Primit pentru publicare: 30 aug.2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 30 aug. 2016
Redactor ediție: Cezara ROMAN
Editor: Ion ISTRATE

Ziua limbii române – 31 august

Răsfoind și actualizând pagini de limba română, în primul rând rugăciunea Tatăl nostru…motiv ca să căutăm mereu unde au locuit dacii

Reamintesc, la 12 noiembrie 2014 în revista Luceafărul am publicat documentarul “Teodor Burada ca și B.P. Hașdeu despre cum vorbeau strămoșii noștri”, aducând în față rugăciunea  Tatăl nostru, trimițând și la Luceafărul din 7 octombrie în aceeași problemă, cu două texte românești prezentate în lucrarea englezului Chamberlayn publicată în anul 1715 în peste o sută de limbi.

Spuneam atunci, rostirea rugăciunii Tatăl nostru în limba română de către o comunitate din Walles-Anglia încă în secolul al  XVIII-lea, atestă că celții și-au conservat în rugăciune nealterată limba pe care au vorbit-o încă de la creștinare.

Aminteam și că acum mai bine de o sută de ani ieșenul Teodor Burada, muzician, literat, etnolog și pasionat folklorist, plecat pe urmele strămoșilor noștri – cum fac și astăzi publiciștii de la interesanta și mult căutata, citită, revista “Formula As”, condusă de Sânziana POP – nimerind pe pământurile Insulei Krik, Croația de azi, a găsit acum mai bine de 120 de ani, ultimii români, într-un sat Poljica, în cimitir a aflat morminele înaintașilor lor iar din biserică, de la slujbe, a cules și a adus în țară, publicând textul rugăciunii pe care am publicat-o și noi, cee a ce repetăm:

Ciacia nostru kirle iești in cer,
Nekase sveta numele tev,
Neka venire kragliestvo to,
Neka fie voglia ta, kassi este în cer
Assasi pre  pemînt.
Pire nostra de salcazi da ne astez
Si las nelgule nostre kassi si noj lessam al desni a nostril
Si nun lessaj in ne nepasta
Nego ne oloboda de rev.Assasifi!

Cunoscută și de către Bogdan Petriceicu Hașdeu, recomandându-ne să vedem Principie Filologia comparativa  asio-europe, București, 1879, p. 91 și următoarele, Valeriu D. Popovici-Ursu reproduce în volumul Adevărata Obârșie a poporului roman, p. 46-47, Editura Gedo-Cluj, 2012, după B.P. Hașdeu, Tatăl nostru, în două texte românești, prezentate și în lucrarea din 1715 a englezului Chamberlayn, noi preluându-le în documentarul  “Rugăciunea Tatăl nostru a celților, cunoscută de Bogdan Petriceicu Hașdeu, speranță de cunoaștere a scrisului dacilor”, publicat în Luceafărul din 7 octombrie:

Tatăl nostru csinye iești in eserui
Szvinczai esze numelye toă
Sze vii impăraczia ta
Fii voja ta cum in ceruri, asha ahi pe pământul
Punya nostrum de toate zilelye de noi asztezi
Iartă greshaley Iye nostr cum shi noi jertăm a greshiților noștri
Shi nu duce pe noi inka la iszpite
Shi mentujesthe pe noir au Amin.

Și a doua variantă din limba română:

Părintye nostru esel ese jesti în cieri
Svencznisze numelye Tuo
Vii imaraczia ta
Facsaa sze voja ta cumim cseri asha shi pe pământ
Punye nostru cssaszecsio de noo asztesz.
Shi lasza noo datorilye nostre  cum shi noi leszam datornicsilor nostri
Shis menrujeste pe noi de hitlyunul Amin.

Publicând  rugăciunea  Tatăl nostru după  profesorul Popovici am redat și observațiile sale cum că „rostirea rugăciuniiTatăl nostru în limba română de către o comunitate din Walles încă din secolul al XVIII-lea, atestă că celții și-au conservat în rugăciune nealterată limba pe care au vorbit-o încă de la creștinare”. Adăugam  și că “Luca Stroici, mare logofăt al Moldovei din secolul al  XVI-lea a transmis rugăciunea Tatăl nostru din cirilică cu litere latine, că istoricul polonez Stanislau Sarmecki a aflat de existența acestei rugăciuni cu litere latine și a publicat-o într-un volum încă în anul 1597, care arată așa cum  o rostim astăzi”. Și mai adăugam: “varianta celtică seamănă mai românească decât cele două variante numite din Walles, fiind mai aproape decât Tatăl nostru transcris de Luca Stroici”.

Era folost și argumentul profesorului Augustin Diac despre faptul că cercetătorul ungur  Samuil Kolescri citând lucrara lui Chamberlayn a scris prietenului său, medical englez Woodward, că “Românii de la Dunăre și Celții din Walles vorbesc una și aceeași limbă” (Străbuni ai geto-dacilor factori de cultură și civilizație în țările Europei occidentale și nordice, Cap. VII).

Ca noutate, iată ce spune și vestitul teolog Georg Stierhelm despre varianta românească a Tatălui nostru din volumul “Limba română în fața occidentului”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, autor Eugenio Coșeriu, “Stiernhielm, Limba română și ciudatul Tatăl nostru, un capitol din Istoria cunoașterii (și necunoașterii) României în Europa occidentală“:

          “De mai multe ori s-au făcut referiri la Tatăl nostru al lui Georg Stiernhielm. Acest  Tatăl nostru apare sub titlul “Walachica (lingua)” ca ultimul dintr-o serie de versiuni romanice din Tatăl nostru la sfârșitul prefeței lui Stiernkielm “De linguarum origine”, în ediția și traducerea sa din Ulfilas, Stockholm, 1671.

Textul românesc al Tatălui nostru pe care îl citează Stiernhielm sună cum urmează:

        „Paerinthele nostru cala ce esti en cheri. Svintzas ce ese numele teu. Vie en peretziae ta. Facaese voe ta, cum en tzer, ase si pre paementu. Paene noastre tza saetzioace, dae  noaae astezi. Si  lase noaae  datorii le noastre , cum si noi laesaem datornitzilor nostri.

         Si nu dutze prenoi la ispitire: tze ne mentueste prenoi de vicleanul.Amin”.

…”Însuși faptul că acest Tatăl nostru românesc a apărut într-o lucrare atât de importantă a unui om cu prestigiul lui Stiernhielm conferă  acestui text o importanță cu totul aparte. Dar el este important și din motive interne, atât ca text  românesc publicat în străinătate, cât și datorită contextului în care este prezentat de Stiernhielm.

În primul rând, acesta este primul text al Tatălui nostru românesc bine  cunoscut și prezentat drept romanic dintre cele apărute în Europa occidentală. Primul Tatăl nostru românesc apărut în afara României, și anume cel al lui Luca Stroici, a rămas total necunoscut în occident.

În al doilea rând, textul lui Stiernhielm este relativ corect față de celelalte versiuni românești ale Tatălui nostru apărute până la 1817, inclusiv  în străinătate.

În al treilea rând – și acesta este lucrul cel mai important – acest text figurează la Stiernhielm ca exemplu de limbă de sine stătăoare. Cele șapte “linguae novae” care au luat ființă din latină sunt, după Stiernhielm: Italica, Hispanica, Gallica, Rhaetica, „Sardica”, „Sardica vulgaris” și Walachica, adică italiana, spaniola, franceza,  retoromana, catalana, sarda și româna”.

În revista Saeculum nr. 1-2 (101-102), p.64, 2015, Focșani, Ionel Nicula vorbind despre „Petru Ursache – un polihistor sagace și laborios”, referindu-se la o lucrare comentată de acesta „Limba română în fața Occidentului”, semnată de  Eugeniu Coșeriu, precizează –și el – că la rugăciunea  Tatăl nostru se cunosc șapte variante la această rugăciune extrase din diverse surse documentare (p.185).

Tot în Saeculum, nr.5-6, 2014, p. 37, Iordan Datcu vorbind despre Petru Ursache, editor, referă despre  cartea  Bucătăria vie, File de antropologie alimentară (Editura Junimea, Iași, 2011), că despre tema hranei în rugăciunea Tatăl nostru și tradițiile mitice despre  hrană, ia în discuție și „mărturiile din Antichitatea sumeriană, istoria hranei ca dar divin, evoluția hranei de la crud la gătit, exemplificată prin Epopeea lui Ghilgameș, alimentele și focul, utilizarea focului, făcându-se, pobabil, pentru prima dată, cu 400.000 de ani înaintea erei noastre, într-o localitate din apropierea Pekinului, gândirea practică despre hrană (din legende, colinde, superstiții, proverbe, zicători) și cea din tezele sfinte (biblice, eclesiastice), magia și obținerea hranei, hrana și ordinea mesei, masa cu prilej comportamental”…

Avea dreptate inginerul D. Vochescu, apropiind ce spusese ungurul Samuil Kolescri despre românii noștri de la Dunăre sau Walles, cu ce s-a scris și în Dacia Magazin nr. 5 din iunie 2003, că vorbesc aceeași limbă, cea daco-românească, chiar el reproducând și comentând în acest sens textul rugăciunii după B.P. Hașdeu, afirmând că în acest dialect, al celților, s-au scris și în Anglia și aiurea alte povestiri și chiar romane, datoria noastră este să le descoperim. “Cred că numai în Biblioteca  metropolitană din New-York se găsesc sute de cărți în acest dialect, care așteaptă numai să fie copiate și transmise pe internet. Cu siguranță că în aceste scrieri se vor găsi date despre istoria și poporul dac. Acum la noi mai toți copiii știu să caute pe internet o carte în dialectul celtic dintr-o bibliotecă din Anglia sau America. Aceste limbi reprezintă pentru noi documente mai importante decât Codex Argenticus sau Biblia din Wafila, Codex Rocontzi, Tablele de la Sinaia”, susține  Dumitru Vochescu.

Cercetarea trebuie făcută, mai spune Dumitru Vochescu,  – parcă alăturându-se reporterilor de la revista „Formula As”, nouă-celor de la Cenaclul literar la distanță care afirmând și meditând pentru ideea că revistele culturale sunt cele care contribuie la formarea oamenilor, sunt factor activ în toate, am scris cartea „Revistele? Luminoase, instructive și educative…”, Editura PIM, Iași, 2015, cu argumente în acest sens, – în Suedia, Norvegia, Islanda, Danemarca, Anglia, Spania, America, Ulan Bator, la Lassa, la Vatican, la Istambul, în Egipt, India sau Africa, de asta avem ambasadele sau consulatele, alte misiuni culturale, inclusiv Înstitutul Cultural Român care se ocupă de toate dar de nimic sigur, cu atât mai puțin despre adevărata obârșie a poporului român, cu trimitere la strămoșii noștri dacii, la tradiționala limbă geto-dacă-româna.

Are dreptate inginerul, Nichita Danilov, ca trimis al Institutului Cultural Român la Chișinău,   pe pământ românesc, scrie și publică săptămânal în Ziarul de Iași, și bine face, eseuri pe diferite teme, dar, mă întreb,  când vom citi și ceva cum fac cei de la “Formula As”, cum vrea Dumitru Vochescu, pe concret despre dacii din Republica Moldova, despre documentele din bibliotecile locale și de mai departe – din pământurile Rusiei care au atâtea a ne spune…poate stă de vorbă cu domnul Iurea care și dânsul ne-ar putea înnobila cu  asemenea vești.