Ca aerul şi seva, EMINESCU…

EMINESCU, CA VEŞNICIA CERULUI
Ca aerul şi seva, EMINESCU…

• Îi aud paşii venind dinspre lumină
• Şi foşnetul stelelor în părul LUI
• Când plopii fără soţ îl aşteaptă să vină
• La fereastra unde dorul s-a aprins în gutui.
• .
• Coborâd dinspre Carpaţi îI aud uneori
• Cu fruntea împodobită de gânduri
• Pe cărări de-argint şi flori
• De tei presărate rânduri, rânduri.
• .
• Îi aud glasul venind dinspre trecut
• Dulce ca mierea cuvintelor străbune
• Când este veacul şoaptă de-nceput
• Şi luna vibrează iubirea pe strune.
• .
• Doinesc tulnice pe poteci de munte
• În balade prelungind chemarea
• Aşternută peste veacuri punte
• Pe care să vină odată cu zarea.
• .
• Din poeme se desprinde, spre el venim,
• Ca aerul şi seva ce-n arbori suie,
• În fiecare dintre noi îl regăsim
• Cioplit în inimi veşnică statuie.