Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Memorială Eusebiu Camilar din Udești, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Casa Memorială Eusebiu Camilar din satul Udești, comuna cu același nume, județul Suceava, supraveghetorul Rodica Botoșan mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.

– Doamnă Rodica Botoșan, cine a fost Eusebiu Camilar?
– Remarcabilul prozator, poet, traducător și publicist s-a născut la 7 octombrie 1910, în satul Uidești [(astăzi, Udești), comuna omonimă, plasa Bosancea], județul Suceava, într-o familie numeroasă de țărani săraci, părinții săi fiind Natalia [născută Motrici] și Ion Camilar. A urmat clasele primare în satul natal, apoi Liceul [în prezent, Colegiul Național] Ștefan cel Mare din Suceava. A continuat studiile ca autodidact, ducând, multă vreme, o existență plină de privațiuni, nevoit să lucreze în sat, la Iași, București și în mai multe localități din Moldova. Și-a început cariera de gazetar de timpuriu, colaborând la publicații democratice și progresiste. Debutul său publicistic a avut loc în 1926, în revista Moldova literară, cu poezia Cetatea mea. În 1937, i-a apărut primul volum de versuri, Chemarea cumpenelor, iar, în 1942, a publicat cel dintâi roman, Cordun, remarcat de critica de specialitate. La 31 martie 1938, s-a căsătorit cu poeta, prozatoarea și publicista Magda Isanos [1916-1944], mutându-se, în 1945, la București, unde au trăit tot restul vieții. Împreună, au avut o fiică, Elisabeta [(Zuța), căsătorită Goian], viitoare prozatoare, stabilită în Capitală. După 1950, a îndeplinit funcții de răspundere în Consiliul Uniunii Scriitorilor, fiind, între altele, directorul Fondului Literar. Din 1954, a fost membru al Uniunii Scriitorilor, iar, din 1955, membru corespondent al Academiei Române. Opera sa însumează peste 50 de titluri, încluzând versuri, romane, povestiri, nuvele, piese de teatru, evocări istorice și literare, note de călătorie, traduceri și un jurnal, tălmăcite în zece limbi. A fost laureat al mai multor concursuri literare, obținând premii importante. A murit la 27 august 1965, la București, fiind înmormântat, alături de soția sa, la Cimitirul Bellu din Capitală.

– Descrieți, vă rog, interiorul muzeului.
– Casa este o locuință țărănească modestă, care a fost construită, din lemn de stejar, de părinții autorului la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe atunci, era înconjurată de un gard de stejar și dispunea de circa 800 m2 de teren, pe care era amenajată și o mică grădină de flori. În 1980, Elisabeta Goian a donat statului imobilul, care a fost restaurat, devenind muzeu memorial în 1984. Clădirea este acoperită cu șindrilă și are trei camere, două holuri, o verandă și o prispă. În bucătărie, este amenajat un colț etnografic ce conține costume populare, cămașa mamei scriitorului, obiecte casnice vechi, volume scrise de cei doi soți și de fiica lor, fotografii de familie, o icoană și o candelă. În a doua sală, se află biblioteca incluzând volume publicate, pietre pe care le-a adunat în excursiile pe Dealul Oadeci din apropiere, tablouri, o mapă din piele, medalii, legitimații și ochelarii care i-au aparținut. Urmează dormitorul, unde se găsesc tablourile părinților, aparatul lor de radio, cărți ale soției, publicații, documente, manuscrise, vase personale – unul de Cucuteni și altul din China –, soba originală, patul, fotoliul și o oglindă din aceeași perioadă, precum și câteva bețișoare pe care autorul le făcea în pauzele de scris. [Din 2015, casa memorială figurează în Lista Monumentelor Istorice.]

– Există și alte modalități locale de cinstire a memoriei scriitorului?
– Din 1995, în sat este organizat, anual, Festivalul Național de Literatură Eusebiu Camilar – Magda Isanos, care promovează lucrări de poezie, proză scurtă și reportaj literar.

Florin Bălănescu