Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Chiriac – Bâznoșanu din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Chiriac – Bâznoșanu din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, cine și în ce perioadă a construit Casa Chiriac – Bâznoșanu?
– Aceasta este una dintre clădirile vechi din cartierul armenesc, situată pe Strada Armeană, numărul 46. A fost ridicată de familia de armeni Chiriac în secolul al XVIII-lea și este o casă tipică pentru acea perioadă, cu elemente caracteristice de arhitectură medievală. Astăzi, pare o locuință obișnuită și se află foarte aproape de stradă, pentru că în zonă s-au construit multe case și curțile s-au micșorat. Privită de aproape sau fără să o cunoști, nu-ți dai seama că este atât de veche, mai ales că e îngrijită și salubră, arătând foarte bine.

– Cum este structurat edificiul?
– Locuința are un demisol cu mai multe încăperi, un pridvor, o tindă și un parter cu patru camere, iar, dedesubt, un beci boltit foarte mare, în care se intră printr-o clădire anexă din spatele casei. Casa pare o construcție relativ nouă, pentru că pridvorul a fost acoperit cu un geamlâc în 1933, când s-a făcut ultima reparație. Stâlpii din lemn profilat de la pridvor nu au fost înlocuiți, ci doar îmbrăcați cu sticlă de jur-împrejur. În același an, a fost schimbată tâmplăria interioară, astfel încât ușile de astăzi datează de atunci. Au fost menținute învelitorile înalte de acoperiș, cu streșini late, dar, în timp, șindrila a fost înlocuită cu tablă. Din tindă, se intră în cele patru încăperi, câte două pe fiecare latură. Camerele sunt spațioase, cu tavanele originale de lemn și grinzi profilate aparent, ceea ce conferă casei autenticitate și îi atestă vechimea. Lămpile cu gaz au fost, de mult, înlocuite cu becuri electrice. Clădirea se evidențiază printr-un element arhitectonic unic în peisajul urban botoșănean: pe latura de vest, există patru contraforți, ca și cum ar sprijini zidurile unei cetăți; prezența lor este explicabilă, fiind plasați în zona expusă la intemperii.

– A existat și curte?
– În perioada în care a fost construită, casa era înconjurată de multă verdeață, pentru că zona armenească a fost foarte bine îngrijită și locuințele nu erau atât de dese ca acum; fiind relativ puține, aveau grădini mari în jur. Astăzi, mai există doar o curte mică, fără arbori seculari și lipsită de patina timpului.

– Ce destinații a avut de-a lungul anilor?
– Familia Chiriac a donat casa de la stradă parohiei armene din oraș, care a vândut-o, mai târziu, familiei Gheorghe și Maria Olimpia Bâznoșanu; aceștia au construit o a doua locuință, la aceeași adresă, în curtea din spate. Niciodată, clădirea nu a adăpostit vreo instituție, fiind destinată strict locuirii.

– A fost revendicată de urmași?
– În 1948, clădirile au fost naționalizate, iar, după 1989, retrocedate. Familia care stătea aici nu a avut dreptul să cumpere două locuințe, pentru că mai achiziționase una, și, de aceea, casa de patrimoniu este administrată de primărie, fiind ocupată de chiriași.

Florin Bălănescu