O succintă opinie după lectura poemului ,,Căutare” de Boris Marian

Poemul „Căutare” de Boris Marian este o explorare profundă a existenței umane prin prisma unei căutări nesfârșite, fie ea spirituală, fizică sau metaforică. Încă din primele versuri, poetul captează cititorul printr-o imagine vibrantă de disperare, similară unui înecat care se zbate să găsească un sens în „oceane de hârtie” și „versuri scrise pe foile neantului”.

Acest poem este un strigăt al umanității în fața inevitabilei treceri a timpului, a alegerilor divine sau diavolești, și a micilor pierderi cotidiene – inima, cheile, energia electrică – care sunt, în esență, metafore ale pierderii de sine. Poetul caută un vers precum Sfântul Graal, o metaforă a căutării perfecțiunii sau a adevărului suprem, în mijlocul cotidianului și al banalului, reprezentate prin „mere și pere” și „Piața Matache Măcelarul”.
Boris Marian reușește să îmbine imaginea vieții de zi cu zi cu cea mitologică și literară, invocând figuri precum motanul Behemoth și un tâlhar filozof. Referințele la mitologia populară, precum vârcolacii născuți la eclipsa de lună și dracii ce joacă în sânge, adaugă o dimensiune simbolică și aproape fantastică întregii căutări a poetului.
Poezia oscilează între momente de reflecție personală și observații filozofice despre condiția umană, sugerând că, în cele din urmă, orice căutare este atât individuală cât și colectivă, un exercițiu de introspecție dar și de confruntare cu exteriorul. Luna, garoafa strălucitoare, celula cu gratii și chipul gălbejit al locatarului sunt imagini puternice care ilustrează izolarea și timpul care trece inexorabil.
Finalul poemului, în care un tâlhar întreabă cât de târziu este și în care spânzurătorile devin un simbol al inevitabilității, lasă cititorul într-o stare de meditație asupra propriei existențe și a sensului vieții. Lemnul care vâjâie vesel sub loviturile cuielor sugerează o acceptare tragică și ironică a destinului.

Lectura poemului ,,Căutare”: https://luceafarul.net/cautare