Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Aurel Moldoveanu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Aurel Moldoveanu s-a născut la 27 octombrie 1959, în satul Bordești, comuna cu același nume, raionul Focșani, regiunea Galați (astăzi, în județul Vrancea). Este căsătorit și are o fiică și un fiu. A absolvit Facultatea de Muzică a Universității „Spiru Haret” din București. A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1983-1985). A compus sute de piese, a susținut peste 2.000 de recitaluri în Marea Britanie, Germania, Austria, Italia, Grecia, Bulgaria, România și Republica Moldova și a efectuat zeci de turnee. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A fost moderator al unor programe televizate pentru copii. A editat un disc single, o casetă audio și 13 compact-discuri, apărând pe diferite compilații. A primit multiple premii, fiind câștigătorul mai multor concursuri și festivaluri.

Aurel Moldoveanu (compoziții, texte, voce și chitară) este un cunoscut cantautor de colinde și muzică folk, care s-a remarcat prin calitățile vocale și melodicitatea cântecelor sale. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 11 octombrie 2005, de la domiciliul său din București.

– Te salut, Aurel Moldoveanu!

– Salutările mele!

– Când ai cântat în Cenaclul „Flacăra”?

– Am debutat la 16 iulie 1983, pe Stadionul Dunărea din Galați, în fața a peste 50.000 de oameni, și am rămas până la desființarea cenaclului [la 15 iunie 1985]. Nu veneam la toate spectacolele, pentru că, din cauza studiilor, nu puteam pleca în turnee cu săptămânile sau cu lunile. De aceea, am fost invitat la reprezentații din apropierea județului Galați – Brăila, Tulcea, Focșani, Bârlad, Vaslui, Buzău, Ploiești și alte câteva localități din împrejurimi.

– Care sunt primele amintiri de atunci care-ți vin în minte?

– În primul rând, ziua în care am debutat; la preselecție, am fost audiat de nume mari din cenaclu – Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă, Nicu Alifantis, Ducu Bertzi și alții, care decideau dacă ai calitățile necesare pentru a cânta pe scena aceea. Apoi, întâlnirea cu Adrian Păunescu, care a spus că vocea mea emoționează și că de mine se va mai auzi. Sunt momente pe care nu le voi putea uita vreodată, fiindcă au fost cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit ca adolescent.

– Compania marilor artiști te stimula sau te timora?

– Între numele mari și debutanți, se crea o stare de egalitate, pentru că, de-a lungul întregului spectacol, rămâneam cu toții pe scenă și fiecare primea aplauze, generozitate și încredere din partea publicului, care, astfel, îl valida. Adrian Păunescu făcea preselecții în fiecare oraș, din dorința de a oferi tinerilor talentați care, până atunci, nu însemnau nimic șansa de a se adresa unui public imens. Peste noapte, propria valoare te putea pune în aceeași balanță cu vocile consacrate, pe care, până mai ieri, le ascultai la radio sau le urmăreai în concerte. Iar acesta a fost unul dintre marile merite ale conducătorului cenaclului.

– Ce impact a avut asupra publicului muzica folk de atunci?

– Acest gen muzical s-a impus, în primul rând, prin calitatea versurilor și, apoi, a muzicii. Dacă alegeai texte care să te reprezinte, era lesne să adaugi o linie melodică rezonantă cu universul propriu. Versurile excepționale și muzica simplă și directă au fost cea mai fericită combinație la care visa oricine în vremea aceea.

– Îți mulțumesc pentru minutele petrecute împreună.
– Și eu îți mulțumesc pentru prilejul pe care mi l-ai oferit.

Florin Bălănescu