Vestea că domnul profesor se întoarce acasă, la baza sportivă de lângă Herăstrău, fulgeră lumea sportivă a capitalei. Atleților  de la  „Sprinter” li se alăturară sportivi de la toate cluburile  de atletism. Comanda fu preluată de prieteni  de la Cercetări Spațiale. Clinica de gheață fu renovată în două zile. Primăria a suportat toate cheltuielile. Pe neașteptate, apăru un sponsor din lumea cinematografiei dispus la plata renovării fostului Club de Atletism, cu pretenția de a  face un film cu Rodion și atleții lui, un film-eveniment. Consiliul director al Clubului acceptă oferta fără să-l mai consulte pe Profesor. 

Atâta agitație în marginea Parcului Herăstrău! Sponsorul cumpărase o veche locație care aparținuse canotorilor. Ca din pământ , de câteva zile zeci de muncitori cu planurile în mână schimbară tot. Sportivii lui Rodi vor avea toate condițiile pentru a face performanță. Locuința lui Rodion era gata. Fusese amenajat și un teren pentru aterizarea elicopterelor și a avioanelor de agrement. Nimeni nu știa pe ce se bazează sponsorul cu nume de cod Anpero.
      Cei de la Institutul de Cercetări Spațiale se mobilizară și ei, instalând aparatură audio-video de ultimă oră. Circula zvonul că însăși primărița Bucureștiului era implicată în acest proiect sportiv de perspectivă. Nimeni nu scotea un cuvânt despre sursa banilor. Bucureștenii mureau de curiozitate și sperau că după ce totul va fi gata, vor afla misterul. Despre legenda Rodion auziseră câte ceva. Prea puțin însă pentru a-și potoli curiozitatea.

              Discipolii lui Rodion își reveniră repede după experiența cu Clinica Savanților burtoși și bărboși adunați de Aristide pentru sabotaje și perturbări sociale. Procesul lor se judeca la Viena și era de durată. De fapt, deocamdată nu mai interesa pe nimeni. Era treaba Justiției.
            Adulmecând viitoarele oportunități ale Campusului, mai mulți investitori dădură buzna să cumpere terenuri, intenționând să construiască hoteluri și magazine, care să atragă clienți din zona centrală a Bucureștilor. Era un proiect de nivel european, model din Germania, Anglia și Franța.
       Ansamblul civic atrăgea în mod inexplicabil tot mai mulți investitori cu idei dintre cele mai interesante.
 Dispeceratul general strângea oferte de peste tot. Apărură proiecte pentru un spital cu zece specializări, pentru un bazin olimpic etc. Încă nu se știa care este magnetul acestei aglomerări de proiecte. Cu siguranță era ceva mister în această desfășurare de forțe.

            Grupul de atleți patronat de adjunctul profesorului Rodion se antrena conștiincios la probele de viteză, fond și demifond. Celor mai vechi le era dor de magistrul Rodion. Acesta avea un fel aparte de a-i stimula. Pregătirea pentru efort începea cu exerciții de relaxare. Intrarea în sarcină se făcea ca la motoarele cu reostat. După efort, se recuperau repede și intrau în bună dispoziție.
        Elicopterul cu încărcătura-i prețioasă va ateriza în amurg. Pista arăta superb, părând o arenă de spectacol.
 Cei de la Centrul de Cercetări Spațiale se ocupaseră de lumini și sonorizare. Un grup folk va cânta cinci minute live, cu melodii-dedicație.
Pe terasă fură instalate mesele de protocol. Oficialitățile deja sosiră, stând la taifas sub pâlcul de conifere. Acest loc din marginea Herăstrăului părea așa de când lumea.
Discursul de bun venit va fi rostit de primarul Bucureștiului, ales de câteva luni. Pentru prima dată, bucureștenii și-au dat votul unei femei. A fost aleasă în fruntea urbei doamna prof.univ. dr. Norica Mălureanu. Alegătorii au ales unul de-al lor, renunțând la aventurierii de profesie.
     Deodată se făcu liniște. Profesorul Rodion se întorcea acasă, însoțit de prieteni prețioși,  foști colegi de facultate.

 Va urma!

 Vasile Lefter, membru UZPR