Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ZODIA EMINESCU. Prăznuind ziua de naştere a unei legende

Sursa primară: http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Botosani/Editorial/2017-01-14/Praznuind+ziua+de+nastere+a+unei+legende.html

 

Prăznuind ziua de naştere a unei legende

EditorialLucia OLARU NENATI – scriitor

 

 

Pesemne că tot o astfel de iarnă cumplită va fi fost pe meleagurile noastre atunci când Pronia a găsit de cuviinţă să trimită printre noi un sol al iubirii sale de oameni, al dorinţei sale de a ridica sufletele acestora către mai înaltul spiritulului. Aşa se face că, de fapt, nu vom şti vreodată data exactă a naşterii pruncului Mihail Eminovici, cel ce avea să semneze Mihai Eminescu atunci când va începe să capete conştiinţa de sine şi când naşul său literar, Iosif Vulcan, va avea intuiţia acestei sigle ce urma să marcheze apoi viitorimea culturii române. Nu vom şti, deci, dacă inscripţia din biserica Uspenia – unic document oficial – a fost corect întocmit, sau doar formal, din cauza unei ierni grele ca aceea de azi.
Dar poate că şi această nesiguranţă are rostul şi mesajul ei, vrând a semnifica faptul că în acest caz contează mai puţin amănuntele exacte, cât semnificaţia quasi-mitică a faptelor, esenţa trecerii prin lume a acestui om cu totul deosebit. Un asemenea argument ar fi poate chiar viziunea lui autoscopică în care îşi imagina retrospectiv scena botezului său în poemul „Miron şi frumoasa fără corp“, petrecut în ambientul inconfundabil rustic moldovenesc: ”L-a spălatu-l, pieptănatu-l,/ La botez l-a dus pe micul,/ La icoane l-a-nchinatu-l…/” moment în care, după evocarea şugubeaţă a ritualului, urmează dialogul mamei cu ursitoarele care-i oferă toate fericirile imaginabile pentru un om comun. Dar nu pentru un om unic, ales, aşa cum intuia maica sa că va fi el, drept care va  cere pentru odorul său tot un dar unic care îi va fi dat: „Zise-atunci, din ele una:/ De-o doreşti cu dinadinsul,/ Fie-i dat ca totdeuna /El să simt-adânc într-însul/ Dorul după ce-i mai mare / N-astă lume trecătoare, /După ce-i desăvârşit si să-şi vadă la picioare/Acest dar nepreţuit“.
Şi, precum ştim deja din hagiografia eminesciană, acel prunc a semănat într-adevăr celor din basme, fiind în toate mai grăbit a se împlini. A simţit foarte devreme „dureros de dulce“ frumuseţea naturii locurilor natale care l-au înzestrat cu amintiri perene de purtat în tainiţa sufletului până în ultimul ceas; încă aproape copil, a trăit năvalnic prima dragoste romantică, urmată de durerea cumplită a pierderii ei, simțăminte şi amintiri niciodată alinate, a descoperit devreme deliciul lecturii şi „viciul“ cărţilor şi s-a înregimentat de elev în prima lui slujbă, aceea de bibliotecar al gimnaziului cernăuțean unde a lucrat cu conştiinciozitatea care n-avea să-l părăsească în nici una dintre îndatoririle sale. S-a îndrăgostit pătimaş de miracolul scenei ce avea să-i rămână în duh şi aceasta mereu. A pornit apoi, la fel ca orice Făt-Frumos, prin lume să o cunoască şi, în primul rând să-şi aproprieze temeinic esenţa neamului şi ţării sale. A mai plecat apoi şi în alte ţări unde n-a rămas acolo, precum cei de azi, ci a adunat, precum albina, polenul culturii, studiului şi experienţei, aducându-l apoi înapoi acasă unde, tot foarte devreme, a început să lupte, cu pana jurnalistului şi cu fapta patriotului, pentru cauza cea mai înaltă a neamului său (acesta i-a fost mereu cuvântul rostit), dar şi să-şi încerce tăria spiritului în cealaltă misiune pe care o resimțea paroxistic, aceea a performanței literare. A trudit, a iubit, a cugetat profund, biciuindu-şi nopțile şi trupul cu cafele nesfârșite pentru a nu irosi dormind nici o clipă validă de la misiunea de a-şi înzestra posteritatea şi neamul cu valorile de care era, tot foarte devreme, conștient că-i sunt proprii. N-a avut parte de nici o avere, pentru că nu l-au interesat decât lădoaiele cu hârțoage de preţ – care i-au fost, până la urmă, cea mai mare moştenire – ; nici fericirea împlinirii demiurgicei sale iubirii prin tihna familială nu i-a fost dată; a fost mereu pribeag, dar mereu la datorie. A trăit clipe de armonie atunci când vocea sa de Orfeu îmblânzea fiara din sufletele celor din jur. A suferit însă profund dându-şi seama că tirania adevărului pe care nu-l putea trăda şi neputința compromisului îi aduc ură şi ingratitudine. A trebuit să afle destinul oamenilor strălucitori şi căutători ai desăvârşirii ursite, de-a deranja tihna celor răi şi mediocri. Dar cea mai mare grijă a sa a fost aceea a destinului naţiunii sale pentru care a luptat mereu ca un oştean sub arme. Toate acestea şi încă altele l-au doborât, tot devreme, la vârsta la care alţii abia se dezghioacă din juneţe. A fost deci un om-miracol care a visat un model perfect al existenţei iar strâmbătatea acesteia l-a durut mereu.
Din toate acestea a rămas însă legenda, tot ca în basme, în mit sau în religii, iar jertfa vieţii sale mereu grăbite a izvodit, iată, o eternitate ce nu mai pare a se grăbi. Iar azi, păznuind cu mare veselie şi prinos, pe seama suferinței şi legendei sale, poate n-ar fi rău să ne întrebăm dacă şi prin ce am meritat o atât de darnică moştenire.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5