Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

MIHAI EMINESCU ŞI  ,,MUŞIŢA BIOGRAFICĂ”
FALSURI BIOGRAFICE (III)

 Primit pentru publicare: 08 Ian. 2020
Autor: Nicolae IOSUB, redactor – Revista Luceafărul
Ctitor al Muzeului Scriitorilor Botoșăneni
Publicat: 09 Ian. 2020
© Nicolae Iosub, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

MIHAI EMINESCU ŞI  ,,MUŞIŢA BIOGRAFICĂ”

FALSURI BIOGRAFICE (III)

 ,,Cine practică legenda fără discernământ critic şi anecdotismul
fără de semnificaţie nu se dă în lături să practice şi inadvertenţa
cronologică. Ele purced, şi una şi alta, din acelaşi dispreţ pentru
adevărul istoric, din aceeaşi desconsiderare a realităţii necontrafăcute”
(Perpessicis- ,,Legendă şi adevăr în biografia eminesciană”)

Continuăm să prezentăm în paginile următoare alte informaţii false despre viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu, pe care le putem încadra în categoria numită de Perpessicius- ,,muşiţă biografică”, care de fapt sunt ,,falsuri biografice”.

◙ În ceea ce priveşte locul naşterii poetului, deşi se cunoştea încă din 1909, în urma cercetării magistratului Corneliu Botez, că poetul s-a născut la Botoşani, G. Călinescu introduce o incertitudine afirmând că: ,,Neexistând dar decât un document sigur, însuşi actul de naştere, bunul- simţ cere să păstrăm ca dată a naşterii ziua de 15 ianuarie 1850, cu observarea în privinţa locului, că totul fiind cu putinţă în această lume, n-ar fi exclus ca pruncul să se fi născut la Ipoteşti, fiind, apoi adus şi botezat la Botoşani. De altfel, când e vorba de un mare poet, puţină mitologie nu strică”, deşi în actul oficial, la rubrica ,,Poliţiea sau Satul unde s-au născut Pruncul” scrie:,,În oraşul Botoşani”.

Mihai Eminescu notează el  însuşi în Registrul Junimii că s-a născut la Botoşani, aşa că orice altă ipoteză este neavenită. Notaţia făcută cu propria lui mâna în jurnalul „Ju­nimii” este o dovadă indubitabilă, unde la nr. 49 pe anul 1871 este scris: „Mihail Eminescu -1849 – Decembrie – 20 – Sf. Ignat – Botoşani”. Dar şi însemnarea din Mitrica de naşteri şi botezuri din 1950 este destul de clară, specificând locul naşterii ,,în oraşul Botoşani”.

Însemnarea lui M. Eminescu din registrul Junimii din 1871
La poz. 49-Mihail Eminescu-1849-Decembrie-20-Botoşani

◙ Referitor la originea lui Eminescu, Călinescu caută origini străine familiei lui Mihai Eminescu, neţinând cont de însuşi afirmaţia poetului, care spune:,Eu nu mă supăr de loc de modul cum se reflectă persoana mea în ochii d-tale, căci de la aşa oglindă nici nu mă pot aştepta la alt reflex. Dar acest reflex nu schimbă de loc realitatea; el nu mă opreşte de-a fi dintr-o familie nu numai română, ci şi nobilă neam de neamul ei- să nu vă fie cu supărare- încât vă asigur că între strămoşii din ţara de sus a Moldovei, de care nu mi-e ruşine să vorbesc, s-or fi aflând poate ţărani liberi, dar păzitori de temniţă măcar nici unul”.

În cele din urmă, George Călinescu spunea, într-o conferinţă ţinută în Aula Universităţii din Iaşi, din 7 mai 1939, referitoare la originea etnică a lui Eminescu:,,Cercetări absolut serioase au dovedit că Eminescu este român curat, în măsura maximă cel puţin în care puritatea este posibilă în lume. Strămoşii tatălui său se găsesc ca ţărani liberi în Bucovina din prima jumătate a veacului al XVIII- lea”, recunoscând, originea românească a poetului.

◙ În primele decenii ale secolului XX, mai mulţi cercetători ai vieţii lui Mihai Eminescu (Lecca Morariu, Corneliu Botez, N. Zaharia etc.), au afirmat că Mihai în copilărie, hoinărea zile întregi, dormea prin pădure, pe sub hambare, mâncând 1-2 covrigi, fiind un tip singurartic căruia îi plăcea natura.

Aceste afirmaţii nu prea stau în picioare dacă ţinem cont de cele spuse de colegii lui Eminescu de la Gimnaziul din Cernăuţi. Leca Morariu în scrierea sa ,,Eminescu. Note pentru o monografie. Cap.VI: Elev”, consemnează o serie de afirmaţii ale colegilor de şcoală a lui Mihai care spun:,, El avea obiceiul de a ne povesti din cele citite. O făcea aceasta şi rugat fiind de noi, şi de teama de a sta singur, pe seară, căci era foarte superstiţios şi se temea grozav de stafii” (Dr. A. Ştefanovici- Omagiu lui Eminescu, 1909, Galaţi), sau, în alt paragraf, colegul poetului Ion Şahin spune:,,Câteodată, elevii îl puneau, cu de-a sila, să le istorisească. Eminescu era timid şi se supunea, iar când se împotrivea, veneau noaptea, în odaia lui…îi acopereau capul cu plapoma şi, prefăcându-şi glasul, îl băteau făcându-l să creadă că sunt duhurile rele. În asemenea stare, cu glasul schimbat, i-au poruncit, odată, să cumpere cartea O mie şi una de nopţi, din care, apoi, îl obligau să le povestească.

Bietul poet din această pricină căpătase chiar friguri şi nu e de mirare că a încercat să fugă din Cernăuţi”.

Dacă copilul Eminescu se temea grozav de stafii şi duhuri rele, cum putea el să doarmă noaptea prin pădure sau sub hambare, iar ,,dulcea mamă” nu era îngrijorată de lipsa lui şi nu-l căuta?

Aceste adăugiri la biografia lui Eminescu sunt făcute pentru a da importanţă celor scrise de unii şi pentru a arăta că Eminescu nu era ca ceilalţi copii, el fiind un copil retras, singuratic, meditativ şi cu dragoste de natură.

Trebuie să spunem că în perioada copilăriei lui Eminescu, acesta petrecea cea mai mare parte a timpului, împreună cu fratele său  Ilie, mai mare cu patru ani decât el şi Ilie era acela care avea grijă de Mihai, prindea broaşte şi şerpi, pe care îi băga în sân şi venea de speria pe surorile lui şi se lăuda în faţa tatălui său. Aceşti doi fraţi au copilărit împreună, au hoinărit în natură, mergeau la mănăstirea Agafton, unde stăteau câte o săptămână la mătuşile lor călugăriţe şi au început împreună să descifreze primele buchii.

Atunci când în decembrie 1863, Ilie moare de tifos la Bucureşti, Mihai primeşte o lovitură năprasnică de la viaţă, moment ce-l va marca pentru totdeauna.

◙ În ultima perioadă o serie de scriitori, ce se ocupă de viaţa şi activitatea poetului Mihai Eminescu, fac o afirmaţie eronată, precum că fotografia lui Matei, împreună cu tatăl său, Gh. Eminovici, ar fi a lui Mihai. Acestă fotografie a fost făcută în atelierului fotografului botoşănean Otto Bielig, care lucra împreună cu fratele său Jean, amândoi veniţi de la Bucureşti.

Acest neadevăr despre această fotografie a lui Matei Eminescu, este uşor de clarificat, dacă citim scrisorile lui Matei către magistratul botoşănean Corneliu Botez din Galaţi, corespondenţă consistentă din anul 1909, la 20 de ani de la moartea poetului.

Iată ce scrie Matei lui Corneliu Botez, în scrisoarea din 20 aprilie 1909:,,N-am pomenit în familie fotografie a mamei la un loc cu Mihaiu, mama în toată viaţa ei s-a fotografiat numai de două ori, odată împreună cu Aglaia, şi tot atunci tata împreună cu mine, la unicul pe vremuri fotograf, Otto Bielig în Botoşani şi tot atunci tata cu mine, fotografie pe care v-am trimis-o. Tata şezând pe scaun în redingotă neagră şi cu vestă de catifea şi eu în picioare lângă el, identic era scoasă mama cu Aglaia. Mama şezând şi Aglaia în picioare”. În scrisoarea din 16 mai 1909, Matei completează:,,Tata şi cu mine şi, în acelaşi timp, mama cu Aglaia, ne-am fotografiat în anul 1866 sau 1867, bine şi cert nu-ţi pot precisa-o, dar cu siguranţă în unul din aceşti doi ani”.

Cu toate aceste precizări din partea lui Matei Eminovici, se mai insistă şi astăzi, din necunoaştere, în atribuirea acestei fotografii lui Mihai Eminescu.
     Metei şi Gh. Eminovici- fotografie J. Bielig, 1867

◙ O variantă, mult vehiculată, în privinţa întreruperii clasei a II-a de gimnaziu de către Mihai Eminescu, în anul 1863, a constituit-o lipsa mijloacelor materiale pentru continuarea şcolii. După vacanţa de Paşti, din anul 1863, M. Eminescu nu se mai întoarce la Cernăuţi pentru a termina anul şcolar, pe care şi aşa îl repeta. Mulţi biografi, printre care şi George Călinescu, sunt de părere că această decizie ar fi luat-o căminarul Gh. Eminovici din lipsă de mijloace financiare, ipoteză care este puţin credibilă. Pentru încă două luni şi jumătate de şcoală, Gh. Eminovici putea să se împrumute cu suma de bani necesară, cum o mai făcuse de atâtea ori, numai ca Mihai să nu piardă anul şcolar. Gh. Eminovici nu era un om sărac, avea bani împrumutaţi pe la diferiţi negustori, avea produse agricole şi animale de vândut şi suma necesară era destul de mică, mai ales că obişnuia să-i dea copilului alimente de acasă, trebuind să plătească numai gazda. Cred, că Mihai nu mai avea chef de învăţătură, preconiza că va rămâne iarăşi corigent şi s-a certat cu tatăl său, care l-a lăsat în pace, văzând că acesta nu mai avea chef de învăţătură. Mihai se gândea să continue şcoala la Gimnaziul din Botoşani, ceea ce a şi încercat în 1864, dar fără succes.

◙ O ipoteză, mult vehiculată de o serie de eminescologi (Victor Crăciun şi alţii), este faptul că Mihai Eminescu a însoţit trupa de teatru Fani Tardini- Vlădicescu, în turneul de la Braşov din 1864, bazându-se pe afirmaţia preotului Ioan Mihu, care scrie, după 46 de ani, că a petrecut o seară cu Eminescu la Sibiu. Această variantă nu este susţinută de documente, iar Ioan Mihu putea să uite, după 46 de ani, data exactă a întâlnirii sale cu Eminescu la Sibiu.

Actorul Alexandru Vlădicescu, cel care l-a cunoscut pe tânărul Eminescu, scrie despre acest moment: ,,Eminescu se afla atunci la Botoşani. şi pornit de entuziasm au mers cu noi numai de mulţumire, nu însă ca sufleor, ci ca simplu admirator, şi când am părăsit Cernăuţii, pentru a merge în Transilvania, am trecut iar prin Botoşani, şi Eminescu au rămas în familie” (E. Torouţiu- Studii şi documente literare, 1939).

Un copil de 14 ani nu putea să plece cu o trupă de teatru, să lase şcoala, fără aprobarea părinţilor săi. Conducătorii trupei de teatru şi-ar fi luat o mare răspundere şi nu şi-ar fi permis să procedeze astfel fără ştirea părinţilor poetului, care, în nici un caz nu ar fi fost de acord. Eminescu a însoţit această trupă de teatru în anul următor, motivând părinţilor săi că merge la Sibiu, unde era student fratele său Niculae, ca să dea examenele pentru clasa a II-a de gimnaziu. După afirmaţiile lui Matei, în anul 1864, el şi Mihai l-au însoţit pe Gh. Eminovici la Dumbrăveni, unde, la rugămintea Anei Balş, a contribuit la împroprietărirea ţăranilor, în urma reformei agrare.

(Va continua)