Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

,,Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (X)

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 30 Iun. 2018
Cronică (carte, I.N.Oprea) de Marin IFRIM
Publicat: 30 Iun. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

,,Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (X)

  

  Până să citesc acest volum, credeam că știu aproape totul despre Vasile Voiculescu. Acum, în această lucrare  – de doctorat, aș zice eu -, găsesc informații la care pur și simplu nu am avut acces din vina mea. Asta nu înseamnă că subapreciez celelalte cărți dedicate marelui nostru poet. În postață, referindu-se la relația dintre Vlahuță și Voiculescu, prof. Cornelia Sechi, scrie, într-un stil greu de combătut, ferm și precis, printre altele: ”Prima secvență surprinde legătura scriitorului Academiei Vasile Voiculescu când a locuit la Bârlad, dar și după aceea. La Bârlad văd lumina tiparului poeziile <Din Țara Zimbrului> (1918), iar mai apoi cele din <Pârgă> (1921). În legătură cu apariția acestor opere, scriitorul mărturisește: <Datorită lui (lui Vlahuță) am scris cele mai multe poezii strânse în volumele din Din Țara Zimbrului și Pârgă. Îi plăcuse primul meu volum intitulat Poezii și mă zorea să scriu!>. Despre marea prietenie cu autorul romanului ” Dan”, V. Voiculescu afirmă: ”Așa, mai bine de un an întreg, am avut nespusul noroc să trăiesc nu numai alături, dar chiar în intimitatea lui Alexandru Vlahuță. N-a fost un gând al meu pe care să nu i-l spun, n-a fost faptă de care să nu știe”. Prin prezentarea acestui volum nu vreau sub nicio formă să știrbesc meritele autorităților buzoiene întru cinstirea poetului-martir. A făcut fiecare instituție ce a putut face la vremea aceea. Startul l-a dat Lazăr Băciucu, fost redactor-șef al ziarului ”Viața Buzăului”, apoi mare șef PCR pe județ, un om care a lăsat în urmă o amintire plăcută tuturor celor care l-au cunoscut. O legendă! El e cel care a decis existența Casei Memoriale V. Voiculescu de la Pârscov. Apoi ar mai fi Alex Oproescu, care, cu o îndârjire eroică, a reușit să dea/obțină numele marelui poet Bibliotecii Județene. Unii se laudă și alții muncesc. Există prin târg inși care pretind că au construit cerul de deasupra Casei Memoriale V. Voiculescu. Iată cum și cine, la nivelul modestiei curate, a muncit pentru această Casă Memorială. Prin 1997, când Casa era ”asezonată” de mult timp, am fost solicitat să mă ocup de gardul terenului și casei în care a locuit V. Voiculescu. Eram regizor tehnic la Teatrul ”George Ciprian” din Buzău. Am plecat la Pârscov cu toată echipa tehnică a teatrului: Grigore Meica (mașinist-șef), Ilie Gabriel (sonorizator), Costel Baboi, Grigore Podeanu, Corvin Peneș (mașiniști), Constantin Craiu (maestru de lumini), Adrian Văduva (electrician). Am făcut un gard ireproșabil de fier cu fundație de beton. Am muncit cu pioșenie. Nu pot să nu evit o mică istorioară de la fața locului. Mașiniștul Podeanu – alintat de noi cu diminutivul Noni -, la un monent dat a găsit o monedă sub părul din curtea Casei Memoriale. Curios din fire, a început să răscolească prin iarbă. A găsit încă o monedă. Bani noi, nu cine știe ce comori istorice. Din acea clipă, din când în când, aruncam în iarbă, sub păr, câte o monedă. Toți știau ce se întâmplă, toți se prefăceau că sunt în căutare de ”fise”, însă numai Podeanu era  cuplat în arheologia ierbii. Îmi amintesc cu plăcere de tot ceea ce ține de viața, opera și postumitatea lui Vasile Voiculescu. Scriu toate aceste întâmplări, care, unora le pot părea insignifiante, cu sentimentul profund că volumul domnului Ion N. Oprea mi-a declanșat o stare de alertă în memorie. Constat că și eu, ca și mulți alți confrați, începuserăm să-l uităm pe marele poet. Acesta e rostul cărților autentice, vorba unui personaj din opera lui Zaharia Stancu: ”Să nu uiți, Darie”. Acesta, cred eu, e și scopul cărții domnului Ion. N. Oprea: neuitarea sfinților limbii române!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5