Autor: Ione NOVAC
Primit pentru publicare: 18 Mart. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Ionel Novac, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

Când te-am văzut, Verena…

Zilele acestea, când primăvara încă se luptă din toate răsputerile să-și intre în drepturi depline, se împlinesc 150 de ani de la prima întâlnire a lui Mihai Eminescu cu Veronica Micle. Amândoi se aflau în anul 1872 la Viena, Mihai pentru a-și definitiva studiile universitare, iar Veronica pentru a urma un tratament medical.

Veronica Micle nu era pentru prima oară la Viena. Așa cum rezultă dintr-o scrisoare, trimisă de Ștefan Micle la 10 august 1864 unui prieten, acesta se căsătorise cu Veronica cu câteva zile mai devreme, într-o biserică greco-catolică din Cluj, petrecerea ținându-se la restaurantul Hotelului „Biasini” (1) din aceeași localitate. După nuntă, proaspeții însurăței au făcut o scurtă deplasare la Viena, pentru a petrece o parte din luna de miere. „Joia viitoare, adică 30/7 aug., întreprindem o călătorie la Viena, unde vom petrece numai scurt timp, adică 10-12 zile, ca așa pe Sânta Măria să ne aflăm reîntorși la Cluj îndărăt, unde apoi vom petrece câteva zile până când ne vom întoarce spre Moldova” (2), își continuă acesta misiva. 

Alegerea Vienei ca destinație nu a fost una întâmplătoare, ci în deplină cunoștință de cauză, profesorul Ștefan Micle cunoscând foarte bine capitala austriacă. La câțiva ani după ce absolvise Facultatea de Drept din Sibiu (1843), acesta obține o bursă și urmează la Viena cursurile Universității Politehnice (1852-1856).

La 18 martie 1872, la aproape opt ani după voiajul de nuntă, Veronica, dorind să scape de o eczemă supărătoare pe care medicii ieșeni nu o putuseră vindeca, revine împreună cu soțul său la Viena, în căutarea unui specialist care să îi recomande un tratament tămăduitor. Aici, cei doi au ales ca loc de găzduire pensiunea Lowenbach, unde, destin sau pură întâmplare, locuise pentru scurt timp și Eminescu. 

Cum tratamentul părea să fie unul de lungă durată și profesorul Ștefan Micle trebuia să se întoarcă la treburile sale de la Universitate, Veronica se vede obligată să rămână singură la Viena. Însă pentru a nu se plictisi într-o capitală străină, ca un soț iubitor și grijuliu ce era, acesta i l-a recomandat ca ghid pe studentul Mihai Eminescu, despre care auzise numai lucruri frumoase în cercul Junimiștilor. (3)

Așa cum rezultă dintr-o scrisoare a Veronicăi, datată 20 august 1879, se pare că, totuși, ea este cea care i l-a sugerat soțului ei. Până la a-l întâlni, Veronica îi citise poeziile publicate în „Convorbiri Literare” (4) și îi văzuse chipul într-o fotografie făcută la Praga și dăruită de acesta prietenului Miron Pompiliu.

„Cunoscându-te la Viena, modestia și mai ales darul de a povesti unele întâmplări din viața marilor gânditori, m-au făcut să-ți port respect. Șase luni, cât am stat în capitala austriacă, mi s-au părut șase zile. Îți aduci aminte când te-am cunoscut pentru întâia oară la doamna Lowenbach, gazda mea, recomandat de Micle, care îți făcuse cunoștință tot din îndemnul meu.” (5)

Mihai Eminescu venise la Viena în toamna anului 1869, unde a fost primit cu surprindere, dar cu multă căldură și dragoste de foștii colegi de la Cernăuți (Teodor Stefanelli, Vasile Morariu, Alexandru Chibici Revneanu, Samuil Isopescu, Vasile Bumbac șa). Acesta „era înscris la universitate ca student extraordinar și astfel avea dreptul să asculte disciplinele care-i plăceau, fără să aibă îndatorirea a se supune unui examen.” (6) 

„Se înscrisese la facultatea de filozofie, își amintește mai târziu și Ioan Slavici (7), nu însă spre a se pregăti pentru o anumită carieră; audia deci și la facultatea de drept, precum și la cea de medicină, unde câțiva dintre cei mai însemnați oameni de știință, cum erau Ihering, Stein, Hirtl, Brucke, etc., țineau cursuri pentru el foarte interesante. Mai asista și la experimentele chimice pe care Nicolae Teclu ni le făcea nouă tinerilor români la Academia comercială, și la deprinderile gimnastice, pe care tot sub conducerea lui Nicolae Teclu le făceam în sala unei societăți de gimnastică. Cel mai de căpetenie lucru era însă pentru dânsul lectura.”

Despre prima întâlnire a lui Mihai Eminescu cu Veronica Micle au existat diferite opinii, unii cercetători ai biografiilor celor doi susținând că aceasta ar fi avut loc la Iași, cu un an mai devreme, în 1871, după terminarea Serbării de la Putna. „Să fie acum epoca în care a cunoscut-o pe Veronica Micle, tânăra soție a bătrânului profesor Ștefan Micle de la Iași?”, se întreba și George Călinescu, necrezându-l, ba chiar și acuzându-l de plastografiere pe unul dintre primii biografi eminescieni, Octav Minar. „Cineva (8) pretinde că Veronica venind la Viena să se caute pentru o suferință oareșicare a tras în casa unei doamne Lovenbach, unde cunoscu pe poet… Șase luni ar fi stat Veronica la Viena, și în acest timp, cu privirea în pământ, ar fi călăuzit-o prin metropola danubiană, povestindu-i întâmplări din viața marilor gânditori.” (9) 

Că sigur prima lor întâlnire s-a petrecut în primăvara anului 1872 la Viena ne-o confirmă însăși Veronica Micle, care, în subsolul poeziei „La portretul unui poet” (10), face următorul comentariu: „De pe atunci figura ta robise inima mea stingheră și amărâtă. Cunoscându-te la Viena, modestia și mai ales darul de a povesti unele întâmplări din viața marilor gânditori, m-au făcut să-ți port respect. Erai timid și veșnic priveai în pământ. Laudele mele pentru frumoasele poezii publicate în „Familia” păreau că te măgulesc, și atunci ai îndreptat priviri întrebătoare spre mine. Am devenit prieteni, discutând ceasuri întregi despre estetica poeziei”.

Mihai Eminescu nu făcuse caz de faptul că a cunoscut-o pe Veronica Micle, pe care  o însoțea aproape zilnic pe străzile Vienei, arătându-i parcurile și grădinile orașului, vizitând muzeele și palatele strălucitoare ale capitalei austriece sau urmărind împreună piesele de teatru ori spectacolele de la Opera vieneză. Din timiditate sau poate pentru a nu fi luat peste picior de prietenii săi, Mihai nici măcar nu le-a spus despre noua sa cunoștință, aceștia aflând mult mai târziu motivul frecventelor sale absențe de acasă sau de la universitate.

„Deoarece s-au scris multe, poate chiar prea multe despre slăbiciunea lui Eminescu pentru Veronica Micle, cred că se cuvine să mai spun și că tot în timpul petrecut la Viena a făcut el cunoștința ei, care venise acolo să consulte medicii asupra unei boale, de care suferia. El însuși nici atunci, nici mai târziu nu mi-a vorbit despre aceasta. Aflasem însă de la alții, că i-a fost recomandat unei doamne de la Iași ca însoțitor la vizitarea orașului” (11), avea să confirme și Ioan Slavici la mulți ani după trecerea celor doi în eternitate.

Dragostea plăpândă, care s-a plămădit în lunile pe care Veronica le-a petrecut la Viena în compania tânărului poet, va căpăta accente tot mai mari abia după moartea profesorului Ștefan Micle, atunci când, pentru prima oară, Eminescu își ia inima în dinți și îi scrie pe nume: „Veronică, e întâia oară că-ți scriu pe nume și cutez a-l pune pe hârtie.” (12) De ce așa de târziu, ne întrebăm noi astăzi, fără a putea da un răspuns sigur. Poate din prea mare timiditate, poate din respect pentru renumitul profesor, poate pentru a nu strica reputația frumoasei doamne, soție devotată și mamă a două tinere vlăstare…

„Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi
Zăvor voi pune minții-mi, simțirei mele lacăt,
Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt
Prin ușile gândirei, cămara tristei inemi.”

Note/ Bibliografice:

1. Renumit pentru faptul că între 21 și 24 octombrie 1847 îi adăpostise pe marele poet maghiar Petofi Sandor și iubita sa, Iulia Szendrey, în mai 1894 îi va găzdui pe ziariștii veniți la procesul Memorandumului, iar în luna iunie a aceluiași an pe Alexandru Odobescu;
2. Augustin Z.N. Pop, Mărturii, Ed. Tineretului, București, 1967;
3. Mihai Eminescu publicase câteva poezii în țară (Venere și Madonă, Epigonii, Mortua est, Înger de pază, Noaptea) și se bucura de un bun renume la „Junimea”;
4. Înainte de a ajunge la Viena, Veronica Micle își făcuse și ea debutul literar, publicând în revista ieșeană „Noul curier român” două nuvele în proză, „Primblare de mai, la Iași” și „Rendez-vous”, ambele semnate Corina;
5. George Sanda, Veronica Micle, Ed. Cartea Românească, București, 1972;
6. Teodor V Stefanelli, Amintiri despre Eminescu, Ed. Junimea, Iași, 1983;
7. Ioan Slavici, Amintiri, Cultura Națională, București, 1924;
8. Aluzie la același Octav Minar;
9. George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Ed., București, 1932;
10. Veronica Micle, Dragoste și poezie, ale lui pentru mine, ale mele pentru dânsul, Mănăstirea Văratic,  1889;
11. Ioan Slavici, Idem;
12. Mihai Eminescu către Veronica Micle, ms. 2279, pag. 90, Biblioteca Academiei.

Insigna: realizare Mihai Costin (București)
Ilustratele: Petru Suciu (Turda)

        Ionel Novac