Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.9 (153), Septembrie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Republica Moldova – balet de la Est la Vest în 30 de ani de independență

Primit pentru publicare: 13 Sept. 2021
Autor: Gruia COJOCARU, redactor la Revista Luceafărul
Publicat: 14 Sept. 2021
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

De la US Open la emoția care generează luciditate

Suporter înfocat al sportului alb de vreo patru decenii, am urmărit bună parte din odiseea tenisului din ultimul grand slam al anului, US Open (United States Open Tennis Championship).  Dacă la masculin totul a fost bătătorit într-o logică a firescului, tradusă prin să-i dăm cezarului ce-i al cezarului, la feminin stupefacția a fost totală. De la comentatorii postului TV Eurosport 1, până la jurnaliștii de marcă de pretutindeni, fenomenul Emma Răducanu a uimit întreaga suflare a industriei acestui sport. Vorbesc de industrie, deoarece în arhitectura tenisului nu sunt doar sportivii, antrenorii, fizioterapeuții, nutriționiștii și psihologii, ci intră și giganții economici, sponsorii, contractele publicitare (adesea) amețitoare, care, în simbioză generează sume exorbitante în lanțul financiar al economiei globale. Așa se-ntâmplă și-n fotbal, ba chiar la un nivel sporit de agresivitate.

Personal, n-am văzut nicio surpriză la Openul American din acest septembrie 2021. Faptul că o adolescentă de 18 ani, venită din calificări, a triumfat într-un turneu de grand slam e o premieră, deoarece nicio altă sportivă, necunoscută, n-a trecut peste obstacolele jocurilor din calificări și, în final, să câștige trofeul. E o performanță uriașă, nu o surpriză! E o victorie care-i modifică definitiv Emmei Răducanu traiectoria existenței. Va fi privită ca un star – deja Regina și Premierul britanic i-au trimis mesaje de felicitare – nu ca o chelneriță obscură, având în vedere rădăcinile româno-chineze! Mai mult decât atât, se spune că, în Regatul Unit, Emma va avea pe masă contracte publicitare nemaiîntâlnite până la acest moment. Da, firesc, dar, repet, a fost un succes previzibil! Nu era ea, putea ridica trofeul o altă necunoscută. De ce? Pentru că vorbim aici de tenisul feminin, nu de tenisul de câmp în integralitatea sa… 

Dacă privim ultimile decenii ale acestui segment, observăm că, pe lângă figuri proeminente, precum Margaret Court, Martina Navratilova, Chris Evert, Steffi Graf, Serena Williams, au apărut în arena tenisului aproape în fiecare an prezențe exotice pe post de outsider, care au câștigat într-o manieră categorică trofee majore. Explicația este simplă: nivelul maxim de concentrare poate fi menținut constant cu mare dificultate la jucătoarele de tenis. Pot fi zile în care, de pildă, Ashleigh Barty, Aryna Sabalenka ori irezistibila Naomi Osaka – primele trei jucătoare ale momentului – să câștige un meci infernal, când adversara și-a ridicat mult nivelul, iar în următorul joc să se prăbușească, deși rivala este modestă și livrează un tenis oarecum robust, dar lipsit de strălucire. Motivul e altul, EMOȚIA nefiltrată, gestionată precar. Nu pot fi capabile decât arareori de o luciditate metalică, rațiunea le este mereu influențată de trăirile interioare tumultuoase!

Să analizăm cealaltă zonă – tenisul masculin. Cine domină ostilitățile aici? De aproximativ 20 de ani, dacă n-a biruit Roger Federer, a triumfat Rafael Nadal sau Novak Djokovic. Acești gladiatori se rotesc într-un trio formidabil, eclipsând lumea tenisului, iar  supremația nu le-a fost pusă la îndoială de noul val. Da, au mai fost și alții, care-au izbândit în turnee de mare slam –  Andy Murray, Stanislas Wawrinka, Joan Martin del Potro, Marin Cilic – însă ei nu veneau din neant, ci prindeau frecvent sferturile de finală, semifinalele și, uneori, finalele. (Victoria lui Dominic Thiem în US Open 2020, după ce Djokovic a fost eliminat în urma  lovirii involuntare cu mingea a unei arbitre de linie, nu poate fi luată în calcul decât pentru statistică, nu într-un duel al generațiilor, măcar că austriacul era deja numărul 3 mondial la vremea respectivă.)

Cum a arătat tenisului masculin la ultimul turneu major al anului 2021?… Ar trebui să vedem poziția din clasamentul ATP a celor care s-au calificat în semifinale. Așadar, Novak Djokovic, primul în ierarhie, l-a avut ca adversar pe Alexander Zverev, numărul 4 ATP, iar de cealaltă parte a tabloului s-au înfruntat  numărul 2 mondial, Daniil Medvedev, cu Felix Auger-Aliassime, sportiv mai puțin galonat. Lipsește doar numărul 3 mondial, locul său fiind obținut de canadianul Auger-Aliassime, jucător care însă se regăsea totuși în primii 20 ai lumii, nu pe locul 150, cum a fost cazul Emmei Răducanu la începutul turneului, ori pe poziția 73 WTA, ocupată de adversara sa în finală, canadianca Leylah Fernandez.

De ce în tenisul masculin nu apar surprize? Nu muncesc suficient de mult cei din spatele Top Ten-ului? Nu-și doresc afirmarea, celebritatea?!… Ba vor, evident că ăsta-i obiectivul central, și trudesc din răsputeri pentru un pas în față, dar acolo e un zid de concentrare, care nu se clatină în funcție de fluxul și reluxul lunii, de geometria așternutului ori de calitatea alcovului…

Faptul că astăzi, 13 septembrie 2021, rusul Daniil Medvedev a câștigat finala de la US Open cu tenismenul aproape invincibil, sârbul Novak Djokovic, e primul triumf al unei noi ere în fața gladiatorilor din tenisul masculin. Totuși, în ciuda dramatismului, mai ales în finalul meciului, când sprijinul spectatorilor i-au smuls lacrimile sârbului, victoria rusului se înscrie în coordonatele obișnuitului. Izbânda aparține numărului 2 mondial, liderul noii generații!

Extrapolând, printr-un exercițiu de imaginație – care rostogolește perspectiva întru ajungerea la un echilibru al culorilor, din tabloul care rostuiește întregitor existența umană pe Pământ, prin ecuația cuplului –, rațiunea se clatină mai mereu pe plaja fluidă a erupțiilor din zona de eros suveran… Argumentele logice și raționale, apanaj stupid al celor care, sub percepția socială, reprezintă capul se surpă și devin însăilări  furajere în cupola descătușată de osmoza simțurilor, unde leoaica tânără, iubirea te capturează arămiu, cu mișcările viclene – desprinse parcă (și) din lirica stănesciană –, dictate alene de un tip de luciditate la care nu ai acces. Dar o luciditate care-și trage seva din emoție.

… Da, deja e prea greu de priceput și de digerat pentru jumătate din lume. Cealaltă parte contabilizează fără grabă rezultatul, n-are nevoie de atari disecții…