IOAN VASIU : – Câți ani au trecut de când lucrezi la Radio Timișoara ?
CRISTINA IOVI : – În toamna acestui an, se se împlinesc 29 de ani.
I.V. : – De ce ai ce ai ales radioul și nu televiziunea sau presa scrisă ?
C.I. : – Findcă am o imaginație bogată și pentru că este incitant. Multe lucruri pe care le-am văzut m-au dezamăgit. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată cu cele pe care le-a creat imaginația mea. Încă de copil, când citeam o carte îmi cream propria imagine despre personaje, peisaj, acțiune sau decor și continui să o fac și acum. Așa că toate filmele pe care le-am văzut și care aveau la bază cărțile citite m-au dezamăgit. Mai cred că un jurnalist de radio, la fel ca un ascultător, este mai creativ. Pentru că nu ai suport video, ca jurnalist trebuie să ai capacitatea de a-i face pe oameni să ”vadă” informația cu ochii minții, în timp real. Involuntar, ascultătorul își imaginează povestea pe care i-o spui. Uneori, o și analizează și acest lucru înseamnă că tu, ca jurnalist, ți-ai îndeplinit misiunea.
Și mai e și misterul din spatele ”cutiuței”. Nu știu câtă lume își pune această problemă, dar mie mi s-a părut întotdeauna fascinant. E ca la teatru, nu știi ce se întâmplă în culise, vezi doar scena, dar nu și efortul și povestea, uneori dramatică, ce se ascunde în spatele cortinei.
Presă scrisă, nu mi-am pus niciodată problema să fac.
I.V. : – Se spune pe drept cuvânt că meseria se învață, dar se mai și ”fură”. De la care colegi mai vârstnici și mai experimentați ai reușit să ”furi” unele taine ale radioului ?
C.I. : – Radioul nu îl poți învăța la școală. Trebuie să intri într-o redacție, într-o cabină de emisie ca să înțelegi despre ce este vorba. Da, la școală înveți unele elemente de bază, dar nu pe toate. Și acest lucru l-am constatat nu doar în cazul meu, ci în cazul tuturor studenților care au făcut practică la noi, la Radio Timișoara. Unii dintre ei au rămas – Silvana Andreaș, Florin Galescu, Darius Medelean. Alții, s-au orientat spre televiziune sau spre presa scrisă. Când am ajuns la radio, credeam că știm. În realitate, nu știam mai nimic nici despre redactarea efectivă a unei știri, cu atât mai puțin despre fonotecat sau suprapus, despre respirație, intonație, dicție sau ritm. Așa că am fost ”adoptați” de cei care aveau experiență. Nu erau profesori, te lăsau să stai pe lângă ei să vezi ce și cum, adică să ”furi” meserie și doar de tine depindea dacă înveți sau nu. De multe ori, se întâmpla să înveți pe calea cea mai grea, când ți se respingea materialul pentru că ai ratat esențialul. Când am ajuns în radio, am avut noroc să întâlnesc oameni dispuși să ma ajute și nu ar fi corect din partea mea să spun că au fost doar câțiva ziariști care m-au învățat meserie. A fost un efort colectiv, dar i-aș aminti pe Nicolae Pârvu, Teodora Idvorean, Mihai Anghel, Mihai Junea…
I.V. : – Mai poate fi considerată presa a patra putere în stat ?
C.I. : – Eu cred că da. Presa poate schimba lucrurile în societate, a făcut-o în nenumărate rânduri și continuă să o facă. Presa poate pune presiune pe factorii decidenți și să îi determine să acționeze corect, să își revizuiască atitudinea față de populație, pentru că are un rol intermediar între oameni și cei care ne conduc. Dar numai dacă sunt respectate normele deontologice.
I.V. : – Ai regretat vreodată pentru că ai ales jurnalismul și nu o altă meserie ?
C.I. : – Niciodată. Jurnalismul mi-a oferit oportunități, experiențe și satisfacții pe care puțini oameni le-au trăit și pe care nicio altă meserie nu ți le asigură.
I.V. : – Ce alte hobby-uri ai pe lângă jurnalism ?
C.I. : – Călătoriile, cu cât mai îndepărtate de casă și în țări mai puțin cunoscute din punct de vedere turistic – cu atât mai bine. Îmi place mult să citesc, am spus deja, îmi place mult să șofez și ador animalele, mai puțin rozătoarele.
I.V. : – Te las pe tine să cauți cuvintele potrivite pentru încheierea acestui scurt interviu.
C.I. : – Presa este instrumentul care poate schimba lumea, dar trebuie făcută cu bună-credință.
Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania