ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 12 Nov.2018
Text şi foto: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj. Rev. Luceafărul
Publicat: 14 Nov. 208
Editor: Ion ISTRATE
©Cosmina Marcela Oltean, ©Rev. Luceafărul
Cândva peisajul topliţean era dominat de o frumoasă reşedinţă nobiliară, cum nu se mai găseşte în mediul transilvan: Castelul Urmánczy. Fotografiile vechi, pline de farmec şi poveste, sunt singurele care ne mai pot purta înapoi în timp pentru a ne dezvălui câteva din tainele edificiului. Fotografiile ne arată un orăşel din care azi nu mai recunoaştem aproape nimic. Vedem cadre dominate de natură, semne de început de modernitate şi peste toate castelul – puntea de legătură între orăşelul de ieri şi de azi. Fără îndoială că pe atunci castelul domina întregul peisaj, fiind vizibil peste tot în împrejurimi. Fie că au fost surprinse vara sau iarna, aceste frumoase cadre păstrează în ele spiritul acelor vremuri. Descoperim o altă lume în aceste fotografii, o lume pe care altfel n-am cunoscut-o. În cei 112 ani de existenţă ai castelului, între zidurile sale s-au întâmplat multe şi s-au conturat mii de poveşti spuse şi nespune ale oamenilor care, într-un fel sau altul şi în contexte atât de diferite, au intrat în contact cu clădirea. A fost întâi familia Urmánczy, apoi au fost soldaţi, personal medical, pacienţi, iar ulterior artişti ori artişti în devenire şi nu numai. Ei sunt cei care ani la rând, cu un scop sau altul, i-au păşit pragul, păstrând atâtea amintiri legate de acest loc. Azi, se lucrează la revitalizarea clădirii de altădată şi la reconstituirea istoriei vremii sale.
Castelul Urmánczy – pagini de istorie
Castelul Urmánczy din Topliţa, caracterizat printr-un stil Art Nouveau sau modern secesionist combinat cu caracteristici populare, a fost construit între 1903-1906, aproape de râul Mureş, la comanda nobilului armean Jeronim Urmánczy, după planurile arhitectului tirolez Virgilio Giacomuzzi. Stilul architectural este unul unic şi special în contextul arhitecturii transilvănene a vremii. Elementul dominant al castelului este turnul de apă. Acoperişul original era de şindrilă, iar turnul zvelt, bastionul şi zidurile groase ce se sprijină pe contraforţi şi pe un soclu masiv de piatră, toate acestea dau clădirii un aer de edificiu medieval. Interiorul însă nu mai păstrează forma iniţială. Cândva încăperile se găseau de jur-împrejurul unui spaţios hol central, de influenţă englezească. Din hol se deschidea un mic salon şi o încăpere în care era amenajată o grădină de iarnă.
Castelul intră în declin odată cu anul 1944, dobândind în timp o serie de diferite funcţiuni şi implicit mai multe modificări, mai ales în structura interioară a clădirii. În 1944-1945, marşul trupelor române şi sovietice au ruinat reşedinţa nobiliară. Începând cu 1952, pentru câţiva ani, în castel şi în anexele acestuia a funcţionat spitalul orăşenesc. Această nouă funcţiune a adus castelului şi cele mai multe schimbări de structură: holul central de ceremonii, fiind înalt, a fost divizat, rezultând astfel două nivele. În castel funcţionau secţiile de chirurgie şi maternitate, iar în anexele unde altădată erau grajdurile, s-au deschis secţiile de interne, dermatologie, contagioase, staţia de salvare şi o farmacie. Familia Urmánczy deţinea cai şi porci de rasă, precum şi păsări. Fotografiile vechi arată şi căprioare în curtea castelului, iar numeroasele trofee de vânătoare dovedesc faptul că familia Urmánczy organiza multe sesiuni de vânătoare.
Între 1971-1972 au avut loc modificări şi mai drastice: intrarea principală de la baza turnului a fost desfiinţată, bolta fiind înfundată. Din acel moment intrarea principală a devenit cea din spate, cum e şi azi. Terasa nord-vestică dinspre grădină a fost închisă, acoperişul a fost modificat, partea nord-vestică a acestuia fiind ridicată cu un nivel, schimbându-se astfel volumetria sa iniţială. În interior, scara ceremonială din lemn sculptat a fost înlocuită cu una masivă din beton, care nu urmăreşte rampa celei originale. Ferestrele, grilajele de fier şi diferite elemente de lemnărie, cum sunt uşile ori terasa de la etaj, sunt şi azi cele originale, la fel şi alte câteva elemente interioare precum dale de gresie sau praguri de fier de inspiraţie grecească.
În 1982 a început construcţia clădirii cu patru etaje a noului spital. Când acesta a fost gata, castelul a rămas gol o vreme. Din 1988, la castel a început să-şi desfăşoare activitatea Centrul Cultural Topliţa, care adăpostea Ansamblul folcloric profesionist “Rapsodia Călimanilor” şi Şcoala Populară de Arte, o filială a şcolii de arte din Miercurea Ciuc. Fiind construit foarte aproape de castel, spitalul acoperă întreaga faţadă a castelului. Totodată, mare parte a parcului din jurul acestuia a fost distrusă, iar în apropierea castelului s-au construit ulterior mai multe clădiri administrative, blocuri şi case.
Spaţiosul parc, ce în trecut se întindea până în strada principală din centrul actualului municipiu, s-a micşorat tot mai mult, până a ajuns o simplă grădină. Însă Tekla Katalin Szabó, istoric de artă şi preşedinte al Asociației „Positive Transylvania”, asociaţie care se ocupă în prezent de soarta clădirii, afirmă că această grădină se va extinde până la Parcul Eroilor, întrucât există un plan peisagistic ce ar vrea să reconstituie măcar o parte din vechiul parc. Conform acestui plan, o alee ar lega din nou castelul de centrul oraşului.
Castelul azi, în curs de revitalizare
Procesul de restaurare şi consolidare aflat în curs de desfăşurare va necesita fără îndoială mult timp şi investiţii, însă se vrea reconstruirea clădirii iniţiale, înlăturarea modificărilor aduse în timp şi ca ulterior acesta să fie deschisă publicului. Există numerose fotografii-document care ne arată castelul anilor 1900, însă fotografii care să ne arate cum erau amenajate interioarele nu există. Tekla Szabó povesteşte mereu în cadrul tururilor ghidate despre cum erau mobilate şi amenajate aceste interioare, pentru a ne face măcar la nivel imaginativ o idee despre design-ul interior. Se pare că holul central înalt era decorat cu candelabre mari, cu trofee de vânătoare, iar pereţii erau decoraţi cu tablouri ce înfăţişau personalităţi istorice şi membri ai familiei. Lucrările aflate în desfăşurare au scos la iveală urme din pictura decorativă originală.
Se fac deja primii paşi în ceea ce priveşte activitatea de cercetare şi lucrările de reabilitare a edificiului, precum şi demersurile pentru ca acesta să intre în lista monumentelor istorice. Deşi momentan nu are vreo funcţie permanentă, castelul poate fi vizitat la cerere, iar doritorii pot primi vizite ghidate în română, maghiară sau engleză. Ocazional aici se organizează diverse activităţi culturale. Grădina castelului găzduieşte vara expoziţii, concerte, conferinţe şi diferite activităţi pentru copii.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania