Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Cartea botoșăneană – noutăți: ,,Gândurile mele” (poezii), de Constantin Conțac

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Cartea botoșăneană – noutăți: Gândurile mele (poezii), de Constantin Conțac

Primit pentru publicare: 06 Aug. 2018
Prefața cărții
Autor: Ovidiu CHELARU, Preşedintele Societăţii Scriitorilor Botoşăneni „Mihai Eminescu”
Publicat: 07 Sept. 2018
Editor: Ion ISTRATE
©Rev. Luceafărul

 

De la bun început trebuie să spun că am fost plăcut surprins să constat faptul că un alt septuagenar, respectiv domnul ec. Constantin Conţac, s-a hotărât să-şi aştearnă pe hârtie o parte din amintirile şi gândurile ce-l frământă de-o viaţă, şi nu oricum, ci în versuri. Mai bine mai târziu decât niciodată, fiind, nolens volens, adeptul marelui aforism latin scripta manet, verba volant.
Indiscutabil, fiecare muritor, conştient de menirea sa în lume şi societate, la un moment dat, poate îmbrăca şi hlamida nemuririi, de îndată ce va conştientiza necesitatea punerii în coperţile unei cărţi, a realizărilor sale, spre satisfacţia sa şi, nu în ultimul rând, spre mândria familiei apropiate, a rudelor sale şi a amicilor dintotdeauna.
La noi în România, pe bună dreptate, se zice că «tot românul s-a născut poet». Aşa şi nu altfel se explică faptul că de-a lungul vremii, din plămadă umană trăitoare la curbura Carpaţilor, s-au născut o mulţime de legende, doine, cântece populare şi de suflet, deosebit de frumoase, fermecătoare şi atractive, prin mesajele transmise, în care rima şi muzicalitatea au un rol prioritar, având menirea de a arăta popoarelor vecine şi nu numai faptul că ginta noastră latină este hotărâtă să-şi apere glia străbună, ramul şi limba, nu numai cu sabia în mână, ci şi cu forţa gândului scris şi mărturisit, funcţie de împrejurări. Este exact ceea ce astăzi o face şi bunul meu amic Constantin Conţac, în primul său volum de poezie, „Gândurile mele” ce face obiectul acestei prefeţe, pentru care merită toate felicitările mele şi sper, a tuturor celor din preajma Domniei sale, mai vârstnici sau mai tineri.
Istoria universală, cât şi cea naţională, este plină de cazuri când oameni de vârsta a treia, s-au realizat în mod plenar, în diferite domenii de activitate, inclusiv în artele frumoase, cum este şi literatura, preocupare ce-ţi înnobilează sufletul şi mulţumirea de sine că poţi fi util universului în care îţi duci veacul.
Este arhicunoscut faptul că talentul şi aplecarea spre condei, nu au limite de vârstă. În context, îl voi parafraza pe Horaţiu, unul dintre cei mai mari şi luminaţi poeţi ai Imperiului Roman, care, printre numeroasele sale cugetări, ne-a lăsat drept moştenire şi următorul dicton: Non omnis moriar! Adică, scriitorii nu vor muri niciodată în întregime, ci vor supravieţui prin operele lor.
Pe aceeaşi filieră, ţin să arăt faptul că şi în vatra noastră botoşăneană, se găsesc cu prisosinţă asemenea scriitori. De exemplu:
– Prof. Gheorghe Burac, din comuna Vlăsineşti, marele cronicare al Văii Başeului, cu precădere a localităţilor din preajma oraşului Săveni; care la vârsta de 60 ani, a publicat prima sa carte monografică, în anul 1996. De la această dată şi până în 2018, a mai publicat încă 7 volume de carte, monografice şi de memorii.
– Prof. Teodor Epure, din comuna Vorniceni, un alt mare dascăl şi cărturar a meleagurilor noastre moldave, publică prima sa carte monografică la vârsta de 69 ani, în anul 2008. Cum pofta vine mâncând, în următorii zece ani mai publică încă patru volume de carte, atât proză cât şi poezie.
– Prof. Mihai Matei, din Botoşani, o personalitate marcantă în viaţa noastră botoşăneană, care la vremea sa, ani de zile a deţinut înalte funcţii administrative printre care fotoliul de inspector general la Inspectoratul Şcolar Botoşani şi vicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean Botoşani. Domnia sa, debutează ca scriitor de mare valoare în anul 2005, la vârsta de 71 ani. Chemarea pentru condei fiind declanşată, în anii următori (2006-2018) a mai publicat încă zece volume de carte, de mare anvergură şi notorietate publică, abordând tematici de istorie, memorii şi note de călătorie.
– Prof. Panciuc-Bucătaru Maria, din Botoşani, o adevărată rara avis a meleagurilor botoşănene în domeniul literaturii. Domnia sa, publică prima sa carte în 2012, la vârsta de 73 de ani. Această primă carte a constituit scânteia ce a declanşat tăvălugul său literar, astfel încât în perioada ce a urmat (2013-2018) să mai vadă lumina tiparului sub semnătura sa încă 28 de cărţi. Este o performanţă uluitoare ce merită a fi consemnată cu majuscule în panteonul literaturii noastre naţionale.
– Subsemnatul, Ovidiu Chelaru, semnatarul acestei prefaţe, am publicat prima carte în 2002, la vârsta de 71 ani. În anii următori (2003-2018) am mai publicat încă 32 volume de carte, proză şi poezie. Fără comentarii.
Toate aceste modele, dovedesc cu brio faptul că senectutea, nu reprezintă pentru toată lumea o povară, ci un mod de a-ţi depăna ultimii ani ai vieţii cât mai plăcut şi util pentru tine cât şi pentru cei din preajmă.
Revenind la autorul cărţii „Gândurile mele”, ţin să precizez faptul că Domnia sa este la cea de-a doua apariţie de carte. Debutul îl realizează în 2013, cu volumul de carte „Strategii de afaceri în turism”, carte ce se adresează tuturor celor care vor să cunoască şi să se bucure de frumoasele şi mirificele plaiuri ale Bucovinei noastre străbune.
Ba mai mult, tot Domnia sa, prin educaţie, convingere şi muncă, astăzi, la senectute, are de toate. Adică, o familie împlinită, cinste, onoare, respect, recunoştinţă şi stare materială bună, pe măsura muncii depuse într-o viaţă de om. Să le luăm pe rând.
O familie împlinită, compusă din:
– o soţie harnică, fidelă şi cu mare ataşament pentru marea familie Conţac, arhicunoscută în urbea Botoşanilor.
– doi copii: Liviu şi Bogdan Ionuţ. Amândoi căsătoriţi, aşezaţi la casele lor şi şcoliţi la nivel universitar.
– cinci nepoţi: Andreea – studentă la Cambridge, Ioana – elevă în clasa a VII a la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” şi Maria – elevă în clasa a V a la Şcoala nr. 7 Botoşani, din partea lui Liviu, şi, respectiv Maria – clasa a IV a, şi Traian Constantin – clasa 0, din partea lui Bogdan Ionuţ.
Cinste, onoare, respect şi recunoştinţă. Pentru toate aceste calităţi, de care s-a bucurat autorul în itinerariul său teluric până în prezent, a fost gratulat de către societate cu înalte funcţii de răspundere: vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani (2000-2003 şi 2008-2009) şi preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani (2003-2008). Neastâmpărul său pentru muncă, poate fi asemuit cu o torţă vie ce arde cu intensitate de ani de zile. Numai aşa se explică faptul că şi astăzi, la vârsta Domniei sale, onorabilă de altfel, în calitate de gospodar desăvârşit, este preşedintele celei mai mari societăţi pe acţiuni botoşănene, având ca drept obiective de activitate: transportul de marfă; construcţia, repararea şi întreţinerea de şosele naţionale, judeţene şi comunale; reparaţii auto etc.
Aşadar, în decursul vieţii sale, domnul ec. Constantin Conţac, a făcut de toate, aşa cum reiese şi din prezenta carte: a muncit, a iubit, a îmbrăţişat cu căldură cinstea şi adevărul şi cu acelaşi taler a urât demagogia şi minciuna. Pentru ilustrare, voi cita câteva versuri din cartea Domniei sale:
Mai întâi, dragostea sa firească şi nemărginită pentru familie: „Închin paharul cel dintâi/ Soţiei ce m-aşteaptă/ Ziua bună s-o mângâi/ Cu vorba-i înţeleaptă// De câte ori seara târziu/ Mă-ndrept cu drag acasă/ De răii toţi pe care-i ştiu/ Resimt că nu-mi mai pasă/” din poezia „Închin paharul cel dintâi”. Sau: „Închin pahar după pahar/ Pentru nepoţii mei/ Să aibă parte unitar/ Doar de miresme pe alei// Viaţa lor să fie pururi/ O eternă primăvară/ Cu speranţe şi contururi/ Ca şi-un cântec de vioară” din poezia „Închin pahar după pahar”.
În acelaşi timp, cu aceeaşi măsură şi mânie naţională firească, condamnă cu vehemenţă nedreptatea socială din ţara noastră: „La noi se vinde tot/ De la speranţe la iluzii, / Pe cei mari îi doare-n cot/ Că ne-alegem cu necazuri// Pământuri, fabrici şi şosele/ sunt expuse la tarabă,/ Spre vânzare, vai de ele/ Nu în trepte ci în bandă” din poezia „La noi se vinde tot”.
Închei aici şi acum această succintă prefaţă, îndemnând pe toţi amicii domnului Constantin Conţac să o citească. Aprioric vorbind, câştigul va fi de partea lor.

Iunie 2018
Ovidiu Chelaru
Preşedintele Societăţii Scriitorilor Botoşăneni „Mihai Eminescu”

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5