Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Zilele Patrimoniului Cultural European la castelul Urmánczy din Toplița

  • Zilele Patrimoniului Cultural European se vor marca și anul acesta la castelul din Toplița, iar evenimentul va fi unul special, spun organizatorii. Curând castelul va intra în proces de renovare, dintr-un grant câștigat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, iar lucrările vor începe în această toamnă. Din aceast motiv, evenimentul dedicat Zilelor Patrimoniului Cultural European va avea o altă structură decât cele din anii trecuți. “Nu va mai fi un minifestival la castel așa cum era în anii precedenți, dar vă așteptăm duminică 17 septembrie la ora 12.00 la un tur ghidat special în care o să vă explicăm detaliat ce și cum se va schimba la castelul Urmánczy. Vom prezenta planurile de renovare”, transmite Tekla Szabó, președintele asociației Positive Transylvania, ONG care administrează monumentul cu drept de uzufruct. De asemenea, în castel se poate vedea expoziția cu fotografii de sfârșit de secol XIX și început de secol XX, cu monumentul în diferite ipostaze și portrete din secolele trecute.
  • Iar sâmbăta, 16 septembrie, la Casa de Cultură din Borsec, Tekla Szabó va parcurge povestea renovării castelului Urmánczy, prezentând comunicarea cu titlul „Este un avantaj să fii proprietarul unui monument istoric?” în cadrul conferinței “Patrimoniul construit al Borsecului – documentare, valorificare, dialog”, organizată de Asociația Culturarium, care va începe la ora 11.30 cu vernisajul expoziției fotografice „Eleganța Borsecului prin detalii arhitecturale”, în prezența fotografului arh. Szigeti Vajk István. La conferință și masa rotundă vor participa mai mulți specialiști din domeniul patrimoniului construit și arhitecturii precum Ana Chiricuță (Institutul Național al Patrimoniului), Oana Chirilă (Herculane Project), Irina Leca, Radu Tîrcă, Ștefania Tîrcă, Catinca Mănăilă (Studio Govora), Köllő Miklós (Larix Studio), Klaus Birthler și Ványolós Endre (Transylvania Labs). 
  • Până în data de 17 septembrie, castelul Urmánzy este deschis zilnic pentru vizitare, între orele 10.00-17.00. După această dată va mai putea fi vizitat în fiecare weekend. Monumentul istoric din Toplița este singurul castel în stil secesionist din Transilvania și păstrează multe detalii arhitecturale care pot fi văzute acum în starea lor originală. 
  • Tekla Szabó dezvăluie câteva dintre schimbările ce se vor produce în urma amplelor lucrări de reabilitare ce urmează. “Se vor restaura cu grijă elementele decorative originale, distinctive, turnul va fi accesibil pentru vizitare, iar fosta sală de mese va fi transformată într-o cafenea culturală”.
  • În ultimii ani, castelul a găzduit o serie de evenimente culturale – expoziții, programe și diferite alte evenimente culturale. Aici a fost organizat și primul escape room într-un castel din Transilvania. Mobilierul și puzzle-urile invocă atmosfera anilor 1949 și oferă o experiență unică și o ocazie interesantă de a învăța despre istoria locului. 
  • Vizitați castelul Urmánczy din Toplița săptămâna acesta!

Cosmina Marcela OLTEAN
Foto, Castelul Urmánczy și casteltrip.ro



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania