ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 23 Iun. 2018
Cronică (carte, I.N.Oprea) de Marin IFRIM
Publicat: 24 Iun. 2018
Editor: Ion ISTRATE

,,Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (VIII)

Am ajuns și la meritele incontestabile ale autorului, le vom lua ca atare, pe rând. Lucrez într-un fel atipic pentru că această carte m-a luat prin surprindere. Citez din postfața volumului, din excelenta pledoarie culturală a prof. Cornelia Sechi: ”Cartea lui Ion N. Oprea – Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu – este un prețios studiu critic, un dar pentru contemporani și urmași, ca modalitate de cunoaștere a unor comori aparținând culturii românești. Ca structură, titlul însuși sugerează alcătuirea ei în două părți. Prima parte se impune prin valoarea documentară privind apariția Academiei bârlădene(…) În partea a doua precumpănește caracterul de critică literară, iar din punct de vedere al structurii se remarcă patru secvențe care adesea fuzionează”. Chiar acum, când scriu aceste rânduri, primesc un telefon de la un amic care mă anunță că, la Pârscov, satul lui Vasile Voiculescu, se lansează o carte, și că, printre combatanți, se află și președintele Asociației Culturale ”Renașterea Buzoiană”, Ovidiu Cameliu Petrescu. Sper să fie acolo și Gheorghe Postelnicu, pârscovean get-beget, scriitor căruia, de-aș putea, i-aș da rubrică fixă în ”România Literară” sau în ”Convorbiri Literare”, o rubrică remunerată nu ceva de amorul artei. Deși Pârscovul este locuit și trăit de oameni de toată isprava, eu tot am senzația că, fără Vasile Voiculescu, satul acesta ar fi fost la fel de anonim ca multe alte așezări buzoiene. Cartea de identitate a Pârscovului este Vasile Voiculescu. Îmi cer scuze anticipat celor care nu vor înțelege sensul onest al acestei afirmații. Romulus Dianu, membru al Academiei, în revista ”Ramuri” nr.77/1970, p. 14: ”L-am cunoscut în anul 1917, la Bârlad, ca pacient, apoi  în casa unchiului meu, poetul G. Tutoveanu, din strada Vornicul Sturdza, unde se afla una dintre cele mai harnice și mai modeste academii, o adevărată academie în căruță, de propagandiști ai moralului Moldovei, năpădită de foame și tifos exantematic. Printre academicienii bârlădeni  se aflau Al. Vlahuță, Artur Gorovei, I.M.Rașcu (poetul aproape uitat astăzi, traducătorul lui Albert Samain și Marcel Schwob) și Victor Ion Popa. Voiculescu, îmbrăcat într-o haină soldățească, de culoare kaki, purta pe umeri trei trese de tablă și o cruce roșie pe guler: era medic căpitan… Cu bărbuța lui roșcată, slab și molatic (cum nu sunt, de obicei, oamenii slabi), Voiculescu venea de la spital, de la spitale, intra prin casele oamenilor și făcea mai ales operă de higienist decât de medic curant”. Pe lângă cei enumerați în paginile anterioare, despre V. Voiculescu au scris și: D. Const. Ionescu, Nicolae Iorga, Gheorghe Boldur-Lățescu, Eugen Lovinescu, Nicolae Manolescu, Adrian Maniu, Dumitru Micu, Constantin Miu, Balcica Măciucă, Dinu Moraru (”Discreția binelui și strălucirea geniului și Convorbire cu d-na Gabriela Defour, în ”Lumea magazin” nr. 4/1997), Octavian Moșescu, George Muntean, M. Nițescu, Jules Niculescu, Ion Orcăsu, I. Oprișan, Zigu Ornea, Ovidiu Papadima, George Pațurcă (profesor la Sorbona, râmnicean de origine), Gheorghe Penciu, Cornelia Pillat, Dinu Pillat, Ion Pillat, Delia Pop, Marius Pop, Liviu Rebreanu (”Jurnal, I, II, text ales și stabilit, studiu introductiv de Puia Florica Rebreanu. Addenda, note și comentarii de Nicolae Gheran, Editura Minerva, București, 1984), Ion Rotaru, George Sbârcea, Andre Scrima, Roxana Sorescu, Francois Jean Soulet, Zaharia Stancu, Dumitru Stăniloaie, Vladimir Streinu, Tudor Branişte-Teodorescu, Mircea Tomuș, Mihai Ungheanu, Tudor Vianu, Marin Voiculescu și Mircea Anghelescu. Elena Filipaș-Zaharia, Eugen Simion. Firește, despre opera și viața lui V. Voiculescu au apărut mult mai multe articole și cărți. Nu mă aventurez într-o documentare de o anvergură imposibilă. Mă mulțumesc cu selecția foarte exigentă a domnului Ion N. Oprea. Când scriu aceste rânduri am impresia că îl aduc pe V. Voiculescu acasă, la Pârscov, în pământul său natal, ceva în nota aducerii oaselor lui Nicolae Bălcescu dintr-o criptă din orașul Palermo, scuzată fie-mi comparația. Sper să pot descrie, că nu fac nimic altceva decât să descriu, în întregime cartea domnului Ion N. Oprea, să o văd bună de tipar și să-l invit pe acest patriot literar la Pârscov, la o lansare pe care o merită din toată profunzimea lui V. Voiculescu.

Marin Ifrim, 23.06.2018