Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Comerţul, activitate economică îndelungată a oraşului Botoşani

Comerţul, activitate economică îndelungată a oraşului Botoşani

Dezvoltarea economică a oraşului Botoşani a fost rezultatul intensificării schimbului de mărfuri între oraşele din nordul Moldovei şi centrele comerciale de la gurile Dunării, a aşezării aflate la intersecţia drumurilor importante.
În secolul al- XVI-lea comerţul cu produse agricole, în special cu vite, atrăgea la târg un număr mare de negustori străini interesaţi de mărfurile locale şi de lux, aduse din ţări dezvoltate şi îndepărtate, depăşind oraşe cu faimă din Europa la timpul respectiv.
Interesul negustorilor pentru piaţa oraşului era determinat de abundenţa şi varietatea produselor aflate pe piaţa locală. Organizaţi în bresle, meşteşugarii şi negustorii ocupau aproape trei sferturi din populaţia oraşului şi aveau un rol important în viaţa economică şi administrativă. Forma de organizare, numărul mare de negustori şi meşteşugari sunt cazuri singulare în această zonă, care au dus la dezvoltarea aşezării cu rol de târg în oraş prosper cu activitate comercială îndelungată. Nu întâmplător, în a doua jumătate a secolului al XIX- lea, intensitatea schimburilor atrage înfiinţarea primelor instituţii bancare organizate pe principiul activităţii comerciale.
Înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie la Botoşani, pe lângă cele douăsprezece camere de comerţ ale fostului Regat, era o recunoaştere a intensei activităţi economice în nordul Moldovei. În luna mai 1925, prin noua lege de organizare a Camerelor de Comerţ, i se adaugă judeţul Hotin, numai pentru patru ani, deoarece în iulie 1929 va forma Cameră comercială aparte, slăbind organizarea economică în nordul Moldovei.
,,O cameră de comerţ, pentru un singur judeţ nu poate trăi prin ele înşile dacă nu au viaţă economică intensă, de aceia sunt nevoite a-şi acoperi cheltuielile prin subvenţii de la buget sau comună”
Existenţa camerei de comerţ trebuie să aibă ca principiu criteriul economic şi nu ,,…anumite vanietăţi sau aranjamente politice, fărâmiţând întru-totul energiile şi aşa puţine în activitatea economică”, se arată în Starea economică şi Raportul asupra activităţii Camerei de Comerţ şi Industrie Botoşani pe anul 1928.
Din cele 40 de Camere de Comerţ şi Industrie de pe întreg cuprinsul ţării, cu suma bugetelor de 325.000.000 lei în 1928, doar 22 aveau un buget de peste 5. 000.000 lei. Camera de Comerţ şi Industrie Botosani, cu rol de a influenţa şi activitatea agricolă, nu a avut niciodată o balanţă deficitară.
Orice activitate comercială are nevoie de bani pentru investiţii, fonduri pentru rularea producţiei, împrumuturi de la instituţiile de credit. În 1862 exista în oraşul Botoşani, Banca Bereş Moscowtz care acorda împrumuturi comercianţilor. La cererea Camerei de Comerţ şi Industrie Botoşani în 1890 s-a înfiinţat o sucursală a B.N.R, continuată cu Societatea de Economie Botoşani în 1892, de o sucursală a Băncii Agricole în 1894 etc.
Sistemul bancar în 1928 era bine conturat, cuprizând un număr de peste zece instituţii bancare, organizate pe ramuri economice şi profesii, cu o largă sferă de acţiune, unele cu capital mare, Casa de Credit a Agricultorilor din judeţul Botoşani (1.850. 421, 45 lei activ disponibil), Banca Cerealiştilor din Botoşani (997.806.100 lei), Banca Negustorească (683.061 lei), dar şi bănci cu activ disponibil mic, Banca Agronomilor din Nordul Moldovei (151.548 lei), Banca Poporului (398.050, 90 lei) etc. care nu au rezistat crizei economice din anii 1928 – 1933.
Oraşul Botoşani, în perioada interbelică, avea un comerţ permanent, un comerţ ambulant şi unul periodic. În oraş îşi aveau sediul tot felul de magazine, specializate pe vânzarea mărfurilor locale sau aduse din alte ţări, pentru a satisface pretenţiile locuitorilor înstăriţi. Dintre magazinele cu activitate mai îndelungată amintim: Leon Schiwartz S-sos, magazin de mobilă; Coha, magazin de geamantane şi articole de voiaj; Isaac Bakal Botoşani, magazin de fierărie şi maşini agricole; A.I.Wachsler, magazin de bijuterii; 5 Fleurs Farvil, depozit de coloniale franţuzeşti; La Fedora, magazin pentru modă; Sticlăria Mediaş; Omega, pentru ceasuri la care se adaugă magazine mai mici, brutării, ,, fabrici de apă gazoasă”, restaurante şi hoteluri elegante: Splendid, Basarabia, Continental, Lux, Grand, Regal, Moldova etc., alături de un număr mare de hanuri.
Comerţul ambulant, practicat de persoane care vin din alte oraşe ale ţării ce vând stofe, coloniale, încălţăminte, sticlărie, bouturi etc. la preţuri reduse, ,,se facea în dauna comercianţilor stabili împovaraţi cu numeroase impozite.”
Pentru vânzarea – cumpărarea mărfurilor, locuitorii oraşului foloseau Piaţa Ferdinand, numită şi Piaţa cea Mare. În momentul când preţurile oscilează şi apare specula, Ministerul de Interne, la 11 iulie 1935 solicită Primăriei înfiinţarea de noi pieţe pentru a da posibilitate producătorului să vândă direct marfa consumatorului.
,,… Pentru aceasta, vă rog să dispuneţi ca în oraşul dumnevoastră, să se înfiinţeze mai multe pieţe libere, improvizate în aer liber, unde sătenii şi toţi producătorii din jurul oraşului până la o rază de trei kilometri, să poată veni la târg să vândă direct produsele locuitorilor, în aceste pieţe după modelul celor din străinătete şi Ardeal. Pieţele vor avea loc, fie zilnic, fie de 2 – 3 ori pe săptămână şi vor lucra de dimineţă până la amiază … E bine ca pentru aceste pieţe să nu se ia nici o taxă de la producători”.
La cererea a 36 de comercianţi şi producători, în iulie 1937 este recunoscută oficial de Primărie şi Piaţa Elisabeta de două ori mai încăpătoare şi cu mult mai igienică decât prima, înzestrată cu mese, destinată vânzării zarzavatului, fructelor, laptelui, păsărilor etc.
În luna aprilie, în fiecare an, Primăria se pregătea de licitaţie pentru închirierea gheretelor de fier comercianţilor permanenţi. Suma varia după poziţia pe care o avea în cadrul pieţii. Leon Weiszberg pentru ghereta numărul 9 şi 39, în care vindea carne de porc plătea anual 31.000 lei şi respectiv 27. ooo lei. În pieţele oraşului se vindea permanent, carne de porc şi vită, peşte proaspăt adus din bălţile apropiate sau direct de la Galaţi, zarzavat, fructe, dulciuri, produse lactate etc. ,se instalau scrânciobe cu căiuţi pentru distracţie. În 1935 erau înregistrate 32 de brutării care au produs între 1 aprilie şi 1 august în 24 de ore, 4.925 pâini albe şi 6.848 pâini negre.
,,…Fluctuaţia preţurilor alimentare şi a tuturor obiectelor de primă necesitate … a fost purificarea preţurilor de la zi la zi, iar măsura luată de organele de control numite în acest scop este prea exigentă”. Autorităţile făceau controale permanent, pentru a depista comercianţii clandestini, care nu respectau preţul fixat, închideau uneori brutăriile pe anumite termene, datorită condiţiilor igienice necorespunzătoare, cum s-a întâmplat în 1936 când s-au ridicat autorizaţiile de funcţionare la 16 brutării
,, … preţul grâului a fost ridicat, arăta în Consilul Primăriei la 10 februarie 1936 primarul I. Romanescu, dar imediat ce preţul pâinii a fost fixat, preţul grâului a scăzut, ceea ce înseamnă că la mijloc a fost o manoperă, nu din partea agricultorilor, ci din partea morarilor, care au presat asupra brutarilor pentru a cere ridicarea preţului pâinii, pentru că morarii nu le vând făina decât la preţuri ridicate”.
Criza economică lovea comerţul, consecinţă a lipsei unui venit ridicat, a lipsei economiilor care limitează consumul şi producţia la limita necesară înainte de a înceta. ,,Dacă s-ar întocmi statistici adevărate de felul cum trăieşte sărăcimea oraşului, arăta preşedintelei Camerei de Comerţ şi Industrie Botoşani, Valerian Semaca, abia atunci s-ar cunoaşte câtă mizerie şi suferinţă este”. Criza economică a lovit activitatea comercială, fie în interiorul judeţului, fie a circumscripţiei comerciale şi prin mărfurile trecute prin Vama Botoşani. „Comerţul şi în regiunea noastră se arăta în Starea economică şi Raportul asupra activităţii Camerei de Comerţ şi Industrie Botoşani, a trecut prin cea mai apăsătoare criză. Au suferit nu numai micii comercianţi, dar nici case mari de comerţ nu au putut rezista … Suferea nu numai din instabilitatea unui tarif vamal şi de transport , dar suferea mai ales din lipsa mijloacelor de transport”.
Prin Vama Botoşani, la import, în 1928 au trecut mărfurile: fire de bumbac, ţesături, dantele, maşini, diferite articole de metal, obiecte de faianţă, porţelanuri, smalţ pentru oale, cauciuc, articole de cauciuc, cărbuni, cocs metalurgic etc., iar la export, produse agricole, fără a fi prelucrate sau puţin industrializate, la preţ mic a căror valoare varia de la o lună la alta sau de la un sezon agricol la altul: miere proaspătă, turte oleaginoase din floarea soarelui, seminţe de cânepă, tărâţe de grâu, hârtie chimică indigo şi ceruită, piei de blană de miel, panglici imprimate cu cerneală, ouă etc.
Preferinţa comercianţilor erau cerealele care luau drumul porturilor Galaţi şi Brăila a căror preţ era influenţat de oscilaţiile pieţii internaţionale. Din Germania, Firma Bekal aducea maşini de treier.
Vânzările în Oborul Botoşani, cu zile de târg miercurea şi vinerea a fiecării săptămâni, la care veneau locuitorii din satele învecinate, Vlădeni, Popăuţi, Mănăstireni, Stăuceni, Coşula, Tudora, Gorbăneşti etc. comercializau cereale şi animale.
În 1927 s-a vândut kilogramul de grâu cu puţin peste 6 lei, cel de porumb cu 3, 18 lei, media la boi a fost de 560 de lei. Criza economică a dus la scăderea semnificativă, aproape la jumătate a preţului la cereale şi animale.
De o mare atenţie şi interes pentru autorităţi şi public se bucura bâlciul sau iarmarocul anual. Pe lângă faptul că oferea ocazia unui număr mare de tranzacţii comerciale pentru locuitorii oraşului, era un prilej de distracţie.
Hrisovul Domnesc din 1794 a domnitorului Mihail Constantin Şuţu Voievod cunoscând importanţa comercială a oraşului Botoşani, ca loc de întâlnire a negustorilor locali şi străini confirmă că locul ,, … pentru vânzarea vitelor, a fost dăruit târgoveţilor prin diferite hrisoave mai înainte”, iar Hotărârea Divanului Domnesc din 1844, recunoaşte ca proprietate a târgoveţilor din Botoşani, terenul de la marginea oraşului între Cimitirul Eternitatea şi Cazarma Vânătorilor”.
Data ţinerii bâlciului a fost stabilită de administraţia locală mai întâi în a doua jumătate a lunii septembrie, între 15- 30. Datorită faptului că la această dată ploua mai mereu, diminuând vânzările şi încasările, la cererea Primăriei, Ministerul de Interne a fixat data bâlciului între 1 şi 15 septembrie în fiecare an.
Bâlciul era anunţat prin 15 publicaţii în tot oraşul Botoşani şi cîte 2 publicaţii în oraşele apropiate sau mai îndepărtate ale Moldovei: Hârlău, Cernăuţi, Iaşi, Dorohoi, Suceava, Piatra – Neamţ, Bacău, Roman, Tecuci, Huşi, Vaslui, Focşani, Galaţi, Chişinău, Bălţi, Soroca, Hotin, în care se menţiona data, dreptul de păşunat fără plată pe imaşul Primăriei, dreptul de a închiria gherete etc, dar şi restricţii la legea sanitar – veterinară.
Poposeau în oraşul Domniţei Rareş, negustori de vite din toată Moldova, comercianţi ambulanţi cu o mulţime de mărfuri, de la mingi pentru copii, tabachere, bricege, ceasornice pentru cei mari, până la dulciuri pentru toată lumea; se instalau scrânciobe cu scaune, stâlpi pentru încercarea puterii; ţaichere în culori şi numere câştigătoare, arene de circ, mese de biliard etc.
Pentru oraşul Botoşani, bâlciul era cel mai important eveniment al anului. Pregătit de Primărie cu mult timp înainte, evenimentul îmbina ceremonialul laico-religios cu particularităţi locale.
În prima zi a bâlciului, liniştea dimineţii era deranjată de fanfara militară a garnizoanei locale. Un taur şi un armăsar împodobiţi cu panglici înconjurau oborul. Era simbolul recunoscut de veacuri a bogăţiei de animale ale acestei zone, când cirezi de vite şi herghelii de cai plecau peste graniţele Moldovei, faimă care nu se putea uita, continua şi atrăgea negustori de vite de la mare depărtare.
Un preot şi doi cântăreţi, cu rugăciuni şi cântări sfinţeau oborul, dând oamenilor sentimentul deplin al încrederii în tranzacţiile comerciale ce se vor face timp de două săptămâni de zile.
Primăria aloca în fiecare an pentru pregătirea bâlciului sume între 400 – 500 lei . În unii ani cheltuia mai mult de 900 lei, la care se adăuga plata muzicii militare, în caz că nu se obţinea gratuitatea.
,,Comuna Botoşani realiza venituri destul de frumoase din taxele de vânzare a vitelor, de intrare în obor şi din arendarea locului închiriat pentru cârciumi, panorame pe tot timpul bâlciului”. Bâlciul pentru Primărie era simbolul şi actul de naştere a oraşului- târg, a importanţei şi rolului pentru Moldova, de aceea s-a opus Ministerului de Interne când a încercat să-l desfiinţeze.
Pentru arendarea locului iarmarocului, sumele au fost în descreştere, de la 31.850 lei în 1934 la 7.835 lei în 1937. În schimb, a crescut media tranzacţiilor zilnice de la 70 în 1934 la 101 în 1937, pentru care Primăria a încasat 33.567 lei în 1934, atingând suma de 50.825 în 1937. Au fost ani când la cererea comercianţilor voiajori Primăria aproba prelungirea folosirii gheretelor închiriate, până la 15 octombrie, deoarece ,, … timpul a fost nefavorabil pentru noi şi nu ne-am putut scoate nici cheltuielile pe care le-am făcut cu ocazia transportului”.
Observând că iarmarocul anual decădea, îşi pierdea din importanţa şi gloria de altădată, pentru a-l menţine şi face comercianţilor mai atrăgător, pentru public mai interesant, iar pentru Primărie mai rentabil, D.A.Simca propune în şedinţa Consiliului Primăriei din 22 octombrie 1935 ca ,, … Târgul anual de la noi, n-ar trebui să fie, numai un prilej de exchibiţii a câtorva comercianţi necăjiţi de circ, şi un mijloc de slabe tranzacţii comeriale pentru câţiva negustori de vite, ci din contră, anul acesta, chiar să se facă ceva şi în această direcţie. Camera de Comerţ şi Industrie, precum şi Camera de Agricultură, ar putea coopera cu folos în traducerea în fapt a acestei propuneri. Prin intermediul Camerei de Muncă, s-ar putea face şi o expoziţie de diverse lucrări ale meseriaşilor locali, întrucât printre ei se află, mulţi cu simţ artistic”.
Fiind o propunere realistă, care încuraja talentul artistic local şi corespondea cerinţelor publicului şi activităţii economice, s-a aprobat alcătuirea unei comisii care să pună în practică propunerea respectivă.
Perioada târgurilor de altădată cu mărfuri ale meşteşugarilor şi vânzările de animale cu aspect medieval nu mai era de actualitate. Salvarea economico-financiară a oraşului, ajungerea la importanţa pe care a avut-o altădată nu mai era posibilă fără schimbări importante, fără o industrie modernă.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5