Crâmpeie de…gânduri…

Constantin Clisu Edmonton, Alberta- Canada

În rândurile ce urmează nu ne propunem să povestim sau să recenzăm, în sensul cunoscut, recenta operă dăruită cititorilor, cu generozitatea-i cunoscută, de scriitorul ieşean Ion N. Oprea. Din cartea intitulată „MEDALIOANE-Semnal istorico-literar” vom încerca, pe cât va fi posibil, să culegem, doar câteva crâmpeie de gânduri, cu care autorul i-a înnobilat şi i-a adus pe piedestalul timpului prezent pe cei la a căror operă se referă.

Ar fi de altfel foarte greu, dacă nu imposibil, să detaliem referirile la numele şi operele cuprinse între cele două coperte ale volumului în discuţie.

Folosind volumul apărut câtva timp în urmă, „ LA 75 de ani laudă lui C.D.Zeletin”, Ion N.Oprea îşi porneşte la drum „medalioanele” sale aşezând în prim plan pe C.D.Zeletin, pe care îl consideră pe drept cuvânt un nume mare în ştiinţă, istoriografie şi scriere românească, în general. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1967, membru al Academiei de Ştiinţe medicale şi preşedinte al Societăţii Medicilor Scriitori şi publicişti din România, autor a peste 40 de volume de literatură şi a sute de comentarii în presa literară de specialitate. I.N.O. a ţinut să reamintească cititorilor săi că C.D.Zeletin este ”cel dintâi traducător în româneşte a poeziilor lui Michelangelo Buonaroti şi al ediţiei „Florile răului” de Charles Boudelaire.

Semnalând apariţia volumului: „Principesa Elena Bibescu”- mare pianistă- C.D.Z. apreciază contribuţia acestei personalităţi la viaţa culturală a ţării şi a Bârladului – acest loc, păstrând proporţiile, fiind în multe ocazii asemănat cu un Weimar, la a cărui faimă a contribuit din plin şi fiica lui Manolache Costache Epureanu, fost prim ministru al României.
În acest medalion găsim o incursiune în istoria mai îndepărtată sau mai apropiată a acestui oraş de legendă, care este Bârladul, toate trimiterile constituind imnuri pline de candoare despre urbea care a dat ţării pe primul domn al Principatelor, Alexandu Ion Cuza, pe Vasile Pârvan, G. Ibrăileanu, N.N.Tonitza, G. Ivănescu, G. Tutoveanu, Emil Gârleanu, Corneliu Moldovanu şi mulţi, mulţi alţii ale căror nume ar putea acoperi paginile multor tomuri.

Nu sunt trecute pe lista uitării nici revistele care au constituit în vreme adevărate drapele emblematice: Ion Creangă- înfiinţată în 1908 – de către Tudor Pamfile, Semănătorul – în 1870 de către Ştefan Neagoe, Paloda (ziar)1881, revista Făt Frumos iniţiată de către Emil Gârleanu, D.Nanu, A.Mândru şi Corneliu Moldovanu, revista Miron Costin – 1913, Florile Dalbe – 1919 de către George Tutoveanu, V.Voiculescu, Tudor Pamfile şi M. Lungianu şi altele.

Un reviriment în viaţa culturală a Bârladului a constituit-o apariţia ACADEMIEI BÂRLĂDENE (1915) – protagonişti fiind George Tutoveanu, Tudor Pamfile şi părintele Toma Chiricuţă, considerată ca cea mai trainică societate artistică din ţară. Academia a avut reviste proprii Florile Dalbe -1919, Graiul Nostru -1925-1927 şi Scrisul nostru -1929-1931.

În cadrul acestei societăţi au conferenţiat: George Topârceanu, Ionel Teodoreanu I.A.Bassarabescu, Tudor Vianu şi alţii.
Medalioanele, asemenea unor perle înşiruite pe un fir de borangic rupt din soare, şi puse la gâtul unei femei frumoase, continuă cu faimoasa familie a „Costăcheştilor” sub titlul –Omagiu –tată şi fiică- autorul motivând cu date şi fapte aportul acestei mari familii de boieri patrioţi la actul istoric al Unirii Principatelor de la 24 ianuarie 1859. Alături de Alexandru Ioan Cuza s-au aflat şi Manolache Costache Epureanu, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu, Iorgu Radu şi mulţi alţii.

Din ramura familiei Costăcheştilor este amintită şi Josefina-vara Elenei Costache Epureanu, devenită după un mariaj nereuşit Josefina Sturdza. Despre această doamnă a timpului ziarul Paloda din 7 noiembrie 1893 scria:”Doamna Josefina Sturdza e femeia cea mai cultă din Bârlad. Discută cu aceeaşi competenţă chestiuni ştiinţifice ca şi cele literare, în care s-a specializat”.
Demn de condeiul lui C.D.Zeletin este semnalarea în volumul „Principesa Elena Bibescu,” scriere cu tuşe evidente de simpatie şi dreaptă aşezare în Cartea Neamului, a celei care l-a sprijinit pe George Enescu „faţă de care s-a comportat ca o mamă, căreia el i-a închinat întreaga sa operă până la Oedip. ”

Prezenţa în viaţa muzicală a Bârladului a muzicianului şi profesorului Eugeniu Bulbuc a avut darul de a întreţine la un nivel înalt manifestări de gen sub patronajul Societăţii Armonia în cadrul căreia şi-a adus aportul şi Clotilda Averescu, pianista Maria Maurojeni şi alte mărimi muzicale ale vremii. Concertele „Societăţii” au depăşit graniţele oraşului Bârlad, ele fiind prezente şi pe scenele din oraşele Tecuci, Vaslui, Galaţi şi la Bucureşti la „Expoziţia Publică din Parcul Carol”.

Din şiragul acestor „medalioane-perle” de un interes deloc de neglijat se află şi cel intitulat: „C.D.Zeletin: comentator de politică internaţională”. Sunt referiri la relaţiile lui Nicolae Titulescu cu Anton Bibescu, diplomat şi el, fiul Elenei Bibescu, care şi-a manifestat „ vădit ori în culise ostilitatea faţă de politica filosovietică a lui N.Titulescu”. Acuzaţia este pe deplin îndreptăţită, de vreme ce N.Titulescu a alimentat dorinţa U.R.S.S. de a nu renunţa la Basarabia, servind în acest mod interese străine ţării sale.

Mărturiseam în rândurile de mai sus , că voi încerca, pe cât posibil, să prezint câteva crâmpeie de gânduri din această vastă lucrare a lui I.N.O. Cu cât am înaintat însă în ţesătura scriiturii, cucerit de stilul scriitorului, de trimiterile la o multitudine de documente, m-am văzut nevoit să telegrafiez evenimente şi fapte trecând nepermis de uşor pe lângă numele multor personalităţi fiindcă, în altă situaţie, am ferma convingere că s-ar cere, ca pe marginea acestui volum, care poate fi catalogat drept o carte-bibliotecă, să se mai scrie un altul, dacă nu mai multe, dată fiind bogăţia relatărilor iscusitului, neobositului, talentatului scriitor Ion N.Oprea.

„Eminescu-prefaţator” este un medalion –emblemă în care se spune, textual si cu amaraciune: în timp ce Eminescu dezgroapă literatura, N. Manolescu, (unul dintre detractorii marelui poet,) în timpurile moderne, pur şi simplu, o îngroapă.
Într-un alt medalion , nu este uitat poetul volumului Albastru şi iniţiatorul Societăţii Academia Bârlădeană-pomenită în rândurile mai sus – G. Tutoveanu.

Al.O.Teodoreanu, cunoscut mai ales sub numele de Păstorel, este prezent cu volumul Tămâie şi otravă – fiind considerat până astăzi ca unul dintre cei mai caustici epigramişti ai epocii sale care îşi motiva săgeţile împotriva racilelor societăţii vremii :
„Nu scriu cu zeamă de lămâie,
Nici slova mi-o doresc suavă,
Deci, omului i-am dat tămâie
Peticantropului?/ otravă!”

Ilie Dan-„critic şi istoric literar, editor şi traducător” al volumului sus citat, ca si mai recentul”Întâlnirea din tren” aparţinând Elenei Petriman Ţarălungă, Gheorghe Parusi-autor de cărţi la 70 de ani, puţin cunoscut publicului larg, beneficiaza de spatiu si aprecieri, diferentiat. De asemenea, Gabriel Liiceanu cu una dintre scrierile sale de referinţă:”Scrisori către fiul meu”, „Medic şi pacient” , `in referirele recenzentului.

Sunt 16 scrisori adresate fiului său aflat în Japonia-căruia îi dă poveţe, care ne trimite cu gândul la „Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”,. Sunt aceste scrisori meditaţii privitoare la propria sa viaţă, mai ales când starea sa de sănătate (o operaţie pe cord) îl pune în situaţia să privească lumea cu alţi ochi decât o făcuse până atunci.
În continuare scriitorul Ion N. Oprea semnalează, cu prietenie nedisimulată, apariţia a două cărţi într-un an ale semnatarului acestor „crâmpeie de gânduri”: şi anume : romanul: La marginea nopţii şi volumul de panseuri : Miniaturi pentru buzunarul din stânga.

Nu-l uită nici pe Marin Rotaru, considerându-l „un adulmecător al frumuseţilor arheologice”. În cartea acestuia „Antichităţile Elanului” sunt pomeniţi Ghenuţă Coman şi Constantin Buzdugan care şi-au dedicat întreaga viaţă cercetărilor arheologice de pe toată Valea Elanului, din paleolitic până în secolul al XVIII-lea.

O serie de „medalioane” fac referiri pertinente la scriitori precum Aurora Liiceanu, Dumitru Marin, Constantin Toni Dirtu, Ion Muscalu, Ioan Andrioaie, Mânăstireanu Gh. Alexandru – care, la cei peste 90 de ani ai sai, are deja tipărite două cărţi intitulate „Călătorii prin vâltoarea vremii”ş.a.

Scriitorul Ion N. Oprea se defineste, cu modestie, prezentându-şi preocupările de o viaţă, ca fiind un truditor neobosit în spinoasa şi sisifica preocupare de a găsi şi pune la locul potrivit, cuvântul nimerit, începutul făcându-l încă din timpul stagiului militar în calitate de corespondent la ziarele Apărarea Patriei, Glasul Patrei, Scutul Patriei, continuând apoi ca redactor la ziarul regional „Steagul roşu” din Bârlad, ca redactor şef la ziarul de uzină „Rulmentul” şi, mutându-se la Iaşi când devine redactor la ziarul „Flacăra Iaşului”. Dar adevărata vocaţie de scriitor, Ion N. Oprea o demonstrează în cele peste 20 volume de proză publicate apoi, în care abordează teme de o mare si impresionantă diversitate. Amintim doar câteva dintre acestea: „Bucovina în presa vremii”, vol.I şi II,” Mălin, vestitorul revoluţiei” -o carte-lacrimă-, Huşul în presa vremii, Bârladul în presa vremii, Vasluiul în presa vremii, Personalităţi moldave, CARTE-Omagiu Mamei, Lumânărică Sfintul de la Tutova, şi lista ar putea continua.

Reamintind câteva din titlurile cărţilor realizate de I.N.O. care într-un fel actualizează şi revigorează ceea ce numim „istorie literară tradiţională”, subliniem importanţa muncii depuse de autor, cu multă migală şi probitate documentară, pentru recuperarea, cunoaşterea şi aducerea în actualitatea biografică şi bibliografică a unor oameni şi fapte de mult lăsate în conul de umbră al uitărilor.

Pasionat de izvoare, de arhivistică, I.N.O. descoperă şi redă publicului documente şi nume uneori ignorate, pune în circulaţie texte care corijează afirmaţii, clarifică poziţia eroilor de care se ocupă, se bate pentru ei, cum e cazul şi în medalioanele aici şi în altă parte comentate: e cazul unor nume cum ar fi – Nicolaie I. Antonovici, Ioan Marina Vasluianu, Th. Şerbănescu, D.C. Ollăreanu-Ascanio, T.G. Djuvara, învăţătorul Ioan Pop de la Răducăneni, Spiru Prasin, Gheorghe Chiper de la Husi, Nechifor Crainic, Luminărică şi Ion Titinaş etc.

Arhivist prin pasiune şi interes ştiinţific, nu îndeajuns cunoscut în presa de profil, I.N.O. subjugat cu totul preocupărilor sale, manifestă atâta pasiune încit unii, pe buna dreptate, îl aseamănă cu un Negruzzi, ştergător al prafului de pe dosarele colecţiilor…

Lucrările sale rămân un bogat material care va interesa în timp cercetarea de specialitate. Deja bibliotecile judeţene de la Iaşi şi Suceava, dar şi de la Huşi, l-au înscris pe autor în lucrări de bibliografie instituţională.

Mergând pe firul cărţii, suntem întâmpinaţi de alţi oameni ai timpului nostru precum Neculai Ciochină-Bârlad, prezentat cu volumul – „Materie, timp, spaţiu” un album apreciat de competentul critic de arta Valentin Ciuca, Corneliu Valeanu – cu Cvinarii „Petale de gind” si Urzicare – Catrene ţepoase şi rondeluri, 2009.

Scriitorul Constantin Străchinaru prezentând Liniştea spaimelor semnată de Elena Olariu caracterizează această carte ca fiind o ocazie pentru Liniştea spaimelor din noi.

Alte medalioane, alte nume: Petru Popescu cu: Supleantul şi Zoia, Personalităţile anilor 1950-2000, Dicţionarul Busuiosc ce cuprinde Scriitori şi publicişti ieşeni, Nichifor Crainic –şoim peste prăpastie, Ion Antonovici – Depozitarul (Note istorice şi tradiţionale privitoare la bisericile din ţinutul Tutovei) şi mulţi, mulţi alţii…
Nu puteau lipsi din această carte – bibliotecă două nume de referinţă din viaţa culturală a Iaşului: Constantin Huşanu şi Alexandru Tacu.

Despre recentele opere ale lui Constantin Huşanu –scriitorul, ziaristul, editorialistul Ion N. Oprea consemnează două medalioane: Curseştii-odă răzăşimii române şi Când zici Cotnari, spui de toate – făcând şi referire la „Cotnari în literatură şi artă” – în pregătire.

Ion N. Oprea -ne încredinţează-că, referindu-se la prima carte, nu este o monografie în stil clasic, după reguli rigide ci …un istoric şi evocări cu de toate.

Dar, nimic şi nimeni nu poate să caracterizeze mai bine bogăţia de idei şi fapte cuprinse între copertele acestei cărţi („Curseşti”) ca spusele scriitorului însuşi:…am realizat o sumară şi probabilă fotografie peste generaţiile pierdute în negura veşniciei şi că ştim acum, că acest sat îşi trage obârşia din fostele sate răzăşeşti clădite de Ştefan cel Mare”.

Cărţile lui Constantin Huşanu surprind prin temele îmbrăţişate de autor, el ţinând de fiecare dată a nu se repeta, evitând drumurile deja ştiute în literatură, punând drept pavament, cu generozitate sufletul său împovărat de tainice frumuseţi.
Despre Cotnari s-a scris mult şi de către personalităţi pe care istoria le-a aşezat la loc de cinste în Cartea neamului.
Constantin Huşanu o face în alt mod, ridicând localitatea la rangul unei capitale de reşedinţă domnească de vreme ce de aici s-au emis scrisori domneşti, hrisoave, scrieri cu valoarea unor legi.

Constantin Huşanu ne conduce prin istoria Moldovei, ne face cunoştinţă cu domnitorii care au călcat aceste locuri care, pe lângă punerea în operă a treburilor ţării, au gustat şi din licoarea dumnezeiască pe care soarele a cernut-o peste dealurile dogorâte de podgorii ale Cotnarilor.

Mergând cu paşi mici şi răbdători peste paginile cărţii lui Ion N. Oprea întâlnim numele unui autor deja bine cunoscut în lumea culturală a Iaşului, este vorba despre Alexandru Tacu Zeletin, prezentat în acest volum cu o operă de o factură cu totul aparte, intitulată Omul interzis – aflat la a doua ediţie în anul 2009- volum în care se arată că, in zilele noastre, victimele legilor şi faptelor înalţilor demnitari ai ţării se numără cu miile , cu zecile de mii…greu se doboară rămăşiţele înţepenite la noi de comunism.

Impunându-şi un program auster de munca, cu o disciplină aproape monahică, I.N.O. realizează cărţi nu pentru o lectură uşoară, ci unele care se parcurg cu creionul şi caietul de lectură în mână. „Cititori în minţile omeneşti” îşi intitulează una dintre bucăţile care îi plac. El avansează aici ideea că o carte citită nu odată, te face să descoperi în ea „sensuri şi asociaţii de idei care le dau alte şi alte înţelesuri” şi de aceea, invitaţia, pentru a le pătrunde, e necesar să revii stăruitor în lectură. E şi firesc să fie aşa. Cărţile sale, în general, sunt animate de texte şi personaje dominate de tensiuni interioare, de idei înnobilate în confesiuni, opinii, interogaţii, îndoieli, reflecţii şi atitudini, adesea preluate din alte texte şi redate într-o nouă înfăţişare, care se descifrează citindu-le repetat. De aici şi limbajul folosit în naraţiunile sale – civilizat, elegant, sugestiv, muşcator numai atunci când este nevoie. Niciodată vulgar, minimalizator, distant, ci de apropiere prietenească, generos în chemări.
*
Temător îndreptăţit că Timpul şi Timpurile îi va trece pe mulţi truditori în ale scrisului sub implacabila lespede a tăcerii, în marea sa generozitate, scriitorul Ion N. Oprea , cit i-a citit, i-a aşezat în cartea sa, fără a-i judeca sau a le da sentinţe, ci ca unul ce s-a aflat mereu în sala marelui tribunal al vieţii, privind lucid, , magistral, înregistrând întocmai unui seismograf, mişcările tectonice ale epocii sale, a pus în acest fel pe masa contemporanilor o istorie trecută sau prezentă, din scrierile sale răzbătând ca un ecou perpetuu cunoscutele versuri din poemul eminescian: „ Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, La trecutu-ţi mare, mare viitor!”