Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

 Doi metri sub pământ (Roman foileton) (28

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

 Doi metri sub pământ (Roman foileton) (28

Primit pentru publicare: 30 Dec. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 30 Dec. 2019
© Vasile Lefter© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Doi metri sub pământ
(Roman foileton)

28

Decembrie e luna cea mai grea pentru oamenii singuri. Pentru Florica, zilele începutului de iarnă erau la fel. Rămasă în casa de dincoace de râu, Flori era vizitată uneori de vechile vecine, care o mai ajutau la curățenie. Nu-i vorbă , că nu prea avea cine să facă dezordine. Ea  citea cât îi ziulica de mare. Duminica mergea la biserica din container, aprindea multe lumânări și se ruga pentru părinți.. Andro nu mai dădea niciun semn de viață. Ceva se întâmpla dincolo de satul ei, rămas undeva pe malul stâng al Orovelului. Cu excepția ei, toți se mutaseră pe malul drept, speriați  de vestea inundării satului. Deocamdată, era liniște. Lacul cu legende părea liniștit. Oamenii, scăpați de grijile iernii, se descurcau cum puteau. Circula zvonul că vor fi strămutați în primăvară. O întrebare îi chinuia totuși. Florica Murgeanu, devenită Țâreleanu ,de ce nu s-a mutat? Vor afla ei curând.

Ziua de sâmbătă spre duminică fusese ciudată. Ploaie, lapoviță, ninsoare!  Vreme de iarnă, nu? Câinii flămânzi alergau de colo colo. Privindu-i , ți se rupea  inima. Nu-și mai găseau stăpânii. Se învârteau în jurul cutiilor de oțel, dar nimeni nu-i  mai băga în seamă. De vreme ce nu mai aveau curți de păzit, la ce bun să fie hrăniți? În fiecare zi , casa Floricăi era străjuită de lătrători. Patrupezii  știau că vor primi ceva de mâncare. Floricăi i se făcu milă de ei și se gândi să facă un adăpost oficial, după toate regulile.  Se mai sfătui cu vreo două orovence mai inimoase, apelă grabnic la un avocat și prezentă documentația la  județ. Fundația pentru protecția lătrătorilor se va numi„ Ham-Ham Floriandro”. Angajă repede oameni pentru construirea adăpostului, făcu și o mică organigramă cu vreo trei angajați. Pentru asistență veterinară alese varianta clasică a cooptării unui colaborator. Tot satul strămutat privea cu invidie acest proiect cu regim de fundație. Unii aveau chiar pretenții pecuniare, solicitând cotă parte pentru câinii lor prinși în contract. Oameni și oameni.  Vestea inițiativei Floricăi Murgeanu Țâreleanu  ajunse și  în presă. Într-o zi , poștașul îi aduse o telegramă cu doar câteva rânduri. Era de la Andronache. Acesta îi scria: „Am lăsat acasă o soție disperată. Voi găsi un om de succes. Bravo,Flori!. Ai grijă! Banii nu au izvor.” Ultimele cuvinte ale telegramei o necăjiră. Sunau ca un reproș.  E adevărat că ea nu avea bani. Inima ei bună nu putea trece pe lângă bietele viețuitoare flămânde și neajutorate. Cu prima oportunitate se va angaja pentru a avea câștigul ei.

Adormi supărată. Avu un vis de groază. În casă intraseră vreo zece câini. Unul mare și negru intră în dormitor și se repezi la gâtul ei delicat. Intuind pericolul de moarte, își înfipse mâinile în gâtul gros al câinelui pe care îl alinta zilnic. Strângea cu o forță nebănuită. Animalul își pierdu din entuziasmul  și se înmuie ca o cârpă. Cineva îi striga să-i dea drumul, fiindcă e pe punctul de a-l omorî. Auzea de jos un cor de lătrături. Se trezi brusc din vis și transpirată de spaimă deschise larg fereastra. Trezirea se făcu brusc. Aerul rece al nopții de decembrie o aduse repede în lumea reală.Sub fereastra de la parter privea rugător spre ea frumosul patruped visat. Coborî pe scări, deschise ușa de la parter și Ulise, alsacianul invidiat de tot satul, se repezi spre Flori începând să-i lingă mâna. Era o scenă impresionantă. Om și câine se contopiră într-o îmbrățișare plină de afecțiune. Ulise fu hrănit cum se cuvine, apoi fu invitat afară ,la postul  lui de pază. Până dimineață mai erau ore bune de somn. Flori porni centrala pe lemne și începu să pună pe hârtie planul înființării unei fundații pentru acești câini rămași pe drumuri. Curtea familiei Țâreleanu era destul  de mare. Terenul  pentru ridicarea adăpostului era la îndemână. Dimineață telefonă la Oficiul pentru protecția animalelor și ceru sprijin logistic. Fu surprinsă de amabilitatea funcționarului de la capătul firului. Acesta fu suspect de amabil. Mai mult, îi spuse că documentația e pregătită. Erau prevăzute chiar și costurile. Un gând o străfulgeră. Nu cumva Andro aranjase totul și voia să-i facă o surpriză? Discutaseră odată despre o astfel de fundație și Andro îi promisese că într-o zi visul ei va deveni realitate. Prea mergea totul ca la carte!

Cei mai buni prieteni de pe lângă casa omului parcă adulmecaseră că viața lor se va schimba. Adio grijile de maidanez! Aproape toți oropsiții sorții, mai mari și mai mici, mai urâți și mai frumoși, se învârteau în jurul casei Floricăi Țârlogeanu ,sperând să fie hrăniți cu ceva resturi de mâncare. De unde resturi? Flori gătea puțin. Nu prea avea chef de prânzuri bogate. Când ești singur nu-ți arde de nimic.

Trăise singură o viață de om. Soarta nu o răsfăța nici acum. Andronache își amâna revenirea în Oroveni în mod inexplicabil.  Strigoianu ieșise din mentalul oamenilor. Lacul cu broaște mecanice care provocase atâta disconfort prin strămutarea satului era calm.Ba chiar se vedeau săltând pești. Să fie liniștea dinaintea furtunii? Floricăi îi veni ideea să se ducă la ultima vrăjitoare a satului. Nu credea în vrăji, dar un cuvânt de încurajare nu strică.

Arghira trebăluia prin fața noii locuințe de tablă. Când o văzu pe Flori , crezu că este în trecere. Se miră când fata lui Murgeanu se opri și îi spuse ce vrea.

-Crezi tu în prostiile mele?
– Tanti Arghira,ești o femeie înțeleaptă. Cred nu cred, un sfat, o vorbă bună  tot voi afla de la femeia care a vrut să fugă în lume cu tatăl meu. Nu se încurca el cu oricine.
-O, văd că știi câte ceva. Tot satul te credeam  o mută. Se vede că mai tot timpul ai fost ca o molie în fundul ghemului. Tot nu am înțeles cum de nu te-a ademenit niciun flăcău tomnatic atâta amar de vreme ?
-Nici chiar așa!
– Orovenii vorbeau de tine ca de o sfântă. Ai așteptat zeci de ani, ca o Penelopă de pe meleaguri orovene.
-De unde știi de Penelopa, tanti Arghira? Ai citit cumva „Iliada”?
-Flori,  dragă! Am și eu povestea mea,pe care nu am spus-o la nimeni. Am fugit de acasă cu un student de la litere. M-a luat la el în cămin. Avea o cameră plină de cărți. Amândoi visam la o viață plină de aventuri. Cât era el dus la facultate, mai citeam și eu câte ceva. Îmi plăceau aventurile. Plângeam pe marginea cărților. Seara, mă întreba ce am citit și-i povesteam. De multe ori  adormeam nemâncați. Sărăcie lucie.

De la o vreme , venea acasă târziu. Devenisem geloasă. Mă gândeam că are vreo puicuță din alea cu fusta până la fund. Într-o seară , i-am spus ce cred. A început să râdă în hohote. S-a oprit din râs și mi-a spus pe un ton din altă lume:
-Fata mea dragă, mireasa mea! Eu am să plec pentru o vreme. Nu știu dacă voi scăpa cu viață. Trebuie să răspund chemării!
-Dar  nu s-a mai întors. A murit ca voluntar într-un război care nu era al lui. La despărțire , îmi ceruse să fiu o Penelopă.
– Tristă poveste. Eu am avut puțin noroc. Andro al meu s-a întors și se va întoarce și acum.
-Mai vrei să-ți ghicesc, Flori? Socrul tău era cunoscut în tot ținutul.  La un pahar de vin,glumea:
-Doamne, dacă nu ar fi atât de mulți naivi, eu ar trebui să muncesc din greu.
-Avea mare dreptate. Și totuși, ceva trebuie să-ți spun, doamna Țâreleanu. Astrele te-au ales să fii lider. Să schimbi fața Orovenilor. Aveți bani. Mie în bobi îmi cad schimbări mărețe. Curând se va întoarce și Costin Cornelius, cu acte în regulă de căsătorie cu Juana, o salvadoreancă bogată. Familia voastră este hărăzotă să aducă raiul pe aceste meleaguri  pline de strigoieni și broaște ciudate. Na , că m-a luat gura  pe dinainte și ți-am spus mai mult decât trebuia. . Penelopo!  Nu ne lăsa să murim ca șoarecii în cuștile de oțel. Du-ne la casele noastre, așa prăpădite cum sunt . Fii binecuvântată!

Flori se întoarse acasă mai întristată decât fusese dis-de-dimineață. În fața porștilor mari o aștepta dulăul din vis. Își flutura vesel coadă, înțelegând că stăpâna casei îl simpatizează. De data aceasta, se purtă cuviincios,mulțumindu-se cu o mângâiere impersonală. Simțea parcă și el că buna lui protectoare este copleșit de gânduri  negre.

Urcând la ea în living, Flori găsi un mesaj pe uriașul ei telefon mobil. Era de la Cornelius și Juana. Oroveanul o convinse pe frumoasa din Salvador să  s- a lăsat ademenită  de propunere și a pregătit totul ca la carte pentru a fi un om important în țara lui Cornelius. Era mândră că se va numi JUANA Costin de Salvador. Cornelius o alinta Juanita. În glumă ,ea îi întoarse alintul , spunându-i Cornelito, nume de care nu era prea încântat fratele vitreg al lui Andro.

Mesajul dădea ca dată de sosire în Oroveni cu arme și bagaje Ajunul Crăciunului, ca un început de bun augur.

Evenimentele se precipitau. Flori  trebuia să-și împodobească imediat casa. Era nevoie și de un brad sub care să pună cadouri. Apelă la bunele ei  vecine și casa deveni un muzeu tradițional de Crăciun.  Voia ca frumoasa ei  cumnată sud-americană ,Juana, să fie fascinată și să întrebe într-o mirare continuă. Nu mai înceta cu alergatul dintr-o  cameră în alta. Nu-i va lăsa să plece la casa lui Costin. Aici era loc suficient pentru ambele familii. Și-apoi de Crăciun e frumos ca neamurile să fie împreună.  Flori rugă vecinele să cheme și niște colindători, chiar dacă aceștia trecuseră de prima tinerețe. Flori visa la ziua când în Oroveni, de Crăciun vor apărea pe ulițe copii colindători.

Doamne, câte mai sunt de făcut!  Și viața e așa de scurtă!

Va urma!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.612 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5