Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Vise neîmblânzite, sub Lună, cu Dorina Rodu

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 26 Dec. 2017
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 19.02.2018

 

 

Vise neîmblânzite, sub Lună, cu Dorina Rodu

 

Dorina Rodu, cristalizatorul Cenaclului literar DinOgor, nu este la prima carte de poezie.
Prima, Vise, Botoșani: Agata – 2013 și aceasta, pentru un altceva și un altundeva, Sub Lună… vise, Agata – 2017.
Desigur, vise! Cum s-ar fi putut altfel?…
Talentul, grația divină, tinerețea și iureșul năvalnic al torenților interiori… porniri, opriri, reporniri și iarăși… e mersul vieții, o sinusoidală și ascensivă spirală, urcușuri, care, de cele mai multe ori, sunt anevoioase și stârnesc crâncene deziluzii ce mocnesc și aprind speranțe născute, vrând nevrând, din vise.

Dorina, pui de român cu suflet eminescian (Daniela Pătrașcu), se cufundă în vise! Are încredere în această formă de reprezentare a trăirilor sale, care îi dă speranța necesară unui ideal în formare, ca și cum lumea materială în care trăim și o percepem nu e reală, ci numai o umbră, o reprezentare abstractă a proprietăților stărilor fizice și spirituale, pe care le vedem și le simțim în jurul nostru. A lucra în sine (Kant), nu-i o experiență sufletească străină poetei noastre, care a semnat această carte Sub Lună… vise.

E o concepție platonică, ce străbate acest volum de sus până jos, poeta râvnind și crezând într-o lume a formelor perfecte, în care visele să ia locul strâmbătăților și inechităților realităților sociale, dezamăgitoare fapte pentru copila apărută în locurile pe unde mai persistă romantismul eminescian, al cărui veșmânt nu-l va dezbrăca ușor. /Și deci, te-ai dus,/ Cum ți s-a dus și-amorul;/ Mă-ntreb de mai ai un singur dor:/ Din Luceafăr să devii muritor./ […] Ai noștri tineri… încă-ți șoptesc/ Prin nopți tăcute versurile nemuritoare,/ Printre Misterele nopții te regăsesc,/ În Singurătate și-n Sonete rugătoare/[…] De-or trece anii rând pe rând,/ Pe lîngă plopii fără soț… trecând,/ Privi-voi stelele-n cer din când în când/ Și voi auzi Luceafărul, Epigonii fremătând/. (Mortui Viventes).

Îmblânzirea viselor, armonizarea speranțelor în cadrul realităților în care trăim depind de o mulțime de factori și, cei mai importanți, sunt cei asupra și în interiorul cărora nu se poate interveni, decât printr-o majoră acceptare a indivizilor unei comunități, și de aici, chemarea sa: /În al tău corn, Ștefane, suflă,/ Ridică-ți oștenii din morți/ Și îndeamnă-i iar la luptă,/ Secerați pe-ai neamului trădători,/ Pe pungași și nepăsători,/ Apoi, din victoria-ți cruntă/ Sufletu’ cinstit ți-nfruptă./ (Ce rămâne?)

Nu s-ar zice că fatalismul, care, poate, ar putea fi descoperit sau indus din această carte de poezii, e atât de înverșunat, pentru că Dorina mereu speră, chiar dacă speranța rămâne în zona ideatică, dragostea, persoana iubită, divinitatea sunt suportul necesar de a trece peste toate neajunsurile și a prinde forța necesară să-și consolideze idealul din viață: /Rătăcind printre umbre și ruine,/ Pierdută-s și de propriul sine…/ Fugind de lume și de mine,/ Aș vrea să m-ascund în tine.// Contopine-vom sufletele-ntr-unul,/ Transcede-vom întreg universul,/ […].// Ești dulcele meu vis/ Îmi ești și muză,/ Către portalul infinitului deschis/ Îmi ești călăuză.// Fii al meu giulgi, a mea năframă/ […]/ Fii mantia-mi universală.// Aș vrea să-mi fii chiar și pământul,/ Care-mi va acoperi, treptat, mormântul,/ Aș vrea să-mi fii al sufletului veșmânt/ Și cel din urmă crezământ. (Rătăcire-n dorință). Inspirate și lămuritoare versuri de a-și consolida crezul său poetic, posibil o înrâurire din clasicismul francez (Nicolas Boileau), pentru că numai rațiunea, iubirea și frumosul va face să-i strălucească viața și creația artistică și, atunci, arta va contribui desăvârșit la evoluția/ revoluția relațiilor sociale, pe care le vrea corecte. /Sperând, trăind de azi pe mâine,/ Așteptând un veșnic anotimp/ În care frații nu-și vor îndrepta cruda armă/ Către tâmpla tremurândă/ A fiilor din aceeași țară-mamă/[…]/ Spălându-ne păcatele cu apele acelorași ploi/ Neîndoindu-ne de voi, nici voi de noi./ […] Un anotimp ce mereu întârzie s-apară,/ Invidia, minciuna și trădarea încă ne separă./ Cerșind puterea absolută […] // Zamolxis suspină, privindu-și urmașii/ Cum se-ngroapă unii pe alții, [..]. (Cercul deplângerii)

Deznădejdea că, poate, nu va reuși să-și îmblânzească visele, invocând motivul eminescian, își iscălește convins cuvântul: /[…] -V-aș lăsa visele-mi rebele,/ Dar mă tem că nu-mi vor fi fidele,/ V-aș lăsa a codrului simfonie,/ Dar voi, veți auzi doar gălăgie/ Neînțelegându-i fremătânda armonie…/ De voi, cei din urmă, mi-ați înțelege/ Tristețea, patima și durerea/ Ce-n mine zac pribege,/ […]// De mă voi naște iar/ […]/ din țărâna țării-mamă,/ Semeț, umil și fără teamă/ Vă voi lăsa ca drept tezaur:// Sângele patriotic lin curgând/ Din venele […] scripturilor străbune – /[…]// Poate c-atunci veți înțelege/ De ce n-am vrut mormânt bogat,/ Podoabe, flamuri, nici regat,/ Ci un pat din veștede ramuri să-mi lege/ Și deasupra-mi flori de tei să se legene. (Testamentul poetului).

Prin cartea de față, Dorina Rodu conturează o intrigă modernă, o încercare de a combate tendința nepotrivită din creația literară a unor tineri și, în același timp, o trecere dinspre tiparele clasice înspre un neoromantism angajat, bazat pe nevoia de a căuta cauzele și a determina un mesaj social-patriotic adecvat vremurilor noastre.
Deși sub Lună, visele Dorinei sunt un vis lucid!

Ion Istrate
Botoșani, dec. 2017



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Dorina spune:

    Mulțumiri dl. Director!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5