ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 19 Iun. 2018
Cronică (carte, I.N.Oprea) de Marin IFRIM
Publicat: 19 Iun. 2018
Procesare și adaptarea: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

”Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (II)

Dan Smântescu, în lucrarea „Bârladul de odinioară”, citează, în 1984, din Tutoveanu: ”Calendarul nostru pe 1917 a fost primul semn de viață al Academiei bârlădene răspundea însăși Academia  în revista sa Florile Dalbe nr 12-13 din din 1-15 iulie 1918 pentru R.V., ca să sublinieze interesul major pentru cultură, arătând că <această Academie a mai publicat apoi: Ștefan cel Mare de Al. Vlahuță, Din țara zimbrului de V. Voiculescu și a șasea ediție din Albastru de  G. Tutoveanu, trimițând până acum din aceste cărți, gratuit, în Basarabia, peste 4000 de exemplare pentru propaganda culturală de acolo (I.N.O. p 331, Ed. 2008. Calendarul, care în fond nu era altceva decât o antologie literară care cuprinde bucăți semnate de M. Eminescu, B.P.Hașdeu, Ion Creangă, Barbu Delavrancea, G. Coșbuc, N. Iorga, Al. Vlahuță, Nichifor Crainic, Pamfil Șeicaru, Vasile Voiculescu, G. Tutoveanu ș.a. constituia dovada fierbinte de atașament a intelectualității și de solidaritate în lupta împotriva defetismului și a faimosului triunghi al morții din Modova>”. Peste ani, la una dintre edițiile dedicate Concursului Național de Creație Literară ”V. Voiculescu”, aveam să o cunosc pe Sabina Măduță, o mare admiratoare a poetului și doctorului fără de arginți, care, pe propria sa cheltuială edita revista ”Florile Dalbe” și dacă nu mă înșel avea și o editură cu aceeași titulatură. Vasile Voiculescu e deja o legendă. Pe parcursul acestor rânduri spontane, voi reveni cu zeci și zeci de amănunte referitoare, mai ales, la posteritatea sa. În lumea culturii românești el e considerat un sfânt. Mulți cititori, scriitori, intelectuali, văzându-i poza din sala Basil Iorgulescu, a Bibliotecii Județene ”V. Voiculescu” mi-au spus că acesta are chip de sfânt. Această poză e frumos/profesionist redată pe coperta I a cărții lui Ion. N. Oprea. E o poză care, pictată pe cupola unei biserici nu ar bate la ochi, dimpotrivă, ar putea lumina și fețele sfinților din jur. Cităm: ”Despre revistele literare ale Academiei, Flori Dalbe și Graiul nostru, s-a scris recent atât în Academia bârlădeană cât și în Dacia literară, noi subliniind și aici că în ce privește realizatorii și colaboratorii lor nu s-a ținut seamă de localitatea de unde proveneau cât mai ales de munca, hărnicia, compentența și dăruirea manifestată. Rezultă acest lucru și din aceea ca < primul număr al revistei Flori Dalbe a fost închinat poetului Ștefan Petică, mort de tânăr, distrus de boală și de mizerie, pentru care George Tutoveanu a avut o mare prietenie>”. Cartea lui Ion N. Oprea e o capodoperă de devotament față de cultură în general și față de marii scriitori români în special. E un act de patriotism sufletesc și spiritual. Faptul că acest volum, dincolo de o lămuritoare și binevenită prefață, este dedicat lui Vasile Voiculescu onorează Buzăul, Pârscovul, neamul lui Voiculescu. Acum aproape două decenii, împreună cu dr. Valeriu Bistriceanu, prin Fundația Academică ”V. Voiculescu, am organizat prima ediție a concursului pentru elevi și studenți ”V. Voiculescu peste timp – arc de suflet”. Un concurs cu un efect cultural inimaginabil. În cele 18 ediții, am premiat zeci de elevi și studenți. Unii dintre aceștia sunt acum scriitori atestați, ca să zic așa, alții au devenit profesori (inclusiv universitari), doctori etc. Anul acesta urmează ediția a XIX, de care mă voi ocupa împreună cu o mare doamnă a culturii buzoiene: Roxelana Radu. Spun toate aceste lucruri nu pentru a mă insinua în umbra marelui Voiculescu sau în cartea lui Ion N. Oprea, ci pentru a încerca să explic in extenso ce reprezintă V. Voiculescu pentru viața culturii noastre de zi cu zi. Din păcate, ultima ediție s-a desfășurat fără fondatorul concursului, dr. Valeriu Bistriceanu, care, pe 30 aprilie 2017, a plecat la ceruri, la doar 62 de ani. Cartea lui Ion N. Oprea mi-a stârnit memoria, m-a scos din latență și levitație, mi-a oferit un excepțional prilej de mă închina încă odată marelui Vasile Voiculescu și iubitorilor literaturii acestuia!