Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Poeții generației războiului. Revolta lirică

Primit pentru publicare: 25 Febr. 2021
Autor: Olivian IVANICIUC, redactor – Revista Luceafărul    
Publicat: 27 Febr. 2021
© Olivian Ivanciuc, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Poeții generației războiului

Revolta lirică

Pentru definirea generaţiei războiului^[1] este necesară în primul rând o prezentare sumară a scriitorilor precursori ai revoltei lirice. Este vorba despre scriitorii care au colaborat la revistele de stânga, cum ar fi Miron Radu Paraschivescu, Ştefan Popescu, Mihnea Gheorghiu, Ştefan Roll, dar şi de alţii, care practicau o poezie la antipodul celei dirijate, ca de exemplu Gelu Naum. Asupra generaţiei ce avea să debuteze chiar în aceşti ani (1938-1943) sau imediat după, s-au exercitat alte influenţe estetice: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, G. Bacovia. Ei descoperiseră în mod manifest elementul militant al poeziei, caracter pe care nu-l supraestimau în defavoarea esteticului, cum au făcut unii după 1948. La această insurecţie spirituală au mai participat şi alţii, însă Constant Tonegaru şi Mircea Popovici sunt cei mai apropiaţi de generaţia războiului.

Această generaţie are avantajul că nu mai trebuie definită şi nici constituită după criterii mai mult sau mai puţin ambigue. Scriitorii acestei generaţii s-au născut imediat după primul război mondial şi au îndurat lipsurile celui de-al doilea. Aproape toţi au debutat în perioada apropiată războiului şi au continuat să scrie până în 1948. Generaţia războiului a devenit generaţia pierdută în traduceri, în stilizări sau în claustrări atât la propriu cât şi la figurat. Era perioada în care nu numai ei, dar şi alţii dintr-o generaţie ascendentă, ca Lucian Blaga, Dan Botta, Adrian Maniu şi chiar Tudor Arghezi făceau traduceri din literatură, când G. Călinescu era scos de la Universitate, când lui Tudor Vianu i s-au interzis conferinţele despre Goethe şi când esteticienii făceau lingvistică.

După anul 1960, toţi şi-au publicat scrierile reale ale debutului. Poeţii noi receptau poezia interbelică printr-un hiatus, după ce fuseseră obligaţi un timp să fie contemporani cu paşoptiştii, care la vremea lor erau foarte moderni. Fluxul istoric al curgerii literaturii devenea normal numai prin reintegrarea acestei generaţii într-un circuit continuu al sensibilităţii româneşti contemporane.

Reprezentative pentru epoca celui de-Al Doilea Război Mondial sunt operele lui Constant Tonegaru şi Mircea Popovici.  Eleborarea lucrării în urma studiului efectuat, a avut în vedere trei secțiuni: primul capitol, intitulat Generaţia războiului – poeţii care au marcat o adevărată evadare din turnurile de fildeş, o prezentare generală a celor mai reprezentativi poeţi din generaţia războiului, insistând asupra operelor lui Constant Tonegaru şi Mircea Popovici; în al doilea capitol, Impactul comunismului asupra culturii române, prezintă influenţele regimului comunist asupra literaturii române şi particularităţile poeziei din acea perioadă și al treilea capitol, intitulat Două profiluri lirice ale generaţiei războiului: Constant Tonegaru şi Mircea Popovici, prezintă aspecte din viaţa celor doi poeţi şi opera literară a acestora.
____

Note:         
^[1] MANU, Emil. (1978). Eseu despre generația războiului, București: Ed. Cartea românească

Va urma!