Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

CITIND CARTEA JIJIEI (II)

Manole,,GeorgePrimit pentru publicare: 3 aug. 2016
Autor: Georgică MANOLE, redactor şef al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 3 aug. 2016
Redactor ediţie: Georgică MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

 

 

CITIND  CARTEA  JIJIEI  (II)

 

Mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei naţionale, cu rădăcini adânci în arida Vale a Jijiei, continuă şirul „poveştii”  acestui râu. Este vorba despre  Adrian Neculau, Alexandru Zub, Mihai Dorin, Constantin Corduneanu, Octavian Ionescu, Gheorghe Iacob,  Mariana Mureşanu Ionescu şi Mihai Toma, care îşi pun ideile sub generosul semn al spiritului locului.

Într-un veritabil studiu de caz („Satul în schimbare. Universitatea Populară de la Ungureni”), Adrian Neculau prezintă exemplul comunei natale Ungureni, unde a activat o Universitate Populară care, prin modul de acţiune şi influenţă de-a lungul timpului, a căpătat renume naţional şi internaţional: „Universitatea Populară de la Ungureni (judeţul Botoşani) a funcţionat, între cele două războaie, ca o instituţie de educaţie a adulţilor rurali, cu un profil unic, în ţara CARTE JIJIEInoastră. A fost o „şcoală” pentru săteni, la programul căreia aceştia participau cu un deosebit interes, cu convingere şi implicare afectivă, pentru că era a lor; nu s-a întemeiat ca o instituţie etatistă, cu program ideologic, ci a fost o iniţiativă privată, născută din visul unui „idealist”, om al locului, care visa, de tânăr, să facă ceva pentru satul său. Mişcarea cultural economică de la Ungureni nu a constituit o acţiune efemeră, mărginindu-se la „răscolirea”, „trezirea” satului în câteva săptămâni printr-o echipă de cercetători şi activişti culturali, cum se obişnuia pe atunci, ci a fost de durată; a funcţionat timp de două decenii.  Nici nu s-a ales un sat păstrător al „specificului”, sub aspectul tradiţiilor, ci un sat în care sărăcia, analfabetismul, bolile sociale, alcoolismul făceau ravagii.  Comuna avea nevoie ca de aer de o asistenţă calificată pentru scoaterea sa din „întuneric”, iar promotorul acţiunii, profesorul de pedagogie Eugen D. Neculau, ştia că a fost „ales” să schimbe ceva. Acţiunea de la Ungureni s-a deosebit deci şi de strategia adoptată de echipele organizate de D. Gusti şi de modul de funcţionare a Universităţii de la Vălenii de Munte, înfiinţată de Nicolae Iorga în 1908, care-şi desfăşura activitatea numai în lunile de vară şi era destinată „luminării” unor oameni ai satului, selecţionaţi din toată ţara. Universitatea de la Ungureni era a satului, pentru oamenii satului şi era organizată tot cu oameni ai satului. Dar, susţinută de personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, ca Mihail Sadoveanu, Simion Mehedinţi, Apostol Culea, Stanciu Stoian, Dumitru Furtună, Tiberiu Crudu, Vasile Pavelcu şi alţii, a devenit obiect al atenţiei cercetătorilor, model de cercetare-acţiune, un moment de referinţă în mişcarea culturală românească interbelică”.

Academicianul Alexandru Zub pune spaţiul Văii Jijiei sub incidenţa conceptului de ergoetică, pliat pe trei dimensiuni: antropologică, pedagogică şi istorică. Într-o definiţie ce se desprinde din textul propus de Alexandru Zub, „Ceva despre dimensiunea ergoetică. Note memoriale”, ergoetica ar fi, într-o raportare la toposul în discuţie, „deprinderea timpului de a munci corect şi util”. Luându-se pe sine ca reper, Alexandru Zub generalizează, în fapt, o caracteristică a majorităţii locuitorilor acestui areal: „Experienţa proprie este decisivă. Am în minte agitaţia „ergonomică” din casa natală, casă modestă, într-un sat de imigraţie transilvano-bucovineană, cu familii destul de numeroase şi resurse minimale. La naşterea mea, în toamna lui 1934, casa era plină de larma a patru copii, de vârste apropiate. Alţi patru aveau să vină, până în 1949, la distanţe relativ egale.  Experienţele se transmiteau de la unul la altul, odată cu hainele uzate, manualele de şcoală, reflexele de conduită, expresiile argotice etc. Într-o asemenea casă, totul se învăţa din mers, natural, ca într-o „ştafetă” a vieţii, cu reflexe bine articulate şi o „pedagogie” sui generis a convieţuirii. Unul asista pe altul, cel „mare” se ocupa la nevoie de cel ”mic”. Fiecare avea treaba lui, de la igiena casei şi curăţirea ogrăzii până la pregătirea lecţiilor şi mersul duminical la biserică. Un capitol aparte în economia familiei era grija de animale, ceea ce însemna, de multe ori, dusul la imaş sau la pădure, mulsul, adăpatul ş.c.l.”.

Alexandru Zub vorbeşte despre o filozofie a muncii pe Valea Jijiei. Reţinem câteva aspecte: 1. „…legănatul unui nou născut, adusul lemnelor tăiate şi întreţinerea focului, la nevoie, căratul găleţilor cu apă de la fântâna cea mai apropiată (până a se săpa una în curtea casei), adăpatul oilor, hrănitul vitelor, câte se întâmpla să existe… Nimeni nu scăpa de ele, nici nepedepsit dacă se abătea de la normă”; 2. „Sculatul matinal, odată cu zorile, era un chin pentru toţi. Igiena corporală, rugăciunea, cana cu lapte sau ceai (în chip de mic dejun), pregătirea uneltelor, când era cazul, totul intra în agenda cotidiană şi totul devenea reflex de conduită”; 3. „Seara venea peste noi, în condiţii diferite,după anotimp, şi ne găsea aproape sleiţi de putere. Nu doream, ajunşi acasă, decât odihna nopţii”; 4. „Iarna, programul nostru  suferea o anume îmbunătăţire, în sensul că era limitat la gospodărie. Rămânea puţin timp pentru poveştile mamei, spuse pe când împletea sau cosea, pentru evocările lui moş Haralambie Epure, un vecin, sau ale lui „bădia” Ghiţă (Ungureanu); 5. „Menţionez numai că munca şi petrecerea („cheful”) se îmbinau cumva armonios în satul copilăriei mele. O dimensiune sapienţială şi estetică, oricât de modestă, le sporea interesul” etc.

Conceptului de ergoetică  i se înscrie şi organizarea timpului de studiu, formare intelectuală şi dezvoltare spirituală. Astfel că, precizează Alexandru Zub, Valea Jijiei va fi dominată de  spiritul „normalian” produs de Şendriceni: „Aşezământ de tip haretian, creat anume după Marea Unire, în 1919, spre a-i lumina pe cei din nord-estul moldav, Şcoala Normală din Şendriceni purta un nume, „Alexandru Vlahuţă”. Patronul ales însemna evident şi o chintesenţă de program pedagogic. Abia trecut la cele eterne, scriitorul atât de sensibil la nevoile celor de jos continua să prezideze astfel la pregătirea noilor generaţii pentru viaţă, adică pentru muncă, ştiinţă, cultură”.

Mihai Dorin, în „Claritate raţională şi empatie”, omagiază un fost elev al Şcolii de la Şendriceni,  academicianul Alexandru Zub. Reţinem câteva aprecieri din acest eseu de rară densitate ideatică şi demonstraţie logică: 1. „Opera academicianului Alexandru Zub se înscrie într-o veche şi statornică tradiţie istoriografică moldovenească, aceea a expresiei elegante şi sugestive, care îmbie cititorul în universul naraţiunii”; 2. „Aşadar, atunci când păşea pe nisipurile mişcătoare ale istoriografiei româneşti, tulbure ca şi vremurile, tânărul istoric Alexandru Zub avea suficiente modele din care să se inspire, pentru a nu cădea în capcanele ispititoare ale istoriografiei de amvon, acolo unde cei mai mulţi istorici îşi depuseseră deja obolul”; 3. „ Spirit pozitiv, profesorul Al. Zub a căutat mereu să identifice în istoria noastră culturală reţeaua de convergenţe, faptele şi ideile de unificare şi nu sistemul de diferenţe. Spiritul vremii (Zeitgeist) şi bogăţia semnelor ei, deopotrivă, reprezintă numitorul comun al investigaţiilor sale”; 4. „Stilul a devenit astfel o formă de autodisciplină şi de respect faţă de limba română şi de comunitatea românească. Al. Zub a ales să se opună momentului istoric ce i-a fost hărăzit de destin, prin recursul la metoda creaţiei, adică din interiorul istoriei, şi nu din afara ei” etc.

Celebrul matematician Constantin Corduneanu, cel care, în America, a predat la trei universităţi, acordă un interviu lui Adrian  Neculau. Psiholog recunoscut, va lua acest interviu folosind o tehnică cunoscută sub genericul „Povestirea vieţii”. Sistematizăm din răspunsurile destul de elaborate ale cunoscutului matematician: 1.  „M-am născut în Iaşi, dar părinţii aveau domiciliul în satul Potângeni din comuna Movilen8i, judeţul Iaşi. Acolo erau şi bunicii de pe tată. Părinţii erau învăţători, ambii, tatăl fiind chiar din satul Potângeni. Mama era din satul Buhăeni, comuna Andrieşeni, nu e departe de Jijia nici acela”; 2. „Umblam cu pantaloni scurţi, cu o cămaşă, cu o bluză; vara mai umblam şi desculţ câte un pic, nu mă feream de asta, mi se părea că e normal, toţi din jur erau aşa”; 3. „Aveam costum naţional, şi eu, şi părinţii. Ei purtau mai rar4, umblau cu haine burgheze, cu costumele obişnuite. La serbările şcolare, la zilele importante, cum era Ispasul (Înălţarea Domnului) şi ne duceam la cimitir, se făcea o pomenire pentru eroi (Ziua Eroilor se mai chema), eu purtam costum popular”; 4. „ De copil mergeam adesea şi la Iaşi, şi la Podul Iloaiei, cu căruţa, fiindcă era iarmaroc, un târg foarte bine aprovizionat”; 5. „Mi-aduc aminte de toate locurile din jurul satului, am umblat prin toate părţile, mai aveam şi câte un ogor pe ici-acolo, şi mergeam, când eram mai mare, şi la plug”; 6. „De scăldat în Jijia nu m-am scăldat. Apa aceasta era la vreo patru kilometri de sat. Dar în Jijioara, care era afluentul Jijiei, fiind numai la 1-1,5 km de sat, m-am scăldat de multe ori şi unde, ca toţi copiii, am învăţat să înot după metoda „cu mâinile la glod”; 7. „Eu am avut ocazia mai târziu, în refugiu, când am petrecut şase luni cu cel care a devenit poetul Anatol Baconsky, să facem o serbare acolo, pe roluri: eu eram perceptor, el era împărat” etc.  Şi dialogul continuă despre biblioteca din casa părinţilor, refugiul din Oltenia, mirosurile satului şi bucătăriei, anii de şcoală, mersul la biserică, amintiri din studenţie, suferinţele de după război, profesor la universităţile din ţară şi din America, problemele întâmpinate în timpul comunismului sau viaţa comunităţilor româneşti din America. (VA  URMA)

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5