Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Mirela Atudorei; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Mirela Atudorei s-a născut la 31 august 1960, în satul Însurăței, comuna cu același nume, raionul Călmățui, regiunea Galați (astăzi, oraș în județul Brăila). Este căsătorită și are o fiică. A absolvit Facultatea de Științele Educației a Universității „Toulouse-Le Mirail”/„„Toulouse II” (în prezent, „Toulouse-Jean Jaurès”) din Toulouse și a obținut diploma de bibliotecar a Universității „Montesquieu-Bordeaux IV” din Pessac, regiunea Aquitaine – ambele din Franța. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1980, 1983-1985) și „Totuși, iubirea” (1990-2003). A susținut sute de recitaluri în România, Franța, Germania, Italia, Grecia și Republica Moldova și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitată în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Apare pe compact-discurile Cenaclului „Flacăra” volumul 2 (2006) și „Suntem răi și aroganți” – volumul 9 (2008). A făcut mai multe traduceri din limba franceză. A primit diferite distincții la concursuri și festivaluri de muzică folk și Premiul pentru compoziție și interpretare al Cenaclului „Flacăra” (1983). Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor (din 2002). În decembrie 2003, s-a stabilit în orașul Agen din regiunea Aquitaine, Franța.

Mirela Atudorei (compoziții, texte, voce și chitară) este o remarcabilă cantautoare de muzică folk, care s-a impus prin sensibilitatea interpretării, rafinamentul vocal și originalitatea pieselor sale. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 12 octombrie 2005, de la domiciliul său din Agen.

• – Te salut, Mirela Atudorei!
• – Bine te-am găsit!
• – Când ai activat în Cenaclul „Flacăra”?
• – Am fost descoperită în toamna anului 1980, la Bacău, în cadrul emisiunii de televiziune Antena vă aparține, realizată de Adrian Păunescu, care m-a invitat să vin la cenaclu, unde m-am alăturat tot atunci, în același oraș. Am revenit în primăvara anului 1983, tot la Bacău, și am rămas până la desființarea acestuia, în 1985 [la 15 iunie]. Din 1990, am evoluat și în Cenaclul Totuși, iubirea, până în 2003, când am plecat în Franța.
• – Ai mai retrăit emoțiile de atunci?
• – E de ajuns să ascult doar o frântură dintr-un cântec și trările din anii aceia revin instantaneu. Mi-a rămas pentru totdeauna în suflet și iubesc foarte mult tot ceea ce s-a întâmplat acolo; pentru mine, cenaclul a fost un mijloc prin care m-am educat. Chiar dacă au fost și momente mai puțin plăcute, păstrez în memorie doar ceea ce a fost frumos și valoros.
• – Care e cea mai prețioasă aducere aminte din anii aceia?
• – Amintirea fiecărei seri, în care eram mai ales spectator și ascultam nemișcată cântecele, poeziile și tot ceea ce se întâmpla pe scenă. Publicul fie tăcea într-o liniște mormântală, fie se bucura exuberant, fie plângea uneori – totul a fost minunat și desființarea cenaclului merită să fie regretată. Nu pot spune că ar fi bine să mai existe un cenaclu, pentru că tot ceea ce a fost atunci se înscrie în unicitatea irepetabilă a lucrurilor. În cazul în care s-ar mai naște un astfel de fenomen, mi-aș dori să egaleze miracolul și magia Cenaclului Flacăra.
• – Dacă ți s-ar mai oferi ocazia, ai reveni pe scena aceea?
• – Cu siguranță. Cu sufletul, eu nu am plecat niciodată de acolo; cenaclul a rămas undeva în univers și eu – odată cu el.
• – Îți mulțumesc pentru dialog și te felicit pentru prestația ta din anii aceia.
• – Și eu îți mulțumesc; toate cele bune!
• Florin Bălănescu