Maria Mihăescu (cunoscută și ca Mița Biciclista sau Mița Cotroceanca) s-a născut în anul 1885, în satul Dițești, comuna Filipeștii de Pădure, plasa Filipești, județul Prahova, Regatul României și a murit în anul 1968, la București, unde a și fost înmormântată. A fost o femeie faimoasă din perioada interbelică datorită frumuseții ei, dar, mai ales, grație imaginii sale nonconformiste din epocă, rezultată din viața amoroasă selectă și din plimbările cu bicicleta pe străzile Capitalei. A fost căsătorită și nu a avut copii.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre viața Mariei Mihăescu, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 30 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, când și cum a început povestea Miței Biciclista?
– 14 mai 1898 a fost o minunată zi de sâmbătă în București, când mercurul termometrelor a trecut de 20 de linii peste zero. Sprinten, la cei 23 de ani ai săi, scriitorul George Ranetti se plimba pe Calea Victoriei, când a dat „bot în bot” cu caricaturistul Constantin Jiquidi, cu care s-a așezat la o masă, așteptând garsonul să le ia comanda. Deodată, Ranetti rămase fără grai, văzând pe stradă o fată frumoasă mergând pe o bicicletă cu ghidon de argint, ceea ce, pe atunci, trecea drept un eveniment absolut inedit. Era Maria Mihăescu, care îl respinsese constant după ce el îi făcuse o curte asiduă. Ca să se răzbune, i-a încolțit în minte ideea unor articole de presă în care să o facă praf, publicate, la scurt timp, în gazetele Capitalei, cu titlul Mița Biciclista. În câteva zile, Maria a devenit subiect de discuție în tot Bucureștiul, iar un reporter al vremii a înregistrat indignarea ei: „Știi cine m-a poreclit așa? Porcul de Ranetti, care se ia de toată lumea în fițuicile lui, nu l-ar mai răbda pământul!”

– Cum și-a construit celebritatea?
– Maria Mihăescu s-a născut într-o familie cu posibilități modeste, dar mama ei, o simplă spălătoreasă care lucra la un instalator neamț, a trimis-o să studieze la pension în străinătate. Devenind o tânără educată și cultă, a trăit o perioadă la Paris, unde a câştigat o bătaie cu flori pe Champs-Élysées, a învățat să vorbească fluent limba franceză și a deprins bunele maniere și arta conversației de salon. Era o frumusețe a Bucureștiului, nu prea înaltă – cam de 1,60 m –, cu părul negru sau blond (vopsit) tuns scurt, dar cu zulufi, şi cu ochii verzi-albaştri. Ducea o viață de lux și excentricitate, iar extravaganța ei sărea în ochi: purta pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, o bluză corai din care fluturau mânecile înflorate, ghete înalte şi o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb; avea poșete și pălării costisitoare, mergea la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei, mânca numai la Restaurantul Athénée Palace, fuma pe stradă, deținea o trăsură și un automobil coupé și făcea plajă în bikini la Mamaia și Carmen Sylva [astăzi, Eforie Sud], într-o vreme în care femeile se scăldau în public doar în halat. Se spunea că Regele Ferdinand I, care făcuse o pasiune pentru ea, i-a dăruit, în anul 1908, un palat cu o suprafață de 1.400 de metri pătrați, având 28 de camere și 15 băi, un corp de clădire fiind destinat servitorilor, aduși din Polonia. Edificiul, situat pe strada Amzei, numărul 9 [în prezent, pe strada Christian Tell, numerele 9-11], a fost restaurat în stilul baroc, cu influențe Art Nouveau, de arhitectul Nicolae C. Mihăescu și valora atunci 4.000.000 de lei.

– Ce personaje importante ale vremii i-au consolidat biografia?
– Mița l-a avut ca prim amant pe Regele Leopold al II-lea al Belgiei; mai târziu, Regele Manuel al II-lea al Portugaliei a cerut-o în căsătorie, dar ea l-a refuzat pentru că îl iubea pe doctorul Nicolae Minovici. Printre iubiții săi celebri, s-au mai numărat aviatorul francez Louis Blériot, prințul Gheorghe Cantacuzino „Nababul”, „cneazul” Dimitrie Moruzzi, fost prefect al Poliției Capitalei, generalul Jack Lahovary, poetul Octavian Goga și pictorul Nicolae Grigorescu. S-a căsătorit abia în anii ’40, cu generalul Alexandru Dimitrescu, problemele economice din timpul războiului forțând-o să-și mențină stilul de viață prin închirierea celei mai mari părți din clădire în 1942, în timp ce ea s-a refugiat la mansardă. Odată cu instaurarea comunismului, casa a fost naționalizată, iar ultima ei sursă consistentă de venit a dispărut. Mița Biciclista a murit într-un deplin anonimat și o sărăcie lucie la vârsta de 83 de ani.

– Ciclismul feminin a avut adepte și în Moldova?
– Au existat, dar ceva mai târziu; biciclistele purtau o rochie lungă, care le incomoda la pedalat, o bluză albă cu mâneci largi și o șapcă sofisticată, cu cerculețe și pene. Cei dintâi bicicliști au fost, însă, bărbații; primul velociped, cu roțile inegale, marca Lang, a apărut la Bacău prin 1905 și a aparținut fiului comandantului de pompieri din oraș; vrând să-l vadă toată lumea, el a făcut o cursă de la bariera Fabricii de Hârtie Letea până la Palatul Administrativ. La început, cele mai multe biciclete erau de proveniență germană, între cele două războaie mondiale piața a fost invadată de mărcile franceze, iar, prin anii ’60, au apărut cunoscutele noastre Carpați; toate erau atât de rare, încât purtau numere de înmatriculare.

Florin Bălănescu