Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

C.D.ZELETIN – ÎN CORESPONDENŢĂ PARTICULARĂ

– o întâmplare –

Ca foşti colegi de liceu la Gheorghe Roşca Codreanu Bârlad îmi face plăcere să-i urmăresc ascensiunea şi scrierile. Să scrii despre un academician, cu numeroase titluri ştiinţifice, care de care mai onorante, om cu peste 40 de volume ştiinţifice şi literare, foarte multe traduceri în limba română, autor a sute de comentarii în presa literară şi de specialitate, e o mare mândrie pentru mine. De aceea nici nu pierd ocazia să-l menţionez şi în scrierile mele ori de câte ori am prilejul. Aşa de exemplu, atunci când în 2010, la Editura PIM, Iaşi, am oferit tiparului volumul cu eseuri intitulat “Scurte medalioane. Semnal istorico-literar”, 566 p., cu o postfaţă de Constantin Clisu, primele titluri s-au referit la fostul meu coleg, Constantin Dimoftache, cunoscut publicului larg cu pseudonimul C.D. Zeletin: „La 75 de ani, laudă lui C.D. Zeletin”; „Costăcheştii: Omagiu – tată şi fiică”; „Elena Bibescu în viaţa artistică a Bârladului”; „Josefina – vara Elenei Kostaki Epureanu”; „C.D. Zeletin: comentator de politică internaţională…” pp.15-65).

Anterior, în 2008, când la aceeaşi editură am oferit publicului alt volum cu eseuri, „Personalităţi moldave”, 591 p., în afară titlului „C.D. Zeletin mereu cu gândul la locul său de obârşie (în loc de recenzie la volumul „Omagiu C.D. Zeletin 70”) în articolul „L-am cunoscut pe profesorul G.G. Ursu” o confesiune a medicului Radu Şerban Palade, rudă cu onorantul meu coleg, amândoi buni prieteni cu fostul secretar al Academiei bârlădene, un spaţiu larg l-am oferit şi confesiunii academicianului….

Recent, revenind la amintirile despre G.G. Ursu, la depăşirea a 100 de ani de la naştere şi peste 30 de la moarte, un exemplar al eseului despre literatul şi profesorul universitar care a plecat de la Bârlad, l-am expediat şi profesorului universitar Florin Păncescu din Bucureşti, prefaţatorul unei cărţi scrise de prof. Gheorghe Clapa despre Ion N. Oprea ca istoric local.

Iată ce îmi răspundea domnul Păncescu la 15 octombrie 2013, orele 10,27 despre informaţiile primite:

Domnule Ion N. Oprea,

Având eu o vârstă care îmi permite să emit unele aprecieri despre viaţă şi toate cele prin care trece un om în diverse perioade de timp, iată că vin către dvs. cu ipoteza că întâmplarea joacă un rol nebănuit de mare în existenţa noastră.

Cu vreo şase ani în urmă, eram cu nişte treburi la Agenţia Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în Bucureşti, în biroul unui director general, bun prieten cu mine, discutam despre contracte, realizări (puţine, în opinia mea), evaluări ale unor proiecte de cercetare, noutăţi şi previziuni.

La un moment dat privirea mi-a fost atrasă de o carte ce se afla pe biroul amicului meu, o carte groasă, cu coperte albe. Reproduc din memorie dialogul ce a urmat:

– Ce carte este asta, Ionele?

– Este o carte a cărei tipărire ANCS a finanţat-o. iar autorul, un doctor, mi-a adus-o ca probă după tipărire.

– E o carte de medicină?

– Nu ştiu, nu m-am uitat prin ea, dar nu cred, mai degrabă este literatură istorică. Ştiu că pe tine te preocupă domeniul, ţi-o dau ţie să-mi faci un referat. La câte cărţi finanţează ANCS-ul într-un an mi-ar trebui câţiva ani să le citesc.

Am luat cartea. Acasă, seara, m-am uitat la ea. Surpriza a fost mare. Titlul: Principesa Elena Bibescu marea pianistă, autor C.D. Zeletin. Ştiam că Principesa Bibescu a fost o mare pianistă din secolul al XIX-lea dar nu cunoşteam atâtea amănunte din viaţa ei. Am citit cartea pe nerăsuflate.

Conform înţelegerii am făcut referatul, de la sine înţeles favorabil, adică ANCS a cheltuit banii cu folos. Am întrebat de autor. Nimeni nu ştia nimic. De atunci l-am tot căutat, pentru ca în mailul ce mi-aţi trimis ieri, să aflu că îl cunoaşteţi foarte bine. Iată întâmplarea! Cum de nu m-am gândit că dvs trăind atât timp şi scriind despre oamenii de la Bârlad, trebuie să-l ştiţi? Sigur mai are şi alte cărţi scrise. Vă rog din suflet să-mi daţi amănunte, cred că un om care a scris o carte ca Principesa Elena Bibescu, este un caracter social, unul care ca şi dvs., prin scrieri îşi dăruieşte sufletul şi gândirea publicului mare.

Principesa Bibescu a rămas la mine, alături de multe alte cărţi de suflet.

Toată consideraţia mea, Florin Păncescu

Fireşte, i-am expediat mai tot din ceea ce ştiu eu despre Constantin D. Dimoftache, apreciat de Tudor Vianu şi considerat de Perpessicius drept „poet de categorică originalitate”, alias C.D. Zeletin, prof. univ. dr. în medicină, preşedinte de onoare al Academiei Române, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Preşedinte fondator al societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, Preşedinte de onoare al Societăţii literare Academia bârlădeană, Doctor Honorius causa al Universităţii de medicină şi farmacie „Gr. I. Popa” din Iaşi; distins şi cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de ofiţer, conferit de Preşedintele României la 1 Decembrie 2000, cel dintâi traducător în româneşte al poeziilor lui „Michelangelo. Sonete”, distins cu Premiul de Carte şi Medalia de Aur, Edinburgh, Anglia (1965) şi al ediţiei „Florile răului” de Charles Boudelaire pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1991) pentru cea mai bună traducere de poezie, premiul „Marian Papahagi” al Universităţii Babeş-Bolyai şi al Institutului Cultural Italian (2011) pentru „Promovarea literaturii italiene în România”.

Pentru volumul Principesa Elena Bibescu, marea pianistă (2008) deţine Premiul I.C. Filitti al Fundaţiei Culturale Magazin Istoric , 2010.

Am păstrat însă pentru mine ceea ce-mi scrisese C.D. Zeletin la 9 octombrie 2012 felicitându-mă la împlinirea vârstei de 80 de ani, pentru scrierile mele, urarea care mă onorează şi bucură sufleteşte:”Slavă!…”

Vă mulţumesc pentru informaţiile despre C.D. Zeletin – îmi răspunde profesorul Păncescu din Bucureşt-. Tot ce mi-aţi scris îmi arată că nu m-am înşelat în aprecierile mele despre autorul cărţii Principesa Elena Bibescu, marea pianistă de origine română. Mă întreb, totuşi, cum este posibil ca un personaj atât de marcant în societate să nu fie cunoscut suficient de publicul căruia i se adresează?. Am doar un răspuns la îndemână – oamenii de valoare se caracterizează printr-o comportare modestă, onorantă pentru ei, dar care determină funcţionarii bugetari – în general cu o cultură precară – să nu le facă publicitatea meritată. Aceasta este valabil în oricare domeniu de activitate”.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5