Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.9 (153), Septembrie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Autosuficiența factorilor decizionali

Primit pentru publicare: 1 Sept. 2021
Autor: Pavel NICOLAIE, membru UZPR
Publicat: 1 Sept. 2021
© Pavele Nicolaie, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Autosuficiența factorilor decizionali

În cursul săptămânii trecute, a apărut aici un articol interesant, atât prin opiniile sale care sunt în contradicție cu anumite opinii, curente în domeniu și care sunt îmbrățișate ca și metodă de lucru atât de o parte dintre specialiștii noștri, dar cu precădere își găsesc o aplicare largă la specialiștii din S.U.A. Este vorba de articolul ”Despre dezvoltarea personală supra-evaluată sau pericolele din spatele motivaționalelor”. Într-adevăr, dezvoltarea personală este un proces de lungă durată, care presupune un efort educațional motivat științific, practic și eficient, care la noi este, dar lipsește cu desăvârșire. Pentru că dacă ar fi și s-ar vrea crearea un sistem de învățământ performant nu ar avea ce să caute 17 discipline la un elev de clasa a-VIII-a, care teoretic și practic trebuie să se pregătească pentru examenul de capacitate. Din cauza unei astfel de programe, de învățământ, copilul, viitorul adult, fie va învăța până la epuizare, pentru a performa la cele 17 materii, acumulând frustrării mai târziu, fie va fura la teste, lucrări, teze etc. aspect care iarăși nu este în regulă. Din păcate, educația acestuia se va derula pe aceleași coordonate până va termina liceul, respectiv facultatea. Cei care și-au terminat studiile în ultimii 30 de ani, cred că știu despre ce este vorba. Suntem într-o eternă tranziție de la un sistem de învățământ care nu-și propune- de fapt nu și-a propus niciodată-  să identifice și să dezvolte abilitățile personale ale elevilor-studenților, către un sistem de învățământ care, cu toate carențele sale, devine din ce în ce mai greu de accesat de cei care au nevoie de educație, pentru a crea pentru toți o societate normală. Sistemul actual de învățământ cuprinde niște matrițe defecte, care nu au rolul de a dezvolta punctele forte ale adresantului, ci de a-i distruge aceste puncte forte și a-l aduce în această matrice defectă cu unicul scop de a conserva un sistem care se teme  de schimbare, deși schimbarea ar duce la însănătoșirea lui.

Diferențele le fac acei dascăli dedicați, dar nu motivați suficient, pentru că și ei la rândul lor sunt prizonierii acestui sistem.

La o investigație sumară, fără să aibă valoare de adevăr absolut, nu am găsit niciun elev care a luat, în acest an, la capacitate sau bacalaureat peste nouă, fără să nu fi făcut meditații, la disciplinele de bază, în privat.
Am întrebat în stânga și în dreapta, de ce nu se renunță la a o parte din discipline. Mi s-a sugerat că nu se poate întrucât ar trebui reduse o mulțime de posturi. Înțeleg că și aceasta ar fi o problemă, dar s-ar putea menține disciplinele, fără ca frecventarea lor să presupună în mod obligatoriu și notarea, ci să fie pur și simplu  de cultură generală.

Obligat să îngurgiteze materii care nu-i sunt de folos, elevul-studentul va ajunge individ matur, cu comportamente și poziționări nesănătoase față de semenii săi, atunci când va relaționa din pozițiile, de job, de mai târziu. Cei care vor vrea, întrucât vor constata că ceva nu-i în regulă cu relaționarea lor, vor merge la specialiști, pentru câteva cursuri de dezvoltare personală, dezvoltare personală, care întradevăr, de multe ori, dar nu întotdeauna, pune accent tot mai mare pe autosuficiență. Autosuficiența nu este o modalitate de lucru care poate da roade la noi, întrucât suntem, încă, o societate tradiționalistă. De altfel, chiar dacă se obțin rezultate cu o astfel de abordare, așa cum am spus, care este specifică anumitor culturi, acestea vor fi numai pe termen scurt și nu va însănătoși cu adevărat nici individul și nici societatea, prin prisma individul-om al cetății.

Autosuficiența este o carență care se poate corecta prin educație: laică sau religioasă, iar dacă se va face prin amândouă cu atât mai bine.
Există însă și modalități personale prin care individul se poate vindeca de această autosuficiență.

Și, în acest sens, mă raportez la discursul papei Francisc, din data de 29 august 2021,  rostit după rugăciunea ”Îngerul Domnului” de la fereastra apartamentului din Palatul Apostolic, de la Vatican : …  ”Deseori, noi credem că răul provine mai ales din afară: din comportamentul celuilalt, din cel care gândește rău despre noi, din societate. De câte ori îi învinovățim pe alții, societatea, lumea pentru tot ceea ce ni se întâmplă! Mereu este vina celorlalți: a oamenilor, a celor care ne conduc, a ghinionului. S-ar părea că problemele ajung întotdeauna din afară. Și petrecem timpul în a distribui vinovății, dar a petrece timpul învinovățindu-i pe alții înseamnă a pierde timpul”…
”Să-i cerem astăzi Domnului”, a îndemnat papa Francisc, ”să ne elibereze de învinovățirea celorlalți. Să-i cerem în rugăciune harul de a nu risipi timpul poluând lumea cu plângeri, pentru că acest lucru nu este creștin. Isus ne îndeamnă, mai degrabă, să privim viața și lumea pornind de la inima noastră. Dacă ne uităm în noi înșine, vom găsi aproape tot ceea ce detestăm în afara noastră”… 

Ceea ce vreu eu,  însă,  să punctez este modul de autosuficiență a omului politic, respectiv a înalților funcționari publici, cum sunt definiți. Să fie clar, nu vreau să generalizez, că printre ei sunt și oameni deosebiți, dar excepția nu face regula. Dacă ne uităm în spațiul public nu prea avem unde să punem mâna: autosuficiența, plagiatul, incultura sunt la ele acasă și zburdă zglobi pe tărâmurile patriei.

Ajunși în funcții în mod conjunctural, fără să aibă coatele și genunchi zdreliți de efort, capătă acea autosuficiență a celui care poartă o pălărie peste puterile sale, se cred unici, mai mari decât oricare din înaintașii lor.
Cu atât mai mult, sunt elocvente cele spuse de mine, că suntem prizonierii ofertei noastre educaționale, cu cât în ultimii 30 de ani prin funcțiile politice, respectiv cele ale înalților funcționari publici s-au perindat oameni atît de școală veche cît și de școală nouă, iar ceea ce este mai grav, este că cei de școală nouă sunt mult mai periculoși pentru interesul public decât cei de școală veche pe care i-am hulit și i-am dorit atât de mult plecați.

Această modalitate catastrofală de abordare a problemelor sociale, pe care o etalează o mare parte a factorului politic cât și  cei care fac parte din categoria înalților funcționari publici se datorează tocmai acestei autosuficiențe, venite în urma unor carențe educaționale sistematice a întregii societăți, care își pun amprenta pe deciziile, care ne nenorocesc pe zi ce trece și ne înglodează în datorii pe care nu le-am avut niciodată.