ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 18 Iun. 2018
Cronică (carte, I.N.Oprea) de Marin IFRIM
Publicat: 18 Iun. 2018
Procesare și adaptarea: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

,,Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (I)

Am primit o carte deosebită, o bijuterie intitulată ”Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu”, un volum în formatul celebrei colecții ”Cele mai frumoase poezii”. Un format mic și consistent, o carte cât o Biblie comprimată, de buzunar, semnată de Ion N. Oprea, apărută la Editura PIM din Iași. Am citit aproape tot ce s-a scris despre Vasile Voiculescu, de la George Călinescu la Ion Apetroaie și până la Florentin Popescu, însă, chiar dacă îi apreciez pe toți acești autori, cartea lui Ion N. Oprea e cu totul altceva, e scrisă cu pedanterie matematică și cu un suflet cultural rarisim. O carte pe care nu o pot cuprinde într-o cronicuță de revistă literară. O carte din care, din câte îmi dau seamna, pot să scriu o altă carte. ”Subiectul” e tentant. Asta înseamnă că încep un proiect literar. Ion N. Oprea și opera sa merită să fie cunoscute de tot ce înseamnă intelectualitate românească și nu numai. 224 de pagini pe care le voi analiza cât de corect e posibil. Atâta limpezime literară, culturală, istorică, precum în viziunea concretă a lui Ion N. Oprea, nu găsești prea des.  Să deschidem lada cu zestre. Spre rușinea mea, despre ”Academia bârlădeană” nu știam prea multe lucruri. Citez din prefața cărții lui Ion N. Oprea, cu satisfacția omului fericit când găsește aur în cuvinte: ”Întemeiată în 1915 de împătimiții și vizionarii în ale culturii G. Tutoveanu , Tudor Pamfile și Toma Chiricuță Societatea culturală Academia bârlădeană nu a fost doar o stare de spirit, ci un puternic centru de cultură națională nu numai la Bârlad ci pentru întreaga Moldovă de Jos. Aspect esențial de reținut, bine subliniat în volumul ediției anastatice alcătuit de editoarele Elena Monu și Elena Popoiu, apărut la Editura Sfera-Bârlad în 2011, dar și în cele 500 de pagini din ”Mari personalități ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870-2008, volum realizat de Ion N. Oprea în 2003 și 2008, ultima ediție revăzută și adăugită, precum și de alți referenți care s-au raportat la problemă”. Pentru mine Bârladul a însemnat întotdeauna orașul în care s-a născut genialul și nebunul uragan liric Cezar Ivănescu (n. 6 august 1941, Bârlad, jud. Vaslui – d. 24 aprilie 2008, București). Prin 1987, fiind în drum spre Editura ”Cartea Românească”, împreună cu poetul Gheorghe Istrate, văd cum, de la o distanță de vreo 30 de metri, vine spre noi marele Cezar. Părea că zboară, avea brațe largi și plutitoare precum aripile vulturilor. M-a luat în brațe, m-a sărutat și mi-a zic ”Frate Marin”. Am rămas cu acest șoc în suflet. Eram prea onorat. Sunt un om care nu prea călătorește. Am preferat, când eram gazetar, să-mi cunosc județul, de la cel mai mic cătun și până la reședința de județ. Cea mai lungă călătorie a mea a fost în Anglia, unde am stat două săptămâni, timp în care am fost invitat acasă la Alexandra Noica, fiica marelui filozof Constantin Noica. Fac acest excurs publicistic pentru a fi cât mai simplu de înțeles de ce cartea lui Ion N. Oprea m-a fascinat. Pentru că se referă la un poet de origine buzoiană, un mare poet, în satul căruia am fost de zeci și zeci de ori. Acum, după Buzău, Mizil, Brăila, Focșani și Râmnicu Sărat, prin cartea în discuție, mi-a intrat în suflet și Bârladul. Se spune că nu există destin, că există doar posibilitatea de a alege ce soartă vrei. Citez din cartea lui Ion N. Oprea: ”Știind că unitatea culturală și sufletească a tuturor popoarelor a mers înaintea unității lor politice – avea să scrie G. Tutoveanu despre <Academia bârlădeană> în Graiul nostru nr 9-11 din 1925 – noi am răspuns la vrăjmășia celorlalte neamuri printr-o singură hotărâte: statornicirea-n inimi și-n minți a unei luminoase conștiințe naționale, prin ajutorul unei literaturi izvorâte din adâncurile sufletului românesc și răspândirea acestei literaturi până-n cele din urmă <straturi> ale neamului nostru”. E vorba despre o prefață care trimite la legătura specială dintre Vasile Voiculescu și ”Academia bârlădeană” . Această carte trebuie ”explicată” pagină cu pagină, ea reprezintă un demers cultural amplu, intens și plin de surprize spirituale plăcute. Nu știu în câte „episoade” voi putea să o prezint. E o carte tentantă, provocatoare.