Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    CLINICA DE GHEAȚĂ (15).Roman foileton

    Rodion și Ionelia își ocupară locurile de observatori la ședința de antrenament a grupului de viteziști. Pedro le pregătise cafele și fructe exotice. Va fi un antrenament special, cu emoții. Pedro n-a mai avut persoane străine în sala de antrenament de pe vremea când și-a dat atestatul de antrenor federal. Asta se întâmplase cu mulți ani în urmă. Acum era mai sigur pe el, dar nu mai avea același entuziasm. Avea griji mai multe. Timpii de alergare la probele de viteză băteau pasul pe loc La ultimul trial se clasase pe locul al doilea. Aceasta adusese oarecare nemulțumire în grupul sponsorilor. Nici tinerii nu mai dădeau buzna să se înscrie la atletism. Se simțeau atrași de jocuri și de sporturile de contact.
    Ședința de pregătire curentă începu la ora 10 fix. Pedro lucra pe cronometru: lansate, accelerări, start de jos, alergare în perechi.
    După 40 de minute ,urmă o pauză. Atleții reveniră în costume de baie. Sala se transformă într-un bazin special, lung de 20 de metri. Ionelia îi explică invitatului că apa are doar trei grade. Se va înota prin scufundare. Copertina specială bloca înotul clasic. Se înota deci cu respirație controlată câteva minute. Din loc în loc, copertina permitea scoaterea capului din apă cu riscul unor penalizări. Pedro îmbrăcase și el costumul de baie folosit la antrenament.
    Atleții înotau repede. Apa era foarte rece. După ieșirea din bazin ,urmă o pauză de relaxare și de pregătire pentru ultima fază a ședinței de antrenament.
    Curios, Rodion încercă să afle de la soția lui Pedro ce se întâmplă Aceasta se prefăcu a nu înțelege întrebarea.
    Personalul auxiliar montară rapid 12 cabine speciale din material transparent. Erau celebrele criosaune de care se vorbea în lumea atletismului. Criosaunele asigurau prin temperaturi de îngheț uscat o recuperare a sportivelor. Atleții apărură î n aceleași costume de baie. În plus purtau ciorapi flaușați, mănuși de lână și un fes. Pedro verifică fiecare saună în parte, discutând cu medicul specialist în terapie prin îngheț. Un tehnician verifica ventilatorul de frig și termometrele de interior. Era tehnologie de ultimă oră. Totul era monitorizat, pentru a fi evitate accidentele. Pe un ecran suficient de mare se putea urmări comportamentul fiecărui sportiv în parte. Dacă ceva era în neregulă, criosauna era decuplată. Rodion era așa de concentrat, încât nu auzea nimic din explicațiile Ioneliei. Gândurile îi zburau spre modesta lui sală de antrenament în care nu va putea experimenta această tehnologie novativă.
    Cele aproape două minute se scurseră repede. Simultan cele 12 uși ale cabinelor de îngheț se deschiseră. Atleții se aruncară grăbiți în bazinul cu apă caldă aflat în cea mai îndepărtată parte a sălii de antrenament. Peste 8 ore va avea loc al doilea antrenament. De data aceasta în aer liber.
    Zâmbind, Pedro se apropie de masa observatorilor, oficiali și semioficiali, dornic să afle mai ales părerea lui Rodion.
    -Bravo, amigo! Ești fantastic! M-ai lăsat fără cuvinte. Eu nu voi avea niciodată condițiile tale.
    – Să nu spui asta, prietene! Nici mie nu mi-a fost ușor. Oameni cu dare de mână se găsesc și în România. E nevoie să fie atrași.
    -De unde naiba ți-a venit ideea cu aceste criosaune?
    – Pur și simplu a fost o întâmplare. Despre terapia prin frig, am aflat de la un luptător în Legiunea Franceză. Așa se recuperau soldații după misiuni grele. Am prins din zbor ideea și m-am gândit s-o aplic la condițiile de antrenament. Am găsit un om cu bani și l-am rugat să patroneze clubul de atletism. Pentru mine ,nu am cerut nimic și asta l-a impresionat. Nu-i venea a crede că fac toate astea doar spre binele sportului. Am început cu două saune cumpărate de la sud-coreeni. Nimeni nu credea în nebunia mea, cu excepția Ioneliei, soția mea, colegă de facultate, specialitatea gimnastică. Așa a pornit totul. Din când în când și ea face criosaună. Asta o păstrează în formă.
    – Amigo! Îmi pare foarte rău că plec mâine.
    -Rodrigo, vizitele scurte sunt cele mai plăcute. Și eu voi veni la tine…ca să te spionez. Și fiindcă suntem prieteni de-o viață, n-o să te las să pleci cu mâna goală. Sponsorul meu e un om tare sensibil. I-am povestit despre noi și a rămas impresionat. Ce crezi că a hotărât? Vrea să-ți trimită două criosaune în România.
    – Pedro, nu pot să cred că mai sunt asemenea oameni cu suflet mare! Oricum, nici nu știu cum să-ți mulțumesc. Tu l-ai convins! Prietenia noastră este unică.
    – Bine, Rodion! Când vin la tine ai să-mi mulțumești cu un vin roșu și un taraf de lăutari.
    – Să vii și cu Ionelia!
    – Nu-ți promit. Voi amândoi vă cam plăceați în facultate. N-aș vrea să am probleme.
    -Vorbești prostii. Ea te-a ales pe tine, cu toate că eu eram mai frumos și mai deștept.
    – Ce să zic? Laudă-mă gură, că diseară-ți dau friptură!
    – Tot palavragii ați rămas! Indiferent pe cine luam de bărbat, tot aia era. Parcă sunteți frați ,făcuți de-o mamă guralivă.
    – Ai văzut, Pedro, cum ne tratează? Te rog s-o ții sănătos. Toate femeile-s făcute din același aluat!
    -Ionelia, iartă-ne! Știi că suntem cam nebuni!
    Va urma!
    Vasile Lefter, membru UZPR.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5