Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 29 Sept. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 29 Sept. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Doi metri sub pământ
                                                (Roman foileton)
                                                               18

Primele acorduri ale valsului „Dunărea albastră”, compus de Johann Straus (fiul),  făcură să coboare o liniște de început de lume. Forfota încetă parcă la un semn. Nuntașii aflați în așteptare și- au fixat privirile pe cochetul ring de dans amenajat în vecinătatea cortului mare. Ca din poveste, coborâră de la etaj mirii , adevărați prinți. Andro, pe nume Țâreleanu în urma unei descoperiri de arhivă a profesorului Vasilescu, autor al monografiei Orovenilor, o ținea delicat de mână pe Flori, emoționată și roșie la față de febra momentului. Andro și Florii, cu eleganță, luară lent poziția unor balerini care vor dansa în fața unui public exigent. Începură valsul în ritmul ispititor al muzicii lui Strauss. Privindu-se în ochi cu dragoste,  călătoreau pe Dunăre de la izvoare până la vărsarea în mare. Fascinați, privitorii uitaseră de ospățul ce avea să înceapă și doreau ca această plutire pe undele muzicii să dureze o veșnicie. Între două acorduri mai potolite, Flori îl întrebă șoptit pe omul drag care o purta pe valurile Dunării albastre:

-Dragul meu, de ce primul nostru dans de nuntă nu a fost valsul lui Iosif Ivanovici „Valurile Dunării”? Nu e la fel de frumos?

-Ba da Flori, dar am vrut să fie ceva maiestuos, care să ne scoată din spațiul carpato-dunărean. „Dunărea albastră”(„An der Shonen blauen Donau” ) este o melodie  cunoscută și de oaspeții noștri veniți de departe.

-Tu știi mai bine. Acordurile valsului se stinse puțin câte puțin. Mirii rămaseră prinși ca pentru un alt vals. Mulțimea nuntașilor aplaudă îndelungdansatorii. Spectacolul era mirific. Atenția celor prezenți fu atrasă de nașii cei mari. Aceștia veniră în spațiul de dans, își îmbrățișară finii și se prinseră de mâini , așteptând să înceapă orchestra. Andro și Flori se retraseră pe margine. De îndată , văzduhul fu inundat de acordurile valsului „Valurile Dunării”,”Barca pe valuri” cum i se mai spune. Era o surpriză pusă la cale de enigmaticul Andronache Țâreleanu , care nu pierdea niciun prilej de a-și surprinde femeia pe care a purtat-o în suflet peste mări și țări. Flori a înțeles că s-a grăbit cu întrebarea privind selectarea celor două valsuri.

Aplaudați la rândul lor, nașii invitară toți nuntașii la ospăț. Lumea era flămândă și nerăbdătoare. Va fi timp destul pentru distracție. Orovenii mureau de curiozitate să—i vadă și pe sirieni dansând la nuntă.

Intră în program orchestra de muzică populară, oferind mesenilor melodii de petrecere și voie bună. Era greu să afli printre nuntași vreo față tristă. Țuica de prune și vinul din renumitele podgorii locale făceau să crească decibelii cu fiecare ceas trecut din noapte. Toți vorbeau, nimeni nu asculta.

Flămânzi după o zi de așteptare și emoții, nuntașii făcură să dispară aperitivele tradiționale din farfuriile prea mici pentru o foame așa de mare. Veneau însă curând și celelalte feluri, așa că nu erau îngrijorați. Știau că vor mânca pe săturate și pe gratis. Orovencele mai sărace avură grijă să aibă la îndemână și câte o punguță în care au strecurat câte ceva din bunătățile oferite în debutul mesei de nuntă. Peste acestea, vor îngrămădi cu siguranță niscaiva sarmale, ceva friptură și vreo bucată de tort. Și a doua zi trebuie să mănânce bine. Erau doar niște cazuri izolate. De felul lor,  orovenii erau oameni mândri și nu se făceau de râs cu astfel de apucături de sărăntoci. Dumnezeu are o grădină mare, așa că…

Pregătirea organismului pentru tradiționalele sarmale ca de obicei se face prin joc.  La un semn din partea lui Costin-Cornelius,Șeful nunții, lăutarii trecură la ritmurile celebrului joc „Oroveanca”, dans cu strigături satirice. Primii se aruncară în vâltoarea melodiei îndrăcite Costin-Cornelius și Juana. Ca orice sud-american, Juana avea ritmul în sânge și prinse de îndată pașii. Un timp, lumea s-a uitat admirativ la ei. Mesele se goliră repede și orovenii umplură ringul, petrecerea înregistrând un moment nou, plin de vitalitate. Era un fel de sârbă pe loc. Bărbații, nu erau prea mulți, băteau cu simț de răspundere în podeaua de scânduri. Femeile se făceau că bat cu putere. În realitate ,abia atingeau scândura uscată, gata-gata să se rupă. Era o întrecere fonică între acordurile orchestrei și strigăturile dansatorilor, care aproape uitaseră că în Oroveni se petrecea în draci până nu demult .În joc, intrară și mirii , dar și nașii, încercând să prindă bătăile viguroase în sincron cu ritmul tobelor. Reveniră în actualitate strigături prin care orovenii erau cunoscuți în tot ținutul gârlenilor; „Mirele și cu mireasa,parcă-s calul și caleașca”, „Frigeți tare oroveanca,poate vă mai tace fleanca”, „Haideți oroveni la joc, în miros de busuioc”, „Sus piciorul oroveni, astăzi nu sunteți coceni”, „Oroveancă ,lasă fleanca,de nu vrei  să-ți mute falca”. „Orovene fii cuminte, Nu uita că-i lună nouă, Și-ți mut fălcile-amândouă”.  Deși nu prea înțelegea tâlcul strigăturilor, Juana în iureșul jocului râdea larg, cristalin, fericită după mult timp, că bărbatul care o învârte în cerc este pe cât de puternic, pe atât de drăgăstos și delicat în gesturi. Îl privea adânc în ochi și începea să simtă că nu-l va mai lăsa niciodată departe de ea, la capăt de lume, unde trăiseră amândoi, cu necazuri și bucurii, nebănuind că pentru a fi fericit îți trebuie atât de puțin!

„Oroveanca” se juca de o jumătate de oră. Dansatorii simțeau nevoia unei revigorări printr-un pahar de ceva-țuică, wisiki, bere, vin. Erau de toate. Dinspre bucătăria de campanie venea un miros tulburător de sarmale. Frații Paraiso cunoșteau deja bine bucătăria tradițională românească. Se aduceau farfurii cu sarmale aburinde,cinci pentru fiecare.  Cam puțin pentru mâncăcioși! Era doar un scenariu cu suspans.  Dintr-o camionetă oprită în fața porții, fură coborâte mai multe oale tip amforă , în care orovencele pregătiseră și ele pentru nuntași sarmale în foi de podbal. Cei de la mese izbucniră în aplauze. Andro și Juana ieșiră în întâmpinarea consătencelor cu surprize.  Apropiindu-se, Andro își recunoscu două dintre mătușile sale preferate încă din copilărie: Catinca și Elisabeta. Erau ajutate de două vecine, cărora , copil fiind, Andro le cam spărgea geamul cu mingea. Alaiul cu surprize fură primit cu urale. Muzicanții , fără nicio comndă , surprinzător, traseră câteva acorduri lungi din melodia ce se obișnuia la aducerea tortului. Frumos! Nuntă de vis! Flori nu mai avea cuvinte. Pe buze îi rămase un zâmbet cuceritor. Ochii îi erau umezi. Oare nu visează? Aceasta e chiar nunta ei la o vârstă când altele au divorțat de două-trei ori? Nu, nu era vis . Era aevea. Lîngă ea, fără a-i da drumul de mână, se afla Andronache, la fel de plutitor și el în această seară, în care timpul curgea cu regretul că nu poate să se oprească. Și totuși… Avea o stare ciudată de neliniște. Își privea îngrijorat butoniera de care era fixat avertizorul de pericol, de care nu avea permisiunea să se despartă. Își scutură capul, alungând presimțirile neîntemeiate și reveni la masa mare. Farfuriile cu sarmale de la Paraiso se goliră repede. Se trecuse la sarmalele orovenești în frunză de podbal, fierte în oale de lut la foc mic în cuptor cu lemne.

Invitații sirieni erau și ei nemaipomenit de mulțumiți de felul în care îi tratează acești oameni minunați. Nu voiau să treacă neobservați . Se înțeleseră din priviri să iasă la joc. Orovenii trebuia să afle câte ceva despre ei. Veneau dintr-o țară cu tradiții frumoase și fascinante. Poate aici e un capăt de drum.

În cortul enorm ,toate capetele se întoarseră. Oamenii, puțin bine-dispuși de diversitatea lichidelor, mureau de curiozitate să vadă cum se distrează migranții ajunși din întâmplare și în satul lor. Bănuiau că vor asista în miez de noapte la ceva racordat la atmosfera de petrecere la o nuntă de oroveni, populație atestată cu sute de ani în urmă pe aceste meleaguri.

Orchestra trimisă de Mai Marii lui Andro începu ușor o melodie orientală ritmată. În ringul de dans ieșiră mai întâi vreo zece bărbați sirieni , unii foarte tineri. Se așezară pe două linii. Pe o linie își ocupă locul un mustăcios înalt cu o față rotundă. Ceilalți sirieni se așezară în față lui pe o altă linie. Mustăciosul începu să recite o strofă știută sau improvizată pe loc. Bărbații așezați pe partea opusă repetă refrenul. Câte un tânăr  iese din cort mânuind o sabie pregătită special pentru acest moment de efect.Concomitent, bărbații bat din picioare în ritmul muzicii..La fiecare a doua bătaie fac un salt în aer, din ce în ce mai înalt.Bărbații se opresc din cântat când li se pare că cel care mânuiește sabia nu este suficient de bun. E doar un pretext pentru a face loc în joc și altora.

Auzind că bărbații au început să cânte, zeci de femei se retrag de la masă și în timp record se pregătesc să intre în scenă. Și-au aplicat kohl pe pleoape, s-au împodobit cu inele, brățări și coliere grele ,care să facă zgomote în timpul dansului. La sosirea femeilor, dansatorul se retrage din ringul de dans pentru a le face loc.Bărbatul din centrul liniei dă din nou startul. Rostește strofe dedicate femeilor, uneori improvizând pe loc. Femeile îi răspund prin începerea dansului, fără a cânta sau vorbi.

Flori știa ceva despre acest dans și, în aplauzele nuntașilor intră și ea în joc. Până și Andro rămase surprins. Nu bănuia că mireasa lui este o cutie cu surprize.

După această demonstrație de ritm și culoare, nunta reveni la curgerea obișnuită. Nuntașii ieșeau repede la sârbe, hore, tangouri, valsuri. Nici celebra periniță nu a fost uitată.

Pe la ora trei fură adus tortul în acordurile unei fanfare de care uitaseră toți. Atâta voie bună nu mai fusese demult în Oroveni. Juana și nașii trăiau surpriză după surpriză. Se crease o atmosferă de visare dulce. Toate grijile orovenilor dispăruseră.

Mirele o privea lacom pe Flori. După atâta amar de vreme, o regăsea pe iubita din prima tinerețe, pe care nu a putut s- o uite nici după scurtul mariaj de consolare cu o colegă de divizie.

Andro îi întoarse mecanic reverul hainei și văzu luminițe roșii jucând amenințător. La început, crezu că e vreo farsă din partea superiorilor. Apăsând butonul de control , desluși vocea guturală a Generalului: „ Alertă 10, alertă 10. Veniți grabnic la turn. Pericol iminent! Ordin XZO 44.

Nu era farsă. Era un mesaj real.  Îl rugă pe Cornelius și pe Juana să invite în salonul de primire  nașii. Discret, fără cuvinte.O luă pe Florica de mână și , fără a-i spune nimic,  traversă ringul și intră în living. Nimeni nu știa ce s-a întâmplat. Nici el nu știa despre ce e vorba. Timpul de îmbarcare în elicopter era de șapte minute.

-Dragii mei, cu părere de rău trebuie să plec la Bază. Am primit alertă de pericol major.

-Flori izbucni într-un plâns cu sunete ciudate.

-Nu pleca, Andro! E nunta noastră. Nu e drept să lași nuntașii singuri și să asculți de ordine absurde.

-Flori, mireasa mea! Tu ești o femeie inteligentă. Vei înțelege. Îți promit că e ultima dată când mai execut un ordin. Cum termin, depun cererea de ieșire din Divizie cu orice risc. Ai încredere în Andro al tău. Nu uita că ești doamna Țâreleanu, cea mai iubită dintre femei.

-Ceilalți nu spuseră nimic. Cornelius, fratele vitreg, înțelese că nunta va trebui să continue. El avea onoarea să ducă totul până la capăt. Nașii se arătară și ei siderați de întâmplare. Știau însă că e ceva ce nu suportă amânare.

-Andronache Țâreleanu își luă doar un aparat emisie –recepție și un laser minuscul ,care îl salvase din multe situații –limită.

-Fără a-și lua rămas bun de la nuntași , Andro ieși prin grădină spre gârlă.  Elicopterul sosise deja. Decolarea se făcu fără prea mult zgomot , în condiții de luptă,pe modul silențios.

-Nunta continuă până în zori. Ceva bănuiau, nuntașii văzând-o pe Flori singură și pe Cornelius agitat. O oroveancă, puțin amețită de un păhărel în plus plecă spre casă, vorbind singură:

-Fata asta s-a născut fără noroc! O fi vreun blestem?

Va urma!