Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Cetatea Neamț din Târgu Neamț, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Cetatea Neamț din Târgu Neamț, județul Neamț, muzeograful Mihai Cucolea mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în interiorul acesteia.

– Domnule Mihai Cucolea, care este istoria acestei cetăți?
– Acum 620 de ani, stânca de aici (Timuș [numită și Dealul Cetății] de pe Culmea Pleșului) era abruptă și pleșuvă, din cauză că pădurea fusese tăiată strategic, iar drumul actual nu exista. La sfârșitul secolului al XIV-lea, domnitorul Petru I Mușat [1375-1391], sosind dinspre Suceava, peste deal, a ales acest loc, situat la altitudinea de 480 m și înălțimea de 110 m față de nivelul apei Neamțului [râul Ozana], pentru a dura o cetate, ca să poată vedea la timp dușmanii care năvăleau pe căile de acces de sub deal. Timp de 30 de ani, piatra a fost cărată, de jos și până aici, cu brațele și cu spatele, de lanțuri de oameni, iar lespezile mari au fost urcate cu scripeții. Liantul folosit la îmbinarea pietrelor a fost unul special, rămas o enigmă a istoriei. Fortăreața nu a fost, însă, terminată nici de Petru I Mușat, nici de Roman I Mușat [1391-1392;1394], nici de Ștefan I Mușat [1394-1399], nici de Alexandru cel Bun [1400-1432], ci de Ștefan cel Mare [și Sfânt, 1457-1504], ajutat de arhitecți italieni. Cetatea a fost incendiată, din poruncă turcească, în timpul lui Alexandru Lăpușneanu [1552-1561; 1564-1568], urmele flăcărilor de pe vechea zidărie fiind vizibile și astăzi.

– Faceți, vă rog, o descriere a fortificației.
– Sistemul de apărare creat de Ștefan cel Mare a întărit latura de nord printr-un zid cu bastioane și un pod cu 12 piloni din piatră în formă de semicerc, fără balustradă, unic în Moldova, sub care erau amplasate sulițe bine ascuțite; la capătul acestuia, se găsea cimitirul cetății. În imediata vecinătate, exista o groapă ascunsă, cu o adâncime de aproximativ 40 m, situată sub un pod de forma unui balansoar – în realitate, o capcană în care cădeau atacatorii. Alături, se afla poarta mobilă, care se deschidea numai pentru accesul voievodului. Fortăreața avea două intrări – prima, datând din secolul al XIV-lea, avea grosimea zidurilor de 3 m și adâncimea fundației de 6 m, iar cealaltă, construită în veacul următor, a fost realizată pentru a asigura o cale de acces suplimentară. În interior, lângă sala de sfat și judecată, se găsea o groapă de 1,5 m adâncime în care erau ținuți boierii trădători, de unde erau aduși pentru a-și primi pedeapsa. Urmează camera de taină, unde Ștefan cel Mare era așteptat de neamul Jderilor, împreună cu care pregătea tactica dinaintea marilor bătălii. În incintă, se mai află o fântână în formă de pâlnie, cu adâncimea de 110 m, care a fost săpată până la pânza freatică a râului Ozana pentru a fi folosită la bucătărie, toaletă și fierărie. Cetatea era prevăzută cu un tunel de refugiu de 10 m lungime, fiind singura care făcea legătura cu Transilvania. Urcând pe terasa mare, se deschide panorama întregii zone, de unde apariția dușmanilor putea fi observată cu ușurință. Urmează camera plăieșilor, ce era locul lor de odihnă; în momentul în care auzeau semnalele din corn sau din bucium ale paznicilor, își luau armele și se poziționau pentru apărarea fortăreței. În continuare, este amplasată temnița, cu adâncimea de 30 m, fără lumină și cu multă umezeală, unde erau aruncați boierii trădători; se păstrează, și astăzi, mai multe oase umane, vechi de peste 500 de ani. Aici, se găsește și bisericuța, zidită, împreună cu cetatea, de Petru I Mușat; ulterior, Vasile Lupu [1634-1653; 1653] a cumpărat, din Insula Cipru, icoana Maicii Domnului („Cipriota”), făcătoare de minuni, transformând fortăreața în mănăstire. Încăperea următoare este camera căpitanului sau a pârcălabului cetății, căruia i se subordonau garda și satele dimprejur, el având și drept de judecată a năvălitorilor. În turnul de la etaj, stăteau cei șapte fii ai Vrâncioaiei și, tot aici, se afla camera domnițelor. Succesiunea odăilor continuă cu bucătăria, camera pentru provizii și beciul, în care se păstra hrană pentru circa 500 de oameni. Urmează toaleta, fântâna, părăsită în 1686, și monetăria, unde se băteau monede din aur și argint; pe treptele acesteia, a fost decapitată, în 1686, domnița Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, de către un grup de cazaci. În vecinătate, era situată închisoarea pentru negustorii necinstiți, hoții de drumul mare și cei certați cu morala. Primul etaj conținea mai multe încăperi, în jurul cărora patrulau plăieșii responsabili cu paza cetății – atât în turnurile acoperite, cât și sub cerul liber. Pe metereze, erau montate tunuri cu ghiulele pentru bombardarea taberelor dușmane. A existat și un al doilea etaj, din care s-au mai păstrat doar urmele unor camere. La capătul traseului, se afla accesul spre curtea exterioară, pe unde intrau și ieșeau carele și căruțele localnicilor. Pe dealul din apropiere, la altitudinea de 911 m, Ștefan cel Mare a mai construit o întăritură din piatră pentru apărarea cetății, care, de-a lungul timpului, a dispărut.

– De câte ori a fost cucerită fortăreața?
– Cetatea nu a putut fi ocupată decât prin înșelăciune și trădare. În 1538, la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș [1527-1538; 1541-1546], porțile au fost deschise, fără luptă, în fața oștilor lui Soliman Magnificul. În 1691, un grup de polonezi și cazaci, condus de Regele Poloniei, Ioan [al III-lea] Sobieski [1674-1696], a pătruns, tot prin vicleșug, în interior. Dar, prin luptă, fortificația nu a putut fi cucerită niciodată.

Florin Bălănescu