Primit pentru publicare: 28 mai 2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 28 mai 2015

Aniversară: Centenarul Academia bârlădeană, 1915-2015

Lansarea Albumului Victor Ion Popa. Artistul și criticul plastic, de Cătălin Andrei Teodoru

“Întemeiată în 1915 de împătimiții și vizionarii în ale culturii G. Tutoveanu, Tudor Pamfile și Toma Chiricuță Societatea culturală Academia bârlădeană nu a fost doar o stare de spirit, ci un puternic centru de cultură națională nu numai la Bârlad ci pentru întreaga Moldovă de Jos”, se subliniază în volumul “Academia bârădeană și Vasile Voiculescu”, de Ion N. Oprea, cu o postfață de prof. Cornelia Sechi, apărut la Editura PIM, Iași, 2012.

Chiar de la început sunt menționate și alte scrieri care marchează apropierea Centenarului: ediția anastatică alcătuită de editoarele Elena Monu și Elena Popoiu, Editura sfera-Bârlad în 2011, dar și cele 500 de pagini “Mari personalități ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870-2008”, Editura PIM, Iași,  ca și alte 552 de pagini “Bucovina în presa vremii – Cernăuți, 1811-2004”, editura Edict, Iași,  ultimele două scrise de Ion N. Oprea.

Joi, 21 mai 2015, în sala mare a teatrului Victor Ion Popa din Bârlad, în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Academiei bârlădene, în prezența autorităților, mulți oameni de cultură și public avizat, a avut loc lansarea Albumului de artă “Victor Ion Popa. Artistul și criticul plastic”, realizat la Editura Sfera-Bârlad, autor  Cătălin Andrei Teodoru.

De menționat, Cătălin Andrei Teodoru, și dânsul fiu al Bârladului, a copilărit pe meleagurile  – satul Dodești – unde Victor Ion Popa s-a dedicat cercetărilor sociologice ale profesorului D. Gusti, ca îndrumător al acțiunii “Studenții la sate”, participant activ la ceea ce la Dodești s-a scris despre “Casa obștei”, “Podul mare”,” Cartea de aur” a Căminului cultural păstrată de învățătorul Nicu Ionescu, preluată de alt învățător – Toma Codrescu, scrise în slovă de regretatul  meu prieten, profesorul, alt bălădean, Constantin Parfene, mulț timp director al Teatrului Victor Ion Popa.

Despre opera realizată cuvintele  de apreciere sunt unanime: “Felicitări domnului Andrei Cătălin Teodoru și Centenarei  “Academia bărlădeană” pentru acest evenimenu oportun  care înnobilează cultura bârlădeană și pe susținătorii ei”, scrie prof. Lina Codreanu la 30 aprilie; “Felicitătri din inimă! Așteptăm lansarea acestei cărți”, se declară nerăbdătoare Alina Butnaru, muzeograf.

Nostalgic, deschid cartea “Bucovina în presa vremii…” de Ion N. Oprea, editura Edict, Iași, 2008. p.81, și  în ziarul Dreptatea, organ al Partidului Poporului de sub președinția d-lui General Al. Avrescu, din 1 ianuarie 1927 care apărea  la Cernăuți și avea fotografia realizată în peniță de Victor Ion Popa, citesc: “Premieră la Național”, cu un elogiu adus “talentatului de dramaturg” și regizor la Ciuta – jucată de aproape toate teatrele naționale din țară, demonstrându-ni-se că artistul e un gingaș poet, cu versuri vioaie, de o plasticitate rară, cu ritm și rimă bogată și cu o fină nuanță de ironie, publicându-i-se  două poezii –“ Caricatură sentimentală” și “Schiță de toamnă”, ultima fiind reprodusă:

O comoară de aramă

Și de aur în văpăi

Arde-n galbena năframă

De pe dealuri și pe văi.

Tata-și doarme somnișorul

Sub căruță lângă boi

Numai piciul stă-n răzorul

Lanului de popușoi

Și ferit mai într-o parte,

Din mătase de cocean,

Crăcănat, adus de spate

Încruntat și serios,

Cu sprâncenele-aplecate,

Piciul pufăie vârtos

Și cu mucul de țigară

Între degete teșit

Printre dinți, ca omul mare,

Scuipă foarte mulțumit.

Și-ntr-o filă dintr-o carte

O țigară-și strânge avan.

„Cel dintâi scriitor tânăr care s-a format în această atmosferă – efervescentă de la Florile Dalbe, 1919, unde activau George Tutoveanu, V. Voiculescu, Tudor Pamfile, M. Lungeanu n.n. – a fost Victor Ion Popa. Era răsfățatul ședințelor literare în cadrul cărora se manifesta cu o participare vie la discuții și cu versuri satirice”, își aduce aminte G.G. Ursu în „Amintiri despre Academia Bârlădeană”. El însuși, Victor Ion Popa, preciza cu umor că făcea parte din „hălăciuga academică”, scriam în „Mari personalități ale culturii române într-o istorie a presei române”, Editura Pim, Iași, 2008, p. 330, și redam alte versuri ale acestuia nu neaparat satirice, dar plăcute, da:

M-a cunoscut

Avea iubita un cățel

Se gudura pe lângă mine,

Și-l depărtam încetinel,

Căci drept vorbind, e o rușine

Să-ți faci de joacă cu-n cățel

Când e iubita lângă tine,

Și are mijloc subțirel…

Și am plecat… un an sau doi

Și-au nins cenușa între noi…

 

Azi am trecut pe lângă poartă

Și am simțit, când am trecut

Că dragostea de mult e moartă,

Și eu rămas  un neștiut…

Dar câinele venind la poartă

Ca să mă latre, a tăcut…

Iubirea  mea e astăzi moartă…

Dar câinele m-a cunoscut…

Și, în aceeași notă, o altă poezie:

Amintire

Într-o vreme când măiastră

Dragostea ne stăpânea,

Fata deschidea fereastra

Semn cu care mă chema

Astăzi am văzut deschisă

Iar fereastra-c-astă vară

Dar speranța-mi fu ucisă:

Dădea muștele afară…!

Și încheiam cu aprecierea :“ Avea talent de tânăr, Victor Ion Popa” (p.331). Și spun acum, aici – de unde am înțeles, Victor Ion Popa a fost nu numai Artist și critic plastic, ci mai mult..

Nu-i așa, Cătălin Andrei Teodoru?

În multe!, îi răspund.

„…Victor Ion Popa, într-o ședință următoare (a Academiei n.n.), ne-a adus o izbutită caricatură de care îmi amintesc foarte bine: Petre Cancel vorbind, maestrul Vlahuță cu bărbia sprijinită în mâini, ca și când asculta o poveste minunată, G. Tutoveanu, îndrăgostit de trecutul de mărire al Moldovei, era în extaz, dr. V. Voiculescu cu înfățișarea lui pirpirie și brbuța de sfânt bizantin, așa cum îi zugrăveau nedibacii iconari prin secolul al XVI-lea, Donar Munteanu cu chipul uimit, Danielescu zâmbitor, George Palady cu o poză  solemnă, pictorul Constantinescu bolnăvicios, falnic ca un func’ionar de percepție – potrivită ilustrației pentru nuvela Microbul  a lui I. Al. Brătescu-Voinești, apoi toți „gunguritorii” muzelor își aflaseră locul și caracterizarea în fresca caricaturală a „Academiei”.

Avea mult simț de observație Victor Ion Popa, știa să prindă în exagerarea caricaturală a câtorva linii sâmburele caracterului unui om, să-l rezume expresiv. Multiplicitatea  talentului l-a făcut să neglijeze desenul și să se  consacre literaturii și  teatrului. Ce revelație a fost, pentru cunoscătorii artei  dramatice, piesa lui Victor Ion Popa, Mușcata din fereastră, și cum a uimit romanul lui, Valerim și Veler Doamne, de o profundă umanitate, irizat de un lirism pe care îl întâlnim în cele mai frumoase  pagini din Mihail Sadoveanu. Mânuia versul cu o  inspirată  siguranță, dar s-a sfiit să-și publice poeziile. În scris, în relațiile cu prietenii, în toate manifestările vieții, Victor Ion Popa avea o rară gingășie. Rar a trecut prin viață un suflet mai neprihănit, un om de un mai autentic idealism. Spiritul lui de autocritică exagerată îl făcea să-și limiteze manifestările. Cercul „Academiei Bârlădene” i-a prilejuit să imortalizeze în șarje izbutite câțiva „nemuritori”.

Așa l-am găsit tușat de Pamfil Șeicaru, la Palma de Mallorca, 23 august 1952,  în Scrieri din exil. I. Figuri din lumea literară. Ediție îngrijită și prefațată de I. Oprișan. Editura Saeculum I.O. , București, 2002, pp. 527-547.