Interviu cu dirijorul Gheorghe Iliuță, sosit la Botoșani pentru Concertul simfonic din 29 martie a.c.

 1.      Un curs firesc al evoluției muzicale: liceu de artă, conservator, master, doctorat. De când ai știut că acesta e drumul tău și cum a fost acest traseu inițiatic?

1. 2.      Ce anume te-a determinat să optezi pentru specializarea dirijat de orchestră? Cum a fost prima experiență de acest fel?

M-am gândit la dirijat orchestră încă din liceu. Tata și-a dorit să devină el însuși dirijor, dar nu a urmat Conservatorul. A fost autodidact în muzică, citind diferite tratate de dirijat cor, de cânt vocal, teorie, armonie, contrapunct, istoria muzicii etc. Astfel, mi-a insuflat și mie înclinația spre dirijat.

Am studiat pianul de la șase ani, instrument care m-a ajutat și încă mă ajută enorm (citirea partiturilor simfonice, corepetiție, acompaniament).

Am intrat la secția Dirijat de Orchestră a UNMB. În comisie au fost, printre alții, Cristian Brâncuși și Ludovic Bacs. Pe tot parcusul facultății am fost trei colegi de an la dirijat orchestră. Prima experiență în fața orchestrei s-a produs în anul al II-lea – Uvertura Egmont de Beethoven (Orchestra UNMB, în cadrul praticii de dirijat, respectiv cea a secțiilor de instrument). Am avut așa emoții, încât mi s-a pus un nod în gât și, în permanență, aveam gura uscată. Am reușit, în cele 20 sau 30 de minute câte-mi reveneau, să transmit instrumentiștilor ceea ce-mi propusesem, dar au fost și momente pe care le-am omis. Cu timpul, datorită experienței și feed-back-ului pozitiv din partea instrumentiștilor, am căpătat siguranță și încredere. Am debutat ca dirijor în 2002, alături de Filarmonica Marea Neagră din Constanța.

1. Ulterior, au existat momente în care ai revenit asupra unei lucrări dorindu-ți o altfel de abordare?

Întotdeauna găsesc lucruri noi când revin asupra partiturilor studiate sau dirijate. Chiar și de la o repetiție la alta sunt momente în care aș schimba abordarea unor segmente muzicale sau chiar a unei părți. Dar, datorită rigurozității interpretative a celui din față, este, din punctul meu de vedere, nerecomandat.

1. 4.      Care a fost lucrarea ta de licență?

Lucrarea mea de licență a fost legată de genul liric de scenă: Opera La Traviata de G. Verdi – Analiză structurală, interpretativ – dirijorală. Apoi a urmat lucrarea de master (dizertație, mai nou!) cu Opera Carmen de G. Bizet – Analiză structurală, interpretativă și dirijorală.

1. 5.      Ai avut opțiuni în alegerea unei specializări de la Master?

La master nu am avut decât o singură opțiune: Stilistică dirijorală. Restul speciali-zărilor nu erau interesante pentru mine. Am descoperit, la master, erudiția și știință muzicală aplicată a prof. Dinu Ciocan (semiotică, semantică, analize moderne, teoria interpretării muzicale). Excepțional profesor! Acesta mi-a deschis mintea spre abordarea subiectului tezei mele de doctorat.

1. 6.      Așadar, a urmat doctoratul, sub îndrumarea d-lui prof. univ. dr. Grigore Constantinescu. Cum au fost acei ani: 2005-2009?
2. 7.      Cercetarea din timpul doctoratului a mai continuat, după finalizarea Școlii doctorale?

Studiile doctorale au încununat studiile anterioare. În primul an al doctoratului (cel al cursurilor) am fost încurajat de profesorii Dinu Ciocan, Antigona Rădulescu și Valentina Dediu pentru continuarea subiectului tezei – Structurarea culminațiilor în interpretarea dirijorală (titlul complet – grație Prof. Grigore Constantinescu: O abordare teoretică privind estetica structurării culminațiilor în interpretarea dirijorală. Repere repertoriale. M-am rezumat la analizarea lucrărilor clasico – romantice, sperând ca extinderea repertoriului să fie un pas următor. Spre sfârșitul doctoratului m-am angajat ca dirijor și profesor, fapt ce a îngreunat continuarea cercetării științifice. În anul 2012 am dat admitere la MIDAS (studii muzicale post-doctorale) cu tema Structurarea culminațiilor în simfoniile enesciene. În acest moment cercetarea e în stadiul de proiect.

1. 8.      Ai simțit vreodată că muzica te copleșește? Ce reprezintă muzica pentru tine și ce fel de muzică preferi?

Da, am momente în care muzica mă copleșește – în sensul „bun”: mă impresionează puternic. Bănuiesc că nu te referi la sensul ,,negativ”: împovărat, doborât etc:). Nu vreau să calc pe stereotipii, dar pentru mine muzica e cam totul: job, pasiune, hobby. Chiar și în viața de familie și în cercul de prieteni am aceleași pasiuni, nuclee de discuție. Prefer cam orice tip de muzică serioasă și scrisă bine. Cea care transmite „ceva” afecte mai profunde. Muzica clasică este care care ocupă cam 80% din preferințe. Urmează jazz, pe vremuri ascultam rock, muzică lăutarească veche – interpretată bine. Nu sunt un adept al muzicii matematice, al celei bazate pe efecte sonore, imitații, fără exprimarea unor stări sufletești.

1. 9.      Ai participat la o serie de cursuri de măiestrie dirijorală: cu Alain Pâris (2001), cu Adrian Sunshine (2003), în 2003 și 2004 cu dirijorul Jorma Panula, cu Constantin Petrovici, în 2005, cu Ludovic Bács (2009), cu Horia Andreescu (2010-prezent), cu Daniel Barenboim (2010-2011), Marek Janowski (2010-2011), Lutz Köhler (2011). Care dintre aceste experiențe a fost mai aproape de crezul tău artistic și de ce?

Dintre toate cursurile de măiestrie dirijorală la care am participat, personalită-țile care au avut o influență majoră pentru mine au fost Daniel Barenboim (excepțio-nal muzician, dirijor COMPLET – știe să dea indicații tehnice violoniștilor, suflătorilor, spontan în interpretare, personalitate tumultuoasă), Horia Andreescu, Marek  Janowski. Cel care mi-a marcat traseul dirijoral din facultate a fost marele Sergiu Celibidache. Am ascultat majoritatea interpretărilor lui (cu predilecție Bruckner, Brahms și muzica franceză – Ravel, Debussy) și am citit cărțile dedicate acestui geniu interpretativ al secolului XX. M-a frapat la Celibidache libertatea de gândire, cumulul de filosofie, matematică, muzică și acustică revărsate din plin în versiunile interpretative, intransigența față de înregistrări, de incultură, de mediocritate. Ordonarea timbrurilor instrumentelor în funcție de cel care are cel mai mic impact sonor, structurarea timbrală a unui acord în ff (de ex.), expresivitatea muzicală, transparența și claritatea sonoră a orchestrei este – la Celibidache – de neegalat.

1. 10.  Au urmat diferite concerte pe scene ale filarmonicilor din România. Povestește-mi un moment de care-ți amintești cu plăcere: fie de la repetiții, fie din concerte.

Din experințele mele pe scenele simfonice românești îmi amintesc cu plăcere de repetițiile cu Remus Azoiței (muzician complex: atât violonist, cât și instrumentist de cameră). Deși am fost doar asistent, îmi amintesc cu mare placere felul cum face muzică minunatul Claudio Abbado (pe care l-am văzut în repetiții alături de Filarmonica din Berlin): degajat, demiurgic aproape, cu o gestică expresivă și concisă. Cel mai mult m-a frapat modalitatea de a acompania soliștii: știe totul pe de rost (chiar dirijează acompaniamentele solistice pe dinafară), dar de o manieră vie, prezentă, în permanență ascultând solistul, dar niciodată dând senzația că el e cel care conduce discursul sonor.

1. 11.   Cum a fost anul 2012 pentru tine?

Anul 2012 a fost unul extrem de fructuos: am pus bazele Fundației ConstantArt, primul meu concert la Ateneul Român (cu Orchestra Colegului de Muzică ”George Enescu”, orchestră pe care am fondat-o ca ansamblu și pe care am adus-o la un nivel superior multor orchestre de provincie cu care am colaborat, părerea mea și nu numai!), primul proiect al Fundației – Music Us! Summer Camp (care a fost realmente o reușită, deși la început am plecat cu o ușoară doză de scepticism – fiind primul nostru proiect), căsătoria cu Iulia Chirobocea (actualmente Chirobocea – Iliuță, ne cunoaștem din clasa a V-a… se cerea acest eveniment!).

1. 12.  Ce este ConstantArt și care este legătura dintre această Fundație și dirijorul Gheorghe Iliuță?

ConstantArt s-a cristalizat în mintea Iuliei, apoi din discuțiile cu mine, Cristina Uruc și mulți alții s-a concretizat ca Fundație. Ideea a plecat de la faptul că în Constanța arta, și în principal muzica, este pe plan mult inferior altor domenii. Din nevoia de a crea manifestări culturale pentru perioada de vară s-a născut și primul proiect al Fundației.

13.  Felicitări pentru proiectul Music-Us! Summer Camp-Eforie 2012, care a inclus diverse cursuri pentru pasionații de muzică și nu numai, de la ore de vioară, clarinet, corn, muzică de film, muzicologie, la compoziție multimedia și chiar management cultural. Va continua acest proiect?

Mulțumim! Și mulțumim că ne-ați ajutat să concretizăm proiectul Music-Us! Eforie 2012.  Da, proiectul va continua și anul acesta – tot Eforie și Constanța. Păstrăm cursurile de management, corn, critică muzicală, compoziție muzică de film și compoziție multimedia (cu aceiași profesori), iar în plus vom avea:

– curs de pian – Mariusz Adamczak,

– teatru și pantomimă – Dan Puric (plus o conferință),

– dirijat – Jin Wang,

– canto – Eleonora Enăchescu.

Concertul de final ne dorim să fie mai spectaculos decât cel de anul trecut. Vom face un concert în aer liber, în parcul din fața teatrului din Constanța. Nu i-am găsit înca un nume, dar probabil va fi ceva de genul „Promenada Music-Us”. Cei mai buni participanți ai cursului de dirijat vor conduce Orchestra teatrului Constanța, iar soliști vor fi cei mai buni cursanți ai cursului de canto. Vă așteptăm cu drag!

14.  …O diversitate de cursuri, majoritatea incluse în muzica de factură cultă, însă și  muzică de film, o pagină din istoria muzicii de divertisment. Există o graniță între cele două muzici?

Teoretic da, practic nu! Muzica așa-zis cultă își are originile în cea de divertisment și cea religioasă. Deci nu văd o graniță concretă.

1. 15.  Concertul de la Botoșani cuprinde lucrări compuse de Dvorak, Ravel, Chopin. (Antonín Dvorák: Serenada pentru instrumente de suflat, violoncel şi contrabas, op. 44, Maurice Ravel: Tzigane, rapsodie de concert pentru vioară şi orchestră, Frédéric Chopin: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1, în mi minor, op. 11). Există zone ale muzicii de divertisment în acest program?

Desigur! Toate lucrările dirijate în Botoșani au mai mult sau mai puțin elemente de divertisment. În Serenadă – dansurile slave (Furioso – Trio-ul din partea a doua, Dumka – partea a treia), elementele de marș ale primei părți și caracterul dansant al finalului (în special tema a doua a formei de sonată). Tzigane de Ravel este denumită de compozitor rapsodie. Ideile muzicale apropiate muzicii lăutărești ungurești, apogiaturile scurte, accentele asimetrice, fluctuațiile agogice continue și coloritul timbral relevă elementele de divertisment. Chiar și în primul concert chopinian dedicat pianului avem zone de divertisment: romanța – cea de-a doua parte și caracterul dansant al finalului (elemente de krakowiak – tema secundă, mazurka și polka).

16.  Care este rolul acestei muzici și de ce o găsim infiltrată în multe dintre programele de concert?

Muzica de divertisment are cel mai mare impact asupra publicului. Să nu uităm că și structurarea muzicală clasică provine tot din muzica de divertisment (fraze de 4 măsuri, perioadele pătrate, principiul ciclic, accesibilitatea și claritatea).

17.  Te afli pentru prima dată la Botoșani? Cum îți pare orașul? Ai avut timp să-l vizitezi?

Sunt pentru a treia oară în Botoșani. Acum am reușit să asimilez mai mult din frumosul vostru oraș: multitudinea de clădiri și edificii vechi renovate, emblemele istorice ale orașului și împrejurimilor, celebra ciorbă rădăuțeană, vocalele late, frumosul grai moldovenesc.

18.  Mulțumesc!!

Multumesc și eu din suflet  pentru  tot! Numai bine!

 Botoșani, 28 martie 2013