Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Conştiinţa filosofică şi lumea pragmatică. Dialog între Tudor Petcu şi filosoful francez Pierre-Henri Tavoillot

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Conştiinţa filosofică şi lumea pragmatică. Dialog între Tudor Petcu şi filosoful francez Pierre-Henri Tavoillot

 

Pierre-Henri Tavoillot, născut la 24 mai 1965 la Saint-Étienne, este unul dintre cei mai importanţi filosofi francezi contemporani. Lector universitar la Facultatea de Filosofie a Universității Paris Sorbonne-Paris IV, este în acelaşi timp președintele Colegiului de Filosofie și co-director al colecției „Le Nouveau collège de philosophie”, editura Grasset.

Tudor Petcu: Filosofia este fără îndoială un domeniu al cunoaşterii care ne facilitează înţelegerea diferitelor particularităţi ale vieţii şi conştiinţei. Pe de altă parte, se poate spune că filosofia sau, mai bine spus, interogaţiile filosofice, reprezintă o luptă continuă cu misterele naturii umane şi ale divinităţii, cercetarea filosofică în sine neoferind neapărat răspunsuri exacte. Luând în considerare aceste afirmaţii, v-aş ruga să îmi spuneţi cum aţi defini dvs conştiinţa filosofică şi de ce sau pentru ce credeţi că ar fi necesară.

Pierre-Henri Tavoillot: Cea mai bună definiţie a filosofiei mi se pare aceea pe care o dă Kant atunci când el afirmă că aceasta răspunde la trei întrebări esenţiale: Ce pot şti? Ce trebuie să fac? Ce îmi este permis să sper? Teorie, practică şi soteriologie: din punctul meu de vedere aceasta rezumă cu adevărat cercetarea filosofică în ansamblul său. Teoria este în slujba eticii care, ea însăşi, este în slujba sensului vieţii. Interesul principal al filosofiei este ca ea să ne separe cele trei sarcini fundamentale. Este cu atât mai important în zilele noastre, având în vedere că ştiinţele contemporane au tendinţa să fragmenteze totul: metodele, obiectele, cunoştinţele, etc. Aceasta produce incontestabil o exactitate şi o precizie, pentru care merită felicitată, dar în acelaşi timp contribuie la pierderea din vedere a legăturilor, raporturilor şi articulaţiilor nivelare. Kant, de altfel, a ţinut să precizeze că cele trei întrebări ale filosofiei ar putea fi rezumate într-una singură, Ce este omul?, deoarece omul este singura creatură capabilă să îşi pună asemenea întrebări într-o manieră profundă. Filosofia nu vizează exactitatea, dar ea caută ceea ce are sens.

Tudor Petcu: Aşa cum ne este cunoscut, filosofia înseamnă iubire de înţelepciune şi din acest punct de vedere filosofia, în comparaţie cu alte domenii ale cunoaşterii, are un rol privilegiat. Sunteţi de acord cu ideea subliniată de mine, aceea a rolului privilegiat al filosofiei? Ar trebui să vorbim de o singularitate a filosofiei în câmpul cunoaşterii?

Pierre-Henri Tavoillot: Mă frapează faptul că cei mai mari oameni de ştiinţă ai zilelor noastre, fie că sunt biologi, fizicieni, astrofizicieni, ca urmare a operelor savante pe care le scriu, nu sunt capabili ca la sfârşitul elaborării acestora să evadeze din analizele lor pentru a reflecta la marile întrebări: Dumnezeu, natură, ordine, armonie, etc. Asta arată până la urmă diferenţa de continuitate naturală dintre cercetarea ştiinţifică şi cea filosofică. Din perspectiva mea, un bun demers constă în ceea ce am putea numi simplu du-te, vino!: de exemplu, în propria mea cercetare – indiferent că mă refer la problema etapelor vieţii sau la tematica politică – nu încetez să mă hrănesc şi din cercetările ştiinţelor umane sau exacte. Fără ele, filosofia ar fi vidă. Dar fără filosofie, aceste ştiinţe ar cu adevărat oarbe. În orice caz, mi se pare că această logică a colaborării între ştiinţă şi filosofie este astăzi mult mai acceptată şi viabilă decât acum câţiva ani.

Tudor Petcu: Sunt atât de multe discipline filosofice, precum filosofia dreptului, filosofia limbajului, filosofia culturii, iar lista poate continua la nesfârşit. Vorbim aşadar de vocaţii filosofice diferite dar am putea vorbi şi de o autonomie a filosofiei în calitate de disciplină? Nu în ultimul rând, aş vrea să vă întreb care ar fi locul ocupat de filosofie în ceea numim lumea pragmatică?

Pierre-Henri Tavoillot: Mă voi referi la un exemplu precis pentru a răspunde la întrebarea dvs. Cartea Philosophie des ages de la vie pe care am publicat-o împreună cu Eric Descavanne în 2007 este fructul unei munci care a durat mai bine de zece ani. În calitate de tineri profesori eram adesea întrebaţi ce s-ar putea produce interesant astăzi în materie de filosofie. Pentru a răspunde la această întrebare, atât eu, cât şi colegul meu Eric, am desfăşurat în timpul celor trei ani petrecuţi la Colegiul de Filosofie din Paris o anchetă a filosofiei contemporane în cadrul căreia i-am interogat pe cei mai importanţi filosofi ai zilelor noastre: Habermas, Searle, Rawls, Rortz, Ricoeur,….. pentru a nu da decât câteva exemple. Tocmai această anchetă este cea care ne-a revelat importanţa tematicii vârstelor. Acest subiect clasic al filosofiei, care, până la urmă, priveşte maniera de evoluţie a vieţii sale de la naştere până la moarte sau cădere, a fost atât de mult timp abandonată de către filosofii contemporani în favoarea ştiinţelor umane şi sociale: psihologie, antropologie, sociologie, etc. Aportul unor astfel de cercetări a fost incontestabil în vederea  înţelegerii şi transformărilor fiecărei etape a existenţei, dar ele au lăsat într-un con de umbră ansamblul cursului vieţii. O dată cu prelungirea speranţei de viaţă, individualizarea existenţelor, sfârşitul ritualurilor de trecere, valorizarea tinereţei şi a copilăriei, etc……, am asistat la un veritabil bruiaj al etapelor vieţii. Perspectiva filosofică, hrănită de aceste cercetări recente, putea fără îndoială să lămurească problema, luând în considerare aspectul reconfigurărilor contemporane ale vârstelor, inclusiv ale vârstei adulte. După apariţia operei de care vă vorbesc, eu şi Eric Descavanne am fost frecvent solicitaţi pentru a interveni în întreprinderi, asociaţii, colectivităţi locale şi uneori în consultaţii guvernamentale. Astfel, am participat la mai mult de patruzeci de conferinţe în fiecare an. Cum trebuie gândite noile etape ale vieţii? Ce este copilul? De ce creşte? Ce este adultul? De ce îmbătrâneşte? Acestea sunt întrebări cotidiene pentru care este nevoie de câteva idei clare. Şi de altfel ele privesc întru totul lumea economică, lumea politică şi universul vieţii, cel de toate zilele. Prin urmare, nu văd nicio opoziţie între lumea spiritului şi cea materială.

Tudor Petcu: De obicei, se vorbeşte de o criză economică sau politică ce afectează lumea, dar nu se ia în considerare şi o altă realitate, mult mai dureroasă: criza morală şi spirituală. Şi, fără, îndoială, criza ideilor. Pragmatismul a cunoscut o puternică evoluţie şi ceea ce în antichitate era numit otio a devenit ulterior negotio. Este, aşadar, posibil un proiect filosofic capabil să reînvie identitatea spirituală a  societăţii contemporane, dominată de gândirea pragmatică?

Pierre-Henri Tavoillot: Pragmatismul se vrea a fi eficace şi realist. Dar el nu i s-ar mai părea atât de realist dacă ar da uitării planul ideal sau spiritual. Este o dimensiune indispensabilă a vieţii umane şi am putea chiar spune că este condiţia eficităţii. Cultul performanţei de dragul performanţei nu ne duce niciodată prea departe dacă are un sens anume. Or, aş putea constata că, de fiecare dată când intervin în lumea întreprinzătorilor, faimoasă pentru pragmatismul său, interesul şi ascultarea sunt prezente. În lumea noastră în care totul se schimbă foarte repede, în care urgenţa conduce, în care identităţile sunt neclare, timpul reflecţiei devine indispensabil. Înainte erau răspunsuri fără întrebări. Astăzi sunt întrebări fără răspunsuri. Prin urmare, este cu atât mai crucial să formulăm şi să aducem răspunsuri colective. Deoarece acele otium antic la care dvs faceţi referire nu mai este o splendidă izolare de futilităţile lumii. El trebuie să îmbrace forma unei elaborări colective a unei lumi comune.

Tudor Petcu: Un alt subiect care mă interesează în mod deosebit pentru discuţia de faţă ar fi relaţia dintre filosofie şi teologie. Ar fi necesar ca filosofia să ia în considerare importanţa unui dialog cu teologia pentru ca ea să se poată integra mai bine în această lume pragmatică? Dacă da, cum înţelegeţi dvs acest raport între filosofie şi teologie?

Pierre-Henri Tavoillot: Filosofia a fost mult timp slujitoarea teologiei. Teologiei îi era rezervată problema mântuirii, pe când filosofia căuta să reflecteze cu privire la mijloacele raţionale de abordare a realităţilor. La drept vorbind însă, ele au exact aceeaşi funcţie: aceea de a lua în considerare mijloacele prin care omul finit şi muritor să se păzească de moarte şi de fricile care îl împiedică să trăiască. Marea diferenţă este aceea că teologia nu ia în considerare că omul se poate salva şi prin el însuşi (îi este necesară mila lui Dumnezeu), în timp ce filosofia crede că o mântuire a sinelui prin sine este posibilă. În ceea ce mă priveşte, am tendinţa să consider că este mai dificil să fii ateu decât credincios. Şi cum nu am niciun sentiment religios, rămân la părerea că în om există ceva care transcende omul (după cum se exprimă Pascal, parafrazându-l pe Sfântul Augustin), fără a ajunge neapărat la Dumnezeu. Eu numesc această transcendenţă: morală, umanism, libertate, civilizaţie, cultură, ceea ce îmi este de ajuns pentru a înţelege cu privire la ceea ce se întâmplă în viaţa mea, în epoca mea şi în lume. Nu spun că textele religioase ar trebui să fie neglijate dar faptul de a ţine cursuri de filosofie pe tema Evagheliilor şi a Bibliei este suficient pentru mine. Asta este, poate, şi o mică răzbunare: teologia devine astfel slujitoarea filosofiei.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5