Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

MIHAI EMINESCU ŞI  ,,MUŞIŢA BIOGRAFICĂ”
FALSURI BIOGRAFICE (IV)

 Primit pentru publicare: 10 Ian. 2020
Autor: Nicolae IOSUB, redactor – Revista Luceafărul
Ctitor al Muzeului Scriitorilor Botoșăneni
Publicat: 10 Ian. 2020
© Nicolae Iosub, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

MIHAI EMINESCU ŞI  ,,MUŞIŢA BIOGRAFICĂ”
FALSURI BIOGRAFICE (IV)

 ,,Cine practică legenda fără discernământ critic şi anecdotismul
fără de semnificaţie nu se dă în lături să practice şi inadvertenţa
cronologică. Ele purced, şi una şi alta, din acelaşi dispreţ pentru
adevărul istoric, din aceeaşi desconsiderare a realităţii necontrafăcute”
(Perpessicis- ,,Legendă şi adevăr în biografia eminesciană”)

Continuăm să prezentăm în paginile următoare alte informaţii false despre viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu, pe care le putem încadra în categoria numită de Perpessicius- ,,muşiţă biografică”, care de fapt sunt ,,falsuri biografice”.

◙ În primăvara anului 1866, Mihai Eminescu întrerupe şcoala la Cernăuţi şi pleacă la Blaj ,,capitala românismului”, cu intenţia să dea examenele pentru absolvirea clasei a III-a de gimnaziu. Biografii lui Eminescu au vehiculat întâmplarea cu sacul de grâu, ce l-ar fi cumpărat poetul şi ar fi făcut făină, la moara de pe Târnava şi a pus să-i coacă un cuptor de pâine. Această informaţie vine de la N. Petra Petrescu, care l-a cunoscut pe Eminescu la Blaj, afirmând:,,Odată se vorbea că i-ar fi sosit de la părinţi 5 galbeni, că şi-ar fi cumpărat un sac de grâu, pe care l-a dus la moară, l-a măcinat şi a lăsat să-i facă un cuptor întreg de pâine” (N. Petra Petrescu- Din juneţea lui Eminescu. Amintiri– revista Familia, XXXVI 1900).

Ştim din amintirile lui Ştefan Cacoveanu că, Eminescu a locuit la el până pe 15 iulie 1866, când, luând bacalaureatul, a plecat acasă. L-a invitat şi pe Eminescu la el la ţară, dar acesta a refuzat pe motivul că aştepta bani de acasă. După plecarea lui Cacoveanu, Eminescu se mută la căminul seminarului teologic, împreună cu Iacob Onea, Ion Gorun, G. Dragoş şi Filimon Ilia, mâncând împreună cu ei la cantina profesorilor, unde mâncarea nu era o problemă- ,,unde mâncau patru putea mânca şi al cincilea”. Se pune întrebarea: Ce rost avea să cumpere din banii veniţi de acasă un sac de grâu, când putea mânca la seminar?  Banii veniţi de acasă, în cele din urmă, l-au ajutat să-şi cumpere cele necesare şi să plece spre Sibiu şi apoi la Bucureşti. În septembrie Eminescu încearcă să susţină examenul la limba greacă cu profesorul Alimpiu Blăjan, dar nereuşind, părăseşte Blajul, îndreptându-se către Sibiu, unde, spera să-l întâlnească pe fratele său Niculae, student la drept.

De altfel, Petra Petrescu nu este sigur pe cele afirmate, spunând că ,,odată se vorbea”. Se vorbea nu este acelaşi lucru cu a se face. Dacă i-au venit cei 5 galbeni de acasă, Eminescu putea să cumpere pâine gata făcută şi nu să cumpere grâu. Această informaţie a fost preluată şi de alţi eminescologi, până în zilele noastre.

În cele aproape cinci luni petrecuţi la Blaj, Eminescu este ajutat de Ştefan Cacoveanu, Filimon Ilia şi Gregoriu Dragoş, ultimilor doi dedicându-le câte o poezie, în semn de recunoştinţă şi prietenie.

,,Dacă vreodată în lunga-ţi cale
Te-i simţi, frate, nenorocit,
Pieptul în chinuri, inima-n jale,
Viaţa-ţi de lacrimi o tristă vale
Ochi-ţi în plângeri de dor răpit;
…………………………………….
Când fug amicii de lângă tine,
Când plângi de soartă-ţi trist părăsit.
Gândeşte atunci şi tu la mine
Nici eu în lume n-o duc mai bine,
Şi eu sunt, frate, nenorocit!”
(,,Spre suvenire fratelui, Gregoriu Dragoşiu, M.G. Eminescu din Ipoteşti”)

Lui Dragoşiu, Eminescu i-a dăruit şi o carte de poezie ,,Manual de poetică pentru şcoli superioare, ca şi pentru uz privat” a lui Friederick Beck, tipărită la Munchen în 1862, singura carte pe care, probabil, o avea.

◙ După experienţa tristă de la Blaj, unde Eminescu nu a reuşit să promoveze examenele pentru clasa a III-a de gimnaziu, pe la sfârşitul lunii septembrie 1866, se îndreaptă către Sibiu, sperând să-şi întâlnească fratele Niculae care să-l ajute. La Sibiu, Eminescu a fost primit ,,frăţeşte” de Ioan Lăpădatu, student în clasa a VII-a a gimnaziului romano-catolic şi de Niculae Densuşianu, student la Academia de Drept din Sibiu, care l-a găzduit câteva zile. Ioan Lăpădatu îşi aminteşte că l-a găzduit frăţeşte timp de o săptămână ,,conducându-l pe la locurile demne de văzut în oraş şi vecinătate, ducându-l la mormântul lui Georgiu Lazăr de la Avrig, apoi dându-l în seama unor oieri din împrejurime, cu aceştia a trecut în România”.

Dar, iată ce povesteşte Niculae Densuşianu despre întâlnirea sa cu Eminescu: ,,Eram student în drept la facultatea din Sibiu, în anii 1865-1870. Într-o zi de toamnă, anul nu-mi pot aduce aminte (1866), pe când treceam pe Strada Măcelarilor, mă întâmpină din jos de poştă un tânăr (Ioan Lăpădatu) de la institutul teologic-pedagogic de acolo şi-mi prezintă pe un alt om tânăr, cu faţa negricioasă, cu ochii mari deschişi, cu un zâmbet pe buze şi-mi spune că este Eminescu, care anume mă căuta pe mine…Un fior mă cuprinse”.

Densuşianu descrie starea jalnică a lui Eminescu, cu hainele rupte şi murdare:,,O spun, nu în dezonoarea acestui om, ci pentru cunoaşterea crudei sale sorţi, că în adevăratul înţeles al cuvântului curgeau zdrenţele de pe el. Abia se mai vedea pe la gât un mic rest de cămaşă neagră, iar pieptul de sus până jos era gol, şi cu mare necaz cerca bietul om să-şi acopere pielea cu o jachetă ruptă în toate părţile, zdrenţuită de la mâneci până la coate, cu nişte simpli pantaloni zdrenţuiţi din sus şi zdrenţuiţi din jos. Cu toate că el se afla în costumul celei mai crude suferinţi, îţi zâmbea întruna cu atâta mulţumire, ca şi când întreaga lume ar fi fost a lui” (Scrisoarea lui N. Densuşianu din 7 februarie 1892 către N. Petra-Petrescu). Densuşeanu face această descriere exagerată după moartea lui Eminescu, în 1892, când poetul nu mai putea reacţiona, rămânând posterităţii o imagine tristă a acestuia. Ne putem întreba: cum s-a plimbat Lăpădatu cu Eminescu o săptămână întreagă dacă poetul ar fi arătat aşa cum ni-l descrie Densuşeanu? Densuşeanu, care scria şi el versuri şi le publica în Familia, probabil, era invidios pe Eminescu, mult superior în creaţiile sale.

Densuşianu îl găzduieşte pe Eminescu trei zile, îl îmbracă cu haine potrivite: ,,cămaşă, cravată, vestă, jachetă” îi dă de încălţat o pereche de ghete şi  o scrisoare de recomandare către preotul Ion Bratu din Răşinari, pentru a-l ajuta să treacă frontiera cu România, Eminescu neavând paşaport.

Din informaţiile prezentate, putem deduce că la întâlnirea lui Eminescu cu Lăpădatu, cu care a petrecut o săptămână, Eminescu nu era în starea jalnică pe care o prezintă Densuşeanu, chiar dacă el l-a ajutat cu ceva haine. Densuşeanu exagerează, crescându-şi singur meritele şi punând pe Eminescu într-o situaţie jenantă.

◙ Aurel Vasiliu în volumul ,,Eminescu şi Bucovina” din 1943, face o afirmaţie referitoare la prezenţa lui Mihai Eminescu la Cernăuţi în perioada 6 noiembrie 1866- 28 decembrie 1866 şi 10 ianuarie 1867- 24 ianuarie 1867 şi pate chiar în luna mai. Când face aceste afirmaţii, autorul se bazează pe înregistrările cărţilor, din Biblioteca Gimnaziştilor din Cernăuţi în ,,Cumsămnu-nciarul…”, poziţiile 73-79, de către Mihai Eminescu, unele din cărţi fiind donate de viitorul poet. Observând această pagină din ,,Cumsămnunciar”, scrisul este a lui Eminescu, dar nu se precizează data când le-a înregistrat. Sus la început de pagină este trecut Anul 1865 şi Anul 1866. Cred că aceste înregistrări s-au făcut de Eminescu, dar până la plecarea lui definitivă din Cernăuţi, în luna mai 1866, când a luat drumul Blajului.

Pe la sfârşitul lunii octombrie 1866, văzând că la Blaj nu poate susţine examenele restante, Eminescu pleacă la Sibiu, cu speranţa întâlnirii cu fratele său Niculai. Acesta, însă, plecase din Sibiu, aşa că Eminescu trece graniţa pe la Vama Cucului şi în noiembrie ajunge la Bucureşti, cu speranţa că-l va întâlni pe fratele său Iorgu şi va reuşi să fie ajutat de acesta până va găsi o trupă de teatru, în care să se angajeze ca sufleor.

Fratele său Iorgu, fiind plecat cu trupa din Bucureşti şi negăsind nici o preocupare, trupele de teatru încetând şi ele activitatea în această perioadă şi în criză de bani, Eminescu pleacă la Giurgiu, unde îşi găseşte un adăpost şi o ocupaţie din care să poată trăi. Aşa, îl găseşte Iorgu Caragiale, în vara anului următor, 1867, în port şi-l angajează ca sufleor.

Ipoteza cu prezenţa lui Eminescu la Cernăuţi la sfârşitul anului 1866 şi în prima parte a anului 1867 este un fals, poetul neputând circula, în acele timpuri, pe distanţe aşa de lungi, într-un timp atât de scurt şi nici nu avea mijloacele materiale ca s-o poată face.

◙ Un moment controversat din viaţa lui Mihai Eminescu este şi acela din anul 1867, petrecut la Giurgiu. Am arătat în ,,Mihai Eminescu la Giurgiu” că, după plecarea de la Blaj, în octombrie 1866, poetul ajunge la Bucureşti, după cum însuşi spune în manuscrisul 2257:,,Urmărirea din partea mea a acelei fete de boieri din Cişmigiu- când am venit din Blasiu. Figura- Coriolano”. Negăsindu-l pe fratele său Iorgu, care era plecat cu trupa în tabăra militară de la Furceni şi actorii fiind fără spectacole, retraşi pe la casele lor, Eminescu pleacă la Giurgiu, unde se angajează la un hotel. El nu dispunea de bani ca să stea în gazdă la cineva şi pleacă la Giurgiu, sperând să-şi găsească ceva de lucru şi o gazdă mai ieftină decât la Bucureşti.

Actorul Găvănescu din trupa lui Iorgu Caragiali, îl găseşte pe Eminescu în port:,,Sta cu răzătoarea de fier în mână şi rădea baniţele pline. În picioare avea numai nişte pantaloni de dril albaştri, iar pe corp un sacou scurt de materie ordinară. Nici cămaşă nici ciorapi, nimic”. Iorgu Caragiale l-a angajat ca sufleor cu 60 de bani pe zi.

Acelaşi caz este prezentat de I.L. Caragiale, în ,,Nirvana”, spunând:,,Şi-mi povesti cum găsise într-un hotel din Giurgiu pe acel băiat- care slujea în curte şi la grajd- culcat în fân şi citind în gura mare pe Schiller. În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan- biblioteca băiatului- plin cu cărţi nemţeşti…Actorul îi propuse să-l ia sufler cu şapte galbeni pe lună, şi băiatul primi cu bucurie. Îşi luase biblioteca şi acum se afla în Bucureşti”.

Între cele două variante sunt deosebiri esenţiale. Mai degrabă cele 2 variante trebuie combinate: Eminescu locuia în grajdul hotelului şi ziua mergea în port unde mai câştiga un ban, răzuind baniţele cu cereale. Ceea ce nu este real în această poveste, este prezenţa geamantanului plin cu cărţi. Nu este exclus ca Eminescu să fi avut un mic geamantan, cu care a venit de la Blaj, dar ca acesta să fie plin cu cărţi, nu mai este de crezut. Eminescu, când a plecat de la Blaj i-a dăruit, cu dedicaţie lui Dragoşiu cartea de istorie pe care o avea, alte cărţi nu se cunoaşte să fi avut, să le care cu el de la Cernăuţi la Blaj şi de aici la Bucureşti. Bani, ca să-şi cumpere aşa de multe cărţi, ca să umple geamantanul nu avea şi, probabil, cartea de Schiller, era singura pe care şi-o procurase.

Atunci când dormi într-un grajd şi lucrezi în port cu câţiva bani pe zi, ca să ai cu ce trăi, nu-ţi poţi permite şi nici nu ai cu ce să mai cumperi şi cărţi. Dar biografii lui Eminescu au adăugat de la ei lucruri care să-l ridice în ochii lumii pe Eminescu. Ipoteza cu geamantanul cu cărţi este un fals.

(Va continua)