Contemporanitate

Au rămas puțini, stejarii românești,
Au întărit pământul de scuturi îngerești,
Noi  restul, am rămas, sălcii plângătoare
Pe lutul strămoșesc ca știrul cel porcesc.

Nu-s ape rugătoare să spele ce-mi doresc,
Din lipsă de răcoare e vinul cel domnesc
Lumina nu mai cade pe tot ce zămislesc,
Natura nu mai șade ca eu să tot iubesc.

E lumea împărțită în goluri de succes,
Se lasă ispitită de mersul său invers
Credința-i alergia ce nu o mai săruți
Urcând spre înălțime, prăpăstiile uiți

E azi mult mai departe, se lunecă ușor,
Egalitatea aduce spațiul celui adormit,
În toți curge dreptatea, minciuna are spor,
E bine de trăit, după ce moartea te-a găsit.