Bajura, Eşanca şi Lişmăniţa. Dezvoltarea localităţii începe în 1837 când Teodor C. Balş, stăpân de moşie, dă locuri de casă locuitorilor, istoricul fiind reconstituit pas cu pas, Victor Teişanu fiind autorul unor documentare de substanţă cum ar fi: “Soarta monumentelor noastre istorice”, „Banul public şi găurile negre”, „Cât de instabilă este România?”,  „Darabani nu Dărăbani !”, „Aniversarea Academicianului Leon Dănăilă”, ultimul articol citat făcând dovada că Victor Teişanu îşi îndeplineşte cu seriozitate atribuţia de organizator şi popularizator a activităţii omului de ştiinţă. Continuator al unor încercări semnate de Radu Mareş, Gellu Dorian, Liviu Antonesei sau Daniel Lascu, Victor Teişanu, fie şi în “Mesager”, îl readuce la cititori şi pe prea repedele uitat de la „Hyperion”, pe „Corneliu Popel, la 60 de ani de la naştere”, cu un documentar consistent, cum nu prea întâlnim în argumentaţia literară, nici la case mai mari (vezi, „Mesager”, ianuarie 2010).

Profesor universitar, membru titular al Academiei Române, dar şi al Academiilor similare din New York, Londra (Sorbona) şi Paris, participant la Congrese şi conferinţe de specialitate în ţară şi pe toate continentele lumii, cu peste 400 de studii,  comunicări şi articole, autor sau coautor a circa 40 de cărţi din domeniul universal al neurochirurgiei, academicianul Leon Dănăilă, de a cărui casă memorială se ocupă Teişanu, se numără printre cei mai valoroşi specialişti în domeniu, numele său fiind înscris în dicţionare, enciclopedii, cursuri universitare şi istorii contemporane ale medicinii. Răsplată a muncii şi meritelor sale sunt decoraţiile primite: Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”,  în grad de Ofiţer, conferit la data de 1 decembrie 2000, brevetul semnat de preşedintele României Emil Constantinescu şi celălalt în grad superior de Comandor i-a fost acordat la 10 aprilie 2010, brevetul semnat de preşedintele Traian Băsescu, cu ocazia „Zilei Mondiale a Sănătăţii”. Şi aceste ordine se află expuse la Casa Memorială „Leon Dănăilă” din Darabani.

La 21 decembrie, 2011, la gala „Zece pentru România”, la secţiunea „Oameni de ştiinţă”, încă o recunoaştere naţională pentru academicianul Leon Dănăilă căruia i s-a acordat Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate, publicul prezent aplaudând OMUL dar şi cuvântul acestuia : „Am cerut în viaţă iubire şi bunul Dumnezeu mi-a dat oameni în suferinţă, să îi pot ajuta. Dumnezeu nu mi-a dat nimic din ce am cerut, dar mi-a dat tot ce am avut nevoie. Ruga mea a fost ascultată”.

Camera destinată trofeelor de la muzeul Acad. Leon Dănilă oferă vizitatorilor o uriaşă cantitate de diplome, decoraţii, medalii şi atestate, conferite omului de ştiinţă în ţară şi peste hotare, care vorbesc ele însele despre recunoaşterea internaţională a medicului darabanean. Sunt aici şi o sumă de tablouri semnate Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Ion Pacea, Dan Hatmanu, Iulia Hălăuceanu, R. Schweitzer-Cumpănă, Sorin Ilfoveanu, Ioan Grigore etc.

Deosebit, Victor Teişanu este preşedinte al comitetului de iniţiativă pentru realizarea şi amplasarea la Darabani a bustului în bronz a poetului Mihai Eminescu, lucrare care va fi turnată de sculptorul botoşănean Marcel Mănăstireanu, rămânând în aşteptare sponsorizarea.

Ancorat în actualitate, Victor Teişanu se dovedeşte a fi şi un iremediabil nostalgic în sensul bun al cuvântului. Cu sediul bibliotecii în CASTELUL de la fosta Curte el scrie documentare istorice până şi despre cum se petrecea „Anul Nou la Darabani prin 1880”…: „Curtea boierească însemna Castelul şi terenul din faţă, spre care se intra printr-un falnic portal din piatră, alei străjuite de liliac şi ghivece cu plante ornamentale indigene şi exotice, florăria luxuriantă alături de spaţii virane unde se putea aduna mulţimea de poporeni. Cu siguranţă cele mai strălucite festivităţi s-au desfăşurat aici între  anii 1872 şi 1892, cât stăpânul respectat al curţii a fost George Cimara. Erau motive de satisfacţie, pentru că afacerile moşiei deveniseră, sub oblăduirea grecului, înfloritoare. Aceste petreceri, inclusiv sărbătorile de iarnă, însemnau, însă, prilej de risipă şi chefuri interminabile, până când, după moartea lui Cimara, moşia a încăput pe mâna baronilor de Steigher”.

Cu informaţii împrumutate de la Emil Costeanu aflăm că „Iarna se organizau pe moşie vânători mari, cu oaspeţi mulţi şi de departe. Luxul, fastul, mesele la  castel erau feerice. Că din când în când, duminicile şi alte sărbători adunau la curte flăcăi şi fete, dar şi săteni de toate vârstele care, pe muzica lăutarilor vremii, încingeau bătute moldoveneşti şi învârteau hore până noaptea târziu. Că sărbătorile Anului Nou, sub boieri, se făceau la castel, unde se aduna mult popor în frunte cu autorităţile comunale. La ceasurile 12 din mijlocul nopţii se slobozeau spre cer focuri de puşcă, în faţa castelului se aprindeau buţi de gaz şi păcură, a căror flăcări luminau întunericul până departe ca ziua. Urmau urările de La mulţi ani, colindele şi poftirea de a gusta din bucate şi cinste, anume pregătite”, notiţe terminate cu redarea propriilor păreri: „Aşadar, cu aproape un veac şi jumătate în urmă la Darabani, buţile de gaz şi păcură, aprinse, asigurau petrecăreţilor, lumină „a giorno”. Astăzi problema confortului luminos în noaptea Anului Nou se rezolvă mult mai simplu. Dar nostalgia după vremuri apuse şi poate un farmec retuşat venit dintr-o lume cu siguranţă mai curată şi mai nobilă, picură în sufletul nostru fiorii unui regret greu de exprimat şi înţeles”…

În raport cu cele spuse despre  Victor Teişanu şi opera sa, întrebările  lui Bogdan Creţu de la Iaşi, critic literar şi membru U.S.R., despre colegul său, tot membru al U.S.R. Iaşi, pălesc dar devin un argument pentru noi şi cei care îl cunosc pe darabanean să le dăm dreptate celor care, referindu-se şi la munca lui de la „Mesager”, cum e cazul şi a lui Ilarion Mandachi din Dorohoi, profesor, istoric şi cititor al publicaţiei, să scrie în „Mesager”-ul din decembrie 2011: „Dintre toate publicaţiile locale din judeţul Botoşani, consider că „Mesager”-ul darabanean este de departe cea mai bună publicaţie, ea înscriind în paginile ei, atât prezentul cât şi trecutul, fiind aproape o revistă-magazin. Felicit Primăria Darabani, cea care face ca această publicaţie lunară să apară, totodată felicit pe toţi care scriu în paginile ei lucruri absolut  extraordinare, lumea fiind sătulă numai de paginile de scandal, crime şi violuri din publicaţiile cotidiene ce fac astăzi presa”.

Cuvinte preţioase au la adresa poetului, jurnalistului şi omului de carte Victor Teişanu şi alţii care îi cunosc opera şi activitatea, ei infirmând îndoielile universitarului de la Iaşi care nu a încercat să scrie nici proză literară, nici poezie, ci doar lucrări de critică literară şi ceva jurnalistică, dar e membru a U.S.R. Iaşi. Cât îl priveşte pe poet, lasă pe noi: „Nu sunt decât materie fierbinte vă las pe voi să-mi inventaţi biografia dacă un singur vers mă reprezintă înseamnă că efortul meu a fost zadarnic pentru că despre mine am scris vă las pe voi să-mi inventaţi biografia” (Din „Ceremonii de iarnă”, „Vă las pe voi”, p. 35).



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 16 abonați

4 comentarii la acestă însemnare

  1. Lucia Olaru Nenati spune:

    Victor Teisanu este unul dintre putinii poeti de azi cugetatori, bogati in talent,inspirati si, mai ales, culti si avizati intr-o zona larga de intelectualitate,fiind si un jurnalist de calibru.Faptul ca nu se „agita” de loc sa-si promoveze imaginea cum fac multi altii si ca locuieste intr-un orasel aflat departe de metropele face ca el sa nu fie prea cunoscut de tinerii zilei de azi, dar asta nu-i diminueaza valoarea.

  2. D.M. Gaftoneanu spune:

    D-lui Victor Teisanu, sincere aprecieri!

  3. Funduianu Alexandru spune:

    …Are perfecta dreptate Doamna Olaru Nenati! Victor Teisanu este demult un NUME – de retinut!

  4. ioan vasiu spune:

    Fara indoiala ca numele scriitorului Victor Teisanuu este bine cunoscut adevaratilor scriitori si critici literari din tara noastra. Am avut bucuria sa debutam in aceeasi perioada cand eminentul profesor si scriitor Tudor Opris se ocupa de descoperirea tinerelor talente.Chiar daca nu-l cunosc decat din scriirile sale, il apreciez si cred ca este un talentat scriitor.Il felicit pentru tot ceea ce a realizat .

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5