Poteci ale limbii române în Nordul Bucovinei
Autor, Gruia Cojocaru

Mărturisesc că, la început de septembrie 2012, pentru întâia oară în ultimii ani, am ezitat să iau parte la Sărbătoarea Limbii Române din Nordul Bucovinei. Oricât de interesante ar părea manifestările dedicate limbii române, desfăşurate la Cernăuţi, nu e tocmai uşor să suporţi dilatarea timpului din Vama Siret…
Şi totuşi, înarmat cu necesara răbdare – în virtutea unei inerţii, care în străfunduri s-a bazat pe prietenia cu omul de cultură Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru cultură românească ,,Mihai Eminescu” Cernăuţi, pe aceea cu sculptorul Dumitru Gorşcovshi, cu scriitorul Dumitru Covalciuc, poetul Arcadie Opaiţ, universitarul Ilie Popescu, academiceanul Vasile Tărâţeanu, jurnaliştii Nicolae Şapcă şi Adrian Medvedi ori cu profesorul Nicolae Haucă – mi-am asumat supliciul frontierei. Surpriză însă, dintru început am descoperit în sediul societăţii mai mulţi editori care prezentau manuale, scrise în limba română, publicate în Ucraina – de la abecedare, până de ştiinţe ale naturii, geografie şi cultură civică –, dar şi truditori ai condeiului care, în limba Luceafărului, au prezentat monografiile unor localităţi din Nordul Bucovinei. În plus, pentru întregirea tabloului, nu pot fi uitate cărţile româneşti donate bibliotecii societăţii de către două cadre didactice botoşănene, Otilia Crupenschi de la Şcoala ,,Ioan Morariu” Cristineşti şi Alina Cojocaru de la Şcoala ,,Constantin Tincu” Lişna.
Deja am ieşit din rutină, i-am spus încântat lui Gabriel Balaşa, unul dintre jurnaliştii ancoraţi în susţinerea românismului în Ucraina. Sentimentul prospeţimii culturale a devenit evident odată cu descoperirea între cei prezenţi a scriitoarei Lucia Olaru Nenati, care, revelându-şi destinul ivit în inima Bucovinei, a evocat Cernăuţiul românesc de odinioară ,,când acest oraş s-a deschis ca o fereastră înspre restul lumii”, fapt care i-a conturat o ,,aură spirituală” ce-i dă puterea să se întoarcă mereu ,,cu gândul către acea lume fascinantă care nu mai este”.
Pedalând pe coerenţa calendarului zilei de 9 septembrie, la a XXIII-a ediţie a sărbătorii limbii române – ,,Limba noastră cea română” – aş îngădui puţin asupra discursului istoricului Dumitru Covalciuc care, după ce şi-a prezentat ultima apariţie editorială – ,,Dicţionarul medicilor români” – a făcut un bilanţ al activităţii culturale din Nordul Bucovinei, salutând cu acest prilej ,,competiţia monografiilor de sate”, faptul că ,,mulţi tineri români studiază în arhive, inclusiv pentru doctorate”; de asemenea, Dumitru Covalciuc a ţinut să reliefeze, la 200 de ani de la naşterea lui Eudoxiu Hurmuzachi, personalitatea ilustrului înaintaş, ,,primul guvernator al Bucovinei”, omul care ,,a salvat însăşi provincia de contopirea cu Galiţia”, prin aceasta ,,contribuind decisiv la renaşterea naţională a României în Bucovina”.
Dar năvalnicul istoric cernăuţean nu s-a oprit doar la elementele pozitive din Bucovina de Nord, ci, pornind de la un fapt petrecut în urmă cu 60 de ani – ,,strămutările satelor româneşti în Siberia şi Kazahstan, pe motive religioase, din anul 1952” – a condamnat Tratatul României cu Ucraina din 1997, menţionând că, deşi astăzi ,,nu mai e presiunea ucrainizării”, acordul dintre cele două state a adus deservicii românilor din Nordul Bucovinei. Abordând problema limbii române, ,,de mare perspectivă”, în contextul relaţiilor României cu Ucraina, Dumitru Covalciuc a condamnat ,,absenţa literelor româneşti de pe prima biserică românească din Cernăuţi, construită în 1840”, pentru ca mai apoi, venind cu precizarea că în Nordul Bucovinei sunt 120 de biserici şi 7 mănăstiri s-a întrebat retoric ,,de ce nu vin preoţii la această sărbătoare, de ce nu-i voie să vină?!…”
La rândul său, poetul Vasile Tărâţeanu – singurul român din Ucraina membru al Academiei Române –, pornind de la ideea că ,,cel mai de preţ tezaur al omului e limba maternă” a relevat că, în condiţiile în care ,,nu sunt inscripţii în limba română în şcolile din Nordul Bucovinei”, pentru românii din Ucraina, prezenta sărbătoare are o însemnătate aparte, fiind ,,o zi lucrătoare a limbii române”. Şi deputatul sucevean Mircea Irimescu, preşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, alături de Tatiana Popa, Consulul României la Cernăuţi, a ţinut să salute românii nord-bucovineni, evidenţiind faptul că aceştia, împreună cu românii din Republica Moldova, ,,au impus Sărbătoarea Limbii Române şi în Patria Mamă”.
Din Moscova, ca şi în anii trecuţi, întru reconstituirea rădăcinilor strămoşeşti, s-a întors la Cernăuţi poetul român Mihai Prepeliţă. Ultimul său volum de versuri – ,,Martirion” – poate fi comprimat în propria-i zicere: ,,urmele ne condamnă să ne scriem cărţile”. Poetul însă m-a surprins cu un amănunt istoric mai puţin cunoscut: Legea 68 din 10 mai 2011, adoptată de Parlamentul României, instituie ziua de 1 aprilie ca ,,Zi Naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie;” astfel, la nivelul statului român – prin instituirea zilei de 1 aprilie ca Zi naţională – se comemorează, în mod oficial, jertfa întru libertate a fraţilor noştri din teritoriile smulse prin rapturile anului 1940.
În Aula Palatului Academic al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Cernăuţi – acolo unde s-au cristalizat gânduri despre rostirea românească, după ce, în prealabil, s-au depus buchete şi coroane de flori la statuia lui Eminescu din centrul oraşului – profesorul doctor docent Gheorghe Jernovei, responsabilul Catedrei de filologie română şi clasică a Universităţii ,,Yuriy Fedkovych” a vorbit despre ,,sporirea interesului faţă de limba română în Ucraina”, motivul fiind unul pragmatic – dimensiunea europeană a României!
În alt context, jurnalistul Nicolae Toma, de la cotidianul ,,Zorile Bucovinei”, a revelat nemulţumirea şi frustrarea pe care o încearcă minoritatea românească din regiunea Cernăuţi, întrucât ,,limba română este limbă străină în acest spaţiu”, legislaţia încălcându-se de către însăşi creatorii săi. În acest sens, se ştie că, în localităţile cu cel puţin 10% procente ale unei minorităţi naţionale, limba respectivei minorităţi devine limbă oficială, alături de cea ucraineană. ,,Ruşii au impus-o, ungurii la fel, iar noi suntem plăvanii care ascultăm pe cei de la putere”, a întărit poetul Arcadie Opaiţ, care a arătat că printr-o românească voinţă comună, folosindu-se lucid şi cu diplomaţie contextul intern, generat de apropiatele alegeri parlamentare din Ucraina, limba română poate fi oficializată în Nordul Bucovinei, întrucât românii reprezintă 12% din populaţie.
…În amurg, ajuns la vamă, cât mi-am odihnit privirea pe coloanele de maşini – unde înaintează uşor doar cei care empatizează cu nevoile vameşilor! – am reflectat la optimismul sănătos pe care, întâia oară, l-am detectat în privirile şi glasurile celor peste 800 de români veniţi la sărbătoarea limbii strămoşeşti. (Aici e de salutat capacitatea poetului Vasile Bâcu de a antrena la acest eveniment atât instituţiile culturale româneşti din Ucraina, cât şi o serie de organizaţii similare din România şi Republica Moldova, dar şi un numeros public care ,,respiră” în limba română). În cele din urmă, după miezul nopţii, am lăsat în urmă frontiera, întregind cărările în patria limbii române…