Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 23 Sept. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 24 Sept. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Doi metri sub pământ
                                                (Roman foileton)
                                                               17

Satul cu gârlă și cimitire ciudate părea cufundat într-o așteptare fără sfârșit. Petrecerea de nuntă era fixată să înceapă la ora 8 din seară. Totul era pregătit. Onoarea de a conduce marea petrecere reveni celui mai răsărit celibatar din Oroveni. Lui Costin Cornelius. Așa cum cere protocolul, amfitrionii de obicei erau soț și soție. Cum Cornelius nu era căsătorit, avu surpriza să-i fie prezentată o verișoară de-a soției lui Mario, mai tânără cu vreo cinci ani față de Cornelius, care nu știa o boabă românește. Cei doi se priviră lung la prezentare și începură să zâmbească în același timp, dându-și mâna. Cornelius, înalt ca și Adronache, purta o ținută de gală comandată în afară de fiul lui Andro. Doamna aleasă ca amfitrioană era îmbrăcată „latino” multă culoare și multă eleganță.  Aflând acest mic secret legat de amfitrionii nunții Floricăi, suratele lansară imediat „bârfe”, care nu erau chiar gratuite. Cu mulți ani în urmă, în Oroveni se zvonise că Andronache are un frate vitreg. Hârca satului făcuse imediat un scenariu.

Trecută de 30 de ani, Zenobia Prisăcaru nu se mai mărita. Se spunea că are legate cununiile. Urmând tradiția satului, merse la Constandache Țîrel ca s-o descânte și s-o dezlege de vrajă. Țârel îi spuse onorariul. Zenobia nu avea banii ceruți. Era printre sărăntocii satului. Tocmai când era pe punctul să plece și să-și blesteme zilele cu mâna pe clanță, Costandache o prinseră ușor de mână, o privi în ochii verzi ca mătasea broaștei și-i spuse șoptit;

-Ar mai fi o soluție. Ce-ar fi dacă mi-ai dărui puțin din prea plinul frumuseții tale?

La început, nu prea înțelese despre ce e vorba. Uitându-se la vrăjitorul încremenit cu privirea pe sânii ei,  avu o cutremurare ușoară. Vraciul o dorea. Dădu ușor din cap în semn că acceptă târgul.
Constandache o prinse ușor de mijloc. Ea îl sărută vrăjită, cu gândul dus spre măritișul mult dorit.  Zenobia, prinsă de vraja și plăcerea unui incredibil act sexual îl imploră aproape pe Constandache să rămână și noaptea în casa lui. Acest diavol de bărbat puternic nu-și mai încăpea în piele de fericire. Era prima dată când o femeie venită pentru descântec era iubită cu voia ei. De când îi murise nevasta, Constandache Țîrel nu mai trăise clipe de voluptate. Această femeie hulită de sat, de orovence mai ales, nu lua de fapt bărbatul nimănui. Se întâmplase pur și simplu să o cucerească bărbăția lui Constandache. Dimineața, la plecare, Țîrel îi dădu un pumn de bancnote, bucuros că a trăit o noapte de vis. Zenobia ar fi vrut să se întoarcă. Constandache avea însă principii. O bătrână vrăjitoare îi spuse că dacă se va culca vreodată cu pacientele sale, își va pierde puterile vrăjitorești.

La două luni după vizita la vrăjitor, Zenobia fu pețită de ciobanul Melinte și cerută în căsătorie de la o mătușă care mai făcea umbră pământului. Zenobia fu de acord, numai că voia nuntă repede. Melinte acceptă. Ciobanul ,mai nătâng, chiar a crezut că Zenobia a fost virgină. Pe la ea mai trecuseră drumeți. Țîrel fusese marele câștigător,

La nici șapte luni de la nuntă, Zenobia născu un băiat urât și bondoc. Nu era orovean să nu-i spună asta.

Bucuroasă că e măritată, Zenobia vedea că băiatul seamănă din ce în ce mai mult cu Țîrel, tatăl său adevărat. Într-un fel era mândră. Constandache Țârel nu era un om de rând. Avea o gospodărie de frunte.  Anastasia Țîrel știa că băiatul botezat Cornelius e fiul soțului ei în afara căsătoriei. Nu era greu de observat că Andronache al ei și Cornelius al Zenobiei semănau ca două picături de apă. Tot satul își dădea coate, dar ei nu-i păsa. În definitiv, e rău să fii singur pe lume. Cândva, frații se vor recunoaște.

După moartea lui Melinte, Zenobia își crescu greu băiatul, cam bolând  și nepriceput. Plecat la oaste, Cornelius se întoarse în sat alt om. Mai crescuse, era mai instruit, dar nicio fată nu-i intra în voie, cu toate că nopțile nu-l plictiseau. Mai tinere sau mai coapte, femeile îl sufocau pe Cornelius. El rămânea același imperturbabil. Nimeni nu-i intrase în grație. Era deja ceea ce se cheamă „flăcău tomnatic”.

Pe patul de moarte, Zenobia îi mărturisi lui Cornelius că tatăl său este Constandache Țîrel, iar fratele secret după tată este Andronache, enigmaticul tânăr plecat în țări străine.

La rândul său,Andro aflase de la tatăl Constandache că are un frate de care va trebui să aibă grijă, fiindcă i-a fost dat de Dumnezeu ca să nu fie singur pe lume.

Orovenii știau această istorie și nu mai aveau nimic de comentat. Era normal ca tot scenariul ceremoniei de nuntă să fie încredințat celui care îți este rudă de sânge, fie el și fie el și frate vitreg.

Din momentul în care Cornelius primise această însărcinare de la fratele său mai mare, nu mai putea dormi. Se tot gândea cum să facă pentru ca totul să iasă perfect. Lucrurile se limpeziră abia după ce o cunoscu pe Juana. Înaltă ca și el. Juana,  folosind telefonul mobil ,îi traduse în română tot ce voia să spună. Cornelius nu prea le avea cu tehnologia , dar învăță repede. Se năștea o idilă. Îmbrăcați pentru „misiune”,  Cornelius și Juana păreau că se cunosc de când lumea.

-Cine e femeia de lângă Cornelius?- întrebă Matilda lui Alexe.
– E venită cu Mario al lui Andro și al Floricăi. Cred că Țîrel face farmece și acum. Prea se potrivesc toate ca la carte.
-Poate vom juca și la nunta lui Cornelius. Tălpi mai avem. Glumi Doinița lui Spirache.

Timpul parcă se oprise în loc.. Nu mai venea odată ora începerii nunții.  Cornelius și Juana,  ținându-se de mână , inspectau încă o dată cortul mare și anexele, stăteau de vorbă cu muzicanții, pregătiți pentru momentele principale ale serii.  Erau  un taraf, o formație sud-americană, un grup folk local,o fanfară trimisă de Turn pentru oamenii săi de excepție. Așa ceva nu s-a mai văzut în Oroveni. Însuși preotul devenise secretos. Săvârșise cununia religioasă ,dar nu suflă un cuvânt despre modul în care se derulase evenimentul. Oricum, nașii erau total necunoscuți. Nimeni nu-i văzuseră încă. Erau aleși de cumnata miresei. Oameni cu stare și cu mare influență în lumea armatei nevăzute, din care cu siguranță făcea parte și Andronache Țîrel. Nimeni nu știa locul pe care îl ocupa în ierarhia Turnului. Nici prezența lui Mario din Forțele Marine nu era transparentă. Orovenii pluteau în ceața incertitudinii. Poate noaptea nunții, dacă totul va curge conform scenariului pregătit de  Cornelius și Juana ,va mai străfulgera misterul. Atâtea mistere, apărute în Oroveni!

În casele sărăcăcioase din Oroveni, rămăseseră doar bolnavii țintuiți la pat. În rest, satul se concentrase pe locul în care va avea de suportat bătăile îndrăcite ale jocurilor orovenești aproape uitate. Celor în vârstă le va reveni misiunea să le amintească urmașilor dansuri de colecție.

Mai multe posturi de televiziune erau prezente. Interviuri nu dădea încă nimeni, spre disperarea reporterilor dornici să transmită în premieră știri de ultimă ură, urmate de lungi momente de publicitate politică. Și primarul din Oroveni își pregătise câteva spoturi electorale, cu bani, bineînțeles. Se visa deja celebru și, de ce nu, poate chiar parlamentar.

Când aștepți, timpul se dilată și orele par lungi.  E timpul nostru individual, subiectiv. Timpul universal,obiectiv, „fugit ireparabile”.. Bărbați și femei, autohtoni și migranți, se plimbau haotic în jurul cortului mare. Nimeni nu avea voie să intre. Pe un panou, Cornelius și Joana puseseră la vedere liste cu repartizarea la mese. Vor adresa cuvinte de felicitări mirilor primarul, preotul și amfitrionii, Cornelius și Juana. Copiii, ai migranților și ai localnicilor veniți în vacanțe, vor avea masa lor cu mâncare și jocuri. Pe buzele sătenilor din Oroveni se îmbulzeau tot felul de întrebări;  Unde lucrează Andronache? Ce statut are nevasta lui? Mario e trimis de cineva sau a venit la nunta tatălui său? Dar nașii, de ce nu-și dezvăluie identitatea?

În vremea asta, .Andro și Flori se pregăteau să apară în lumina reflectoarelor instalate peste tot de televiziuni locale și străine. Trebuia să demonstreze că În Romania nunta e însăși unirea cu dumnezeirea.

Mai erau doar câteva minute până la deschiderea „oficială” a nunții. Un grup de trompetiști își făcu apariția și dădu semnalul mult așteptat. Din sute de piepturi izbucniră urale ,însoțite de aplauze. De unde știau orovenii să aplaude?

Din casa nouă a mirilor ieșiră eroii evenimentului ,însoțiți de o doamnă și un domn în ținute de gală. Erau misterioșii nași veniți de departe.

Conform protocolului de casă mare,nașul fu onorat să facă anunțul mult așteptat de cei prezenți. Vorbea spaniolă.La un difuzor se auzi discret traducerea în română.

-Amigos! Es el tiempo de empezar la boda. Una boda maravillosa para Flori y Andro. Nosotros somos los padrinos,Martinez y Dulcineea. Hemos venido de Salvador. Una fiesta como un sueno! Hola! Viva nuestros amigos, Andro y Flores. Un saludo para todos los ciudadanos de Oroveni!

Cei de față au primit concomitent traducerea cuvintelor rostite de nașul cel mare; „Prieteni! Este timpul să înceapă nunta. O nuntă minunată pentru Andro și Flores. Noi suntem nașii, Martinez și Dulcineea. Am venit din Salvador. O petrecere ca un vis.Ura. Trăiască prietenii noștri Andro și Flores! Un salut pentru toți cetățenii din Oroveni!”

Intră în program orchestra de muzică latino, primită cu chiote de guralivele orovence. Bărbații erau mai reținuți, mai ales că încă nu luaseră un întăritor. E timp și pentru cele lumești.

După acest intermezzo, microfonul fu preluat de Cornelius, uimindu-i pe nuntași cu dezinvoltura de prezentator nebănuit.

-Bună dimineața, orovenii mei! Nu vă speriați.Mai e până în zori,dar așa e obiceiul strămoșesc.Se spune bună dimineața ,pentru că pentru tineri intrarea în viața de cuplu e ca un început de zi.

Suntem martorii norocoși ai unui eveniment de excepție din istoria urbei noastre ce părea cufundată în uitare și lâncezeală.E o nuntă ca la curțile marilor voievozi.Mirele este Andronache, Andro, care din această seară va purta numele de Țârneanu. Doar el știe de ce. Mirele nu-mi este chiar străin. Mulți mi-au ascuns până acum că Andro este fratele meu după tată, pe care îl iubesc nemărginit. (Un murmur de uimire răzbătu din sute de piepturi…) Mireasa lui Andro este Florica Murgeanu, pe care noi o dezmierdăm Flori, iar invitații îi spun Flores.

Și eu sunt fericit în această seară de toamnă românească.Alături de mine se află o zână venită de departe printr-o minune.Tremur la gândul că nu o voi putea convinge să-mi devină soție. Rugați-vă pentru mine! (Femeile comentau în continuare discursul consăteanului Andro și nu le venea să creadă priceperea acestuia în a se adresa mulțimii.)

-Eu și Juana avem bucuria de a-i invita pe miri la primul vals la care au dreptul după datină;DANSUL MIRILOR! Al doilea vals va fi pentru nași. Al treilea…nu va mai fi.
-Noi, orovenii, vom începe prin jocul nostru strămoșesc, transmis din tată-n fiu:  ,,Oroveanca lasă fleanca”.
-Muzica, vă rog domnilor artiști.Mai întâi „Dunărea albastră”. Apoi celelalte. Maestro, atacați vă rog!

Va urma!