Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
Cine este Ion N. Oprea?
Ion N. OPREA, octogenar al Iașului, este un vechi prieten și colaborator al Revistei LUCEAFĂRUL .
Consecvența muncii Domniei sale, de jurnalist de renume și scriitor, asiduitatea colaborării cu publicația noastră poate fi văzută printr-o simplă apăsare a butonului http://www.luceafarul.net/autor/ion-n-oprea . Așa, se pot vedea toate articolele trimise și publicate la noi.
Oprea N. Ion din Iasi, născut la în 28 aprilie 1932, în comuna Priponesti, județul Galați.
Am absolvit sase clase primare in satul natal, trei clase de gimnaziu la Seminarul „Veniamin Costache” din Iasi, cursurile liceale la Colegiul „Gheorghe Rosea Codreanu” din Barlad in 1951.
In perioada 1951-1954 a efectuat stagiul militar la o unitate de la Someseni-Cluj, timp in care a facut si ucenicia de publicist la ziarele „Scutul Patriei”, „Glasul Armatei” si „Apararea Patriei”, activitate pentru care in august 1954 am fost citat pe Ordin de front al M.A.N. ca evidentiat cu rezultate foarte bune.
Dupa lasarea la vatra, din noiembrie 1954 si pana in 1958, am lucrat ca redactor si sef al sectiei cultural-literare la ziarul „Steagul rosu” din Barlad, iar pana in 1962 ca redactor sef al ziarului „Rulmentul” care aparea la Fabrica de rulmenti din Barlad, si redactor la ziarul „Flacara lasului, timp in care am absolvit si Facultatea de stiinte juridice si administrative din Iasi.
Pana la pensionare, in 1990, am lucrat in administratia de stat, in comert si finantele publice, fara a intrerupe activitatea in presa, publicand in presa centrala si locala: „Scanteia”, Scanteia tineretului”, „Romania libera”, „Presa noastra” „Scanteia pionierului”, „Flacara lasului”, „Vremea noua” – Vaslui etc.
Dupa pensionare am continuat sa lucrez la noile ziare. „Monitorul” din Iasi, „Obiectiv”, „Ziarul de Iasi”, ocupandu-ma de publicistica cititorilor in rubrici diferite, printre care importanta a fost cea intitulata: „Din scrisorile, telefoanele si audientele cititorilor”, care mi-au prilejuit editarea unui volum „Cu capul pe umarul meu…jurnalistica impreuna cu cititorii”.
Ocupandu-ma permanent de publicistica, n-as putea marca data inceputului literar care s-a concretizat in reportaje, note de drum, convorbiri cu diferite personalitati si cititori etc. Activitatea mea in domeniu poate fi cercetata si inteleasa daca ne referim ia urmatoarele trei loturi ale ei:
A. Realizarea unor lucrari in volum;
B. Sprijinitor al altor condeie care au avut si au ceva de spus in creatia artistica;
C. Publicarea unor aprecieri proprii asupra cartilor unor cercetatori, ca si mine.
A. Despre realizarea in volum a subsemnatului stau marturie urmatoarele carti:
La realizari in volum a accesat si redactat urmatoarele carti:
1. Mari personalitati ale literaturii romane intr-o istorie a presei barladene 1870-2003, publicata la TipoMoldova – Iasi, 2004, 312 pagini – cercetare istorico-literara este semnalata in rubrica „Carti sosite la redactie” in „Evenimentul” Iasi, 19 iulie 2005; Info-Dacia literara, pliant, septembrie – decembrie 2005, cu titlul „Carti primite – selectiv si cronologic”; Iulian Vernescu: „Doua carti: Jurnalistica”, in revista „Elanul”nr.57, p.19, de la Giurcani-Gagesti Vaslui; in „Monitorul” Iasi din 27 septembrie 2005 si in revista „Vestea Buna” nr.63, ianuarie-februarie 2007, de la Raducaneni-Iasi; Sergiu Brandea in revista „Baaadul” nr.3/noiembrie 2007, p. 60-62, Barlad si la rubrica „Posta” din revista „Minimum” nr.250, ianuarie 2008, p.77-78, Tell-Aviv din Israel; Lucian Vasiliu, scriitor, coordonator al revistei „Dacia literara”, „Presiunea presei” in ziarul „Lumina”, Iasi, din 29 ianuarie 2008, p.10; „inv.Ioan V. Tasie Priponesti”,in „Priponesti de Sus si Priponesti de Jos”, minimonografie, personalitati locale, p.91-94). in ziarul „Lumina”, Lucian Vasiliu, scriitor, coordonator al revistei iesene „Dacia literara”, punctand activitatea mea de jurnalist si publicist, crede ca sunt un„Cronicar in sensul inalt al termenului”.
Reusita in cele opt volume publicate din anul 2004, spune scriitorul, consta in aceea „ca Ion N. Oprea selecteaza din uriasul tezaur de informatii cu o cumpanita migala . Textul propriu sau cel documentar este bine ilustrat cu frontispiciuri de gazeta, citate din presa vremii, imagini ale cladirilor de odinioara, animatoare ale vietii economice sau literare. Nucleele, (lazile de zestre) care genereaza paginile, sunt Biblioteca publica si Pinacoteca din Barlad si din alte localitati, cele care aduc in prim plan fertile familii (Codreanu, Epureanu, Palade, Costache, Racovita( dar si personalitati exemplare, de la Alexandru Philippescu la Iacov Antonovici, de la G. Ibraileanu la Vasile Parvan, de la Tudor Pamfile la familiile de preoti si medici, precum aceea a lui Chiricuta.”
In revista „Minimum” de la Tell-Aviv Israel, ing. Sergiu Brandea vede in volumul „Mari personalitati ale culturii romane intr-o istorie a presei barladene 1870-2003″ punerea in valoare a insasi „istoria evremii din aceasta zona a Romaniei.” Presupunand ca la Barlad au mai existat si alte publicatii evreiesti necuprinse in studiu, el isi exprima nadejdea ca iscoditorul „isi continua cercetarile pentru a le gasi. Speranta infaptuita, nu cu intarziere, prin reeditarea cu noi adaugiri, a altui volum, in aprilie 2008.
Lucrarea „Mari personalitati…” a fost prefatata de scriitorul Constantin Husanu care scria sub titlul „CRONICA CRONICARILOR”:
Istoria presei barladene scrisa de un incercat ziarist, amicul meu din veacul trecut, Ion N. Oprea, nu s-ar putea spune ca este doar o insiruire exhaustiva de gazete, mai ales ca dupa aprecierile autorului ar mai exista inca multe nedescoperite. Personal as inclina sa afirm, trecand peste aparente, ca nu este nici macar o istorie propriu-zisa, ci este mai curand un pretext de „istorie”. Pentru ca, dincolo de miile de ziare prin care autorul a trecut cu privirea, urmarindu-le sinteza, descoperim o lume (acum miraculoasa si inefabila), peste care pulberea timpului, interesele politice si indiferenta unei populatii manipulate asternuse un strat gros de uitare.
Spun in titlu ca „Istoria…” este o cronica a cronicarilor, deoarece ziaristii sunt cei mai autentici eternizatori ai faptului cotidian nud, ce surprind viata cat mai detaliat si mai plina de semnificatii, incarcata mai intotdeauna cu stari emotionale, ce nu-si pierd forta de penetratie, o data cu trecerea timpului, ci dimpotriva, exercita asupra noastra, peste vremuri, o stare nostalgica de transmigratie, de transpunere in alt timp apartinand transcendentului, empatizandu-ne si coplesindu-ne aproape figurativ cu drama clipei consumata candva.
Rasfoind Istoria presei barladene descoperi cu emotie personalitati, evenimente despre care generatiile mai varstnice au auzit intamplator, fie din manualele scolare, fie din bibliografii ce se consultau doar cu permis special, fie din procese publice trambitate cu persuasiune si ura de clasa. Dar din noianul informatiilor, cu grija si ochi de specialist selectate, aflam cu uimire si satisfactie totodata despre existenta unei numeroase elite romanesti existenta intre anii 1877 si 1946, trecuta apoi prin sabia nemiloasa a proletariatului care a decapitat-o si la propriu si la figurat.
Poporul roman nu a fost compus numai din rasculatii de la 1907. El avea o clasa mijlocie, urbana si rurala, pe care se baza intregul esafod al statului si care a fost capabila sa mute granitele tarii pe vechile ei albii. Fascinatia cartii, nebanuita din titlu, emana din evocari. Dincolo de descoperirea unui oras in plina efervescenta politica, economica, dar mai ales literara, cititorul va descoperi biografii pline de interes si surprize, chiar unele amanunte in premiera, despre care nu s-a scris inca prin istoriografiile din ultima jumatate de veac, fie din ignoranta, fie din cauza unei selectii speculative aservita politicului dominant.
Autorul trece in revista zeci si zeci de nume si ca un documentarist constient de ce da la lumina din rafturile arhivelor, nu intervine, decat foarte rar cu observatii personale, nu comenteaza, ci releva totul prin glasul scris al ziarelor sau revistelor. Autenticul faptelor si ideilor transforma cartea intr-un izvor de meditatie ce-ti rascoleste pentru multa vreme gandurile in lucrarea lor perpetua de descifrare a neintelesei treceri.
Pe masura ce ne adancim in continutul ei, cartea se transforma dintr-o „istorie” intr-o epopee. Fapte, intamplari, portrete, microbiografii, franturi de creatii literare, simpla enumerare a unor personalitati intrate in Panteonul literaturii romane, ce-au trait, gandit si creat pe meleagurile Barladului si a fostului judet Tutova – Tara de Jos – cum mai era numit pamantul pe unde a calcat cel putin de trei ori Maritul Stefan, odata nu cu mult timp inaintea bataliei de la Podul inalt (1475), intregul tezaur de informatii prezentat ne capteaza interesul, de parca am parcurge un roman de aventuri!
Ion N. Oprea face un act de dreptate. El dezgroapa din subsolul tacerii impuse de regimul totalitar adevarata fata a intelectualitatii romanesti decapitata de forta brutala a unei ideologii ce-si propusese sa schimbe lumea prin violenta. Rand pe rand ni se descopera inaltul ei patriotism si o tinuta intelectuala remarcabila, o spiritualitate aplecata spre „salvarea” folclorului, o bogatie inestimabila a poporului roman, si o lupta pana la sacrificiu pentru apararea patriei de dusmani ( Al. Vlahuta impartea ostasilor in transee ziare cu indemnuri la lupta), si in acelasi timp gasim o seama de creatori alaturi de nevoile si durerile omenesti care n-au lipsit din nici o societate.
Desi vremurile erau colorate de multiple conceptii politice, autorul le ocoleste cu intelepciune, cunoscandu-le bine efemeritatea, punctand doar ici si colo lozincile inscrise chiar in manseta cu titlul publicatiei. Cincizeci de ani numele unor importanti purtatori de opinii dintre cele doua razboaie mondiale au fost inmormantate si cimentate de vigilenta cenzurii. Dupa 23 august ’44 s-a impus romanilor Ideea ca lumea, istoria noastra nationala incepe o data cu invazia trupelor sovietice „eliberatoare”, facandu-se apologia marilor realizari si a victoriei definitive a socialismului. Trecutul era ocolit cu prudenta. Doar batranii isi mai aduceau aminte de el, dar nu prea aveau voie sa-1 evoce in public. Istoria Romaniei, pe undeva triumfalista, pe undeva amputata, pe undeva trecuta cu vederea, sarea voit peste contributia marilor personalitati ce au contribuit la modernizarea Romaniei, la faurirea Romaniei Mari. De aceea spuneam ca autorul face un act de restabilire a adevarului, un act de dreptate inscriind in aceasta carte numele unei generatii sacrificate post-mortem la uitare.
Romania, si prin excelenta Barladul, abunda in eroi, am putea spune, care au intretinut o spiritualitate romaneasca sanatoasa. Pe acestia ii descopera Ion N. Oprea, oameni ce si-au lasat amprenta lor spirituala in cerneala secolului al XlXlea si al XX-lea. In aceste cateva randuri nu dau nici un nume, as face o nedreptate fara a-i numi pe toti. Las cititorul sa-i descopere pe rand, sa le intipareasca numele in memorie si sa le pastreze o amintire pioasa. Ei si-au jertfit viata transcriind-o in paginile ziarelor si revistelor, pe a lor si pe a celor din jur, lasandu-ne mostenire o lume despre care abia acum aflam.
Lucrarea lui Ion N. Oprea, originar din tinuturile Barladului, pe care nu-1 rabda inima sa nu le incrusteze in „cronica”, pune o caramida la istoria presei romanesti si nu numai, astazi cand avem atata nevoie de adevar, dupa o jumatate de secol de indepartare frauduloasa de la radacinile neamului nostru lasat in bataia tuturor vanturilor ce au incercat sa-1 smulga din tarana muma.
Scriind Istoria presei barladene, Ion N. Oprea face un mare serviciu tinerilor gazetari de astazi, carora li se pune la dispozitie de-a gata o ampla documentare asupra unui timp tinut in con de umbra. Trage un semnal de alarma asupra importantei constituirii cu orice sacrificiu financiar al colectiilor de presa, adevarate tezaure de gandire devenite la un moment dat istorie si face un adevarat cadou nesperat, de inalta tinuta si rigurozitate stiintifica, tuturor celor interesati nu numai de trecutul Barladului, ci si de un anumit mod de gandire a unei intregi generatii disparute in negura timpului. 2. „Bucovina in presa vremii (I Cernauti 1811-2004 – cercetare istorica” – Editura Edict – Iasi 2004, 521 pagini, semnalat de: prof. Vasile Cozma, editorial,”Ziarele si revistele – marturii peste veacuri”, in revista „Orizonturi” nr.10, martie 2007, Chircesti-Vaslui; Iulian Vernescu, „Doua carti” – jurnalistica, in revista „Elanul” nr.57, p.19 din Giurcani-Gagesti, Vaslui, ziarul „Monitorul” Iasi din 27 septembrie 2005 si in revista „Vestea buna” nr.63/2007 de la Raducaneni-Iasi).
Întregul text al cartii despre presa din Cernauti este innobilat cu o iconografie unica si foarte bogata si de prezentare a unor portrete a marilor oameni de cultura care au ctitorit aceste organe de presa sau care au colaborat la publicarea lor… Dintre portretele prezentate amintim doar cateva: Artemie Berariu, George Baritiu, Vasile Bumbac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Luca Caragiale, Veniamin Costache, Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Emanoil Gojdu, Mihail Kogalniceanu, Alexandru Hurmuzachi, Constantin Murariu, Octavia Lupu Murariu, Silvestru Morariu, Dimitrie Petrino, Andrei Saguna, Ion Gh. Sbierea, Alexandru Vlahuta, Zaharia Voronea – scrie prof. univ. dr. Ing. Mandache Leocov, in prefata la volumul reeditat, in curs de aparitie cu ocazia implinirii a 90 de ani de la revenirea in 1918 a Bucovinei la Patria Mama.
Concluzionand prefatatorul crede ca „ aceasta carte, pe care am avut placerea si onoarea sa o lecturez, si pe care am citit-o si am recitit-o, a ramas cu mine si dupa ce am consultat-o. Lucrarea aceasta il plaseaza pe autorul ei, Ion N. Oprea, nu numai printre cei mai destoinici ziaristi din tara; el a fost si este un gazetar cu vocatie, iar in ultimul timp, dupa pensionare, se dovedeste a fi si un cercetator deosebit de pasionat in cunoasterea trecutului istoric al presei romanesti in general si al celei din Bucovina in special.
Prefatatorul considera „aceasta lucrare o „carte – ghid” pentru toti jurnalistii care lucreaza acum in mass-media romaneasca si pentru tinerii care doresc sa lucreze in viitor: elevi, studenti etc. Cartea nu prezinta interes numai pentru aceste categorii socio-profesionale, ci pentru toti romanii, deoarece se constituie intr-o istorie a locuitorilor si a conducatorilor lor, a partidelor politice, cu luptele dintre ele, ea ne ofera informatii despre economie, invatamant, cultura, arta, literatura, despre personalitatile care au colaborat la presa din Bucovina, despre ocupatiile, traditiile, obiceiurilor traitorilor de pe aceste meleaguri ca parte a Romaniei.”
In „Postfata lucrarii Prof. univ. dr. ing. Mandache Leocov facea urmatoarele consideratii:
„Am citit cu mult interes si cu mare placere cartea „Bucovina mea in presa vremii” scrisa de domnul Ion N. Oprea in urma unei documentari si investigatii greu de imaginat. Prin publicarea acestei carti autorul indeplineste un vechi si actual deziderat: cunoasterea trecutului presei romanesti care ne legitimeaza drepturile si aspiratiile si care isi pastreaza, sau ar trebui sa-si pastreze perenitatea, prin depozitare, pastrare, si lecturare, indiferent de epoca in care a fost scrisa, pentru ca ea oglindeste o numita atitudine intr-un domeniu sau altul ce trebuie descifrat si stiut.
Lucrarea a scos la lumina din abandonate, imprastiate si prafuite colectii de ziare, reviste, almanahuri, anuare, calendare si alte publicatii, o lume a timpurilor trecute, o istorie despre oameni, evenimente si locuri pe care traitorii de azi si de maine nu ar fi avut-o altfel la indemana. Cartea, cuprinde un numar de peste 500 pagini, cu o parte ilustrata care ridica si mai mult valoarea lucrarii.
In Cuvant inainte autorul prezinta pe scurt istoria Bucovinei, parte rupta din teritoriul Moldovei, cu destinul ei specific care incepe cu 234 de ani in urma, la 1774 cand trupele imperialiste austriece au ocupat nordul Moldovei, numit apoi Bucovina. Pana la aceasta data istoria ei nu se deosebeste cu nimic de istoria Tarii Moldovei. Se prezinta apoi situatia istorica a Bucovinei de la 1774 si pana azi. Intre 1774 – 1918 (144 de ani) Bucovina a stat sub stapanirea Austriei habsburgice; 1918 – 1940 si 1941 – 1944 (aproape 25 de ani) Bucovina este parte componenta a statului roman, cum fusese si pana la 1774; 1940 – 1941 si 1944 – 1991 (aproape 48 de anii nordul Bucovinei este incorporat Uniunii Sovietice; 1991 – nordul Bucovinei (regiunea Cernauti, care include si Tinutul Hertei si fostul judet Hotin) face parte din Ucraina ca si sudul Basarabiei inglobat in regiunea Odessa.
In continuare se face o descriere a acestui frumos colt de tara, consemnandu-se faptul ca Bucovina a fost si continua sa fie o aleasa floare din buchetul provinciilor romanesti, care s-a nascut din impletirea armonioasa a cerului cu pamantul si care a fost innobilata de geniul oamenilor care s-au nascut si au trait pe aceste meleaguri de basm in decursul secolelor si a mileniilor.
De la natura desavarsit de armonioasa si generoasa la arta incantatoare a manastirilor, de la sufletul primitor al bastinasilor – descendenti din dacii liberi si din razesii lui Stefan cel Mare si Sfant, care se manifesta si azi prin tarie de caracter – la modul cum isi intretin gospodaria pana la cel cum si-au pastrat portul si traditiile, totul „pare un miracol”. La acest miracol un rol important l-au avut scoala, presa si religia care au constituit in decursul secolelor farul ce a luminat in permanenta istoria romanilor pe aceste meleaguri in care ne-am nascut. Ele au mentinut vie flacara nationala, impotriva tuturor masurilor draconice luate in cei 234 de ani de dominatie straina, de deznationalizare a romanilor, prin impunerea limbii lor, prin schimbarea numelor, prin colonizari cu ruteni, polonezi etc. In opera de cunoastere a istoriei romanilor, de redesteptare nationala, de mentinere a culturii noastre nationale, a ideii de unitate a romanilor de pretutindeni, si de unire un rol important in Bucovina 1-a jucat presa vremii.
Cartea publicata de Ion N. Oprea, o data cu prezentarea presei, scoate in evidenta rolul pe care l-au avut aceste organe. Expunerea ziarelor aparute in Bucovina cuprinde un spatiu de 190 de pagini, gruparea lor facandu-se in ordine stricta, alfabetica, cu datele de identificare respective, incepand cu fotocopia frontispiciului si apoi cu datele esentiale ale publicatiei: titlurile si subtitlurile, anii de aparitie, intemeietorii, sustinatorii, colaboratorii, tipografii, rubricile mai importante, genurile gazetaresti folosite, redarea continutului unor articole si informatii pe care autorul le-a considerat utile cititorilor, invitandu-i totodata la colectii, si bine a facut. In investigatiile facute, ajungand in unele cazuri la concluzia ca multe publicatii nu s-au pastrat, autorul a inscris, ca intr-un inventar, titlul lipsa din arhivele bibliotecii pentru ca publicul sa cunoasca si sa inteleaga necesitatea pastrarii lor in rafturile bibliotecilor si a arhivelor.
In partea a doua a lucrarii, „Albume, Almanahuri, Anuare, Calendare si Reviste”, care cuprinde 299 de pagini, autorul grupeaza, tot alfabetic, materialele studiate, consemnand si comentand dupa aceleasi criterii titlurile lor cu mesajele lor culturale, literare, stiintifice, economice, cetatenesti etc.
intregul text al cartii este innobilat cu o iconografie unica si foarte bogata si de prezentare a unor portrete a marilor oameni de cultura care au ctitorit aceste organe de presa sau care au colaborat la publicarea lor. Iconografia totalizeaza peste 110 imagini, iar portretele peste 30. Dintre portretele prezentate amintim doar cateva: Artemie Berariu. George Baritiu, Vasile Bumbac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Luca Caragiale, Veniamin Costache, Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Emanuel Gojdu, Mihail Kogalniceanu, Alexandru Hurmuzachi, Constantin Murariu, Octavia Lupu Morariu, Silvestru Morariu, Dimitrie Petrino, Andrei Saguna, Ion Gh. Sbiera, Alexandru Vlahuta, Zaharia Voronea etc.
In partea finala cartea cuprinde Postfata, Bibliografia si Cuprinsul.
Cartea prezinta, in linii generale, istoricul presei romanesti din cele mai vechi timpuri, aria pe care a cuprins-o, scopurile pe care le-a urmarit prin tematica abordata. Autorul – ca unul care a fost si a ramas un jurnalist cu vocatie, impatimit cercetator al presei romanesti de alta data – a gasit petele albe ramase in cunoasterea presei romanesti din Bucovina (perioada 1811 – 2008) si a scos la lumina colectii de ziare, reviste si alte publicatii; o lume a timpurilor trecute, o istorie despre oameni, evenimente si locuri peste care se asezase deja negura uitarii istorice, pe care generatia de azi si generatiile viitoare nu le-ar fi avut la indemana. Pentru o intelegere mai corecta a specificului presei din aceste locuri, se prezinta apoi foarte succint istoricul acestei provincii dupa anul 1774, cu presiunile la care au fost supusi romanii pentru deznationalizare, lupta lor, si rolul jucat de presa romaneasca pentru pastrarea fiintei nationale.
Se prezinta apoi metodele de cercetare si criteriile care au stat la baza elaborarii acestei carti, cele peste 300 de ziare, reviste, almanahuri si alte organe de presa scotocite, inventariate si prezentate, iar la final bogata Bibliografie consultata, care insumeaza 33 de titluri.
In concluzie, aceasta carte, pe care am avut placerea si onoarea sa o lecturez, si pe care am citit-o si am rascitit-o, a ramas cu mine si dupa ce am consultat-o. Lucrarea aceasta il plaseaza pe autorul ei, Ion N. Oprea, nu numai printre cei mai destoinici ziaristi din tara; el a fost si este un gazetar cu vocatie, iar in ultimul timp, dupa pensionare, se dovedeste a fi si un cercetator deosebit de pasionat in cunoasterea trecutului istoric al presei romanesti in general si al celei din Bucovina in special.
Studiind aceasta carte, mi-am dat seama ca presa de atunci din Bucovina ramane de mare actualitate, acum cand ne confruntam cu tratamentul la care sunt supusi romanii din afara granitelor tarii si cu problemele globalizarii. Ilustrativ este articolul prof. Ion Nistor, publicat in „Glasul Bucovinei” din 11 decembrie 1918, in care se prezenta doctrina Bucovinismului: „ca toate niamurile din Bucovina si in special romanii trebuie sa se desfaca de legatura cu conationalii de peste hotare, sa-si abandoneze limba si sa uite de datinile si obiceiurile stramosesti, pentru a se contopi cu celelalte niamuri intr-o specie exotica bucovineana, cu limba de converzatie germana”.
Din aceste motive consider aceasta lucrare o „carte-ghid” pentru toti jurnalistii care lucreaza acum in mass-media romaneasca si pentru tinerii care doresc sa lucreze in viitor: elevi, studenti etc. Cartea nu prezinta interes numai pentru aceasta categorie socio-profesionala; ea prezinta interes pentru toti romanii deoarece se constituie intr-o istorie a locuitorilor si a conducatorilor lor, a partidelor politice, cu luptele dintre ele: ea ne ofera informatii despre economie, invatamant, cultura, arta, literatura, despre personalitatile care au colaborat la presa din Bucovina, despre ocupatiile, traditiile, obiceiurile traitorilor de pe aceste meleaguri.
Din aceste considerente, la care as mai adauga si faptul ca este scrisa intr-o limba curata, fara arhaisme si neologisme, si in conditii grafice ireprosabile, o recomand tuturor romanilor sa o citeasca si chiar sa o aiba in rafturile bibliotecii.
Iasi, februarie 2008 3. „Bucovina pamant romanesc – presa din Radauti (1893-2004), cercetare, Editura Edict Iasi, 2005, 205 pagini, semnalata de: Constantin Blanaru, „Ultima amiaza bucovineana 2006″, in „Crai Nou”, Suceava nr.433, 20 XII 2006; Petre Bejenariu , „Opinii
– Note de lector”, in „Saptamanalul de Radauti” nr.142, 28 XII 2008.
Cu prilejul lansarii unor carti, in decembrie 2006, la Galeriile de arta „Pod Pogor
– fiul” – Constantin Blanaru scrie in „Crai Nou” – Suceava, la 20 decembrie: „O surpriza a zilei a constituit-o supunerea unei discutii largi a studiului unui barladean – Ion. N. Oprea, fost gazetar – dedicat presei din Bucovina („Bucovina pamant romanesc. Presa din Radauti 1893-2004″). Dupa prezentarea volumului respectiv de catre Vasile Fetescu, alt fost gazetar cu aceeasi atitudine admirativa fata de fenomenul bucovinean, autorul a detaliat rolul din totdeauna al presei bucovinene in educarea patriotica a cetatenilor, legaturile culturale si publicistice ale romanilor din cele trei mari provincii romanesti, incepand de la inceputul secolului al XlX-lea si pana azi, piedicile cultivarii romanismului dincolo de Prut, dar si unele ecouri internationale ale presei din spatiul de referinta.”
Trecand in revista continutul documentar al cartii, prof. Petru Bejinariu, radautean, un fecund autor, cu largi deschideri carturaresti in „Saptamanalul de Radauti”, in notele sale de lector, incheie discursul marturisind „ca aceasta carte este incarcata de nume, date, fapte si evaluari importante pentru viata culturala a localitatii si zonei din bazinul Cernautilor. In final, zice Domnia Sa, cu gratitudinea ce se cuvine autorului,, pot spune, cu vorbele unui mare scriitor „Carte frumoasa cinste cui te-o scris!”
Postfata cartii semnata de prof. Petru Bejinariu, din Radauti aprecia astfel continutul:
„Dupa volumul „Bucovina pamant romanesc, 1 Presa din Cernauti 1811 -2004” tiparit la Editura TipoMoldova, Iasi, a urmat cartea „Bucovina pamant romanesc II „Presa din Radauti (1893-2004)”, aparuta la Editura Edict, carti la care cu mare folos a trudit scriitorul Ion N. Oprea.
In „Cuvant de inceput” autorul Ion N. Oprea vorbeste cu admiratie fata de istoria locurilor din Bucovina, iar despre localitatea noastra scrie : …” Radauti a rezistat timpului. El este consemnat ca „satul episcopiei” in documentele lui Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare, „targ si scaun de episcop” in Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, „sat vladicesc” la 1768, targ si loc de adunare saptamanala a ocoalelor din jur tot in aceeasi vreme, loc de lupte intestine „pentru succesiune domneasca” si de rezolvare a expeditiilor navalitoare care au durat pana la 1775, cand Radautiul este cedat de turci trupelor austriece impreuna cu toata Moldova de nord devenita apoi Bucovina.” Este o adevarata sinteza a istoriei noastre locale integrata in istoria tarii aici in acest cuvant de introducere.
Capitolul „Presa din Radauti”, unic de altfel, incepe cu prezentarea ziarului Actualitatea sireteana” si continua cu „Analele Bucovinei”, periodic editat de Centrul de Studii „Bucovina” al Academiei Romane, acum Institutul „Bucovina”. Din acest periodic sunt prezentate volumele din perioada 1994-1997, cu sublinierea unor studii si articole de referinta sub semnatura unor mari oameni de stiinta si cultura: acad. Radu Grigorovici, acad. Razvan Teodorescu, acad. Gheorghe Platon, acad. Dimitrie Vatamaniuc, Pavel Tugui, Stefan Purici, Minai Iacobescu etc. Aici vom gasi o meritata extindere in prezentarea mostenirii artistice lasata de George Lovendal. Sunt apoi enu¬merate revistele Iconar, inclusiv seria noua-1995 (M.Streinul- 50 de ani de la moarte), anuarele Gimnaziului si respectiv Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”(1910/1911; 1921/1922; 1993/1994; 1994/1995; anuarele Liceului de fete „Elena Doamna” 1919/1923; anuarele Liceului din Siret 1921/1922 etc.
Spatiul adecvat au si publicatiile „Bucovina”, „Codrii Bucovinei”, „Cuvantul preotesc, „Cuvantul Radautilor” si „Exod”, acesta din urma in enumerarea noastra fiind editat de Societatea Culturala „Traian Chelaru” Darmanesti.
Pentru orasul Siret este prezentata revista „Freamatul literar”, revista de literatura, stiinta si arta, seria noua-1995, cu evocarea unor personalitati intre care: Mihai Teliman, Teodor V. Stefanelli, Nicodim Itcus, Nicole Tautu etc.
Am parcurs cu atentie evocarile selective privitoare la revista „Lumina” de la Liceul nr.2 Radauti, in care sunt mentionati elevi ajunsi acum personalitati de renume: Matei Visniec, Valeriu Dragusanu, Mihai Tatulici, Lucia Olaru Nenati s.a. Din sirul revistelor scolare face parte si revista „Muguri” plamadita de Mihai Horodnic „simbolul geniului fulgerat de destin”- cum neintrecut de duios spune scriitorul Ion N. Oprea. Din foaia Societatii pentru Cultura si Literatura Romana in Bucovina „Septentrion”- director acad. Dimitrie Vatamaniuc, sunt redate extrase semnificative din diferite numere aparute intre 1995-2004. Urmeaza o scurta prezentare a saptamanalului „7 zile bucovinene”.
Ordonat si simetric, autorul Ion N. Oprea se opreste din scris cu textul „Cuvant de inchidere”.
Marturisesc ca aceasta carte este incarcata de nume, date, fapte si evaluari importante pentru viata culturala a localitatii si zonei din bazinul Radautilor. In final, cu gratitudinea ce se cuvine autorului, pot spune, cu vorbele unui mare scriitor „Carte frumoasa, cinste cui te-a scris”! 4. „Cu capul pe umaml meu… jurnalistica impreuna cu cititorii„, publicistica a cititorilor mei de la ziarele unde am lucrat, Editura TipoMoldova – Iasi, 2005, 319 pagini este semnalata si de S. Hevian „Surpriza de la Muzeul literaturii,,/ in „Revista mea” Tell- Aviv din Israel, octombrie 2007.
„Cu amintiri de la Ziarul „Steagul rosu” din Barlad – unde a functionat un timp si contributii ale sale de la ziarele iesene „Monitorul” ori „Ziarul de Iasi”, publicatii care au gazduit fara zgarcenie talentul si destoinicia acestui publicist neastamparat, cartea „Cu capul pe umarul meu…” este o realizare – spune S. Hevian in „Revista mea” care apare la Tell-Aviv – Israel. Sunt tablete mai mici, ori mai largi, incisive, ori pline de duiosie, care consemneaza, cu har, un fapt, creionandu-1 cu finete ori – dupa caz – cu taisul floretei”, face el, in rezumat, portretul textului de autor. 5. Vaslui – Capitala Tarii de Jos – in presa vremii – 1875-2005„, cercetare, TipoMoldova Iasi, 2005, 524 pagini, cu referiri de recomandare pentru a fi citita, de Octavia Sora, „Vasluiul in presa vremii”, in ziarul „Obiectiv”, editia Vaslui, 25 octombrie 2006; redactional, revista „Orizonturi”, Chircesti Vaslui, nr.9, septembrie 2006, cu titlul „Carte frumoasa, cinste cui te-a scris”, prezentare cu aprecieri a volumului; redactia revistei „Vestea buna” nr.61/septembrie-octombrie 2006 de la Raducaneni Iasi, prezentare a cartii.
„Cartile domnului Ion N. Oprea indeamna la meditatie, la pretuirea vietii, ca cel mai de seama dar al naturii, la constientizarea faptului ca venim dintr-o lume acum a amintirilor, dintr-un trecut obligatoriu sa fie cunoscut, fie pentru comparatie, fie pentru originea noastra nationala si sociala, fie ca un indrumar spre cele bune, cinstite si morale, fie ca o fala pentru viata noastra de unde ne tragem” caracterizeaza scriitorul Constantin Husanu in „Prefata la volumul despre Vaslui, activitatea publicistica a autorului. „Nu mi-am imaginat, pana la citirea prezentei carti „Vaslui – „Capitala Tarii de Jos”, ca aceste pamanturi pline de istorie au putut naste atatea valori umane ce au stralucit pe frontispiciul culturii romane! Vasluian fiind, raman uimit de multimea „stelelor” ce s-au inaltat dintre dealurile vasluiene. imi condamn ignoranta si raman recunoscator amicului de o viata Ion N. Oprea pentru stradaniile sale de a-mi umple lacunele cu lumina unui trecut, de dansul scos la iveala – scrie mai departe Constantin Husanu. 6. Malin vestitorul revolutiei” – antologie ziaristico-scriitoriceasca dedicata poetului Alexandru Malin Tacu, obiectiv informativ al securitatii din Romania intr-un fel de proces al postcomunismului, la 20 de ani de la plecarea lui la „Podgoria Copou” pentru vesnicie, este alta lucrare aparuta la Editura TipoMoldova, Iasi, 2006, p 354, despre care fac referiri in presa Alexandru Manastireanu, recenzie la carte in revista „Academia Barladeana”, Anul XIV, 1 (26), Trim.I, 2007; Sergiu Brandea: „Pomul care a dat roade”, in „Baaadul literar nr.3/noiembrie 2007. p.60-62, Barlad.
„O carte document” – caracterizeaza Alexandru Manastireanu in „Academia Barladeana” – cartea „Malin, vestitorul revolutiei”, personaj „disparut de la 17 ani, intr-o zi simbol pentru noi, 22 decembrie 1986. victima a manevrelor malefice ale securitatii romane, prefigurand evenimentele din 22 decembrie 1989″ si despre care citind-o, si invitand si pe altii sa faca la fel, nu ezita sa-i avertizeze: „Oricat va veti stapani emotiile, este imposibil sa nu striviti intre pleoape macar o lacrima”. Si se destainuie: „Eu am strivit chiar mai multe” si pe buna dreptate, pentru ca este vorba de „oameni si luptatori de o factura deosebita.” „Cartea lui Ion N. Oprea („Malin vestitorul revolutiei”n.n.) isi propune si chiar reuseste o radiografie ampla asupra a ceea ce a fost si este Malin Tacu, dar si familia Tacu…” – spune Emilian Marcu in rubrica sa din „Convorbiri literare” nr.4/2008, p.149.
7. Dorohoi Capitala „Tarii de Sus” in presa vremii 1874-2006, cercetare, Ed. Edict Iasi, 2007, 340 pagini, realizata cu ocazia implinirii a 600 de ani de atestare documentara a localitatii, are girul comentariilor din partea lui Victor Teisanu, ,,Note de lectura”, in „Evenimentul de Botosani” nr.264, 9 noiembrie 2007; Mihai Pop, Heilibronn, Germania, „Cuvinte de apreciere”, in revista „Elanul” nr.69/noiembrie 2007, Giurcani- Gagesti – Vaslui si revista „Orizonturi” nr.l3/ianuarie 2008 de la Chircesti Vaslui).
Alexandru Manastireanu, „Dorohoi Capitala Tarii de Sus – in presa vremii (1407-2007), in revista „Elanul” nr.72/2008, Giurcani – Gagesti, Vaslui.
Profesorul Mihai Pop, din Heilhronm, Germania, vede in volumul despre Dorohoi – o carte „cu adevaruri mari din fapte, in aparenta nesemnidicative”; dar din care se degaja „apropierea sufleteasca a autorului, dragostea fata de om, inteligenta, profunzimea, seriozitatea, stima pentru meticulozitate si epitetele cele mai potrivite ce trebuie sa le atribuim pe merit, scriitorului Ion. N. Oprea”.Iar profesorul Alexandru Manastireanu, in cronica sa la cartea respectiva din revista „Elanul” – puncteaza , mergand si Domnia Sa alaturi de autor catre frumusetea si subintelesurile poeziei: „Parcurgand volumul lui Ion N. Oprea, imi tot staruiau in memorie versurile lui Eminescu din „Epigonii”.
…”Ion Negruzzi sterge colbul de pe cronice batrane, caci pe mucedele pagini stau domniile romane”…. Aproape obsesive imi reveneau in memorie aceste versuri si, cu timpul, am indraznit sa cred si sa afirm, ca domnul Ion N. Oprea este un adevarat Negruzzi contemporan care, rasfoind si cercetand atent sute de ziare si reviste a reusit sa faca un lucru extraordinar de bun prin aceea ca pune la dispozitia noastra un material atat de vast si de cuprinzator, care altfel ar fi ramas inmormantat in arhive si peste el s-ar fi asternut un si mai gros si greu „colb” al uitarii…”
Comentand cartile lui Ion N. Oprea, revista „Orizonturi” nr.l 1/12/2007 de la Chircesti – Vaslui, intr-un redactional isi extinde si ea aprecierile, facand trimitere la ceea ce vrea autorul, sa fie presa in regiune: „ am adauga faptul ca autorul se apleaca asupra unui fenomen al prezentului creator in stiinta, cultura si arta si drept exemplu aduce in prim plan reviste care au aparut dupa 1989 in satele vasluiene si falciene: Elanul de la Giurcani, Vutcani de la Vutcani, Orizonturi de la Chircesti, Muguri de viata de la Sarateni – Murgeni, Visatori de la Puiesti, Cuvantul de la Cozia, Ecouri raducanene, si Vestea Buna de la Raducaneni etc, reviste care duc cu succes ceea ce au inceput si creat, intr-o alta perioada, nume de inalta cultura – Virgil Caraivan, Gh. Ghibanescu, Iacov Antonovici, Ghenuta Coman s.a.”
Ca un corolar al celor de mai sus, redactia aduce si un mesaj pentru autor, citandu-i scrisul profesorului Constantin Clisu, aflat cu domiciliul in Canda, dar cu titlul meritat de „cetatean de onoare „ al Barladului: „Truda domnului Oprea ramane inscrisa in istoria presei, constituind o cronica vie a unor timpuri despre care, cei de acum, nu ar fi avut alt mod de a afla.”
8. Husul in presa vremii, de la Melchisedec pana in zilele noastre, 1869-2006″, cercetare istorica, Editura Edict, 2007, 399 pagini, beneficiaza de un redactional in revista „Orizonturi” nr.11/12, septembrie 2007, Chircesti-Vaslui, cu prezentarea cartii, lucru care il face si revista „Vestea Buna” de la Raducaneni nr.68 noiembrie-decembrie 2007 si nr.64 martie-aprilie 2007, ultimul si cu comentarii ale autorului Ion N. Oprea, p.26-30).
9. „Barladul in presa vremurilor. De la revista „Pareri” si ziarul „Steagul rosu” 1932-1949” publicistica, Editura P.I.M. – Iasi, 2007, 274 pagini este semnalat de I.Stiru in „Carti interesante” din ziarul „Viata noastra”, p.13, vineri 1 februarie 2008, Tell-Aviv, Israel.
Dupa ce i-a aparut lucrarea „Mari personalitati ale culturii romane intr-o istorie a presei barladene 1870-2003, in care sunt insirate si analizate si publicatii evreiesti, de curand a vazut lumina tiparului o noua carte interesanta a sa, intitulata „Barladul in presa vremurilor”. Aplecat asupra revistei „Pareri” de la 1932 si a revista „Lumina” pana la „Steagul rosu” din 1949, autorul mentioneaza cu caldura si de aceasta data,numele si operele unor evrei care au lucrat la aceste publicatii. O dovada de permanenta prietenie in primul rand – scrie I. Stim in ziarul „Viata noastra” de la Tell-Aviv – Israel.
Despre „Barladul in presa vremurilor” (1932-1949″, cu „marturisiri” de C. Husanu, face publicistica si revista „Minimum” din Tell-Aviv, nr.253, p.59.
In aceeasi publicatie, director Al. Mirodan, nr.253/aprilie 2008 este prezentata si cartea „Barladul in presa vremurilor”, Editura PIM Iasi, 2007, de Ion N. Oprea, iar in pagina 15, cu ocazia „Anul Sebastian”, Sergiu Brandea reia din cartea citata, p.150-158, intreg textul unui articol scris de Liviu Flonda in revista de la Barlad – Lumina nr.8-9 din noiembrie 1945, cand foarte putini stiau despre „Jurnalul” lui M.Sebastian, aducandu-1 prin aceasta, la cunostinta cititorilor din Tell-Aviv si nu numai.
Dar iata si „Marturisirile” lui Constantin Husanu:
Dupa ce am pus punct pe finalul acestei carti – a opta din palmaresul autorului -si in mare parte procesate de mine, ca vechi prieten al domnului Ion N. Oprea, ma vad obligat la marturisiri, dupa cum insasi domnia sa mi-a sugerat titlul confesiunilor.
Pentru inceput am sa-i respect selectia si am sa redau pe scurt continutul unui mesaj trimis prietenului comun: Constantin Clisu, barladean neaos, devenit canadian prin adoptie fortuita, caruia eu ii mai ung inima sangeranda dupa patrie cu informatii din tara, din cand in cand:
„In fiecare luni dimineata, la ora 9, ma vad cu prietenul meu, domnul Ion N. Oprea, in sala de periodice a Bibliotecii universitare „Mihai Eminescu” din Iasi. El imi da un dosar doldora cu manuscrise si copii xerox dupa ziarele vremii pe care, apoi ma intorc acasa si incerc sa le descifrez si sa le pun in pagina. Ti-a bagat un mic fragment din romanul „Mama nu e vinovata” (si ce va fi voi mai vedea). Am ajuns la pagina 290 cu cartea lui construita din materiale care au aparut in anii 1933, 1944, 1945-1948 in ziarul „Pareri tutovene” si revista „Lumina”, dar si in alte documente ce contin informatii cu privire la „trecutul de glorie” al Barladului lui George Tutoveanu, George Nedelea si toata pleiada de la „Academia Barladeana” – dupa care – zic eu, viata spirituala a intrat in declin din cauza schimbarii oranduirii sociale, a migrarii „materiei cenusii”, a disparitiei celor care i-au ctitorit faima. Oricum, in publicatiile de la Barlad au poposit multe creiere luminate si este meritul lui Ion N. Oprea ca le deshumeaza acum din negura timpului si le aduce la lumina tiparului pentru a innobila aceasta urbe cu umbrele trecutului.
M-au surprins doua poezii de o profunzime rara scrise de Elena Farago – a carei fotogi’afie ti-o trimit chiar acum pentru a vedea si tu chipul unei poete premiate de Academia Romana la vremea respectiva si care mie mi s-a lipit de suflet.”
Scriam aceste randuri prietenului meu Constantin Clisu aflat in Canada, la Edmond-Alberta, si Ion N. Oprea a gasit cu cale sa le puna in cartea sa, obiceiul sau fiind de a culege tot ce-i cade sub mana si avand caracter de document autentic. Ca de altfel si intreaga lucrare de fata constituie o fila de istorie autentica si cu ingaduinta dsale am sa-mi permit sa mai adaug cateva impresii la vasta sa intreprindere istoriografica, de care societatea de astazi are atata nevoie, macar pentru a-si cunoaste originea ascunsa timp de 5 decenii sub oblocul unei ideologii ce s-a dorit novatoare si transformatoare de lume, dar care in final, dupa ce a bulversat o generatie intreaga in toata fiinta sa, a ridicat mainile in sus a neputinta. Marile transformari de constiinta visate si marile fericiri de natura economica s-au dovedit o utopie.
in schimb, aceasta utopie innobilata de catre oamenii de serviciu ai oranduirii cu titlul de „epoca de aur” a taiat adanc in firescul romanesc si omenesc, incercand o operatie fara anestezie pe trupul tarii. Ion N. Oprea face o selectie din bogata oferta a presei din acei ani si textele inserate ne lasa un gust amar. Cuvinte, atunci poleite cu aur, ce au putut sa insufleteasca masele „largi populare ale celor ce muncesc de la orase si sate” si sa le intareasca credinta intr-un viitor „lipsit de grija zilei de maine” s-au dovedit, dupa o lunga asteptare a miracolului socialist, vorbe goale lipsite de un continut real. Legile imuabile care guverneaza societatea omeneasca au invins pe atentatorii la libertatea omului si la inclinarea lui genetica spre proprietate.
Daca Barladul a ajuns pe o anumita culme a culturii, si a fost scos din anonimatul milenar, intunericul si ruinele lasate de navalitorii turci si tatari, incendii si cutremure, acest urcus in timp s-a implinit prin vointa unor personalitati luminate despre care autorul aminteste in prefata: Paladestii, Epurenii, Sturzestii, Cantemirestii, Rosettistii, Cantacuzinii, apoi Al.Ioan Cuza, Gheorghe Codreanu, Stroe Beloescu, George Tutoveanu si multi alti latifundiari si oameni de carte.
Toata aceasta emulatie pentru inaltarea unei urbe pe culmile civilizatiei si progresului, o data cu perioada istorica de care se ocupa Ion N. Oprea, cade in duritatea unei ideologii dizolvante de trecut. Ultimii mohicani supravietuitori (George Tutoveanu, George Nedelea, G.G.Ursu) incearca sa mai salveze ce se mai poate din mostenirea culturala a Barladului cultivata in Academia Barladeana si, pe ici, pe colo, mai fac pact cu diavolul.
In fruntea comunitatii se instaleaza clasa muncitoare. Presedintii consiliilor populare provizorii sunt muncitori ceferisti, tarani saraci, oameni de buna credinta pentru regimul comunist care isi incepuse „opera” de transformare a societatii, dar lipsiti de cultura necesara. Intelectualitatea veche este decapitata, iar cea colaboratoare suspectata si supravegheata. In asemenea conditii, avantul cultural al Barladului intra intr-un con de umbra. Trecutul lui de aur avea sa fie recunoscut si „deconspirat” abia in 1984 prin tiparirea lucrarii „Barladul odinioara si astazi, file de istorie”, sub redactia lui Romulus Boteanu.
Dar timpul trecuse, o altfel de cultura se punea la dospit. invelite in foita de aur, cuvintele insufleteau masele supuse unei indoctrinari acerbe si noii oameni de condei, care se nasteau in focul „revolutiei culturale”, preamareau munca, pacea si partidul.
Aceasta perioada este cercetata de Ion N. Oprea, cu discretie, cu constiinciozitate, cu autenticitate, fara comentarii, asa cum fac eu, lasand scrierile alese sa vorbeasca de la sine, sa ne loveasca cu franchetea lor, cu realitatea lor, cu competenta unui cercetator ce si-a extins cautarile dincolo de ziarele comentate: in Analele Academiei Romane, in dictionare de specialitate, in operele literare ale celor scosi din anonimatul si tacerea vremilor.
Marele merit al autorului consta in aducerea in actualitate a figurilor de seama ce au vietuit in Barladul secolului trecut, facandu-li-se un act de dreptate postuma. Dar dincolo de selectia materialelor culese din mii de pagini parcurse, cartea de fata nu este o insiruire plictisitoare de date si cifre. Ea ofera cititorului biografii, monografii, ilustratii, capete de opera, vieti trecute cu visele lor dintotdeauna intrate acum in pamant. Ion N.
Oprea le dezgroapa si ni le daruieste pentru a ne starni mirarea si consternarea, oprobriul si placerea in acelasi timp.
In amintirea doctorului Isac Weinfeld – Ion Paloda, in august 1947, cu ocazia inmormantarii acestuia, profesorul G.G. Ursu, care 1-a avut drept indrumatorul primilor sai pasi la Academia Barladeana si ca indrumator literar, regreta ca acesta nu si-a tiparit lucrarile publicate intr-un volum, – citand din bucatile lui originale poemul in proza „Pesimism”, care este un model de opera buna.
Cartea la care ne referim reproduce si alte lucrari ale lui Ion Paloda: „Bunul Samaritean”, „Condamnati la viata”, scrisoarea „Scumpa metropola”, „Jelui-m-as si n-am cui”, dar si alte exemple de lectura din G.G. Ursu, Elena Farago, Felix Aderca, Tudor Teodorescu-Braniste, Tudor Arghezi, Isaiia Racaciuni, Eugen Relgis, dar si a mai proaspetilor C.D.Zeletin, Ion Hobana, Gica Iutes, Cezar Dragoi, George Nestor, Constantin Clisu facand din spusele lor adevarata memorialistica…
Reproducerea poeziilor lui Th. Calin Delapraja este o incurajare pentru incepatori.
La ultima masa de lectura din sala de periodice a Bibliotecii universitare „Mihai Eminescu” din Iasi,(unde-1 gasesc intotdeauna) loc de meditatie asupra istoriei, Ion N. Oprea isi continua cu osardie cercetarea, dupa ce a facut un raid prin periodicele Bucovinei, (Cernauti-ului, Radautilor Dorohoiului), Vasluiului, Husilor si evident Barladului, aducand trecutul in fata in cele opt „catastife”(numite asa de mine in intelesul cel bun).
La ultima noastra intalnire m-a avertizat: „O sa avem mult de lucru impreuna si de acum inainte” – semn ca va urma a 9- carte, a 10-a…carte!
Inserez si aceasta marturie, pentru posteritate, tine-o Doamne, cat mai departe! Pentru ca putini sunt cei ce-si frig degetele prin dogoarea si duhoarea veacurilor apuse si care fac acum o munca de arheologie sociala.10. Personalitati moldave, publicistica, si comentarii literare, Editura PIM, Iasi, 2008, 592 pagini, cuprinde pagini importante despre opera unor tecuceni: Natalia Negru, Alexandru Boureanu, Nicolae Stelian Beldie, despre a unora doar in trecere prin „orasul curateniei”, cum numea Nicolae Iorga Tecuciul – D.C. Olanescu Ascanio, Theodor Stefanescu, G.G. Ursu, Al. Vlahuta, G. Tutoveanu dar si despre cartile unora in plina si frumoasa activitate: CD. Zeletin, care a scris cu respect si atat de complet despre „Izolata” de la Buciumeni, Vasile Ghica, Nicolae Ciochina, Alexandru Manastireanu, Alexandru Tacu Zeletin si altii.
„Cartile lui Ion N. Oprea sunt substitute ale florilor care pot fi oferite si ca daruri de protocol oaspetilor care sosesc in vizite de lucru ori in destindere la autoritatile din localitatile dar pe care a scris fostul jurnalist, scriu unii din cei de mai sus, amintind in acest sens gestul inginerului Sergiu Lungu primarul municipiului Dorohoi, care a sponsorizat tiparirea cartii difuzate in mod gratuit tuturor celor prezenti in octombrie 2007 la sarbatoarea aniversara a Dorohoiului. Iulian Vernescu socoteste ca ele folosesc mai ales „ziaristilor in formare, pe masa carora Ion N. Oprea a pus un inventar aproape complet pentru ca sa ajungem la presa de astazi.
intr-adevar, comentatorul are dreptate. Un profesor universitar din Sibiu, de la Facultatea de jurnalistica, dl. Costachescu, accesand lucrarile autorului, il felicita pentru ca „Husul in presa vremii…” ajunge la studenta sa Oajdea Mariana, strada Stefan cel Mare nr.51 Sibiu, telefon 0742666907, a folosit-o, prezentand la absolvirea studiilor universitare din anul 2007 o lucrare despre presa de la Husi, mult apreciata. Acelasi lucru il face o profesoara la Husi, care imprumutand cartea de la Biblioteca municipala o foloseste ca documentar in lucrarea pentru obtinerea unui grad didactic superior (sursa informativa si C.Donose, bibliotecar). Poate exista o alta multumire inaltatoare pentru un autor de texte documentare?
Despre „Personalitati moldave” s-a mai scris in Ziarul de Iasi din 30 aprilie 2008, in „Crai nou” Suceava nr.4729 din 6 mai 2008, in revista „Orizonturi” nr.14 de la Chircesti – Vaslui, iar revista „Academia Barladeana” nr.2/2008, p.17 scrie un „Profil Ion N. Oprea” de Serghei Colosenco in care evidentiaza, pe spatii largi, prezenta volumelor „Barladul in presa vremurilor”, „Mari personalitati ale literaturii romane intr-o istorie a presei barladene”, editia a Il-a completata si imbunatatita, si „Personalitati moldave”, Editura PIM, 2008.
Despre cartile subsemnatului face referiri si Vasile Ghica in „Nasc si la Tecuci oameni”, mic dictionar enciclopedic, p.202-203.
Iai^Constantin Husanu in „Marturisiri” scrie:
„Dujix^ce am pus punct pe finalul acestei carti – a opta din palmaresul autorului – si in mare part^procesate de mine, ca vechi prieten al domnului Ion N. Oprea, ma vad obligat la marturisiri dupa cum insasi domnia sa mi-a sugerat titlul confesiunilor.
Pentru inceput ^m sa-i respect selectia si am sa redau pe scurt continutul unui mesaj trimis prietenului CQmun: Constantin Clisu, barladean neaos, devenit canadian prin adoptie fortuita, caruiaxfcu ii mai ung inima sangeranda dupa patrie cu informatii din tara, din cand in cand:
„In fiecare luni dimineata, la ^ 9, ma vad cu prietenul meu, domnul Ion N. Oprea, in sala de periodice a Bibliotecii universitare ,^Aihai Eminescu” din Iasi. El imi da un dosar doldora cu manuscrise si copii xerox dupa ziarele vr&tiii pe care, apoi ma intorc acasa si incerc sa le descifrez si sa le pun in pagina. Ti-a bagat un micfragment din romanul „Mama nu e vinovata” (si ce va fi voi mai vedea). Am ajuns la pagina 290 cINwrtea lui construita din materiale care au aparut in anii 1933, 1944, 1945-1948 in ziarul „Pareri mtovene” si revista „Lumina”, dar si in alte documente ce contin informatii cu privire la „trecutul ae glorie” al Barladului lui George Tutoveanu, George Nedelea si toata pleiada de la „Academia Bhiadeana” – dupa care – zic eu, viata spirituala a intrat in declin din cauza schimbarii oranduirii^ociale, a migrarii „materiei cenusii”, a disparitiei celor care i-au ctitorit faima. Oricum, in publicatuteAe la Barlad au poposit multe creiere luminate si este meritul lui Ion N. Oprea ca le deshumeaza acum din negura timpului si le aduce la lumina tiparului pentru a innobila aceasta urbe cu umbra trecutului.
M-au surprins doua poezii de o profunzime rara scrise de Elena Faritgo – a carei fotografie ti-o trimit chiar acum pentru a vedea si tu chipul unei poete premiate de^Academia Romana la vremea respectiva si care mie mi s-a lipit de suflet.”
Scriam aceste randuri prietenului meu Constantin Clisu aflat in Canada/Ha Edmond-Alberta, si Ion N. Oprea a gasit cu cale sa le puna in cartea sa, obiceiul sau fiind de V culege tot ce-i cade sub mana si avand caracter de document autentic. Ca de altfel si intreaga lucrare de fata constituie o fila de istorie autentica si cu ingaduinta dsale am sa-mi permit sa mai adaug cateva impresii la vasta sa intreprindere istoriografica, de care societatea de astazi are atata nevoie, macar pentru a-si cunoaste originea ascunsa timp de 5 decenii sub oblocul unei ideologii ce s-a dorit novatoare si transformatoare de lume, dar care in final, dupa ce a bulversat o generatie intreaga in toata fiinta sa, a ridicat mainile in sus a neputinta. Marile transformari de constiinta visate si marile fericiri de natura economica s-au dovedit o utopie.
In schimb, aceasta utopie innobilata de catre oamenii de serviciu ai oranduirii cu titlul de „epoca cle aur” a taiat adanc in firescul romanesc si omenesc, incercand o operatie fara anestezie pe trupul tarii. Ion N. Oprea face o selectie din bogata oferta a presei din acei ani si textele inserate ne lasa un gust amar. Cuvinte, atunci poleite cu aur, ce au putut sa insufleteasca masele „largi populare ale celor ce muncesc de la orase si sate” si sa le intareasca credinta intr-un viitor „lipsit de grija zilei de maine” s-au dovedit, dupa o lunga asteptare a miracolului socialist, vorbe goale lipsite de un continut real. Legile imuabile care guverneaza societatea omeneasca au invins pe atentatorii la libertatea omuliii si la inclinarea lui genetica spre proprietate.
Daca Barladul a ajuns pe o anumita culme a culturii, si a fost scos din anonimatul milenar, intunericul si ruinele lasate de navalitorii turci si tatari, incendii si cutremure, acest urcus in timp s-a implinit prin vointa unor personalitati luminate despre care autorul aminteste in prefata: Paladestii, Epurenii, Sturzestii, Cantemirestii, Rosettistii, Cantacuzinii, apoi Al.Ioan Cuza, Gheorghe Codreanu, Stroe Beloescu, George Tutoveanu si multi alti latifundiari si oameni de carte.
Toata aceasta emulatie pentru inaltarea unei urbe pe culmile civilizatiei si progresului, o data cu perioada istorica de care se ocupa Ion N. Oprea, cade in duritatea unei ideologii dizolvante de trecut. Ultimii mohicani supravietuitori (George Tutoveanu,
George Nedelea, G.G.Ursu) incearca sa mai salveze ce se mai poate din mostenirea culturala a Barladului cultivata in Academia Harladeana si, pe ici, pe colo, mai fac pact cu diavolul. \
In fruntea comunitatii se instaleaza clasa muncitoare. Presedintii consiliilor populare provizorii sunt muncitori ceferisti, tararti saraci, oameni de buna credinta pentru regimul comunist care isi incepuse „operaX de transformare a societatii, dar
lipsiti de cultura necesara. Intelectualitatea veche este decapitata, iar cea colaboratoare suspectata si supravegheata. in asemenea conditii, avantul cultural al Barladului intra intr-un con de umbra. Trecutul lui de aur avea sa fie recunoscut si „deconspirat” abia in 1984 prin tiparirea lucrarii „Barladul odinioara si astazi, file de istorie”, sub redactia lui
Romulus Boteanu. \
Dar timpul trecuse, o altfel de cultura se punea la dospit. invelite in foita de aur, cuvintele insufleteau masele supuse unei indoctrinari acerbe si noii oameni de condei, care se nasteau in focul „revolutiei culturale”, preamareau munca) pacea si partidul.
Aceasta perioada este cercetata de Ion N. Oprea, cu discreti^ cu constiinciozitate, cu autenticitate, fara comentarii, asa cum fac eu, lasand scrierile aleste sa vorbeasca de la sine, sa ne loveasca cu franchetea lor, cu realitatea lor, cu competenta^ unui cercetator ce si-a extins cautarile dincolo de ziarele comentate: in Analele Academiei Romane, in dictionare de specialitate, in operele literare ale celor scosi din anonimatul si tacerea vremilor.
Marele merit al autorului consta in aducerea in actualitate a figurilor de seama ce au vietuit in Barladul secolului trecut, facandu-li-se un act de dreptate postuma. Dar dincolo de selectia materialelor culese din mii de pagini parcurse, cartea de fata nu este o insiruire plictisitoare de date si cifre. Ea ofera cititorului biografii, monografii, ilustratii, capete de opera, vieti trecuta cu visele lor dintotdeauna intrate acum in pamant. Ion N. Oprea le dezgroapa si ni le daruieste pentru a ne starni mirarea si consternarea, oprobriul si placerea in acelasi timp.
in amintirea doctorului Isac Weinfeld – Ion Paloda, in august 1947, cu ocazia inmormantarii acestuia, profesorul G.G. Ursu, care 1-a avut drept indrumatorul primilor sai pasi la Academia Barladeana si ca indrumator literar, regreta ca acesta nu si-a tiparit lucrarile publicate intr-un volum, – citand din bucatile lui originale poemul in proza „Pesimism”, care este un model de opera buna.
Cartea la care ne referim reproduce si alte lucrari ale lui Ion Paloda: „Bunul Samaritean”, „Condamnati la viata”, scrisoarea „Scumpa metropola”, „Jelui-m-as si n-am cui”, dar si alte exemple de lectura din G.G. Ursu, Elena Farago, Felix Aderca, Tudor Teodorescu-Braniste, Tudor Arghezi, Isaiia Racaciuni, Eugen Relgis, dar si a mai proaspetilor C.D.Zeletin, Ion Hobana, Gica Iutes, Cezar Dragoi, George Nestor, Constantin Clisu facand din spusele lor adevarata memorialistica…
Reproducerea poeziilor lui Th. Calin Delapraja este o incurajare pentru incepatori.
La ultima masa de lectura din sala de periodice a Bibliotecii universitare „Mihai Eminescu” din Iasi,(unde-1 gasesc intotdeauna) loc de meditatie asupra istoriei, Ion N. Oprea isi continua cu osardie cercetarea, dupa ce a facut un raid prin periodicele Bucovinei, (Cernauti-ului, Radautilor Dorohoiului), Vasluiului, Husilor si evident Barladului, aducand trecutul in fata in cele opt „catastife”(numite asa de mine in intelesul cel bun).
La ultima noastra intalnire m-a avertizat: „O sa avem mult de lucru impreuna si de acum inainte” – semn ca va urma a 9- carte, a 10-a…carte!
Inserez si aceasta marturie, pentru posteritate, tine-o Doamne, cat mai departe! Pentru ca putini sunt cei ce-si frig degetele prin dogoarea si duhoarea veacurilor apuse si care fac acum o munca de arheologie sociala. »B. Ca sprijinitor al altor condeie recomand spre consultare si apreciere cartile:
– Minimonografia: „Priponesti. Priponesti de Sus si Priponesti de Jos” de invatator Ion V. Tasie, Editura PIM, Iasi, 2007, de care ne-am ocupat ca redactor de carte dar si ca furnizor al unor informatii despre satul de bastina;
– Monografia „Drumetie prin Tara de Jos a Moldovei si popas in comuna Botesti-Gugesti, judetul Vaslui, cu o postfata a subsemnatului, dar si cu aprecieri ale autorului Ioan Costache, cel care terminase lucrarea in anul 1986, o predase in copie la Arhivele Nationale ale Romaniei, Directia Judeteana Vaslui si la primaria comunei Botesti, iar dupa 22 de ani, subsemnatul am scos-o din rafturile colbaite, am definitivat-o si am predat-o Editurii PIM Iasi, in numele autorului, care la aproape 90 de ani traieste o mare bucurie in Iasi, strada Plopii fara sot nr.33, sponsorizata, tiparirea de catre fostul primar Constantin Rotaru. C. Cinstirea inaintasilor si a unor cercetatori printr-o serie de articole „in memoriam”:
„In memoriam Iosif Sava, ziarul Obiectiv din 4 martie 2002; „Barbu Stefanescu Delavrancea” – ziarul Monitorul din 30 aprilie 2002; „In linistea cerului” – Dumitru Hanceanu din Andrieseni” – in ziarul Monitorul din 17 august 2002;
„ Artur Enasescu” – in Monitorul din 3 decembrie 2002. D. Publicarea unor aprecieri proprii asupra cartilor unor cutezatori ca si mine:
„Calatorul profund” de Alexandru Malin Tacu, aparut la Editura „Entuziast”, Iasi, lansat la Casa Pogor la 20 mai 1993, prezentat de Mihai Ursachi, Ion Chirila si Dumitru Hanceanu, cu comentariile mele in ziarul „Monitorul” din 22 mai 1993 si reluate in volumul „Malin vestitorul revolutiei”, p.43-48 si „Cu capul pe umarul meu” p.187-190.
„De asta am scris pastilele, sa grabesc vindecarea” – convorbire cu scriitorul Constantin Husanu despre cartea sa „Pastile contra mortii”, pentru ziarul „Obiectiv”, aparut in volumul „Cu capul pe umarul meu” p.159-163;
insemnare de cititor pe marginea cartii „Generatia irosita” de profesor Silviu Brucan, Editura Univers, 1992, publicate in Monitorul, 13 februarie 1993;
„in apararea profesorului Constantin Parfene, publicat in Monitorul din 3 iunie 1993, urmare a articolului „Un samurai de tinichea” de Mihai Dragan publicat in „Neamul romanesc”, cu nuante acuzatoare nefondate;
Autoarea „Artei conversatiei” la 70 de ani, in Monitorul din 21 mai 2002;
Articole de ziar, postfete sau prefete la unele volume:
„Flori tarzii” de Vasile Fetescu, Monitorul din 9 septembrie, 2002;
„Educator adevarat” de Vasile Fetescu, Monitorul din 17 februarie 2002;
„Toamna la Copou” de Vasile Fetescu, prefata;
„Botesti-Gugesti, monografie de Ioan Costache Enache – postfata de Ion N. Oprea si un post-scriptum al autorului.
„Cu Mircea Dinescu intre saracie si bogatie la Iasi si intalnirea lui cu Pan-Fan si „Caietele sale” de opere din puscarie romaneasca, un comentariu in Monitorul din 6 septembrie 2002;
„Vaslas in luntrea vietii” de Vasile Fetescu, proza, Editura PIM, 2006, cu o postfata de Ion N. Oprea;
„Parfum de spini”, proza, versuri, aforisme” Editura PIM Iasi, 2003, de Vasile Fetescu in Monitzorul din 4 iulie, 2003;
„George Nedelea – om de cultura”, in revista „Academia Barladeana” nr.2, 2007;
„C.D.Zeletin cu gandul la locul sau de obarsie, in loc de recenzie la volumul „Omagiul CD. Zeletin 70; in revista „Academia Barladeana” nr.1/2007;
„O carte document in paradoxul tranzitiei „Contributii la istoricul Episcopiei Husilor” de Alina Mihaela Pricop, in revista Elanul nr.65/2007;
„Calator prin valtoarea vremii” de Alexandru Manastireanu, publicat in revista Elanul nr.60/2007;
„Petru Bejinariu – un tribun al culturii bucovinene” in revista „Elanul” nr.59/2007;
„Manastirea Rafaila – carte de interes” de Costin Clit, in revista „Elanul” nr.71/2007;
„Istoria limbii romane – aducerea acasa a lexicului instrainat” – interviu cu prof. univ. Mihai Lozba, despre cartea sa „Romanitatea orientala in perspectiva eminesciana”, Editura PIM, Iasi, 2008, 197 pagini, in revista „Elanul” nr. 74/2008.
Articole asemănătoare
- Un împătimit istoric al presei, nerecunoscut pe deplin: Ion N. Oprea
- Pe urmele materialelor publicate. Adevărul despre „Ziua Presei Române” – 16 aprilie 2004
- Iarăși despre Ziua Presei Române. Mircea Radu Iacoban în recenta sa carte “Trăim o sigură dată-Jurnal, 2004-2014”
- Operă proprie – cu eseurile publicate in antologiile Cenaclului de la distanță
- Din presa vremii. Tot din Bucovina de la 1848
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania