Primit pentru publicare: 29 mai 2016
Autor: prof. Cristina MAXIM, redactor al Revistei Luceafărul (BT)
Publicat: 30 mai 2016

Compunerea

 ”Lecţiile de compunere constituie puncte modale ale activităţii de dezvoltare a exprimării elevilor. Sistemul compunerilor cuprinde un ansamblu organizat de elemente teoretice şi de activităţi practice care vizează în final formarea priceperii de a compune, dezvoltarea gândirii şi exprimării elevilor”. ^[1] Este important de precizat în acest sens: formarea deprinderilor de utilizare eficientă a resurselor lexicale, morfosintetice şi stilistice ale limbii române; formarea/ dezvoltarea capacităţii selective şi a celei de argumentare; însuşirea şi exersarea tehnicilor de redactare a diferitelor tipuri de compuneri.

În organizarea lecţiilor de compunere trebuie să se ţină seama de cunoştinţele elevilor de alcătuire a unor compoziţii, de bagajul de informaţii pe care ei îl deţin despre tema compunerii, de puterea lor de organizare şi expunere a enunţurilor. Un detaliu important şi necesar este acela al obţinerii unei nuanţe de interesant şi expresivitate ale conţinutului şi vocabularului.

În prima etapă, cea a selecţionării informaţiilor este nevoie de o foarte bună supraveghere. Elevii pregătesc şi organizează schematic enunţurile şi stabilesc un tip de vocabular care să reflecte şi tema şi natura detaliilor care vor fi transmise.

Activitatea de comunere presupune ”producerea unor texte” ţinând cont foarte atent de: ordonarea logică a unui material de înlănţuirea unor argumente (reale şi fictive). Este solicitată gândirea activă, eficientă sub cele două aspecte ale ei: creativ şi critic. Aspectul critic însoţeşte verificarea semnificaţiilor elementelor informative şi capacitatea de a realiza conexiuni între acestea pentru a organiza mesajul.

Principala metodă în studierea compunerilor este demonstraţia, aceasta fiind bazată pe prezentarea şi analiza unor modele. Observarea şi analiza modului este punctul de pornire pentru structurarea compunerilor elevilor iar compararea cu modelul, criteriul de apreciere al rezultatului. Conversaţia este folosită pentru pregătirea materialelor, pentru dispunerea lui şi pentru analiza lucrărilor. Metoda exerciţiilor are, de asemenea, o importanţă deosebită în aceste lecţii. Însăşi compunerea devine o formă de exerciţiu în vederea finisării vocabularului, dezvoltarea unor capacităţi de organizare şi expunere, de selectare şi argumentare.

Pentru etapa de evaluare, un aspect plăcut pentru ora de curs este organizarea unei mici expoziţii de compuneri, şi aprecierea şi premierea lor.

Comunicarea obiectivelor lecţiei are rolul deosebit de a responsabiliza şi implica elevii în următoarele activităţi. Notarea compunerilor trebuie să încurajeze şi să evalueze activitatea grupului.

”În liceu, lecţia de compunere cunoaşte o modificare de structură şi accent. Aceasta deoarece activitatea de compunere, la acest nivel, presupune individualizarea îndrumării şi evaluării. Lecţia de dobândire de cunoştinţe despre noi tipuri de compunere se utilizează doar atunci când se introduc acestea (recenzia, desertaţia etc.)” ^[2]

Lecţia de corectare şi evaluare a compunerilor: obiectivul cel mai important este de a stabili măsura în care lucrările elevilor au răspuns exigenţelor acestor lecţii şi cunoştinţelor speciale ale tipului de compunere.

Pentru obţinerea unor rezultate optime sunt necesare: prezentarea unor modele de recenzii şi recomandarea unor volume, articole, studii (recent apărute) pentru recenzare.

Ca temă pentru acasă se poate cere şcolarilor refacerea lucrărilor slabe şi mediocre. De asemenea, se recomandă lectura atentă a compunerilor foarte bune a colegilor care pot fi recomandate drept model.

Note:

[1] „Metodica predării limbii şi literaturii române”, autori: Vistian Goia și Ion Drăgotoiu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995;
[2] Ibidem