Primit pentru publicare: 24 iun. 2011
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 24 iun. 2011
Republicat: 24 iun. 2017
Lasarea cărții ,,Pasageră-n trenul vieții” de Maria Moisoiu a motivat un evenimet cultural inedit în viaţa botoșănenilor, când organizatorii – Muzeul Judeţean de Istorie şi Editura Agata – au strămutat astăzi, 24 iunie, pentru un moment, satul cu valorile sale în inima Botoşanilor.
Au participat invitați din toate județele țării (foștii colegi de facultate ai autoarei), intelectuali și oameni de cultură, scriitori și poeți, printre care: Lucia Olaru Nenati, Mircea Oprea, Lucia Pârvan, Ionel Bejenaru, Gheorghe Median, Steliana Băltuță, Sofi Bistriceanu, Doru Petrariu, Alexandru Funduianu, Ovidiu Chelaru.
Moderatoarea, prof. Dana Petrariu, a şi numit această bună treabă ca fiind ,,Evenimentul urbei noastre”, evidențiind participanţilor atenţia pe care o acordă Muzeul Județean din Botoşani pentru cunoașterea, păstrarea și promovarea tradițiilor si valorilor culturale, prin revitalizarea si valorificarea parteneriatelor cu mediul privat, având ca obiectiv prioritar dezvoltarea interesului si gustului pentru artă, descoperirea, afirmarea și stimularea noilor talente creatoare, cel mai elocvent exemplu fiind cartea prezentată acum publicului larg de către Maria Moisoiu.
Despre tradiţia ,,Sânzâienilor” muzeografa-etnograf, Steliana Băltuţă, a realizat un veritabil act de culturalizare arătând că Sărbătoarea ,,Sânzâiene” sau ,,Drăgaicele” mai este cunoscută și sub denumirea de ,,Amuţitul Cucului” (cucul cântă, doar, trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară (,,Buna Vestire”) până la solstiţiu de vară – ,,Sânzâiene” (Sfântul Ioan Botezătorul). Ținuturile nordice ale Moldovei se mândresc cu o bogație de tradiții în arta populară, confecții originale și colorate, meșteșugul țesutului răspândindu-se datorită unei vechi tradiții conform căreia mireasa trebuie să ofere drept zestre covoare și macaturi țesute cu mâna ei.
Lansarea cărții Mariei Moisoiu, fiind a doua, după ,,Legenda satului de altădată, ne convinge că autoarea este un promotor cultural care ne îndeamnă, prin exemplul personal de a aborda viaţa şi prin tematica scrierilor sale, că e nevoie să avem grijă de valorile adevărate şi să îndepărtăm tot ceea ce e împotriva tradiţiei noastre strămoşeşti. Avem valori veşnice – credinţa, tradiţia şi iubirea -, şi este necesar, şi de datoria noastră, să le apărăm şi să le promovăm cu perseverenţă! De aceea cărţile Domniei Sale, îndrăznesc a le categorisi, sunt un vademecum al omului obişnuit, unde se folosesc versurile pentru a transmite mesajul inţelepciunii şi simplităţii spirituale în viaţa de zi cu zi a românului, supus, neîndoielnic, unui ,,linşaj mediatic” persistent, parcă anume direcţionat. Maria Moisoiu prin ,,estetica limbajului plin de sensibilitate, contribuie la redescoperirea frumosului sătesc şi transferarea acestuia în discursul public, ca meditaţie despre un anume mod de viaţă. (…) Maria Moisoiu participă, neîndoielnic, la afirmarea unui concept – virtutea sătească – unde estetica sensibilitatăţii umane ocupă un loc aparte.” (Revista Luceafărul nr.28/2011)
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania